Exigentele impuse pentru emiterea unui mandat european de arestare si intinderea protectiei jurisdictionale de care beneficiaza persoanele pe numele carora a fost emis un astfel de mandat

Exigentele impuse pentru emiterea unui mandat european de arestare si intinderea protectiei jurisdictionale de care beneficiaza persoanele pe numele In Hotararea Parquet general du Grand-Duche de Luxembourg si Openbaar Ministerie (Procurorii din Lyon si din Tours) (C-566/19 PPU si C-626/19 PPU), in Hotararea Openbaar Ministerie (Parchetul din Suedia) (C-625/19 PPU) si in Hotararea Openbaar Ministerie (Procurorul regelui din Bruxelles) (C-627/19 PPU), pronuntate la 12 decembrie 2019 in procedura preliminara de urgenta, Curtea a completat jurisprudenta sa recenta 1 referitoare la Decizia-cadru 2002/584 privind mandatul european de arestare2 , facand precizari in legatura cu cerinta privind independenta �autoritatii judiciare emitente� a unui mandat european de arestare si cu cerinta protectiei jurisdictionale efective care trebuie garantata persoanelor pe numele carora a fost emis un astfel de mandat de arestare .carora a fost emis un astfel de mandat

In cauzele principale, mandatele europene de arestare au fost emise de parchetele francez (cauzele C-566/19 PPU si C-626/19 PPU), suedez (cauza C-625/19 PPU) si belgian (cauza C627/19 PPU), in primele trei cauze, pentru efectuarea urmariri penale, iar in ultima cauza, in vederea executarii unei pedepse. Problema care se punea era executarea mandatelor care depindea, printre altele, de calitatea de ``autoritate judiciara emitenta`` a parchetelor mentionate. Intr-o prima etapa, Curtea a analizat daca statutul parchetului francez conferea acestuia o garantie de independenta suficienta pentru a emite mandate europene de arestare si a stabilit ca aceasta era situatia. Pentru a ajunge la aceasta concluzie, Curtea a amintit mai intai ca notiunea de ``autoritate judiciara emitenta`` poate cuprinde autoritatile unui stat membru care, fara a fi judecatori sau instante judecatoresti, participa la administrarea justitiei penale si actioneaza in mod independent.

Aceasta ultima conditie presupune existenta unor norme statutare si organizatorice adecvate pentru a garanta ca autoritatile in discutie nu sunt supuse, la emiterea unui mandat european de arestare, vreunui risc de a primi ordine sau instructiuni individuale din partea puterii executive. In ceea ce priveste magistratii din cadrul parchetului francez, elementele prezentate sunt, in opinia Curtii, suficiente pentru a demonstra ca acestia dispun de puterea de a aprecia in mod independent, in special in raport cu puterea executiva, necesitatea de a emite un mandat european de arestare si caracterul sau proportional si ca aceasta putere este exercitata de acestia in mod obiectiv, luand in considerare toate elementele incriminatoare si dezincriminatoare. Independenta lor nu este repusa in discutie prin faptul ca exercita actiunea penala, nici prin faptul ca ministrul justitiei le poate adresa instructiuni generale de politica penala, nici prin faptul ca se afla sub indrumarea si controlul superiorilor lor ierarhici, ei insisi membri ai parchetului, si ca deci sunt tinuti sa se conformeze instructiunilor date de acestia din urma.

In a doua etapa, Curtea a precizat cerinta impusa prin jurisprudenta sa recenta, potrivit careia decizia de a emite un mandat european de arestare trebuie sa poata face obiectul unei cai de atac in justitie ce respecta exigentele unei protectii jurisdictionale efective, atunci cand decizia este adoptata de o autoritate care participa la administrarea justitiei, dar nu este o instanta judecatoreasca.

In primul rand, Curtea a subliniat ca existenta unei astfel de cai de atac nu constituie o conditie pentru ca autoritatea sa fie considerata autoritate judiciara emitenta.

In al doilea rand, Curtea a indicat ca statele membre trebuie sa se asigure ca ordinile lor juridice garanteaza efectiv nivelul de protectie jurisdictionala cerut, prin intermediul unor norme de procedura pe care le instituie si care pot sa difere de la un sistem la altul. Or, instituirea unei cai de atac distincte impotriva deciziei de a emite un mandat european de arestate constituie doar una dintre posibilitati.

Astfel, Curtea a statuat ca cerintele inerente unei protectii jurisdictionale efective de care trebuie sa beneficieze persoana vizata de mandatul european de arestare emis de o autoritate, alta decat o instanta judecatoreasca, pentru efectuarea urmaririi penale sunt intrunite din moment ce conditiile de emitere a acestui mandat si in special caracterul sau proportional fac obiectul unui control jurisdictional in statul membru emitent. In speta, sistemele francez si suedez raspund acestor exigente intrucat normele de procedura nationale permit constatarea faptului ca proportionalitatea deciziei parchetului de a emite un mandat european de arestare poate face obiectul unui control jurisdictional prealabil sau aproape concomitent cu adoptarea acestei decizii, dar si obiectul unui control jurisdictional ulterior.

In particular, o astfel de apreciere este in mod anticipat realizata mai ales de instanta judecatoreasca care pronunta decizia nationala care poate sta ulterior la baza mandatului european de arestare. In ipoteza in care mandatul european de arestare a fost emis de parchet, dar nu pentru efectuarea urmaririi penale, ci in vederea executarii unei pedepse privative de libertate aplicate printr-o hotarare de condamnare definitiva, Curtea a apreciat ca cerintele care decurg dintr-o protectie jurisdictionala efectiva nu implica nici existenta unei cai de atac distincte impotriva deciziei parchetului. Sistemul belgian, care nu prevede o astfel de cale de atac, raspunde deci la randul sau acestor exigente. In aceasta privinta, Curtea a subliniat ca, atunci cand mandatul european de arestare priveste executarea unei pedepse, controlul jurisdictional este realizat prin hotararea executorie pe care se intemeiaza acest mandat de arestare . In fapt, autoritatea judiciara de executare poate prezuma ca decizia de a emite un astfel de mandat de arestare este rezultatul unei proceduri judiciare in care persoana cautata a beneficiat de garantii in ceea ce priveste protectia drepturilor sale fundamentale. De altfel, proportionalitatea acestui mandat de arestare rezulta si din condamnarea pronuntata, intrucat decizia-cadru privind mandatul european de arestare prevede ca aceasta trebuie sa constea intr-o pedeapsa sau o masura de siguranta cu o durata de cel putin patru luni.

Hotararea in cauzele conexate C-566/19 PPU, Parquet gA�nA�ral du Grand-DuchA� de Luxembourg si C-626/19 PPU, Openbaar Ministerie, precum si Hotararea in cauzele C-625/19 PPU si C627/19 PPU, Openbaar Ministerie

1 A se vedea in special Hotararea din 27 mai 2019, OG si PI (Parchetele din LA�beck si Zwickau) (C-508/18 si C82/19 PPU), Hotararea din 27 mai 2019, PF (Procurorul General al Lituaniei) (C-509/18) (voir CP n 68/19), precum si Hotararea din 9 octombrie 2019, NJ (Parchetul din Viena) (C-489/19 PPU).

2 Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre - Declaratiile unor state membre referitoare la adoptarea deciziei-cadru (JO 2002, L 190, p. 1, Editie speciala, 19/vol. 6, p. 3).