un cetatean al UE care a locuit mai mult de 10 ani in statul membru gazda poate face obiectul unei proceduri de expulzare

In plus, imprejurarea de a fi disimulat, prin amenintare sau constrangere exercitate asupra victimei, un comportament ilicit care constituie o tulburare grava a ordinii publice il poate priva pe autorul infractiunii de protectia impotriva expulzarii care rezulta dintr-o sedere prelungita in statul membru gazda

Directiva privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii¹ prevede conditiile de exercitare a acestui drept si limitarile sale pentru motive de ordine publica, de siguranta publica sau de sanatate publica. Astfel, statul membru gazda nu poate adopta o decizie de expulzare impotriva unui cetatean al Uniunii care a dobandit un drept de sedere permanent (dupa incheierea unei perioade neintrerupte de cel putin 5 ani) decat pentru motive grave de ordine publica sau de siguranta publica. Atunci cand acest cetatean al Uniunii a avut resedinta in ultimii 10 ani pe teritoriul statului membru gazda, decizia de expulzare nu poate fi adoptata decat pentru motive imperative de siguranta publica.

Domnul I., resortisant italian, locuieste in Germania din anul 1987. Prin decizia din 16 mai 2006, el a fost condamnat la o pedeapsa privativa de libertate de sapte ani si sase luni pentru abuz sexual si agresiune sexuala, precum si pentru viol, asupra fiicei minore a fostei sale partenere (intre anii 1990 si 2001). Domnul I. este in detentie de la 10 ianuarie 2006 si isi va fi terminat de executat pedeapsa cu inchisoarea la 9 iulie 2013.

Prin decizia din 6 mai 2008, justitia germana a constatat, in temeiul dreptului german, pierderea de catre domnul I. a dreptului de intrare si de sedere, in special pentru motivul ca ar putea recidiva, si l-a somat pe acesta sa paraseasca teritoriul german, in caz contrar urmand sa fie expulzat in Italia.

Oberverwaltungsgericht fA�r das Land Nordrhein-Westfalen (Tribunalul Administrativ Regional Superior al landului Renania de Nord-Westfalia, Germania), sesizat in apel, solicita in esenta Curtii de Justitie sa stabileasca daca abuzul sexual asupra unui minor, agresiunea sexuala si violul constituie ``motive imperative de siguranta publica``, putand justifica expulzarea unui cetatean al Uniunii, prezent de mai mult de 10 ani pe teritoriul statului membru gazda (Germania).

Avocatul general Yves Bot aminteste mai intai jurisprudenta Curtii2 potrivit careia actele ilicite care prezinta un nivel de intensitate de natura sa ameninte in mod direct linistea si siguranta fizica a populatiei in ansamblu sau a unei parti a acesteia pot intra in sfera notiunii ``motive imperative de siguranta publica``.

Potrivit avocatului general, desi este incontestabil, in speta, ca abuzul sexual asupra unui minor, agresiunea sexuala si violul in sfera familiala constituie o atingere deosebit de grava adusa unei valori fundamentale a societatii, nu este mai putin adevarat ca acest tip de act nu intra insa in sfera notiunii ``siguranta publica`` in sensul directivei3.

Astfel, directiva face o distinctie clara intre notiunea de ordine publica si aceea de siguranta publica, cea de a doua avand o gravitate mai mare decat prima . Aceste doua notiuni corespund unor realitati criminologice diferite. Incalcarea normelor penale conduce implicit la o tulburare a ordinii publice a unui stat membru; in schimb, o amenintare a sigurantei publice rezulta nu in mod automat, doar din comiterea unei infractiuni, ci dintr-un comportament ilicit deosebit de grav, atat in ceea ce priveste natura acestuia, cat si in ceea ce priveste efectele produse, acestea depasind limitele prejudiciului individual cauzat victimei sau victimelor. Aceste doua notiuni nu sunt asadar identice: daca orice comportament care creeaza un pericol pentru siguranta publica tulbura prin definitie ordinea publica, reciproca nu este adevarata, chiar daca actul comis poate suscita in randul opiniei publice o emotie care reflecta tulburarea cauzata de infractiune .

Avocatul general considera asadar ca problema daca un delincvent, prin comportamentul sau, constituie un pericol pentru siguranta publica depinde nu numai de gravitatea infractiunii comise - pedeapsa prevazuta sau pronuntata constituind o indicatie in acest sens - ci mai ales de natura acesteia. Astfel, daca domnul I. constituie in mod incontestabil un pericol in sfera familiala, nu este dovedit, prin natura actului comis, ca el reprezinta o amenintare pentru siguranta cetatenilor Uniunii ca un delincvent sexual in serie (``prA�dateur sexuel``), un criminal deosebit de periculos caracterizat prin comportamente precum cele revelate de cauzele Dutroux si Fourniret. A decide altfel ar insemna a recunoaste ca doar gravitatea obiectiva a unei infractiuni, determinata de pedeapsa, constituie o justificare potentiala a unei masuri de expulzare pentru un ``motiv imperativ de siguranta publica``, ceea ce ar fi contrar spiritului directivei.

Aceasta nu inseamna insa ca, in cazul de fata, domnul I. nu este expus unei masuri de expulzare.

Astfel, in continuarea expunerii, avocatul general precizeaza ca domnul I. nu poate beneficia de protectia sporita impotriva expulzarii prevazute de directiva, avand in vedere ca nu era realmente integrat in societatea statului membru gazda .

Avocatul general precizeaza in aceasta privinta ca ``motivele imperative de siguranta publica`` constituie singura exceptie de la protectia impotriva expulzarii de care beneficiaza un cetatean al Uniunii care a avut resedinta pe teritoriul statului membru gazda in cei zece ani anteriori masurii de expulzare. Directiva contine o prezumtie simpla de integrare a carei proba contrara rezulta, in speta, din actele comise de domnul I., care demonstreaza ca el nu era realmente integrat si ca, prin urmare, nu poate beneficia de aceasta protectie sporita.

Este incontestabil ca, daca aceste fapte, tinand seama de data la care au fost savarsite, ar fi fost cunoscute imediat dupa comiterea lor, domnul I. ar fi fost urmarit penal si expulzat fara a putea beneficia de protectia prevazuta de directiva. Astfel, integrarea cetateanului Uniunii este intemeiata inclusiv pe factori calitativi si, in opinia avocatului general, comportamentul domnului I. denota lipsa totala a intentiei de a se integra in societatea statului membru gazda . El nu poate invoca, asadar, protectia acordata la capatul unei sederi de zece ani, dat fiind ca acest termen a ramas neintrerupt doar pentru ca faptele sale au fost disimulate.

Domnul Bot considera ca o situatie ilicita de aceasta natura nu poate crea un drept sub pretextul ca a durat mult timp . In plus, chiar directiva prevede ca statele membre pot adopta masurile necesare pentru a refuza, anula sau retrage orice drept acordat prin aceasta in caz de abuz de drept sau de frauda. Este de competenta Curtii sa aprecieze consecintele unei asemenea fraude.

Avocatul general conchide ca un cetatean al Uniunii nu poate invoca dreptul la protectia sporita impotriva expulzarii, prevazut de directiva, atunci cand s-a demonstrat ca el se prevaleaza de acest drept in temeiul unui comportament ilicit care constituie o tulburare grava a ordinii publice a statului membru gazda .

Concluziile avocatului general in cauza C-348/09 P.I./OberbA�rgermeisterin der Stadt Remscheid

¹ Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 29 aprilie 2005 privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora (JO L 158, p. 77, rectificari in JO L 229, p. 35, si in JO 2005, L 197, p. 34, Editie speciala, 05/vol. 7, p. 56).
² Hotararea Curtii din 23 noiembrie 2010, Tsakouridis (C-145/09). Aceasta hotarare privea lupta impotriva criminalitatii legate de traficul de stupefiante in grup organizat.
³ Articolul 28 alineatul (3) din Directiva 2004/38/CE.