Numarul minim de salariati pentru constituirea unui sindicat – o incalcare a dreptului la libera asociere?

``Conditia principala pentru constituirea in mod legal a unui sindicat este intrunirea vointei a cel putin 15 angajati din cadrul aceleiasi unitati. Un salariat minor, cu varsta de peste 16 ani, poate avea calitatea de membru de sindicat, fara a fi necesara incuviintarea prealabila a reprezentantului sau legal. Legiuitorul a facut referire expresa doar la notiunea de ``salariat``, si nu la cea de ``angajat``, avand in vedere ca o persoana minora poate detine doar calitatea de salariat - in temeiul dispozitiilor art. 13 alin. (1) C. mun. - si nu si pe cea de functionar public - una dintre conditiile pentru ca o persoana sa ocupe o functie publica este de a avea varsta de minim 18 ani impliniti .``[1]

Conditia intrunirii unui numar de minim 15 salariati din cadrul aceleiasi unitati a fost criticata in practica, fiind exprimate atat puncte de vedere in sensul numarului de 15 fiind prea mic pentru a asigura reprezentativitatea, cat si prea mare pentru a permite salariatilor intreprinderilor mici si mijlocii sa beneficieze de drepturile prevazute de lege. Ultima dintre aceste doua opinii contradictorii a fost exprimata recent, intr-o exceptie de neconstitutionalitate invocata direct de Avocatul Poporului, la care Curtea Constitutionala a raspuns prin Decizia nr. 62/2019.

1. Exceptia de neconstitutionalitate

1.1 Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie prevederile art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, care au urmatorul continut:

"(2) Pentru constituirea unui sindicat este necesar un numar de cel putin 15 angajati din aceeasi unitate ."

1.2 Pozitia autorului

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, Avocatul Poporului sustine, in esenta, faptul ca libertatea sindicala este afectata prin impunerea unui numar minim de membri pentru constituirea unui sindicat prin raportare la aceeasi unitate, in conditiile in care statisticile la nivelul anului 2014 arata ca "marimea medie a unei intreprinderi din industrie a fost de circa 26 de salariati, in timp ce in comert a fost de circa 5 salariati". Ca atare, acest numar apare ca excesiv si reprezinta o piedica pentru angajatii din intreprinderile mici si mijlocii de a-si face un sindicat, avand in vedere si faptul ca libertatea salariatilor de a da nastere unui sindicat este un drept garantat inclusiv de norma internationala, neputand fi subordonata unor elemente de natura sa limiteze exercitarea sa.

Totodata, se afirma ca solutia legislativa consacrata de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, republicata, reprezinta o ingerinta excesiva si disproportionata a autoritatilor statului asupra dreptului de asociere, iar instanta de contencios constitutional are de analizat, prin efectuarea testului de proportionalitate, daca aceasta isi gaseste justificarea sub rigoarea exigentelor indicate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, test ce are in vedere daca ingerinta este prevazuta de lege (inclusiv criteriile de calitate ale legii), daca exista un scop legitim si daca masura este adecvata, necesara intr-o societate democratica si daca pastreaza justul echilibru intre interesele colective si cele individuale.

In sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate sunt invocate normele constitutionale ale art. 20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, ale art. 40 alin. (1) referitoare la dreptul de asociere si ale art. 53 alin. (2) cu referire la principiul proportionalitatii, precum si dispozitiile art. 2, 7 si 8 pct. 2 din Conventia nr. 87/1948 privind libertatea sindicala si apararea dreptului sindical, ale art. 5 din Carta Sociala Europeana, revizuita, ale art. 11 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si jurisprudenta CEDO in ceea ce priveste dreptul de asociere, respectiv Hotararea din 10 iulie 1998, pronuntata in Cauza Sidiropoulos si altii impotriva Greciei, Hotararea din 1 februarie 2002, pronuntata in Cauza Stankov si Organizatia Macedoneana Unita Ilinden impotriva Bulgariei, si Hotararea din 17 februarie 2004, pronuntata in Cauza Gorzelink si altii impotriva Poloniei.

1.3 Pozitia autoritatilor sesizate conform legii

Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, avand in vedere jurisprudenta in materie a Curtii Constitutionale, respectiv deciziile nr. 147 din 25 martie 2004 si nr. 574 din 4 mai 2011.

1.4 Pozitia Curtii Constitutionale

Cu titlu preliminar, in legatura cu jurisprudenta instantei de contencios constitutional, Curtea retine ca dispozitii similare, prin care se instituia un numar minim de 15 angajati pentru constituirea unui sindicat, au fost prevazute si in legislatia anterioara in materie, si anume in cuprinsul art. 2 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, in privinta carora Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 147 din 25 martie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 418 din 11 mai 2004. Acest text avea urmatorul continut: "Pentru constituirea unei organizatii sindicale este necesar un numar de cei putin 15 persoane din aceeasi ramura sau profesiune, chiar daca isi desfasoara activitatea la angajatori diferiti."

Cu privire la pretinsa incalcare a art. 40 alin. (1) din Constitutie, Curtea a retinut, cu acel prilej, ca dreptul fundamental al cetatenilor de a se asocia liber in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de asociere este un drept social-politic, care nu este insa un drept absolut, si care se exercita prin participare la constituirea asociatiilor sau prin aderare la asociatii existente. Insesi prevederile constitutionale stabilesc anumite limite ale dreptului de asociere, care privesc trei aspecte: a) scopurile si activitatea; b) membrii; c) caracterul asociatiei, rezultand din modul sau de constituire. Pe de alta parte, art. 9 din Constitutie prevede ca: "Sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale se constituie si isi desfasoara activitatea potrivit statutelor lor, in conditiile legii. (...)." Prin urmare, Curtea a retinut ca legea poate institui anumite conditii obligatorii privind constituirea si desfasurarea activitatii asociatiilor. Referitor la cerinta existentei unui numar de cel putin 15 persoane pentru constituirea unei organizatii sindicale, prevazuta de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, Curtea a constatat ca si aceasta se incadreaza in conditiile pe care legea le poate impune potrivit prevederilor art. 9 din Constitutie si a retinut ca stabilirea numarului minim de membri constituanti se impune pentru a se asigura organizatiei sindicale constituite o reprezentativitate minima in vederea desfasurarii activitatilor specifice de aparare a drepturilor si intereselor membrilor sai.

Noua reglementare in materie sindicala - Legea dialogului social nr. 62/2011 - a facut obiectul controlului de constitutionalitate anterior promulgarii, Curtea pronuntand Decizia nr. 574 din 4 mai 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011. Legea noua a mentinut, la art. 3 alin. (2), solutia legislativa anterioara, referitoare la numarul minim de 15 angajati pentru constituirea unui sindicat, cu singura diferenta ca acestia trebuie sa faca parte din aceeasi unitate angajatoare, in timp ce vechea reglementare permitea apartenenta acestora la angajatori diferiti.

Cu privire la acest aspect, Curtea Constitutionala a retinut, prin Decizia nr. 574 din 4 mai 2011, ca "este o optiune a legiuitorului justificata de unitatea de interese a acestora. Numai aceasta unitate de interese justifica infiintarea unui sindicat, pentru ca, in caz contrar, sindicatul nu ar mai contribui la apararea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale economice si sociale ale membrilor lor, ci numai a unora dintre membrii lor."

Ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 62/2011, dispozitiile art. 3 alin. (2) au fost criticate din perspectiva numarului minim impus pentru constituirea unui sindicat, autorul exceptiei - Sindicatul "Speranta" din Orastie - apreciind insa ca numarul de 15 membri este prea mic, fiind necesara "stabilirea unor conditii mai restrictive pentru infiintarea unui sindicat." Curtea, prin Decizia nr. 939 din 13 noiembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2013, a respins, ca neintemeiata, exceptia, avand in vedere jurisprudenta sa in aceasta materie.

Fata de cele anterior aratate, rezulta ca, in actuala forma, dispozitiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 nu au fost examinate de Curtea Constitutionala prin prisma unor critici similare celor formulate in prezenta cauza, adica sub aspectul dublei conditionari cumulative, cea numerica, apreciata ca fiind excesiva, si cea referitoare la apartenenta angajatilor la aceeasi unitate de baza . Conditia numarului minim de 15 angajati pentru constituirea unui sindicat a fost analizata de Curte prin Decizia nr. 147 din 25 martie 2004, in contextul normativ al art. 2 alin. (2) din legea anterioara in materie - Legea nr. 54/2003 -, text care, spre deosebire de actuala reglementare, nu conditiona apartenenta celor minimum 15 angajati la aceeasi unitate . Legea in vigoare - Legea nr. 62/2011 - mentine numarul minim de 15 angajati, dar elimina posibilitatea asocierii unor angajati din unitati diferite, iar, cu privire la acest element de noutate, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 574 din 4 mai 2011, a retinut, in cadrul controlului a priori, ca numai aceasta unitate de interese, la nivelul fiecarei unitati angajatoare, justifica infiintarea unui sindicat.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observa ca, potrivit dispozitiilor Legii nr. 62/2011 (art. 14-20), sindicatul dobandeste personalitate juridica de la data inscrierii in registrul special al sindicatelor, mentiune ce se inscrie de la data ramanerii definitive a hotararii de admitere a cererii de inscriere . Instanta de judecata verifica indeplinirea conditiilor de legalitate pentru constituirea sindicatului, iar, in cazul in care constata ca acestea nu sunt indeplinite, presedintele completului de judecata il citeaza in camera de consiliu pe imputernicitul special si ii solicita, in scris, remedierea neregularitatilor constatate, in termen de cel mult 7 zile . Instanta pronunta o hotarare motivata de admitere sau de respingere a cererii, aceasta fiind supusa apelului in termen de 15 zile de la comunicare .

Se constata, asadar, ca prevederile legale criticate reglementeaza o dubla conditie cumulativa, fara de care un sindicat nu se poate constitui, astfel ca nu poate nici sa dobandeasca personalitate juridica prin inscrierea in registrul special al sindicatelor.

Asa cum rezulta atat din perspectiva prevederilor art. 8, art. 9 si ale art. 40 din Constitutie, cat si a jurisprudentei in materie a Curtii Constitutionale, dreptul de asociere este garantat, insa nu este absolut, deoarece orice forma de asociere (partid politic, sindicat, patronat, asociatie profesionala sau alte forme de asociere), ca expresie concreta de manifestare a acestui drept, trebui sa respecte conditiile legii referitoare la modalitatea de constituire si la desfasurarea activitatii specifice.

Cu privire la libertatea de asociere, Curtea Europeana a Drepturilor Omului considera ca nu este absoluta, art. 11 paragraful 2 din Conventie permitand statelor sa intervina pentru protejarea institutiilor de drept si a drepturilor si libertatilor altora daca sunt amenintate prin activitatile sau intentiile unei asociatii cu caracter politic. Cu toate acestea, marja de apreciere a statului este una limitata, fiind necesar ca exceptiile de la regula respectarii dreptului de asociere sa fie interpretate strict si impuse numai cu motive convingatoare si imperative, de natura a justifica restrictionarea dreptului. Marja limitata de apreciere a statului face obiectul supravegherii europene riguroase atat asupra legii, dar si asupra deciziilor de aplicare a acesteia, inclusiv asupra deciziilor judiciare (a se vedea, in acest sens, Hotararea din 17 februarie 2004, pronuntata in Cauza Gorzelik si altii impotriva Poloniei, paragrafele 94 si 95, Hotararea din 10 iulie 1998, pronuntata in Cauza Sidiropoulos si altii impotriva Greciei, paragrafele 40, Hotararea din 2 octombrie 2001, pronuntata in Cauza Stankov si Organizatia Macedoneana Unita Ilinden impotriva Bulgariei, paragraful 84).

Prin raportare la criticile de neconstitutionalitate formulate, Curtea are de analizat, cumulativ, doua chestiuni pretins neconstitutionale prin caracterul lor excesiv: 1) conditia numerica, si anume numarul minim de 15 angajati necesar pentru constituirea unui sindicat si 2) conditia potrivit careia cei minimum 15 angajati trebuie sa fie din aceeasi unitate angajatoare. Cu alte cuvinte, Curtea are de examinat daca cele doua conditii cumulative restrang exercitiul dreptului de asociere, iar, in cazul unui raspuns pozitiv, sa determine, prin efectuarea testului de proportionalitate, daca aceasta restrangere se constituie intr-o ingerinta care nu respecta exigentele impuse de Constitutie si Conventie (prevazuta de lege, scop legitim, daca masura este adecvata, necesara intr-o societate democratica si daca pastreaza justul echilibru intre interesele colective si cele individuale.)

cu privire la prima conditie, cea numerica, Curtea a aratat, prin Decizia nr. 147 din 25 martie 2004, ca "stabilirea numarului minim de membri constituanti se impune pentru a se asigura organizatiei sindicale constituite o reprezentativitate minima in vederea desfasurarii activitatilor specifice de aparare a drepturilor si intereselor membrilor sai."

Cu privire la stabilirea prin lege a unui anumit prag de reprezentativitate, Curtea Constitutionala a statuat constant, incepand cu Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, ca "aprecierea oportunitatii unui anumit prag de reprezentativitate nu este insa o problema de constitutionalitate, cat timp pragul instituit nu are ca efect suprimarea exercitarii dreptului" si ca "acest criteriu ar putea fi neconstitutional, daca prin efectele sale ar duce la suprimarea dreptului la asociere sau ar fi sinonim cu o asemenea suprimare."

Prin urmare, Curtea a retinut, de principiu, ca legiuitorul, in cadrul marjei sale de apreciere, are libertatea de a aprecia asupra numarului concret ce constituie, intr-o materie sau alta, pragul de reprezentativitate, cu conditia de a nu afecta, de a nu suprima insasi posibilitatea reala si efectiva de exercitare a dreptului sau a libertatii fundamentale garantate [a se vedea, in acest sens, si Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, prin care Curtea a constatat neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, prin care se instituia un numar de minimum 25.000 de membri fondatori pentru infiintarea unui partid politic].

Problema numarului minim de 15 angajati, necesar pentru constituirea unui sindicat, a preocupat recent autoritatile si institutiile publice romane abilitate in aceasta materie. Potrivit unui material publicat in Revista Romana de Dreptul Muncii nr. 4/2018 (pag. 123-198), Ministerul Consultarii Publice si Dialogului Social a formulat cateva amendamente referitoare inclusiv la prevederile art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011 si a solicitat, in acest sens, punctul de vedere al Biroului International al Muncii, in calitate de reprezentant al Organizatiei Internationale a Muncii - agentie a Organizatiei Natiunilor Unite, specializata in standardele internationale de munca . In Memorandumul comentariilor tehnice privind amendamentele propuse la Legea dialogului social nr. 62/2011, elaborat in aprilie 2018, Biroul International al Muncii recomanda (Recomandarea nr. 4) luarea in considerare a stabilirii unor cerinte numerice minime diferite pentru constituirea unei organizatii sindicale, in functie de marimea intreprinderilor. Se arata, in acest sens, ca, in timp ce stabilirea prin lege a unui numar de minimum 3 angajati (asa cum s-a propus) pentru constituirea unui sindicat ar putea intari libertatea de asociere in cadrul micilor intreprinderi, acest minim ar putea conduce la o fragmentare a organizatiilor lucratorilor din companii mai mari si, pe cale de consecinta, ar face, practic, inoperabila negocierea colectiva a acestor categorii de intreprinderi. Se recomanda asigurarea ca cerintele privind numarul minim de membri pentru a forma o organizatie sindicala sa aiba in vedere contextul national si sa fie discutate cu partenerii sociali, in scopul de a se asigura ca respectivele conditii sunt cele mai potrivite cu cerintele si caracteristicile sistemului national industrial. De asemenea, se recomanda a se asigura faptul ca numarul minim impus pentru constituirea unei organizatii sindicale este stabilit in considerarea prevederilor privind criteriile de reprezentativitate.

Conform legislatiei in vigoare, respectiv art. 51 din Legea nr. 62/2011, reprezentativitatea unei organizatii sindicale este asigurata, la unitatea de baza, daca numarul de membri ai sindicatului reprezinta cel putin jumatate plus unu din numarul total al angajatilor unitatii.

Si in privinta acestui prag de reprezentativitate Ministerul Consultarii Publice si Dialogului Social a reluat un amendament formulat inca din anul 2015, prin care se propunea scaderea, de la 50% plus unu, la 35% din numarul de angajati membri ai sindicatului, drept conditie a reprezentativitatii sale la nivelul unitatii angajatoare.

Fata de aceasta propunere, prin acelasi memorandum mentionat mai sus, Biroul International al Muncii recomanda (Recomandarea nr. 8) reconsiderarea scaderii pragului de reprezentativitate astfel incat sa reflecte cel mai bine realitatea din majoritatea intreprinderilor din tara; consultarea cu cele mai reprezentative organizatii sindicale in aceasta privinta, cu luarea in considerare a cerintei privind numarul minim de salariati ce pot constitui un sindicat (a se vedea Recomandarea nr. 4); luarea masurilor prin care sa se asigure, in cazul in care nicio uniune nu indeplineste cerintele de reprezentativitate, ca negocierile colective sunt garantate tuturor organizatiilor dintr-o unitate, cel putin din partea membrilor proprii; din motive de claritate, asigurarea coerentei prin lege cu privire la existenta unui nivel de "grup de unitati" ca un posibil nivel ce poate purta negocieri colective de munca si, corelativ, sa participe la solutionarea conflictelor colective de munca .

Din cele prezentate mai sus rezulta o serie de concluzii:

(i) Nicio reglementare internationala in materia dreptului muncii nu stabileste un anumit numar minim pentru constituirea unei organizatii sindicale in cadrul unei unitati de baza .

(ii) Dimensionarea concreta, prin stabilirea unui numar minim de angajati ce pot constitui un sindicat, tine de optiunea legiuitorului national, singurul in masura sa aprecieze in functie de factorii specifici economiei nationale si dinamicii acesteia.

(iii) La stabilirea cerintelor legale privind atat numarul minim de angajati pentru constituirea unui sindicat, cat si criteriile de reprezentativitate a unui sindicat, legiuitorul trebuie sa asigure garantarea drepturilor sindicale intr-o maniera cat mai adecvata contextului economic national, in urma consultarii tuturor partilor implicate.

Revenind la examinarea criticilor de neconstitutionalitate formulate de Avocatul Poporului, trebuie amintit faptul ca stabilirea in concret a unui numar minim de angajati pentru constituirea unui sindicat are legatura directa cu scopul infiintarii sindicatului, si anume apararea drepturilor si intereselor colective ale angajatilor in relatia cu angajatorul. Mecanismul legal prin care este asigurata atingerea scopului pentru care se infiinteaza un sindicat consta, in principal, in dialogul social, respectiv accesul la negocierile colective de munca si participarea la solutionarea conflictelor colective de munca . Este unanim acceptat in materie faptul ca participarea la aceste negocieri colective de munca este conditionata de un anumit nivel de reprezentativitate al unei organizatii sindicale, conditie fireasca, impusa de faptul ca obiectul acestor negocieri il reprezinta problemele de interes comun ale angajatilor, pe de o parte, si ale angajatorilor/patronilor, pe de alta parte .

Prin urmare, stabilirea prin lege a unui anumit numar minim de angajati care pot constitui un sindicat nu reprezinta, in sine, o restrangere a exercitiului dreptului de asociere, ci o conditionare fireasca, unanim acceptata, justificata prin insusi scopul specific urmarit prin constituirea sindicatului.

Cu privire la numarul concret stabilit prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, Curtea apreciaza ca acesta nu poate fi determinat decat de legiuitor, in urma analizarii dinamicii mediului economic si a consultarii partilor implicate. Curtea Constitutionala nu are aptitudinea de a proceda la o atare analiza si a stabili daca numarul de minimum 15 angajati ce pot constitui un sindicat este excesiv sau nu, in special in contextul mai sus prezentat, care demonstreaza faptul ca autoritatile publice competente se afla intr-un continuu proces de analiza si consultari pe marginea acestui subiect . Asa fiind, Curtea considera ca, sub aspectul conditiei numerice impuse de textul legal criticat, exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.

Conditia potrivit careia cei minimum 15 angajati trebuie sa fie din aceeasi unitate angajatoare a fost analizata de Curte in cadrul controlului de constitutionalitate anterior promulgarii, prin Decizia nr. 574 din 4 mai 2011. Fiind incadrata in marja de apreciere de care legiuitorul dispune in temeiul art. 9 si art. 40 din Constitutie, aceasta conditie reglementata pentru infiintarea unui sindicat a fost calificata, cu acel prilej, ca fiind justificativa sub aspectul unitatii de interese ce trebuie sa caracterizeze scopul infiintarii unui sindicat, "pentru ca, in caz contrar, sindicatul nu ar mai contribui la apararea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale economice si sociale ale membrilor lor, ci numai a unora dintre membrii lor."

In plus, trebuie mentionat ca neindeplinirea acestei conditii, alaturi de cea referitoare la numarul minim de membri ai unui sindicat la unitatea de baza, nu impiedica angajatii sa isi apere drepturile si interesele profesionale in relatia lor cu angajatorul/organizatia patronala. Aceasta, deoarece Legea nr. 62/2011 nu mentioneaza doar organizatia sindicala in calitate de partener in cadrul mecanismului complex al dialogului social, ci si pe reprezentantii alesi ai angajatilor.

In acest sens, mentionam art. 1 lit. b) subpunctul (i) din lege, potrivit caruia

"In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:

[...]

b) dialog social - procesul voluntar prin care partenerii sociali se informeaza, se consulta si negociaza in vederea stabilirii unor acorduri in probleme de interes comun;

(i) informare - transmiterea de date de catre angajator catre sindicat sau, dupa caz, catre reprezentantii alesi ai angajatilor, pentru a le permite sa se familiarizeze cu problematica dezbaterii si sa o examineze in cunostinta de cauza;".

Potrivit lit. h) a art. 1 din aceeasi lege, reprezentanti ai angajatilor sunt cei alesi si mandatati de catre angajati sa ii reprezinte. Potrivit legii, reprezentantii alesi ai angajatilor pot initia negocieri si incheia un contract colectiv de munca sau un acord colectiv. Partile contractului colectiv de munca sunt, conform art. 134, angajatorul sau organizatia patronala si angajatii, prin organizatiile sindicale, iar angajatii pot fi reprezentati, la nivel de unitate, de catre sindicatele legal constituite si reprezentative. Textul mentionat prevede expres ca "In cazul in care sindicatul nu este reprezentativ, reprezentarea se face de catre federatia la care este afiliat sindicatul, daca federatia este reprezentativa la nivelul sectorului din care face parte unitatea; acolo unde nu sunt constituite sindicate, de catre reprezentantii alesi ai angajatilor;".

Totodata, trebuie mentionat faptul ca, in temeiul art. 129 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, "Negocierea colectiva este obligatorie numai la nivel de unitate, cu exceptia cazului in care unitatea are mai putin de 21 de angajati."

In mod similar, art. 160 din lege prevede ca "In cazul conflictelor colective de munca angajatii sunt reprezentati de organizatiile sindicale reprezentative sau reprezentantii angajatilor, dupa caz, care participa la negocierile colective ale contractului sau acordului colectiv de munca aplicabil".

Prin urmare, orice forma de dialog social, indiferent ca implica negocieri colective legate strict de incheierea contractului colectiv de munca sau negocieri avand alt obiect, poate fi purtata de catre orice unitate de baza, fie prin sindicatul reprezentativ sau afilierea la o federatie reprezentativa la nivelul sectorului din care face parte unitatea, fie direct, prin reprezentantii alesi ai angajatilor, daca nu exista un sindicat legal constituit reprezentativ. Concluzia este aceea ca, indiferent de marimea unitatii de baza - adica numarul concret al angajatilor, la un moment dat - Legea nr. 62/2011 contine suficiente garantii astfel ca, printr-un reprezentant ales, acestia sa poata fi informati si sa isi poata sustine drepturile si interesele profesionale rezultate din relatia cu angajatorul.

Dispozitiile legii mai sus indicate sunt necesare si, totodata, justificate de faptul ca nimeni nu poate fi obligat sa constituie sau sa adere la o forma de asociere ca unica modalitate prin intermediul careia isi poate apara drepturile si interesele legale. Dreptul de asociere nu poate avea ca scop in sine constituirea unei forme de asociere, ci trebuie avuta in vedere finalitatea reala a exercitarii dreptului de asociere, si anume apararea drepturilor si intereselor legale profesionale ale angajatilor. Sindicatul reprezinta, in speta de fata, doar una dintre modalitatile prin intermediul careia se poate realiza aceasta protectie . Insa, in lipsa indeplinirii unor conditii de ordin numeric pentru constituirea unui sindicat, legea garanteaza, in continuare, posibilitatea protejarii drepturilor si intereselor profesionale ale angajatilor, care isi pot alege un reprezentant in acest sens.

Acesta este si sensul art. 5 teza intai din Carta Sociala Europeana, revizuita, invocata de Avocatul Poporului, text ce prevede urmatoarele: "In vederea garantarii sau promovarii libertatii lucratorilor si patronilor de a constitui organizatii locale, nationale sau internationale pentru apararea intereselor lor economice si sociale si de a adera la aceste organizatii, partile se angajeaza ca legislatia nationala sa nu aduca atingere sau sa fie aplicata de o maniera care sa aduca atingere acestei libertati."

Avand in vedere cele mentionate, Curtea apreciaza ca nu se impune nici efectuarea testului de proportionalitate, asa cum solicita autorul exceptiei. Dreptul la asociere nu cunoaste o dimensionare concreta, sub aspectul numarului minimal de membri ce pot constitui un sindicat, astfel ca nu se poate constata o restrangere a acestuia printr-un text legal ce impune un astfel de numar minimal, in conditiile in care legislatia in vigoare prevede garantii suplimentare, alternative, prin care este asigurata protectia drepturilor, intereselor si libertatilor angajatilor care nu sunt membri ai unui sindicat. Asa fiind, dreptul protejat, ca scop in sine, prin reglementarea dreptului de asociere (ca mijloc prin care se asigura dreptul protejat, in sine), este mentinut in continuare, fara a fi atins in substanta sa. In plus, Curtea nu poate face testul de proportionalitate care se refera la evaluarea unei anumite ingerinte a autoritatii statale in raport cu anumite elemente determinabile, din moment ce unul din aceste elemente, cum ar fi un eventual numar strict sau minimal, care sa constituie un etalon al manifestarii dreptului de asociere prin constituirea unui sindicat, nu este impus de standardele internationale in materie, nefiind deci cuantificabil. Aceasta, deoarece legiuitorul national este singurul in masura sa dimensioneze, in concret, un atare element . Marja de apreciere de care dispune legiuitorul national este, potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, una limitata, esential fiind insa ca prin masurile legale reglementate acesta sa asigure exercitarea, in concret, a drepturilor, libertatilor si intereselor profesionale ale angajatorilor. Or, asa cum s-a aratat, drepturile de natura sindicala ale angajatilor, inclusiv ale celor din unitati economice mai mici, care nu ating un numar de 15 salariati, sunt protejate prin mecanismul si garantiile prevazute de Legea nr. 62/2011.

1.5 Solutia Curtii Constitutionale

Fiind avute in vedere aceste argumente, Curtea Constitutionala a respins, prin Decizia nr. 62/2019, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate ridicata direct de Avocatul Poporului si a constatat ca prevederile art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011 sunt constitutionale in raport cu criticile de neconstitutionalitate formulate.

2. Concluzii

Ca urmare a analizei argumentelor Curtii Constitutionale expuse anterior, retinem urmatoarele: dreptul fundamental al cetatenilor de a se asocia liber in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de asociere este un drept social-politic, care nu este insa un drept absolut, si care se exercita prin participare la constituirea asociatiilor sau prin aderare la asociatii existente. Insesi prevederile constitutionale stabilesc anumite limite ale dreptului de asociere, care privesc trei aspecte: a) scopurile si activitatea; b) membrii; c) caracterul asociatiei, rezultand din modul sau de constituire. Mai mult decat atat, impunerea conditiei ca cei 15 salariati sa isi desfasoare activitatea in cadrul aceleiasi unitati este o optiune a legiuitorului justificata de unitatea de interese a acestora. Numai aceasta unitate de interese justifica infiintarea unui sindicat, pentru ca, in caz contrar, sindicatul nu ar mai contribui la apararea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale economice si sociale ale membrilor lor, ci numai a unora dintre membrii lor.

Autor: Diculescu Irina-Maria, Intern MCP Cabinet avocati, specializati in relatii de munca, comerciale si protectia datelor cu caracter personal

Bibliografie

I. Tratate, Monografii

1. I.T. Stefanescu; colectiv, Legea dialogului social, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2017

II. Legislatie

1. Legea dialogului social nr. 62/2011

III. Jurisprudenta

Decizia C.C.R. nr. 62/2019