Legea concurentei: raportarea amenzii la cifra de afaceri realizata in anul anterior � pedeapsa justa sau grava inechitate

Unul dintre aceste acte normative este Legea nr. 21/1996. ``Legea 21/1996 privind concurenta urmareste sa asigure existenta concurentei libere, neperturbata, nerestrictionata, nedistorsionata pe piata prin interzicerea unor practici monopoliste care ar avea ca finalitate diminuarea concurentei``[1]

In scopul indeplinirii acestor idealuri legea instituie si o serie de sanctiuni pentru profesionistii ce se abat de la regulile impuse de lege. Modul de calcul al acestor sanctiuni a facut recent obiectul unor critici in practica judiciara, in sensul ca prin raportarea la cifra de afaceri realizata in ultimul an de contravenient, iar nu la cifra de afaceri totala realizata de acesta, nu se realizeaza o individualizare suficienta a pedepsei.

Curtea Constitutionala a raspuns acestor critici prin Decizia nr. 191/2019.

1. Exceptia de neconstitutionalitate

1.1 Obiectul exceptiei

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 55 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, care au urmatorul cuprins:

"(1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totala realizata in anul financiar anterior sanctionarii urmatoarele fapte, savarsite cu intentie sau din neglijenta de intreprinderi sau asociatii de intreprinderi:

a) incalcarea prevederilor art. 5 si 6 din prezenta lege, precum si a prevederilor art. 101 si 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene;

b) nenotificarea unei concentrari economice, potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) si (2), inainte de punerea in aplicare a acesteia, cu exceptia cazului in care sunt incidente prevederile art. 13 alin. (7) sau s-a acordat o derogare conform art. 13 alin. (8);

c) realizarea unei operatiuni de concentrare economica cu incalcarea prevederilor art. 13 alin. (6)-(8);

d) punerea in practica a unei operatiuni de concentrare economica, declarata incompatibila printr-o decizie a Consiliului Concurentei, potrivit prevederilor art. 47 alin. (4) lit. a);

e) neindeplinirea unei obligatii, a unei conditii sau a unei masuri impuse printr-o decizie luata potrivit prevederilor prezentei legi."

1.2 Pozitia autorului exceptiei

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, in esenta, ca prevederile art. 55 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 sunt neconstitutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca valoarea amenzii se raporteaza la cifra de afaceri totala aferenta intregii activitati desfasurate de contravenient in anul anterior sanctionarii, iar nu prin raportare la cifra de afaceri totala realizata din activitatea desfasurata cu nerespectarea dispozitiilor anticoncurentiale. Astfel, avand in vedere ca fapta anticoncurentiala constituie contraventie potrivit Legii nr. 21/1996 si luand in considerare natura incriminarii, precum si gravitatea sanctiunii aplicate, rezulta ca fapta retinuta in sarcina autoarei exceptiei de neconstitutionalitate reprezinta o acuzatie in materie penala in sensul autonom conferit de la nivel european, fiindu-i astfel aplicabile toate garantiile procesuale specifice unei fapte penale, respectiv prezumtia de nevinovatie, sarcina probei ce incumba paratei, dar si aplicarea legii contraventionale mai favorabile. Masura amendarii/sanctionarii pentru incalcarea dispozitiilor legale privind concurenta, desi in dreptul intern are o natura administrativa (este dispusa printr-un act administrativ emis de o autoritate administrativa si care poate fi supus controlului in contencios administrativ), are caracter penal, in sens european autonom, avand in vedere ca intruneste doua dintre criteriile stabilite de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru aceasta calificare, respectiv natura si gravitatea faptei si a sanctiunii. Natura faptei si natura sanctiunii depasesc un prag minim de gravitate/asprime, astfel incat sa iasa din sfera dreptului civil in sens larg si sa intre in sfera dreptului penal, care sa impuna obligatia de recunoastere a tuturor garantiilor aferente. Scopul individualizarii sanctiunii contraventionale in acord cu fapta savarsita si efectul produs asupra relatiilor sociale protejate prin norma de incriminare trebuie circumscrise in mod necesar principiului proportionalitatii.

In sustinerea neconstitutionalitatii acestor dispozitii legale sunt invocate dispozitiile constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5) referitor la statul de drept, la suprematia Constitutiei si calitatea legii, art. 11 alin. (1) privind dreptul international si dreptul intern, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 in componenta privind dreptul la un proces echitabil, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privata, art. 53 privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati si art. 129 referitor la folosirea cailor de atac. De asemenea, sunt mentionate prevederile art. 48 referitor la prezumtia de nevinovatie si dreptul la aparare si art. 49 referitor la principiile legalitatii si proportionalitatii infractiunilor si pedepselor din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 101 referitor la incompatibilitati cu piata interna - ca reguli de concurenta aplicabile intreprinderilor - din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene si art. 1 paragraful 1 cu privire la respectarea bunurilor din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

1.3 Pozitia Curtii Constitutionale

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca solutia legislativa criticata in dinamica legislativa s-a regasit la art. 51 alin. (1) si art. 53 alin. (1), iar, in urma republicarilor succesive, in prezent acestea constituie continutul art. 55 alin. (1) din Legea nr. 21/1996. Din examinarea continutului normativ al Legii nr. 21/1996, Curtea observa ca prevederile art. 55 alin. (1), care sanctioneaza faptele anticoncurentiale, fac parte din capitolul VI - Sanctiuni. Potrivit prevederilor criticate, constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totala realizata in anul financiar anterior sanctionarii urmatoarele fapte, savarsite cu intentie sau din neglijenta de intreprinderi sau asociatii de intreprinderi: a) incalcarea prevederilor art. 5 si 6 din lege, precum si a prevederilor art. 101 si 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene; b) nenotificarea unei concentrari economice, potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) si (2), inainte de punerea in aplicare a acesteia, cu exceptia cazului in care sunt incidente prevederile art. 13 alin. (7) sau s-a acordat o derogare conform art. 13 alin. (8); c) realizarea unei operatiuni de concentrare economica cu incalcarea prevederilor art. 13 alin. (6)-(8); d) punerea in practica a unei operatiuni de concentrare economica, declarata incompatibila printr-o decizie a Consiliului Concurentei, potrivit prevederilor art. 47 alin. (4) lit. a); e) neindeplinirea unei obligatii, a unei conditii sau a unei masuri impuse printr-o decizie luata potrivit prevederilor acestei legi.

In acest context, Curtea observa ca asupra solutiei legislative instanta de contencios constitutional s-a mai pronuntat, sens in care sunt, spre exemplu, Decizia nr. 556 din 7 iunie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 560 din 15 august 2007, Decizia nr. 243 din 4 martie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, sau Decizia nr. 490 din 21 noiembrie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 92 din 6 februarie 2014. Cu acele prilejuri, Curtea a aratat ca, avand in vedere impactul incalcarilor regulilor de concurenta, care produc consecinte grave atat economiei in ansamblul sau, cat si, in mod direct, consumatorilor si celorlalte intreprinderi de pe piata, pentru a fi eficiente, sanctiunile trebuie sa transmita un puternic mesaj de descurajare contravenientilor si sa fie intr-un cuantum necesar realizarii efectului disuasiv. Regimul sanctionator contraventional aplicabil in domeniul concurentei comporta anumite trasaturi specifice, cum ar fi amenzile prevazute in cuantumuri foarte ridicate si aplicabilitatea limitata a dreptului comun in materie contraventionala. Stabilirea "cifrei de afaceri totale" drept criteriu de raportare in cadrul individualizarii sanctiunii, chiar daca determina in final cuantumuri mari ale amenzii, nu poate determina neconstitutionalitatea textului de lege criticat, cu atat mai mult cu cat individualizarea amenzii se face in functie de gravitatea faptei savarsite (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 490 din 21 noiembrie 2013). Astfel, Consiliul Concurentei - autoritatea competenta sa constate si sa sanctioneze contraventiile prevazute de Legea concurentei - trebuie sa individualizeze sanctiunea aplicata, tinand seama de gravitatea si durata faptei si de consecintele sale asupra concurentei (a se vedea si Decizia nr. 243 din 4 martie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, si Decizia nr. 556 din 7 iunie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 560 din 15 august 2007).

Totodata, prin Decizia nr. 490 din 21 noiembrie 2013, precitata, Curtea a observat ca astfel de amenzi, instituite ca procent din cifra de afaceri si care pot determina cuantumuri mari ale sanctiunilor, pot fi regasite in diverse domenii in care impactul incalcarilor poate produce consecinte grave, fiind reglementate, spre exemplu, de Legea energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicatiile electronice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011 sau de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile postale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 139 din 15 martie 2013. De asemenea, Curtea a retinut ca nivelul maxim al amenzilor pentru contraventiile savarsite in domeniul concurentei in unele state membre ale Uniunii Europene este stabilit la aceeasi cota (Franta, Germania, Olanda, Portugalia, Spania, Marea Britanie, potrivit Studiului intocmit la data de 8 august 2013 de Directoratul pentru afaceri financiare si economice - Comitetul pentru concurenta din cadrul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica).

In ceea ce priveste reglementarea unor sanctiuni de natura celor instituite prin normele criticate, Curtea, in jurisprudenta sa, a aratat ca legiuitorul este liber sa reglementeze referitor la raspunderea contraventionala a persoanei juridice sau fizice, intrucat niciun articol din Legea fundamentala nu interzice reglementarea unei astfel de raspunderi (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 128 din 10 martie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2016, paragraful 19).

Reglementarea unor contraventii si a sanctiunilor aplicabile are drept consecinta diminuarea patrimoniului operatorului economic, dar aceasta este o masura justificata obiectiv si rational de imperativul protejarii interesului social si al ordinii de drept, prin adoptarea unor reguli specifice de preintampinare si sanctionare a faptelor care genereaza sau ar putea genera fenomene economice negative (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 308 din 13 iunie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr 461 din 25 iulie 2013, si Decizia nr. 128 din 10 martie 2016, precitata, paragraful 16). In acest context, Curtea constata ca, potrivit art. 44 alin. (9) din Constitutie, bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii.

De asemenea, Curtea observa ca, potrivit art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, desi la art. 1 paragraful 1 se prevede dreptul la respectarea bunurilor si lipsirea de proprietate numai pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international, acestea nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor. Astfel, art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale permite statelor contractante sa adopte legile pe care le considera necesare pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a "amenzilor". Potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, autoritatile nationale sunt cele care decid, in primul rand, ce fel de "amenda" trebuie aplicata, deciziile luate in acest domeniu implicand o apreciere a problemelor politice, economice si sociale, apreciere pe care Conventia o lasa in competenta statelor membre, acestea avand la dispozitie o larga marja de apreciere (a se vedea Decizia de inadmisibilitate din 21 martie 2006, pronuntata in Cauza Valico - S.R.L. impotriva Italiei, Decizia de inadmisibilitate din 19 noiembrie 2013, pronuntata in Cauza Electrosan - S.R.L. impotriva Romaniei, paragraful 17, si Hotararea din 18 iunie 2013, pronuntata in Cauza S.C. Complex Herta Import Export - S.R.L. Lipova impotriva Romaniei, paragraful 32).

In ceea ce priveste legislatia in materie de concurenta, la nivel european, in titlul VII - Norme comune privind concurenta, impozitarea si armonizarea legislativa, capitolul I - Regulile de concurenta, sectiunea 1 - Reguli aplicabile intreprinderilor, la art. 101 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene se prevede ca sunt incompatibile cu piata interna si interzise orice acorduri intre intreprinderi, orice decizii ale asocierilor de intreprinderi si orice practici concertate care pot afecta comertul dintre statele membre si care au ca obiect sau efect impiedicarea, restrangerea sau denaturarea concurentei in cadrul pietei interne si, in special, cele care: a) stabilesc, direct sau indirect, preturi de cumparare sau de vanzare sau orice alte conditii de tranzactionare; b) limiteaza sau controleaza productia, comercializarea, dezvoltarea tehnica sau investitiile; c) impart pietele sau sursele de aprovizionare; d) aplica, in raporturile cu partenerii comerciali, conditii inegale la prestatii echivalente, creand astfel acestora un dezavantaj concurential; e) conditioneaza incheierea contractelor de acceptarea de catre parteneri a unor prestatii suplimentare care, prin natura lor sau in conformitate cu uzantele comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte . Astfel, acordurile sau deciziile interzise in temeiul acestor prevederi sunt nule de drept, insa poate exista inaplicabilitatea acestora in cazul oricaror acorduri sau categorii de acorduri intre intreprinderi; oricaror decizii sau categorii de decizii ale asocierilor de intreprinderi; oricaror practici concertate sau categorii de practici concertate care contribuie la imbunatatirea productiei sau distributiei de produse ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurand totodata consumatorilor o parte echitabila din beneficiul obtinut si care: a) nu impun intreprinderilor in cauza restrictii care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective; b) nu ofera intreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenta in ceea ce priveste o parte semnificativa a produselor in cauza.

De asemenea, in virtutea art. 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, este incompatibila cu piata interna si interzisa, in masura in care poate afecta comertul dintre statele membre, folosirea in mod abuziv de catre una sau mai multe intreprinderi a unei pozitii dominante detinute pe piata interna sau pe o parte semnificativa a acesteia. Aceste practici abuzive pot consta in special in: a) impunerea, direct sau indirect, a preturilor de vanzare sau de cumparare sau a altor conditii de tranzactionare inechitabile; b) limiteaza productia, comercializarea sau dezvoltarea tehnica in dezavantajul consumatorilor; c) aplicarea in raporturile cu partenerii comerciali a unor conditii inegale la prestatii echivalente, creand astfel acestora un dezavantaj concurential; d) conditionarea incheierii contractelor de acceptarea de catre parteneri a unor prestatii suplimentare care, prin natura lor sau in conformitate cu uzantele comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte .

In vederea aplicarii principiilor mai sus expuse, Consiliul, la propunerea Comisiei si dupa consultarea Parlamentului European, adopta regulamente sau directive - art. 103 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene -, prin care urmareste, in special: a) sa asigure respectarea interdictiilor prevazute la art. 101 alin. (1) si la art. 102 prin instituirea de amenzi si penalitati cu titlu cominatoriu; b) sa determine normele de aplicare a art. 101 alin. (3), luand in considerare necesitatea, pe de o parte, de a asigura o supraveghere eficienta si, pe de alta parte, de a simplifica pe cat posibil controlul administrativ; c) sa precizeze, daca este cazul, domeniul de aplicare a art. 101 si art. 102 in diferitele ramuri economice; d) sa defineasca rolul Comisiei si al Curtii de Justitie a Uniunii Europene in aplicarea acestor dispozitii; e) sa defineasca raporturile intre legislatiile interne, pe de o parte, si dispozitiile Tratatului privind functionarea Uniunii Europene, precum si cele adoptate in aplicarea sa.

Potrivit art. 104 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, pana la intrarea in vigoare a dispozitiilor adoptate in temeiul art. 103, autoritatile statelor membre hotarasc cu privire la admisibilitatea acordurilor, deciziilor si a practicilor concertate si cu privire la folosirea in mod abuziv a unei pozitii dominante pe piata interna, in conformitate cu legislatia nationala si cu dispozitiile art. 101 si, in special, ale alin. (3), precum si ale art. 102 din acest tratat.

Potrivit art. 23 - cu denumirea Amenzi din capitolul VI - Sanctiuni din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea in aplicare a normelor de concurenta prevazute la art. 81 si art. 82 din T.C.E. (actual art. 101 si art. 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene), publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 1 din 4 ianuarie 2003, Comisia poate aplica, prin decizie, intreprinderilor sau asociatiilor de intreprinderi amenzi care nu depasesc 1 % din cifra de afaceri totala din exercitiul financiar precedent, atunci cand, in mod intentionat sau din neglijenta, acestea, spre exemplu, furnizeaza informatii inexacte sau care induc in eroare, ca raspuns la o solicitare efectuata; prezinta registrele si celelalte documente solicitate privind afacerile in forma incompleta, in timpul inspectiei desfasurate in temeiul prevederilor europene, sau refuza sa se supuna inspectiilor dispuse printr-o decizie adoptata in temeiul acelorasi norme; ca raspuns la o intrebare adresata in conformitate cu normele respective; dau un raspuns inexact sau care induce in eroare; nu rectifica, in termenul stabilit de Comisie, un raspuns inexact, incomplet sau care induce in eroare dat de un membru al personalului sau nu dau un raspuns complet sau refuza sa dea acest raspuns cu privire la fapte care au legatura cu obiectul si scopul inspectiei dispuse printr-o decizie adoptata in conformitate cu normele in materie; sigiliile aplicate de catre reprezentantii oficiali sau alte persoane care ii insotesc, autorizate de catre Comisie, au fost rupte [alin. (1)]. De asemenea, Comisia poate aplica, prin decizie, amenzi asupra intreprinderilor si asociatiilor de intreprinderi atunci cand, in mod intentionat sau din neglijenta, acestea: incalca prevederile din Tratat cu privire la concurenta; contravin unei decizii care dispune masuri provizorii; nu respecta un angajament care devine obligatoriu printr-o decizie . Astfel, pentru fiecare intreprindere si asociatie de intreprinderi care participa la incalcarea normelor, amenda nu depaseste 10% din cifra de afaceri totala din exercitiul financiar precedent. Daca incalcarea savarsita de o asociatie priveste activitatile membrilor sai, amenda nu depaseste 10% din cifra de afaceri totala a fiecarui membru activ pe piata afectata de incalcarea savarsita de asociatie [alin. (2)].

La stabilirea valorii amenzii se iau in considerare atat gravitatea, cat si durata incalcarii [alin. (3)]. Atunci cand se aplica o amenda unei asociatii de intreprinderi luandu-se in considerare cifra de afaceri a membrilor sai, iar asociatia nu este solvabila, aceasta este obligata sa le ceara membrilor ei sa acopere, prin contributii, valoarea amenzii. In cazul in care contributiile solicitate nu s-au acordat asociatiei in termenul stabilit de Comisie, Comisia poate solicita plata amenzii direct de catre fiecare intreprindere ai carei reprezentanti au fost membri ai organismelor de decizie in cauza ale asociatiei. Dupa ce Comisia a solicitat plata in temeiul celui de-al doilea paragraf, atunci cand este necesar pentru a garanta plata integrala a amenzii, Comisia poate solicita plata soldului de catre oricare membru al asociatiei care a fost activ pe piata pe care a avut loc incalcarea . Totusi, Comisia nu solicita plata in temeiul celui de-al doilea sau al treilea paragraf intreprinderilor care demonstreaza ca nu au pus in aplicare decizia asociatiei care a dus la incalcare sau ca nu au avut cunostinta de existenta acesteia sau ca s-au distantat activ de aceasta, inaintea initierii investigatiei de catre Comisie in cauza respectiva. Responsabilitatea financiara a fiecarei intreprinderi in privinta platii amenzii nu poate depasi 10% din cifra totala de afaceri din exercitiul financiar precedent [alin. (4)]. Deciziile luate in temeiul alin. (1) si (2) celor prezentate mai sus nu sunt de natura penala [alin. (5)].

In acest context, Curtea observa ca, prin Hotararea din 16 septembrie 2013, pronuntata in Cauza T-386/10, Aloys F. Dornbracht GmbH & Co. KG impotriva Comisiei Europene, paragrafele 218-220 si 225, a Tribunalul Uniunii Europene a statuat ca limita de 10% urmareste sa evite aplicarea unor amenzi pe care, dupa toate probabilitatile, intreprinderile, avand in vedere dimensiunea lor, astfel cum este determinata prin cifra lor de afaceri totala, chiar daca aproximativ si imperfect, nu vor fi in masura sa le plateasca. Asadar, este vorba despre o limita care este uniform aplicabila tuturor intreprinderilor si este stabilita in functie de dimensiunea fiecareia dintre acestea si care urmareste evitarea amenzilor in cuantum excesiv si disproportionat. Aceasta limita are, astfel, un obiectiv distinct si autonom in comparatie cu cel al criteriilor privind gravitatea si durata incalcarii. Singura consecinta posibila a unei asemenea limite este reducerea cuantumului amenzii calculat pe baza acestor criterii pana la nivelul maxim autorizat. Aplicarea sa presupune ca intreprinderea in cauza nu plateste amenda care, in principiu, ar fi datorata pe baza unei aprecieri intemeiate pe criteriile respective. Astfel, aceasta consecinta este inerenta interpretarii limitei de 10% drept un simplu nivel maxim autorizat care se aplica dupa o eventuala reducere a cuantumului amenzii in temeiul unor circumstante atenuante sau al principiului proportionalitatii.

Totodata, prin Hotararea din 11 iunie 2009, pronuntata in Cauza C-429/07, Inspecteur van de Belastingdienst impotriva X BV, paragrafele 36 si 37, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat ca separarea principiului interzicerii practicilor anticoncurentiale de sanctiunile prevazute in cazul nerespectarii acestuia ar determina ca actiunea autoritatilor care au obligatia de a supraveghea respectarea acestei interdictii si de a sanctiona asemenea practici sa fie lipsita de efectivitate. Astfel, dispozitiile art. 101 si art. 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene ar fi lipsite de efect daca nu ar fi insotite de masuri coercitive prevazute la art. 103 din acelasi tratat. Astfel, exista o legatura intrinseca intre amenzi si aplicarea art. 101 si art. 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene. Efectivitatea sanctiunilor aplicate de autoritatile nationale sau comunitare de concurenta in temeiul art. 103 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene reprezinta, asadar, o conditie a aplicarii coerente a art. 101 si art. 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene.

De asemenea, prin Hotararea din 27 septembrie 2006, pronuntata in Cauza T-59/02, Archer Daniels Midland Co impotriva Comisiei Comunitatilor Europene, Tribunalul Uniunii Europene a statuat ca, in cazul in care scopul amenzii s-ar limita doar la a nega profitul asteptat sau avantajul scontat, intreprinderea nu va tine seama suficient de faptul ca comportamentul in cauza constituie o incalcare a art. 101 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene. A privi amenda doar ca o compensare pentru prejudiciile create ar echivala cu negarea efectului descurajator pe care aceasta trebuie sa il aiba si care se refera la comportamentul viitor, dar si a caracterului punitiv al unei astfel de masuri in legatura cu respectiva incalcare comisa. Similar, in cazul unei intreprinderi care este activa pe un numar mare de piete si are o capacitate financiara deosebit de mare, luarea in calcul doar a cifrei de afaceri de pe piata relevanta nu poate fi suficienta pentru a asigura amenzii un efect de descurajare. Cu cat o intreprindere este mai mare si cu cat are la dispozitie mai multe resurse globale care ii permit sa actioneze in mod independent pe piata, cu atat mai mult trebuie sa fie constienta de importanta rolului sau in ceea ce priveste buna functionare a concurentei pe piata . In acest context, a tine cont de cifra de afaceri totala, in scopul de a calcula cuantumul amenzii, nu duce la o amenda disproportionata.

In ceea ce priveste normele nationale ce reglementeaza in materie de concurenta, criticate in prezenta cauza, acestea constituie o transpunere a prevederilor europene, care s-a realizat prin mai multe acte normative, in acest sens fiind, spre exemplu, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 75/2010 privind modificarea si completarea Legii concurentei nr. 21/1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 459 din 6 iulie 2010. Acest act normativ a fost adoptat cu scopul de a putea fi aplicate eficient la nivel national prevederile art. 101 si 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, atat din punctul de vedere al deciziilor pe care autoritatea nationala de concurenta are competenta, in temeiul Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1/2003, sa le adopte, cat si din punctul de vedere al obligatiilor de cooperare pe care Consiliul Concurentei le are in raporturile cu Comisia Europeana si celelalte autoritati de concurenta din statele membre, avand in vedere faptul ca, potrivit prevederilor art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002, Consiliul Concurentei, alaturi de autoritatile de concurenta ale statelor membre, a devenit competent sa aplice prevederile art. 101 si 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, in cazuri individuale, precum si faptul ca, in temeiul regulamentului anterior mentionat, Consiliul Concurentei a dobandit obligatii exprese in materie de concurenta .

Prin urmare, fata de cele prezentate, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996, in raport cu dispozitiile constitutionale, conventionale si europene mentionate in sustinerea acesteia, urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata.

Cu privire la prevederile art. 53 din Constitutie, Curtea observa ca acestea nu au incidenta in cauza. Astfel, potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013, invocarea prevederilor constitutionale referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati nu poate fi retinuta daca nu s-a constatat incalcarea vreunei prevederi constitutionale care consacra drepturi sau libertati fundamentale, astfel cum sunt prevazute in capitolul II - Drepturile si libertatile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale din Constitutie .

In ceea ce priveste critica autoarei prezentei exceptii de neconstitutionalitate prin care se sustine ca prevederile art. 55 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 sunt neconstitutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca valoarea amenzii se raporteaza la cifra de afaceri totala aferenta intregii activitati desfasurate de contravenient in anul anterior sanctionarii, iar nu prin raportare la cifra de afaceri totala realizata din activitatea desfasurata cu nerespectarea dispozitiilor anticoncurentiale, precum si celelalte aspecte mentionate de autoarea exceptiei de neconstitutionalitate cu privire la aplicarea sanctiunii in cauza, Curtea observa ca acestea tind, pe de o parte, spre o legiferare pe cale de interpretare si, pe de alta parte, la o interpretare si o aplicare a normelor criticate in sensul dorit de autoarea exceptiei. Or, asemenea critici nu intra in competenta de solutionare a Curtii Constitutionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "se pronunta numai asupra constitutionalitatii actelor cu privire la care a fost sesizata, fara a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", intrucat singura autoritate legiuitoare a tarii este Parlamentul, potrivit art. 61 alin. (1) din Constitutie, iar, in ceea ce priveste interpretarea si aplicarea legii, aceste aspecte tin de competenta instantelor de judecata sau a celor chemati sa dea efectivitate normelor legale, inclusiv prin prisma art. 148 din Constitutie .

In ceea ce priveste continutul si intinderea celor doua notiuni cuprinzatoare, interpretarea si aplicarea legii, Curtea Constitutionala, in jurisprudenta sa, a retinut ca acestea acopera identificarea normei aplicabile, analiza continutului sau si o necesara adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanta de judecata este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), in speta de fata, cu privire la chestiuni ce tin de respectarea si aplicarea normelor nationale si europene in materie de concurenta, inclusiv pe cale de interpretare.

Printr-o jurisprudenta constanta, Curtea Constitutionala s-a pronuntat cu privire la competenta exclusiva a instantelor judecatoresti de a solutiona probleme care tin de interpretarea si/sau aplicarea legii . Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronuntat in sensul ca, in conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, aceasta asigura controlul de constitutionalitate a legilor, a ordonantelor Guvernului, a tratatelor internationale si a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozitiile si principiile Constitutiei. Asadar, nu intra sub incidenta controlului de constitutionalitate exercitat de Curte aplicarea si interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instantei de judecata care judeca fondul cauzei, precum si, eventual, al instantelor de control judiciar, astfel cum rezulta din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) si (3) din Constitutie .

1.4 Solutia Curtii Constitutionale

In considerarea acestor argumente, Curtea Constitutionala a respins ca neintemeiata, prin Decizia nr. 191/2019, exceptia de neconstitutionalitate, si a constatat ca dispozitiile art. 55 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.

2. Concluzii

Retinem, astfel, ca legiuitorul este liber sa reglementeze referitor la raspunderea contraventionala a persoanei juridice sau fizice, intrucat niciun articol din Legea fundamentala nu interzice reglementarea unei astfel de raspunderi. Mai mult, oferirea unei interpretari diferite normelor legale, ar rezulta intr-o legiferare pe cale de interpretare.

Este de subliniat si faptul ca a privi amenda doar ca o compensare pentru prejudiciile create ar echivala cu negarea efectului descurajator pe care aceasta trebuie sa il aiba si care se refera la comportamentul viitor, dar si a caracterului punitiv al unei astfel de masuri in legatura cu respectiva incalcare comisa. Similar, in cazul unei intreprinderi care este activa pe un numar mare de piete si are o capacitate financiara deosebit de mare, luarea in calcul doar a cifrei de afaceri de pe piata relevanta nu poate fi suficienta pentru a asigura amenzii un efect de descurajare.

Autor: Diculescu Irina-Maria, Intern MCP Cabinet avocati, specializati in relatii de munca, comerciale si protectia datelor cu caracter personal

Bibliografie

I. Tratate, Monografii

1. P.R. Titulescu, Dreptul concurentei. Curs universitar., 2015, p. 21

II. Legislatie

1. Legea concurentei nr. 21/1996

III. Jurisprudenta

1. Decizia C.C.R. nr. 191/2019