Unele consideratii privind efectul particular al reprezentarii succesorale in Noul cod civil

pentru a culege partea din mostenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia daca nu ar fi fost nedemn fata de defunct sau decedat la data deschiderii mostenirii, si ne ofera conditiile in care acesta poate opera, noul cod civil, traseaza doua tipuri de efecte ale acesteia, respectiv, un prim efect, ``general`` (clasic) al impartirii mostenirii pe tulpini, iar un al doilea, de aceasta data, denumit ``particular`` care, dupa cum art. 969 NCC dispune, consta in aceea ca copiii nedemnului conceputi inainte de deschiderea mostenirii de la care nedemnul a fost exclus vor raporta la mostenirea acestuia din urma bunurile pe care le-au mostenit prin reprezentarea nedemnului, daca vin la mostenirea lui in concurs cu alti copii ai sai, conceputi dupa deschiderea mostenirii de la care a fost inlaturat nedemnul aratandu-se totodata ca, raportul se face numai in cazul si in masura in care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depasit valoarea pasivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit sa il suporte ca urmare a reprezentarii.

Acest al doilea tip de efect, denumit ``particular`` (desi poate, nimerit ar fi fost sa fie denumit ``special``, de vreme ce avem deja un ``general``) capteaza atentia prin faptul ca introduce o regula noua si, dupa cate cunoastem, necunoscuta pana in prezent a dreptului ori practicii noastre judiciare, si nici nu se circumscrie vreunei uzante/cutume care se tinde a fi fost sanctionata. Acesta este si motivul, pentru care, ne propunem a deslusi aceasta ``misterioasa`` aparitie in viata juridica romaneasca, cautand cum este si firesc, a gasi fundamentul regulii, cu alte cuvinte, care este filosofia ce justifica aceasta obligatie stabilita in sarcina celui ce mosteneste prin reprezentare, de a imparti bunurile ramase in urma imputarii pasivului, cu alti mostenitori, veniti la o alta succesiune.

2. Preliminar abordarii problematicii propuse, se impune a aminti ca, in esenta, reprezentarea a fost in mod traditional privita in doctrina ca fiind un beneficiu legal[1] acordat unui succesor de a urca in locul, gradul si drepturile ascendentului sau - numit reprezentat - ce este decedat la data dschiderii succesiunii, ori, dupa cum arata art. 965 NCC, este nedemn fata de defunct, prin aceasta inlaturandu-se unele consecinte injuste ale principiului proximitatii gradului de rudenie si al principiului egalitatii intre rude de acelasi grad[2]. Cat priveste acest caz (clasic) al ascendentului predecedat, doua sunt ideile care fundamenteaza reglementarea, cea dintai fiind strans legata de afectiunea presupusa a defunctului care, de vreme ce a existat fata de un mostenitor, se presupune ca exista si fata de descendentii lui[3], si asa cum pe drept cuvant s-a spus in doctrina, prin aceasta se asigura respectul egalitatii tulpinilor pornind de la ideea ca afectiunea lui de cujus fata de succesibilii sai, ca si sentiment de datorie fata de familie nu se apreciaza individual (pentru fiecare succesor in parte) ci, fata de tulpina pe care fiecare dintre acestia o formeaza impreuna cu descendentii sai[4] Cea de a doua, de aceasta data, este echitatea, care dicteaza ca, nu ar fi drept ca hazardul mortii luand pe fiu inaintea tatalui, sa priveze pe copii fiului, de o succesiune pe care ar fi primit-o impreuna cu a tatalui lor[5].

3. Observam cum redactorii Noului Cod Civil introduc un element de noutate substantial in privinta conditiilor reprezentarii, relativa la posibilitatea reprezentarii si a ``nedemnului``, care in vechea legiuire nu era posibila. De aceasta data, ideea care fundamenteaza aceasta norma o apreciem ca fiind strans legata de caracterul pur personal al pedepsei civile a nedemnitatii, care dicteaza necesitatea limitarii efectelor acesteia, numai la persoana celui atins de nedemnitate si nu pe tertii inocenti, cum sunt descendentii acestuia. Astfel, a-i fi privat pe descendentii inocenti a culege partea din mostenire (aferenta tulpinei lor), prin nedarea posibilitatii reprezentarii, care, nu inseamna nimic mai mult decat a imagina printr-o fictiune juridica, un imprumut al ``rangului dreptului``, mostenirea fiind asimilata tot in puterea vocatiei proprii la mostenire, ar fi insemnat (ceea ce s-a si intamplat in vechea legiuire) ca efectele nedemnitatii sa se extinda si asupra descendentilor nedemnului (fata de terte persoane), ceea ce contravine principiului sus enuntat al caracterului personal al pedepsei.

Prin urmare, intr-un astfel de caz, al reprezentarii nedemnului in viata, reprezentarea va opera per saltum sau omisso medio, si nu dupa cum se intampla pana in prezent din grad in grad vacant, ceea ce inseamna ca ne reintoarcem la conceptia romana, unde atat mostenitorii renuntatorilor, cat si ai nedemnului, puteau culege prin reprezentare partea ereditara aferenta tulpinii lor. Ne punem insa intrebarea daca se recunoaste de catre Noul Cod Civil, dreptul mostenitorilor nedemnului de a-l reprezenta pe acesta din urma, pentru care ratiune nu s-a recunoscut si dreptul mostenitorilor renuntatorului de a uza de acest beneficiu, in conditiile in care, pe de o parte, daca se recunoaste dreptul de reprezentare a celui in viata, in privinta caruia este indeplinita o conditie negativa impeditiva pentru acesta de a veni la mostenire, ar insemna, judecand logic - a pari - ca in cazul celorlalti, care desi in viata, nu vin la succesiune, sa se admita reprezentarea lor. Pe de alta parte, pornind de la regula ca nimeni nu poate fi silit a primi o mostenire (art. 1.106 NCC), putem aprecia a contrario, ca, nimeni nu poate fi silit a renunta la o mostenire, ori, practic, in stadiul legislatiei actuale, renuntarea facuta de asecendent se va extinde si fata de descendentii sai, mostenitorii subsecventi ai lui de cujus, care, vor fi pusi, fara voia lor, in situatia de a fi repudiati ipso iure de la mostenire. Ori, daca am abandonat principiul ca reprezentarea nu poate opera per saltum, atunci, ne intrebam, pentru ce sa nu recunoastem acest drept (de a reprezenta) si descendentilor renuntatorului.

4. Revenind insa la acest efect ``particular`` al reprezentarii, si inainte de a cauta ratiunea ce fundamenteaza aceasta norma, care, dincolo de orice indoiala, instituie obligatia reprezentantului de a raporta la masa succesorala a reprezentatului, bunurile culese de pe urma lui de cujus, si care sunt ramase in urma scaderii pasivului succesoral al acestuia, ne punem intrebarea, pentru ce legiuitorul foloseste notiunea de raport si pentru ce, aplica regulile acestuia, in conditiile in care, in ce ne priveste, la un examen mai atent, vom observa ca nu poate fi vorba de un raport, intrucat: In primul rand, raportul reprezinta operatiunea care precede impartirii mostenirii, constand in readucerea (raportarea) de catre anumiti mostenitori, la masa succesorala, a bunurilor si a sumelor de bani primite cu titlu de donatie de la de cujus[6] sau cum chiar legea defineste raportul, acesta reprezinta obligatia pe care o au intre ei sotul supravietuitor si descendentii defunctului care vin efectiv si impreuna la mostenirea legala de a readuce la mostenire bunurile care le-au fost donate fara scutire de raport de catre cel ce lasa mostenirea`` (art. 1.146 alin. (1) NCC).

Retinem asadar, ca este o obligatie de a readuce ceva ce s-a primit din patrimoniul celui a carui mostenire se imparte. Insa, observam cum in cazul de fata, bunurile care se cer a fi raportate, nu sunt primite de la cel a carui mostenire se dezbate/imparte, intrucat, legea se refera la copiii nedemnului conceputi inainte de deschiderea mostenirii de la care nedemnul a fost exclus si care vor raporta la mostenirea acestuia din urma bunurile pe care le-au mostenit prin reprezentarea nedemnului altfel spus, bunurile nu sunt dobandite de la nedemn ci, de la un ascendent al acestuia. Imaginam astfel un tablou succesoral in care: primus decedat il are ca mostenitor pe secundus, care insa desi in viata este nedemn, astfel incat, mostenirea lui primus va fi culeasa de tertius, prin reprezentarea lui secundus. Apoi, la mostenirea lui secundus, vine atat tertius cat si quartus, iar tertius va trebui sa readuca si sa imparta si bunurile culese de la primus. Vorbim asadar de doua mostenirii succesive si observam ca bunurile ce trebuiesc raportate nu au apartinut in nicio clipa lui secundus, ci sunt dobandite direct de catre tertius de la primus. Asadar, prin instituirea acestei norme, consideram ca, tertius nu sa readuca, ci mai curand, sa aduca, la masa succesorala a lui secundus, bunuri dobandite de primus si care, dupa cum se observa, nu au apartinut niciodata acestuia, pe care insa, le va imparti cu mostenitorii acestuia din urma, ceea ce ne intareste convingerea ca nu putem vorbi despre un raport care, prin ipoteza, presupune o operatiune de ``readucere``. In al doilea rand, raportul succesoral se refera la bunurile care, au fost daruite de de cujus in timpul vietii unui mostenitor tinut la raport, si care, se impun, a se reintoarce la masa succesorala, ori, in cazul de fata, nu poate fi vorba de un bun ``donat`` (transmis inter vivos) de de cujus (secundus) ci, dobandit pe cale succesorala (mortis causa) de la primus, cele doua moduri de dobandire a proprietatii neputand fi supuse, in niciun chip, confuziunii. In al treilea rand, daca ne vom raporta la fundamentul obligatiei de raport succesoral, vom observa ca acesta, deriva din vointa prezumata a defunctului, intemeiata pe afectiunea egala fata de copii si sotul sau, fapt care, justifica prezumtia potrivit cu care, defunctul nu a dorit sa-i favorizeze pe cei gratificati, in dauna celui negratificat, ci doar ca le-a facut un avantaj in contul drepturilor lor de mostenire legala[7].

Or acest fundament al raportului, observam ca nu mai subzista si in cazul regulii instituita de art. 969 NCC, de vreme ce, bunurile raportabile, nu au apartinut lui de cujus (secundus) pentru a fi considerate un ``avans in contul drepturilor lor`` ci, sunt straine de patrimoniul succesoral al acestuia. Conchizand, putem afirma ca, desi, legiuitorul se refera la obligatia de a raporta si ca, regulile dupa care se face aceasta raportare sunt cele prevazute de cod pentru ``raportul donatiilor`` (art. 1.146 -1.154 NCC), totusi, obligatia instituita prin acest articol 969, este diferita de cea a raportului donatiilor, si mai mult, apreciem ca nici ``imprumutarea`` termenului de raport, nu este potrivita, de vreme ce, acesta induce ideea de a readuce ceva primit de la cineva, ori din ceva, pe cand in cazul de fata, nu poate fi vorba de o readucere ci, dupa cum am opinat deja, de a aduce un bun al sau, pentru a-l imparti cu altii.

5. Pe fond, solutia impusa de art. 969 NCC isi gaseste un solid suport in echitate, si acesta deoarece situeaza pe o pozitie de egalitate (de sanse) pe mostenitorii indrituiti la dobandirea succesiunii lui de cujus (primus) prin reprezentarea lui secundus, fara a avea importanta daca acestia sunt conceputi inainte, ori dupa data deschiderii mostenirii lui de cujus. Fundamentul reglementarii articolului 969 NCC, si care, in definitiv, confera echitabilitatea acestei solutii, consideram ca rezida, atat in argumentul ca, nu ar fi drept ca hazardul momentului nasterii, sa-i priveze pe descendentii lui de cujus, nascuti dupa momentul deschiderii succesiunii, sa dobandeasca bunuri astfel transmise, cat si acela ca (si poate cel mai important), daca, mostenirea in general se fondeaza pe o prezumtie de afectiune a defunctului fata de rudele sale (``mostenirea legala se intemeiaza pe vointa prezumata a defunctului`` - M. Eliescu), si cum, aceasta afectiunea este ``gradata`` in functie de clase si grad, atunci, continuand acest rationament, se prezuma ca afectiunea trebuie sa fi fost egala, pentru rude, din aceeasi clasa si situate pe aceeasi treapta de grad . Ori, daca afectiunea exista fata de mostenitori veniti prin reprezentare, deja conceputi la data deschiderii succesiunii, atunci, se prezuma, ca aceeasi afectiune ar fi existat si fata de mostenitorii ulterior conceputi, de acelasi grad si clasa . Asa fiind, solutia impusa art. 969 din Noul Cod Civil, desi echitabila si necesara, totusi, apreciem, ca este criticabila sub aspectul in care a fost conceputa, respectiv sub forma unei ``obligatii de raport``cand, in realitate, nu se readuce/restituie ceva primit, ci se aduce, ceva, la care, ar fi putut avea dreptul, si beneficiarii acestei obligatii, daca, ar fi fost coceputi la data transferului proprietatii (deschiderii mostenirii).

6. Ne punem intrebarea insa care este cauza dobandirii acestor bunuri de catre beneficiarii ``raportului``? Astfel, daca asa cum legea dispune, este vorba despre un raport, atunci, cauza ar fi succesiunea, insa, survine intrebarea, a cui succesiune? A celui caruia i-au apartinut bunurile raportabile (a lui primus) sau, a celui a carui succesiune se dezbate (secundus)?

Dupa cum am observat, bunurile raportabile provin din mostenirea lui primus, iar beneficiarul raportului (quartus) nu dobandeste mostenirea lui primus, deoarece nu avea capacitate succesorala (nu era conceput), ci de la secundus, din al carui patrimoniu succesoral aceste bunuri nu au facut parte, prin urmare, cauza transmisiunii bunului, nu poate fi succesiunea. In realitate, bunurile sunt intrate in patrimoniul lui tertius, care, daca vine si la mostenirea lui secundus, va avea obligatia de a imparti bunurile preluate de la primus, cu alte cuvinte transferul patrimoniului se produce de la tertius la quartus in puterea legii. Cauza dobandirii acestor bunuri de catre creditorii ``raportului`` fiind, apreciem, legea, iar dreptul de a cere raportarea bunurilor apare in patrimoniul lui quartus, ipso iure, din momentul in care, tertius, accepta sucecsiunea lui secundus. In concluzie, in cazul articolului 969 NCC, desi se instituie o obligatie de raport a bunurilor dobandite prin reprezentare, totusi, nu ne gasim in fata unei veritabile obligatii de raport, ci, a unei obligatii legal impuse, dintr-un rationament de echitate, reprezentantului de a imparti bunurile astfel culese si cu celelalte rude, din aceeasi clasa si de acelasi grad .

Dreptul creditorului raportului izvoraste, prin urmare, din lege, iar nu ca urmare a raporturilor succesorale derivate din existenta unui activ succesoral. Se circumscrie acest drept al succesorului nedemnului prevazut de art. 969 NCC ideii ce fundamenteaza juridic intreaga materie a mostenirii ab intestat, idee potrivit careia drepturile succesorilor deriva din ``vointa prezumata`` a defunctului, care corespunde, la randul sau, echitatii.

dr. Florin CIUTACU Membru al Academiei Privatistilor Europeni dr. Artin SARCHIZIAN avocat, Baroul Bucuresti

[1] M.Cantacuzino Curs de Drept Civil, Ed.a II-a, Ed.``Ramuri`` Craiova, 1921, p. 240

[2] Fr. Deak, Tratat de Drept succesoral, Ed. A II-a,2002 Ed. Universul Juridic, p. 79

[3] In acest senst, a se vedea I.N. Micescu, Drept Civil, Succesiunile ab intestat, Ed.Themis Cart, 2005, p.32

[4] J.Flour, H.Soleau, Les successions, 3-e edition, A.Coli, Pris, 1991, p.38, nr.54 aprud Dan Chirica, Drept Civil, Succesiuni si Testamente, ed. Roseti, 2003, p.70

[5] I.N. Micescu, op.cit., p. 32

[6] Dictionar de Drept Privat, M.Dutu, ed. Mondan, 2002,p. 627

[7] D. Chirica in Raportul Liberalitatilor, Studii de drept privat, ed. Universul Juridic, 2010 p. 389