Obligatia instantei de a stabili contributia lunara la intretinerea copilului pe timpul plasamentului � masura de protectie a drepturilor copilului sau piedica in calea celeritatii

``Plasamentul copilului constituie o masura de protectie speciala, avand caracter temporar care poate fi dispusa numai intr-una dintre urmatoarele situatii prevazute de lege: cand parintii copilului sunt decedati, necunoscuti, decazuti din exercitiul drepturilor parintesti sau carora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub interdictie, declarati judecatoreste morti sau disparuti, cand nu a putut fi instituita tutela; cand, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija parintilor din motive neimputabile acestora; in cazul copilului abuzat sau neglijat; a copilului gasit sau copilul abandonat de catre mama in unitati sanitare; precum si in cazul copilului care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal. Plasamentul copilului se dispune la o persoana sau familie, la un asistent maternal sau la un serviciu de tip rezidential.

Persoana sau familia care primeste copilul in plasament trebuie sa aiba domiciliul in Romania si sa fie evaluata de Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului in a carei raza teritoriala se afla domiciliul copilului in ceea ce priveste garantiile morale si mijloacele financiare de care dispune. Masura se dispune in baza planului individualizat de protectie, avand prioritate plasarea copilului copilului la familia extinsa.

Competenta de a dispune masura plasamentului apartine dupa caz, fie Comisiei pentru protectia copilului, fie instantei de judecata, in functie de situatia specifica in care se gaseste copilul respectiv. Astfel, pentru situatia in care masura trebuie dispusa ca urmare a faptului ca copilul nu poate fi lasat in grija parintilor din motive neimputabile acestora si in situatia in care a savarsit o fapta penala dar nu raspunde penal, competenta luarii acestei masuri revine Comisiei pentru protectia copilului, insa numai daca exista acordul parintilor. In lipsa acordului parintilor competenta revine tribunalului de la domiciliul copilului. In ambele cazuri, domiciliul copilului va fi la persoana, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidential care il primeste in ingrijire, dar drepturile parintesti se vor mentine pe toata durata masurii respective.``[1]

Pe parcursul plasamentului, parintii copilului sunt obligati sa plateasca o contributie lunara pentru a contribui la intretinerea acestuia. Aceasta va fi stabilita tot de comisia pentru protectia copilului sau, dupa caz, instanta care a dispus masura plasamentului. Cu privire la aceste dispozitii, insa, au existat nemultumiri, din punct de vedere al claritatii acestora. Mai mult decat atat, s-a aratat ca ar reprezenta o piedica in fata indeplinirii scopului principal, al stabilirii masurii plasamentului. Curtea Constitutionala a raspuns acestor probleme in jurisprudenta sa recenta.

1. Exceptia de neconstitutionalitate

1.1 Obiectul exceptiei

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il reprezinta prevederile art. 67 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014, potrivit carora:

"(1) Comisia pentru protectia copilului sau, dupa caz, instanta care a dispus plasamentul copilului in conditiile prezentei legi va stabili, daca este cazul, si cuantumul contributiei lunare a parintilor la intretinerea acestuia, in conditiile stabilite de Codul civil. Sumele astfel incasate se constituie venit la bugetul judetului, respectiv la cel al sectorului municipiului Bucuresti, de unde provine copilul.

(2) Daca plata contributiei la intretinerea copilului nu este posibila, instanta obliga parintele apt de munca sa presteze intre 20 si 40 de ore lunar pentru fiecare copil, actiuni sau lucrari de interes local, pe durata aplicarii masurii de protectie speciala, pe raza administrativ-teritoriala in care are domiciliul sau resedinta.

(3) Actiunile si lucrarile prevazute la alin. (2) sunt incluse in planul de actiuni sau lucrari de interes local, intocmit conform dispozitiilor legale in vigoare."

1.2 Pozitia autorului exceptiei

Prin Sentinta civila nr. 8 din 11 ianuarie 2018, pronuntata in Dosarul nr. 44/91/2018, Tribunalul Vrancea - Sectia I civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 67 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului. Exceptia a fost invocata din oficiu, de catre instanta de judecata, intr-o cauza avand ca obiect solutionarea cererii formulate de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Vrancea pentru mentinerea plasamentului in regim de urgenta la asistent maternal profesionist pentru un numar de trei copii minori, frati .

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se apreciaza ca textul de lege criticat nu este suficient de precis si clar pentru a putea fi aplicat si, in acest mod, este in contradictie cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie, privind principiul legalitatii, in componenta sa referitoare la calitatea legii. Astfel, instanta de judecata apreciaza ca dispozitia legala criticata nu indeplineste cerinta de previzibilitate a legii, deoarece depaseste scopul sesizarii instantei (respectiv acela de instituire a unor masuri de protectie speciala a copilului), si ramane fara efecte concrete, ca urmare a imposibilitatii de punere in executare .

In acest sens, se arata ca, potrivit textului de lege criticat, instanta de judecata sesizata cu luarea unei masuri de protectie fata de copil este obligata sa se preocupe si de stabilirea contributiei lunare a parintelui la intretinerea copilului sau, sub forma platii unei sume ce se face venit la bugetul judetului, respectiv la cel al sectorului municipiului Bucuresti, de unde provine copilul, sau sub forma prestarii unui numar de ore de munca in cadrul unor actiuni sau lucrari de interes local. Instanta de judecata apreciaza insa ca, prin aceasta obligatie legala de a dispune din oficiu, scopul principal al sesizarii instantei de judecata in cazul masurilor de protectie fata de copil este depasit, iar atingerea acestui scop prioritar poate fi impiedicata de masurile ce ar trebui luate pentru indeplinirea obligatiei adiacente. Subiectul principal al actiunii, copilul aflat in dificultate, in interesul caruia ar trebui sa se desfasoare intreaga procedura, nu are niciun interes ca parintii lui sa fie obligati la plata unor sume de bani pentru bugetul unitatii administrativ- teritoriale unde domiciliaza sau sa fie obligati la ore de munca in interesul comunitatii si totusi, in temeiul dispozitiilor legale criticate, poate interveni amanarea solutionarii cauzei. Copilul minor nu este parte in judecata, insa intregul proces judiciar ar trebui sa se desfasoare numai in scopul protejarii drepturilor lui, in acest sens art. 29 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 stabilind si obligativitatea ascultarii copilului in varsta de peste 10 ani cu privire la masurile referitoare la acesta.

Se mai retine ca, in cauzele ce fac obiectul Legii nr. 272/2004, instanta de judecata este investita sa solutioneze o cerere de stabilire a unei masuri de plasament, in conditiile art. 65 alin. (2) din lege, potrivit regulilor de procedura speciala cuprinse in art. 134 din acelasi act normativ, ceea ce presupune ca sesizarea instantei trebuie sa se faca in termen de 5 zile de la data cand s-a dispus masura de plasament, de catre directorul directiei generale de asistenta sociala si protectie a copilului, cauza se solutioneaza in regim de urgenta, termenele de judecata nu pot fi mai mari de 10 zile, iar partile sunt legal citate daca citatia le-a fost inmanata cel putin cu o zi inaintea judecarii. Astfel, este evident ca legiuitorul a stabilit reguli si termene de procedura apte sa urgenteze luarea masurilor de protectie fata de copil, avand in vedere interesul acestuia de a beneficia cat mai rapid de o astfel de masura . Or, verificarea existentei veniturilor parintilor, a cuantumului acestor venituri ori a faptului daca parintii sunt apti de munca implica efectuarea de cercetari suplimentare si obtinerea de probe atat in sarcina directiei de protectie sociala, care trebuie concomitent sa respecte termenul de 5 zile de sesizare a instantei, cat si in sarcina instantei, in lipsa unor date suficiente sau lamuritoare ajungandu-se ca scopul sesizarii sa fie atins cu intarziere.

In acest conditii, pentru a nu se ajunge la astfel de situatii de amanare a unor cauze atat de speciale si urgente, instantele de judecata au ignorat obligatia legala instituita de art. 67 din Legea nr. 272/2004 sau au apreciat ca "nu este cazul sa dispuna in acest sens", ajungandu-se astfel ca obligatia legala sa fie respectata doar rar si in mod arbitrar.

Mai mult, potrivit regulilor de procedura speciala reglementate in actul normativ criticat, participantii la judecata sunt in mod expres indicati, acestia fiind reprezentantul legal al copilului, directia generala de asistenta sociala si protectia copilului, cauza fiind solutionata cu participarea obligatorie a procurorului. Asadar, parintii copilului nu sunt parti in cauza, ei participa la judecata doar in calitate de reprezentanti legali ai copilului, scopul actiunii fiind apararea drepturilor copilului, iar nu disputarea unor drepturi sau obligatii ale parintilor. De aceea, fata de scopul actiunii, precum si de continutul cererii de sesizare, unde niciodata directia de protectie a copilului nu formuleaza un capat de cerere avand ca obiect obligarea parintelui la contributie pentru intretinerea copilului, dispozitia din oficiu a instantei de judecata in acest sens este de natura sa surprinda parintele prezent la judecata sau sa ramana necunoscuta parintelui care nu s-a prezentat la judecata, el nefiind informat cu privire la o astfel de sesizare din oficiu si neputand sa faca niciun fel de aparari.

De asemenea, instanta de judecata arata ca punerea in executare a unor astfel de hotarari nu este reglementata, legea nestabilind cine are obligatia incasarii, daca platile se pot face voluntar de catre parinti cui se comunica hotararea, pentru punerea ei in executare . In aceste conditii, instantele de judecata comunica hotararile de obligare a parintilor la plata contributiei pentru copilul lor minor, aflat sub incidenta unei masuri de protectie speciala, catre consiliul judetean, care insa sustine ca nu detine parghiile necesare pentru executare silita si nici nu poate proceda la incasarea platilor voluntare.

Totodata, se arata ca textul de lege criticat stabileste in mod generic faptul ca parintii vor fi obligati "sa presteze (aa��A�) actiuni sau lucrari de interes local, pe durata aplicarii masurii de protectie speciala, pe raza administrativ-teritoriala in care are domiciliul sau resedinta.", actiunile sau lucrarile fiind "incluse in planul de actiuni sau lucrari de interes local, intocmit conform dispozitiilor legale in vigoare." Astfel, nici in acest caz nu se stabileste in concret care este obligatia instantei de comunicare din oficiu, daca se comunica doar hotararea de obligare la prestarea de activitati sau orice alta hotarare privitoare la incetarea masurii de plasament, care sunt dispozitiile legale in vigoare la care se face trimitere sau care este sanctiunea aplicabila in cazul in care parintii nu isi executa aceasta obligatie . Prin urmare, textul de lege criticat nu este insotit de alte prevederi legale, in acelasi act normativ sau intr-un act normativ separat, care sa aloce resursele umane si materiale necesare, de natura sa asigure aplicarea in mod eficient a dispozitiilor legale criticate.

Se mai apreciaza ca, prin lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, este incalcat si dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil, din cauza faptului ca justitiabilii nu pot avea reprezentarea drepturilor lor procesuale.

Astfel, in opinia instantei de judecata care a invocat din oficiu exceptia de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor din Constitutie cuprinse in art. 1 alin. (5) privind principiul legalitatii, in componenta sa referitoare la calitatea legii, si art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.

1.3 Pozitiile autoritatilor publice sesizate conform legii

Avocatul Poporului apreciaza ca prevederile legale criticate sunt constitutionale. In acest sens, arata ca textul de lege criticat reglementeaza obligatiile parintesti fata de copil, dispuse de catre comisia pentru protectia copilului sau, dupa caz, de instanta de judecata, pe durata masurii plasamentului, iar, in conformitate cu actul normativ criticat, parintii au obligatia de a-si exercita drepturile si de a-si indeplini obligatiile fata de copil, tinand seama, cu prioritate, de interesul superior al acestuia. Asadar, legea proclama suprematia criteriului interesului superior al copilului, care are caracter obligatoriu si trebuie respectat in luarea oricarei masuri privitoare la copil, indiferent de autorul ei. Principiul interesului superior al copilului este deopotriva opozabil atat parintilor, cat si autoritatilor investite cu competenta de a lua masuri in legatura cu copilul.

Se mai apreciaza ca legea, prin esenta ei, este generala. Legea trebuie sa se adreseze impersonal destinatarilor sai, spre deosebire de actul juridic care este, prin natura sa, concret si personal. In procesul de elaborare a legii, legiuitorul are in vedere o generalitate de relatii si o medie de comportament astfel ca legea contine doar un model abstract de comportament, cerut destinatarilor sai, fara a putea cuprinde si a reglementa cazuri particulare, in care s-ar putea afla un anumit subiect de drept . Insa confruntarea modelului general de conduita, construit de legiuitor, cu realitatea concreta se realizeaza de catre judecatorul investit sa solutioneze o anumita cauza, in functie de imprejurarile concrete ale raportului juridic dedus judecatii.

Textul de lege criticat, prin norma de trimitere la prevederile art. 527 alin. (1) din Codul civil, referitoare la conditiile obligatiei de intretinere, permite judecatorului aplicarea legii, la cazul concret. De asemenea, se mai apreciaza ca argumentele de neconstitutionalitate sunt abordate din perspectiva lipsei de reglementare a unui mecanism concret de punere in executare a acestui tip de hotarari judecatoresti, in sensul ca legea se limiteaza la a stabili ca sumele astfel incasate se constituie venit la bugetul judetului/sectorului municipiul Bucuresti, de unde provine copilul, fara a preciza in sarcina cui este stabilita obligatia incasarii sumelor care se fac venit la aceste bugete, daca platile se pot face voluntar de catre parinti si catre cine anume, precum si cui se comunica din oficiu hotararea judecatoreasca, pentru punerea in executare . Or, din aceasta perspectiva, se apreciaza ca exceptia apare ca inadmisibila, intrucat, in astfel de situatii, Curtea Constitutionala nu poate complini vointa legiuitorului.

In ceea ce priveste claritatea si previzibilitatea textului de lege criticat, se apreciaza ca dispozitiile legale criticate sunt suficient de clare, precise si previzibile, destinatarul normei juridice fiind capabil sa isi adapteze conduita, in functie de continutul acesteia, in concordanta cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie . In acest sens, se arata ca in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a retinut in mod constant ca, din cauza principiului generalitatii legilor, continutul acestora nu poate prezenta o precizie absoluta. Drept consecinta logica a principiului conform caruia legile trebuie sa fie de aplicabilitate generala, formularea actelor normative nu este intotdeauna exacta, folosirea unor caracterizari generale fiind preferata unor liste exhaustive. Rezulta ca interpretarea acestor norme depinde de practica instantelor de judecata si nu incape indoiala ca instantele interne sunt cele mai in masura sa examineze si sa interpreteze legislatia nationala; o astfel de interpretare nu este in sine incompatibila cu art. 7 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (a se vedea hotararile din 21 ianuarie 1999, 22 martie 2001 sau 20 ianuarie 2009, pronuntate in cauzele Garcia Ruiz impotriva Spaniei, paragraful 28, Streletz, Kessler si Krenz impotriva Germaniei, paragraful 50, respectiv Sud Fondi SRL si altii impotriva Italiei, paragraful 108).

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

1.4 Pozitia Curtii Constitutionale

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca, potrivit dispozitiilor art. 44 din Legea nr. 272/2004, orice copil care, in mod temporar sau definitiv, este lipsit de ocrotirea parintilor sai sau care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija acestora are dreptul la masuri de protectie alternativa, care consta in: instituirea tutelei, a masurilor de protectie speciala prevazute de Legea nr. 272/2004 sau a adoptiei. Masurile de protectie speciala reglementate de actul normativ criticat sunt plasamentul, plasamentul in regim de urgenta si supravegherea specializata, iar textul de lege criticat in prezenta cauza este cuprins in capitolul III - "Protectia speciala a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea parintilor sai", sectiunea 2 "Plasamentul" din Legea nr. 272/2004. Potrivit acestui act normativ, plasamentul este o masura cu caracter temporar, ce poate fi dispusa la o persoana sau familie, un asistent maternal sau un serviciu de tip rezidential, care, in acceptiunea art. 123 din Legea nr. 272/2004, se refera la toate serviciile care asigura gazduire pe o perioada mai mare de 24 de ore, fiind organizate pe model familial si putand avea caracter specializat, in functie de nevoile copiilor plasati. Masura plasamentului se stabileste de catre comisia pentru protectia copilului, atunci cand exista acordul parintilor in acest sens, pentru copilul care nu poate fi lasat in grija parintilor, din motive neimputabile acestora, respectiv pentru copilul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal. In cazul in care parintii nu isi dau acordul pentru instituirea plasamentului, masura se stabileste de catre instanta de judecata . De asemenea, daca se impune inlocuirea plasamentului in regim de urgenta, dispus de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului, la cererea acesteia din urma, instituirea masurii plasamentului se stabileste de catre instanta de judecata si pentru situatiile copilului ai carui parinti sunt decedati, necunoscuti, decazuti din exercitiul drepturilor parintesti sau carora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub interdictie, declarati judecatoreste morti sau disparuti, cand nu a putut fi instituita tutela, a copilului abuzat sau neglijat si, respectiv, a copilului gasit sau parasit in unitati sanitare (art. 60 coroborat cu art. 65 din Legea nr. 272/2004).

In acest context, Curtea retine ca textul de lege criticat reglementeaza posibilitatea, fie a comisiei pentru protectia copilului, in cazul in care aceasta din urma stabileste masura plasamentului [art. 65 alin. (1) coroborat cu art. 60 lit. b) si e) din Legea nr. 272/2004], fie a instantei de judecata care a dispus plasamentul copilului [in conditiile art. 65 alin. (2) din lege], de a stabili, daca este cazul, cuantumul contributiei lunare a parintilor la intretinerea acestuia, in conditiile stabilite de Codul civil. Totodata, in cazul in care plata contributiei la intretinerea copilului cu privire la care s-a dispus masura plasamentului nu este posibila, potrivit textului de lege criticat, instanta obliga parintele apt de munca sa presteze intre 20 si 40 de ore lunar pentru fiecare copil, in cadrul unor actiuni sau lucrari de interes local, pe durata aplicarii masurii de protectie speciala, pe raza unitatii administrativ-teritoriale in care are domiciliul sau resedinta.

Analizand textul de lege criticat, Curtea retine ca acesta face trimitere la dispozitiile Codului civil referitoare la obligatia de intretinere a parintilor fata de copii lor minori, respectiv art. 499 din Codul civil, potrivit carora tatal si mama sunt obligati, in solidar, sa dea intretinere copilului lor minor, asigurandu-i cele necesare traiului, precum si educatia, invatatura si pregatirea sa profesionala, iar in caz de neintelegere, intinderea obligatiei de intretinere, felul si modalitatile executarii, precum si contributia fiecaruia dintre parinti se stabilesc de catre instanta de judecata .

Asadar, Curtea retine ca, prin trimiterea pe care textul de lege criticat o face la dispozitiile Codului civil referitoare la obligatia de intretinere a parintilor fata de copiii lor minori, legiuitorul a urmarit sa sublinieze, si in cazul instituirii masurii plasamentului, remanenta indatoririlor specifice ale parintilor, cu privire la persoana minorului, indatoriri ce rezulta din obligatia generala de crestere, circumscrisa autoritatii parintesti. In acest sens, legiuitorul a prevazut expres, potrivit art. 5 din Legea nr. 272/2004, faptul ca autoritatea parinteasca reprezinta principala forma de ocrotire a copilului, si numai in subsidiar aceasta revine colectivitatii locale din care fac parte copilul si familia sa, interventia statului fiind intotdeauna complementara.

Potrivit textului de lege criticat in prezenta cauza, cuantumul contributiei lunare banesti a parintilor la intretinerea copilului fata de care s-a instituit masura plasamentului se stabileste "daca este cazul", respectiv numai in situatia in care parintii dispun de mijloacele necesare indeplinirii obligatiei. Mai mult, prin trimiterea facuta la prevederile Codului civil referitoare la obligatia de intretinere a parintilor fata de copilul lor minor, legiuitorul a permis si aplicarea individualizata a masurii, in functie de circumstantele spetei, dat fiind faptul ca, in temeiul reglementarilor generale in materie, respectiv art. 527 coroborat cu art. 528 din Codul civil, poate fi obligat la intretinere numai cel care are mijloacele pentru a o plati sau are posibilitatea de a dobandi aceste mijloace, elemente de fapt, ce pot fi dovedite prin orice mijloc de proba .

Totodata, Curtea retine ca solutia legislativa cuprinsa in alin. (2) al textului de lege criticat, potrivit careia, daca plata contributiei la intretinerea copilului nu este posibila, instanta obliga parintele apt de munca sa presteze intre 20 si 40 de ore lunar, in cadrul unor actiuni sau lucrari de interes local, este fundamentata pe principiul angajarii raspunderii parintilor cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti, in vederea asumarii responsabile a calitatii de parinte, pe durata aplicarii masurii de protectie speciala . In acelasi sens, al imposibilitatii de degrevare a parintelui de obligatiile sale fata de copilul minor, sunt si dispozitiile legii generale, respectiv art. 510 din Codul civil, potrivit caruia nici decaderea din exercitiul drepturilor parintesti nu scuteste parintele de obligatia de a da intretinere copilului.

De altfel, prin Decizia nr. 352 din 24 iunie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 585 din 5 august 2014, paragrafele 28-30, Curtea a statuat ca obligarea parintelui de a presta actiuni sau lucrari de interes local are loc in conditiile in care acesta este "apt de munca", instanta judecatoreasca avand, evident, posibilitatea de a aprecia asupra capacitatii parintelui de a presta activitatile stabilite de lege. De asemenea, prin decizia mentionata, Curtea a mai retinut ca, avand in vedere scopul legii, acela de protejare a interesului superior al copilului si cresterea responsabilitatii parintilor, obligarea la prestarea unor lucrari sau actiuni de interes local, pe o durata intre 20 si 40 de ore lunar, de catre parintele apt de munca, pentru copilul cu privire la care s-a dispus masura plasamentului, prin scopul si natura sa, nu poate fi considerata opresiva sau cauzatoare de prejudicii nerezonabile.

Totodata, in prezenta cauza, in ceea ce priveste sustinerile referitoare la lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, dat fiind faptul ca, in opinia instantei de judecata ce a invocat din oficiu exceptia de neconstitutionalitate, acesta nu poate fi pus in executare, Curtea retine ca, potrivit jurisprudentei sale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constitutie, una dintre cerintele principiului respectarii legilor vizeaza calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). In acest sens, Curtea a constatat ca, de principiu, orice act normativ trebuie sa indeplineasca anumite conditii calitative, printre acestea numarandu-se previzibilitatea, ceea ce presupune ca acesta trebuie sa fie suficient de clar si precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficienta a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - sa prevada intr-o masura rezonabila, in circumstantele spetei, consecintele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate sa fie dificil sa se redacteze legi de o precizie totala si o anumita suplete poate chiar sa se dovedeasca de dorit, suplete care nu afecteaza insa previzibilitatea legii (a se vedea, in acest sens, Decizia Curtii Constitutionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curtii Constitutionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, sau Decizia nr. 385 din 6 iunie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 682 din 22 august 2017). De asemenea, prin Hotararea din 24 mai 2007, pronuntata in Cauza Dragotoniu si Militaru-Pidhorni impotriva Romaniei, paragraful 35, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca insemnatatea notiunii de previzibilitate depinde in mare masura de contextul textului de lege, de domeniul pe care il acopera, precum si de numarul si calitatea destinatarilor sai. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesata sa fie nevoita sa recurga la o buna consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil in circumstantele cauzei, consecintele ce ar putea decurge dintr-o anumita actiune .

Totodata, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a mai retinut ca, din cauza principiului generalitatii legilor, continutul acestora nu poate prezenta o precizie absoluta. Una dintre tehnicile-tip de reglementare consta in recurgerea mai degraba la categorii generale decat la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai putin vagi pentru a evita o rigiditate excesiva si a se putea adapta la schimbarile de situatie. Functia decizionala acordata instantelor serveste tocmai pentru a indeparta indoielile ce ar putea exista in privinta interpretarii normelor, tinand cont de evolutiile practicii cotidiene, cu conditia ca rezultatul sa fie coerent.

Aplicand aceste considerente la cauza de fata, Curtea retine ca textul de lege criticat prevede in mod expres ca sumele datorate cu titlu de contributie lunara a parintelui la intretinerea copilului supus masurii plasamentului se constituie venit la bugetul judetului, respectiv la cel al sectorului municipiului Bucuresti, de unde provine copilul. Asadar, creditorul sumelor astfel datorate este unitatea administrativ-teritoriala care contribuie la finantarea masurii de protectie speciala instituita [potrivit art. 127 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, protectia speciala a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea parintilor sai se finanteaza din bugetul de stat, bugetul judetului, respectiv al sectorului municipiului Bucuresti, bugetul local al comunelor, oraselor si municipiilor, respectiv din donatii, sponsorizari si alte forme private de contributii banesti, permise de lege]. Prin urmare, creditorul sumelor astfel datorate, caruia i se comunica hotararea judecatoreasca prin care s-a instituit aceasta obligatie specifica de plata, hotarare care constituie titlu executoriu, potrivit art. 136 din Legea nr. 272/2004 coroborat cu art. 633 pct. 2 din Codul de procedura civila, trebuie sa solicite incuviintarea executarii silite, in conditiile art. 666 si urmatoarele din Codul de procedura civila.

In consecinta, Curtea retine ca textul de lege criticat nu contravine dispozitiilor art. 1 alin. (5) din Constitutie, continutul sau normativ fiind unul clar, precis si previzibil, astfel incat sa permita, pe de o parte, instantelor judecatoresti, in procedura interpretarii legii, sa-si exercite functia decizionala, iar, pe de alta parte, persoanelor interesate sa prevada intr-o masura rezonabila, in circumstantele spetei, actiunile care trebuie intreprinse, in vederea realizarii finalitatii normei legale.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se mai sustine ca masura dispusa de catre instanta de judecata din oficiu, in sensul obligarii la plata unei contributii banesti sau la prestarea unui numar de ore, lunar, in cadrul unor actiuni sau lucrari de interes local, este de natura sa surprinda parintele prezent la judecata, sau sa ramana necunoscuta parintelui care nu s-a prezentat la judecata, el nefiind informat cu privire la o astfel de sesizare din oficiu si neputand sa faca niciun fel de aparari. Or, Curtea retine ca stabilirea masurilor de protectie speciala se solutioneaza intotdeauna cu citarea parintilor, respectiv a reprezentantilor legali ai copilului, potrivit art. 134 din actul normativ criticat, care pot face dovada faptului ca nu au mijloacele necesare indeplinirii obligatiei stabilite de instanta, prin orice mijloc de proba, potrivit dispozitiilor generale in materie, respectiv art. 528 din Codul civil, potrivit caruia mijloacele celui care datoreaza intretinere pot fi dovedite prin orice mijloc de proba, cu respectarea exigentelor constitutionale ale dreptului de aparare, referitoare la posibilitatea de a folosi toate mijloacele prevazute de lege prin care pot fi invocate situatii sau imprejurari ce sustin si probeaza apararea.

In ceea ce priveste sustinerea referitoare la faptul ca obligatia legala a instantei de a stabili fie contributia baneasca a parintelui la intretinerea copilului minor, pentru care s-a stabilit masura plasamentului, fie, subsecvent, prestarea unui numar de ore lunar, in cadrul unor actiuni sau lucrari de interes local, depaseste scopul sesizarii, care este acela de a institui o masura de protectie speciala a copilului, Curtea retine ca exercitarea drepturilor si indeplinirea indatoririlor parintesti trebuie sa tina cont de interesul superior al copilului, care, potrivit art. 2 din Legea nr. 272/2004, va prevala in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, intreprinse de autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si in cauzele solutionate de instantele judecatoresti. Or, interesul minorului cuprinde toate drepturile sale, inclusiv dreptul acestuia de a primi intretinere de la parintii sai, inerent drepturilor si indatoririlor parintesti, astfel incat nu se poate nega textului de lege criticat o anumita functie de responsabilizare a parintelui care, din motive neimputabile sau nu, este in imposibilitate sa isi exercite in mod direct drepturile si indatoririle parintesti, in mod temporar acestea fiind preluate de colectivitatea locala, prin intermediul serviciului public de asistenta sociala.

Codul de procedura civila reglementeaza situatii in care, in cazul intarzierii judecarii cererii principale, instanta de judecata poate dispune disjungerea judecarii altor obiecte ale sesizarii. De altfel, in speta, instanta de judecata s-a pronuntat cu celeritate, in conformitate cu regulile procedurale speciale incidente, asupra cererii de inlocuire a masurii plasamentului in regim de urgenta cu plasamentul la asistent maternal profesionist si a dispus, prin aceeasi hotarare, disjungerea capatului de cerere referitor la obligatia parintilor de a contribui la intretinerea copiilor beneficiari ai unei masuri de protectie speciala .

1.5 Solutia Curtii Constitutionale

Prin urmare, Curtea Constitutionala a respins, ca neintemeiata, prin Decizia 163/2019 si a constatat ca dispozitiile art. 67 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.

2. Concluzii

Retinem in concluzie ca interesul superior al minorului cuprinde toate drepturile acestuia, inclusiv acela de a primi intretinere de la parintii sai, astfel incat stabilirea acestei obligatii in sarcina parintilor se impune ca necesara, riscandu-se lipsirea copilului de acest drept . De asemenea, este necesara responsabilizarea parintelui aflat in imposibilitate temporara de a-si indeplini drepturile si indatoririle parintesti in mod direct. In ceea ce priveste eventualele intarzieri ce ar putea fi provocate de solutionarea problemei stabilirii cuantumului indemnizatiei, instanta de judecata poate dispune disjungerea cererilor pentru a asigura celeritatea.

Din punct de vedere al criticilor formulate la adresa claritatii si previzibilitatii actului normativ, retinem si noi, prin prisma argumentelor Curtii, faptul ca normele criticate au un continut clar, precis si previzibil, astfel incat sa permita, pe de o parte, instantelor judecatoresti, in procedura interpretarii legii, sa-si exercite functia decizionala, iar, pe de alta parte, persoanelor interesate sa prevada intr-o masura rezonabila, in circumstantele spetei, actiunile care trebuie intreprinse, in vederea realizarii finalitatii normei legale.

Autor: Diculescu Irina-Maria, Intern MCP Cabinet avocati, specializati in relatii de munca, comerciale si protectia datelor cu caracter personal

Bibliografie

I. Tratate, Monografii

1. A. Draghici, Protectia copilului si a altor categorii de persoane, p. 86

II. Legislatie

1. Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului

III. Jurisprudenta

1. Decizia C.C.R. nr. 163/2019