Coordonator: Av. Marius-Cătălin Preduţ

Prima pagină » Articole juridice » CEDO. Justitie Europeana » Repartizarea competentelor între Comunitatile europene si statele membre

Repartizarea competentelor între Comunitatile europene si statele membre

  Publicat: 01 Jan 2008       18661 citiri       Sursa: Lector univ. drd. ROXANA – MARIANA POPESCU        Secţiunea: CEDO. Justitie Europeana  


Codul muncii comentat Marius-Catalin Predut
Repartizarea competentelor între Comunitatile europene si statele membre ale acestora apare ca o problema deosebit de complexa.

Ca si componenta a structurii organizatorice, totalitate a posturilor care au aceleasi caracteristici principale referitoare la obiective, sarcini, autoritate si responsabilitate.
Socoteala scrisa sub forma de balanta cu doua parti (debit si credit) care reflecta valoric si uneori in unitati naturale, in ordine cronologica si sistematica,
(UE). Fondata la 1 ianuarie 1993 prin aplicarea Tratatului de la Maastricht , Uniunea Europeana (UE) preia initiativa constructiei europene de la Comunitatea Economica Europeana (CEE).
Este un acord incheiat in scris intre subiectele de drept international si guvernat de dreptul international, incheiat in scopul de a produce efecte juridice si consemnat intr-un instrument unic sau, in doua sau mai multe instrumente conexe, oricare ar fi denumirea sa.
Hartie de valoare care reprezinta o cota fixa din capitalul unei societati pe actiuni.
In materie civila, desistarea este renuntarea reclamantului fie la judecata, fie renuntarea la insusi dreptull pretins.
Este acel raport juridic in continutul caruia intra dreptul subiectului activ, denumit creditor, de a cere subiectului pasiv, denumit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat in cazul neexecutarii de buna voie.
Schimbarea care se produce in realitatea obiectiva datorita unei cauze. Rezultatul.
Prevazut in cap. II, t. I, C.proc. pen.,
Este acel raport juridic in continutul caruia intra dreptul subiectului activ, denumit creditor, de a cere subiectului pasiv, denumit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat in cazul neexecutarii de buna voie.
Presupunere, supozitie cu privire la anumite (legaturi, relatii intre) fenomene; presupunere cu caracter provizoriu, formulata pe baza datelor experimentale existente la un moment dat.
Este un acord incheiat in scris intre subiectele de drept international si guvernat de dreptul international, incheiat in scopul de a produce efecte juridice si consemnat intr-un instrument unic sau, in doua sau mai multe instrumente conexe, oricare ar fi denumirea sa.
Grup de cuvinte prin care se individualizeaza si se identifica o persoana fizica in societate si familie.
Este un acord incheiat in scris intre subiectele de drept international si guvernat de dreptul international, incheiat in scopul de a produce efecte juridice si consemnat intr-un instrument unic sau, in doua sau mai multe instrumente conexe, oricare ar fi denumirea sa.
Conform art. 323 Cod Penal, fapta de a se asocia sau de a initia constituirea unei asocieri in scopul savarsirii uneia sau mai multor infractiuni,
Uniunea Economica si Monetara (UEM) este procesul prin care politicile economice si monetare ale statelor membre ale Uniunii sunt armonizate in scopul introducerii monedei unice. Ea a facut obiectul uneia din cele doua Conferinte Interguvernamentale din decembrie 1990.
Este un acord incheiat in scris intre subiectele de drept international si guvernat de dreptul international, incheiat in scopul de a produce efecte juridice si consemnat intr-un instrument unic sau, in doua sau mai multe instrumente conexe, oricare ar fi denumirea sa.
Prevedere cuprinsa intr-un contract, tratat etc. ce are drept
(CJCE) Curtea de Justitie este alcatuita din tot atatia judecatori cate state membre. In prezent sunt 25 de judecatori asistati de opt avocati generali care sunt numiti pe durata a sase ani cu acordul statelor membre. Curtea se poate reuni camere, in Marea Camera (treispezece judecatori) sau in plen.
Termen folosit pentru a desemna activitatea instantelor judecatoresti.
Aceste competente nu sunt reglementate de tratatele comunitare în mod general, ci în functie de obiectul de activitate al Comunitatilor.
Pentru stabilirea competentelor Comunitatilor europene si a competentelor statelor membre trebuie sa se tina cont de elementele de baza ale constructiei comunitare. Astfel, trebuie avut în vedere faptul ca cele trei Comunitati sunt organizatii internationale specializate, instituite prin tratate. De aici, rezulta principiul conform caruia ele au competente care le sunt conferite de catre tratatele institutive.
Pe de alta parte, trebuie sa se tina seama si de faptul ca statele membre ale Comunitatilor europene continua sa-si pastreze o serie de domenii în care au competente exclusive. Aceasta situatie conduce la necesitatea delimitarii domeniilor de competenta ale acestor entitati, determinarea raporturilor dintre ele si stabilirea modalitatilor de solutionare a diferendelor care pot aparea ca urmare a activitatilor desfasurate de catre organele acestora.
Raspunsul la întrebarea “Cum poate fi stabilita si, apoi, mentinuta o delimitare clara a competentelor între Uniunea Europeana si statele membre, conform principiului subsidiaritatii ?”, trebuie sa porneasca de la realitatea ca problema delimitarii competentelor se suprapune aceleia privind gradul de integrare catre care sunt orientate politicile comunitare în contextul actualelor tendinte de globalizare. La acest nivel se impune o analiza a evolutiei a actualelor si a viitoarelor politici ale Uniunii Europene, ca si a problemei finantarii acestor politici .
Principiile care guverneaza repartizarea competentelor între Comunitati si statele membre sunt prevazute de Tratatul de la Maastricht, la art. 3B: “Comunitatea actioneaza în limitele competentelor care i-au fost atribuite prin prezentul tratat. În domeniile care nu tin de competenta sa exclusiva, Comunitatea nu intervine, conform principiului subsidiaritatii, decât daca si în masura în care obiectivele activitatii proiectate nu pot fi realizate de catre statele membre într-o maniera satisfacatoare, însa pot fi realizate mai bine la nivel comunitar, datorita dimensiunilor sau a efectelor actiunii proiectate.
Nici o actiune a Comunitatii nu va depasi ceea ce este necesar pentru atingerea competentelor prezentului tratat”.
Din continutul acestui articol se desprind cele trei principii care stau la baza repartizarii competentele comunitare:
- principiul specializarii;
- principiul subsidiaritatii;
- principiul proportionalitatii.


1. Repartizarea competentelor interne


A. Competentele nerepartizate

Aceasta prima categorie exprima gradul maxim de desistare a statelor membre. Este vorba despre domeniile care nu mai intra în sfera competentei nationale, fara, însa, a face obiectul unei atribuiri catre Comunitate , competenta nationala fiind, pur si simplu, abolita. Acest grad zero de distribuire se regaseste, într-o mare masura, în logica atribuirii de competente în cadrul realizarii uniunii vamale si a Pietei comune. De exemplu, obligatia statelor membre “de a nu face”, care vizeaza situatia în care acestea nu pot împiedica libera circulatie intra-comunitara a marfurilor, a serviciilor si a persoanelor. Aceasta imposibilitatea presupune o suprimare a oricarei competente normative de a introduce sau de a mentine drepturile de vama sau taxele cu efecte echivalent, restrictiile cantitative sau masurile cu efect echivalent . Obligatia de a nu face corespunde unei limitari definitive a drepturilor de suveranitate a statelor membre. În schimb, nu este vorba nici despre un transfer de competente catre Comunitati, deoarece institutiile comunitare sunt si ele private de orice putere de a adopta masuri incompatibile cu interdictiile puse de tratate.

B. Competentele transferate

Aceasta situatie corespunde si ea unei desistari a statelor membre, care, si de aceasta data, sunt private de competentele pe care le detineau anterior, însa, în acest caz (spre deosebire de situatia competentelor nerepartizate), competenta este atribuita Comunitatilor. Acest mod de distribuire este cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de “transfer de competente”.
Situatia este întâlnita în sectorul uniunii vamale, în special în ceea ce priveste stabilirea si gestionarea tarifului vamal comun si relatiile tarifare cu state terte: statele membre au pierdut competenta vamala, în schimb Comunitatea este singura competenta sa adopte dispozitii normative în materie. De asemenea, opereaza un transfer de competente si în domeniul politicilor comune, care se bazeaza, în principal, pe principiul substituirii competentelor comunitare competentelor nationale anterioare. Aceasta situatie se poate întâlni în sectorul politicii agricole comune .

C. Competentele încadrate

Ideea de încadrare comunitara a competentelor nationale trimite la o situatie mai complexa, care necesita realizarea unei distinctii clare între doua concepte, si anume: atribuirea de competenta si exercitarea competentei. Aceasta deosebire este necesara pentru a se diferentia situatia în care statele membre recurg la un transfer de competenta de situatia în care statele membre nu au renuntat la competenta lor, însa au acceptat sa o limiteze pentru a contribui la functionarea eficace a Pietei comune. Autoritatile nationale ramân titularele competentei normative, însa ele se angajeaza sa nu recurga la aceasta daca regulile pe care ar putea sa le adopte sunt susceptibile de a afecta realizarea obiectivelor tratatelor, astfel încât statele nu îsi vor exercite competenta lor normativa decât în limitele impuse de tratate.

D. Competentele concurente

Competentele concurente vizeaza ipoteza în care statele ramân titulare ale unei competente de principiu, Comunitatea nedispunând de competenta de a lua masuri de încadrare sau de armonizare cu caracter obligatoriu.
competentele coordonate se regasesc si în domeniul cooperarii în materie de afaceri interne si justitie, dar si în cea mai mare parte a “noilor competente” atribuite Comunitatii prin Tratatul asupra Uniunii Europene (sectoarele educatiei si tineretului, al culturii sau al sanatatii).
Aceasta categorie acopera competentele nationale care se situeaza, în totalitate, în afara câmpului de aplicare a dreptului comunitar. Dupa cum se stie, Comunitatile europene sunt supuse principiului specializarii si dispun de competenta specifica, corespunzatoare realizarii scopului prevazut de tratate, astfel încât nu se poate vorbi de o repartizare a competentelor decât în domeniile care sunt prevazute de tratate.

2. Repartizarea competentelor externe


A. Competentele externe atribuite în mod explicit
Tratatele comunitare recunosc în mod expres Comunitatilor un anumit numar de competente în vederea încheierii în nume propriu de acorduri cu state terte. Tratatul instituind Comunitatea europeana, prevede ca aceasta are competenta de a încheia acorduri tarifare si comerciale si acorduri de asociere . Dispozitiile Actului unic european si ale Tratatului de la Maastricht au adaugat o serie de competente mai punctuale, care vizeaza Uniunea economica si monetara , cercetarea , mediul înconjurator si cooperarea în vederea dezvoltarii .

B. Competentele externe fondate pe clauzele de adaptare
Jurisprudenta a admis extinderea competentelor externe a Comunitatii pe baza articolului 235, din Tratatul instituind C.E. Utilizarea acestui articol nu permite, totusi, potrivit jurisprudentei recente a Curtii, sa se realizeze o competenta externa în absenta interventiei prealabile a unui act intern care comporta o clauza atributiva de puteri externe sau de necesitatea unei exercitari simultane de competente interne si externe.

C. Competentele externe recunoscute în mod implicit
În ceea ce priveste competentele conventionale recunoscute în mod implicit, Curtea de justitie a Comunitatilor europene a admis ca principiul competentelor de atribuire nu exclude posibilitatea oferita Comunitatii de a dispune de competente care decurg în mod implicit din “sistemul tratatelor”. În masura în care Comunitatea este titulara unei capacitati internationale în toata întinderea câmpului obiectivelor sale, “în vederea de a fixa, într-un caz determinat, competenta, pentru Comunitate, de a încheia acorduri internationale, trebuie sa se ia în consideratie sistemul tratatului ca si dispozitiile materiale; o astfel de competenta rezulta nu doar dintr-o atribuire explicita a tratatului – ca în cazul articolelor 113 si 114 pentru acordurile tarifare si comerciale si a articolul 238 pentru acordurile de asociere –, ci poate decurge, în mod egal, si din alte dispozitii ale tratatului, precum si din actele luate în cadrul acestor dispozitii de catre institutiile Comunitatii” .



Citeşte mai multe despre:   



Comentează: Repartizarea competentelor între Comunitatile europene si statele membre
Jurisprudenţă

Decizia CCR nr. 387/2018 privind neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 53 alin. (1) teza intai din Codul muncii (varsta de pensionare a femeilor)
Pronuntaţă de: Curtea Constitutionala

Decizia CCR referitoare la subiectul activ al infractiunii de spalare de bani
Pronuntaţă de: Curtea Constitutionala a Romaniei

RIL. Litigiile avand ca obiect drepturile banesti solicitate de jandarmi, pompieri si personalul militar cu statut de functionari publici sunt de comp
Pronuntaţă de: ICCJ



Ştiri Juridice
Legislaţie

Legea 203/2018 privind masuri de eficientizare a achitarii amenzilor contraventionale
LEGE nr. 203 din 20 iulie 2018 privind masuri de eficientizare a achitarii amenzilor contraventional ...

Legea 212/2018 pentru modificarea Legii 554/2004 a contenciosului administrativ
LEGEA nr. 212 din 25 iulie 2018 pentru modificarea si completarea Legii contenciosului administrativ ...

LEGEA 190/2018 pentru punerea in aplicare a GDPR (Regulamentul general privind protectia datelor)
LEGEA nr. 190 din 18 iulie 2018 privind masuri de punere in aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 ...