Consecintele, pentru judecatorul national, ale suprematiei dreptului comunitar si ale efectului direct

Dupa hotararile Van Gend si Costa, CEJ a dezvoltat considerabil, dar a si precizat consecintele pe care judecatorul national trebuie sa le traga din dreptul comunitar si in mod special dintr-o incompatibilitate intre o norma interna si dreptul comunitar.

Unele din aceste consecinte nu sunt atasate expres principiului suprematiei si efectului direct, ci mai degraba art.10 al Tratatului care impune autoritatilor statale (printre care figureaza jurisdictiile nationale) obligatia de a lua toate masurile destinate executarii dreptului comunitar.

Mai ales in privinta aplicarii directivelor, ca instrumente juridice specifice ale dreptului comunitar (si care, cum se stie, nu au efect direct), s-a creat o intrega jurisprudenta ce subliniaza rolul judecatorului national ca judecator de drept comun in materie comunitara. Functia directivelor fiind exact aceea de a asigura armonizarea legislatiilor nationale in masura necesara functionarii Pietei Unice, este imperativ ca dispozitiile lor sa se aplice cu aceeasi semnificatie , cu aceeasi forta obligatorie si in acelasi timp pe intregul teritoriu al Uniunii Europene. Aceste trei exigente, inerente obligatiei de prevalenta a dreptului comunitar, trebuiesc in acelasi timp puse in practica, in virtutea principiului autonomiei institutionale si procedurale, de judecatorii nationali, insarcinati sa aplice, in cadrul compentelor lor, dispozitiile dreptului comunitar . Misiunea astfel conferita jurisdictiilor nationale le impune asadar ca, folosind mijloacele procedurale pe care le au la dispozitie, sa asigure deplina eficacitate a directivelor. Dar, date fiind disparitatile intre drepturile procedurale nationale, pare destul de dificil de atins misiunea de a realiza armonizarea procedurala pe cale jurisprudentiala. Se impune de aceea fixarea unor reguli minimale, constand, pe de o parte, in asigurarea efectivitatii controlului jurisdictional, iar pe de alta parte,in intensificarea acestui control .

� asigurarea efectivitatii controlului jurisdictional este un corolar al primordialitatii dreptului comunitar si presupune ca: este garantat accesul la un recurs efectiv, la protectia provizorie a drepturilor invocate de particulari; instantele nationale au posibilitatea sa invoce din oficiu exigenta aplicarii directivelor; in sfarsit, ca exista o echivalenta in conditiile de exercitare a cailor de atac.

� intensificarea controlului jurisdictional a fost subliniata intr-o bogata jurisprudenta a CEJ, dezvoltata apoi doctrinar. Astfel, daca dispozitiile unei directive indeplinesc conditiile tehnice ale efectului direct, adica sunt clare, neconditionale si perfecte juridic, ele sunt susceptibile de a fi aplicate imediat de judecatorul national, intr-un litigiu opunand un justitiabil care invoca acele dispozitii statului membru caruia i se reproseaza ca nu si-a respectat obligatiile . Jurisprudenta CEJ a intarit progresiv exigentele ce apasa asupra judecatorului national, care trebuie cel putin sa pronunte inopozabilitatea regulilor nationale contrare dreptului comunitar (ex. Hot.13.7.1972, Comisia vs.Italia). La acesta obligatie (efectul de excludere) se adauga, pentru judecatorul national, obligatia pozitiva de aplicare, cu efect imediat, a normei comunitare in locul normei nationale contrare (efectul de substituire).

Se observa asadar ca in privinta modului de solutionare a unui conflict eventual intre dreptul comunitar si cel national, CEJ, preocupata de a asigura aplicarea imediata si superioritatea dreptului comunitar, nu lasa deloc alegere sistemelor juridice nationale. Potrivit jurisprudentei Curtii, aplicarea regulii comunitare cu efect direct nu este conditionata de abrogarea formala a regulii nationale contrare.
Trebuie mentionat ca aceasta jurisprudenta severa a CEJ a intampinat la inceput serioase reticente si uneori chiar rezistenta din partea jurisdictiilor nationale, care opuneau mai ales argumentul ierarhiei normelor juridice.Un alt posibil obstacol invocat de instantele nationale este cel ce decurge din insuficienta mijloacelor interne de drept procedural.

In Franta, de pilda, daca in privinta actelor guvernamentale si administrative principiul primordialitatii dreptului comunitar s-a aplicat fara dificultate in temeiul valorii de lege pe care se considera ca o au tratatele internationale ratificate (cum este si cazul Tratatelor Uniunii Europene), in alte cazuri numai printr-o interpretare extensiva si creatoare s-a putut da eficienta principiului primordialitatii. Astfel, Camera Comerciala a Curtii de Casatie a decis ca refuzul (sub forma unei circulare emise de ministrul justitiei) de a executa o hotarare a Curtii Europene de Justitie constituie o culpa grava, ce atrage raspunderea statului. Dificultatea cu care a fost confruntata instanta pentru a ajunge la aceasta solutie a constat in inexistenta acestei ipoteze de raspundere a statului in norma pozitiva franceza relevanta (art.L781 din Codul organizarii judiciare).

Astfel, judecatorul national ajunge sa aiba o functie quasi normativa, la care trebuie insa sa ajunga, fata de dispozitiile art.4 C.civ.fr (art.3 C.civ.rom): \"Judecatorul care va refuza sa judece, sub cuvant ca legea nu prevede sau ca este intunecata, sau neindestulatoare va putea fi urmarit ca culpabil de denegare de dreptate\".
In privinta invocarii din oficiu a violarii dreptului comunitar, jurisprudenta franceza a fost inconsecventa. Astfel, uneori s-a ridicat din oficiu incompatibilitatea unei decizii administrative cu un regulament comunitar astfel ca, dupa interpretarea textului comunitar de catre CEJ, s-a decis de instanta nationala anularera deciziei. Alteori, dimpotriva, in materie fiscala, investita ca instanta de recurs, a refuzat sa discute pentru prima oara in aceasta cale de atac mijlocul de aparare tras din incompatibiliatea dreptului intern aplicabil spetei cu dreptul comunitar, neconsiderand-o ca fiind de ordine publica.

In Tarile Benelux principiul primordialitatii dreptului comunitar este respectat in cele mai bune conditii . De pilda, in constitutia Tarilor de Jos prin revizuirile intervenite dupa semnarea Tratatelor, a fost reglementata exhaustiv si minitios problema, prevazand ca daca dezvoltarea ordinii internationale impune, un tratat international poate deroga de la dispozitiile constitutionale. Asemanator au procedat si Luxemburg si Belgia, iar jurisdictiile, inclusiv cele supreme, ale acestor state, au consacrat primordialitatea dreptului international in general si apoi, chiar in mod expres, a celui comunitar.

In Germania si Italia, tari care se disting de celelalte printr-un puternic sistem de control al constitutionalitatii, aplicarea principiului primordialitatii dreptului comunitar a intampinat unele obstacole.

Situatia statelor care au aderat ulterior la Comunitate, nefiind membri fondatori, a fost in general marcata de pregatirile pentru aderare, in cadrul carora, un loc important l-a jucat modificarea constitutiilor sau cel putin, a inserarii in legile adoptate in vederea aderarii, a unor dispozitii care sa asigure, intre altele, efectivitatea principiului primordialitatii.