Detinerea de catre Portugalia a unor �golden shares� la Energias de Portugal este contrara dreptului Uniunii

Energias de Portugal (EDP) a fost transformata in societate pe actiuni in anul 1991, ca urmare a restructurarii sectorului portughez al electricitatii. Intre anii 1997 si 2006, societatea a fost privatizata in sase etape succesive. In prezent, statul portughez detine 25,73 % din capitalul social.
Potrivit legislatiei portugheze in materia privatizarilor, prin statutele societatilor a caror privatizare este preconizata se poate prevedea, cu titlu exceptional, atunci cand motive de interes national o impun, existenta unor actiuni privilegiate (a��golden sharesa��) destinate sa ramana in proprietatea statului. Independent de numarul lor, aceste actiuni confera statului un drept de veto cu privire la modificarile statutare si la alte decizii referitoare la un domeniu determinat.
Decretele-legi prin care a fost aprobata privatizarea EDP au conferit statului portughez, in afara acestui drept de veto, dreptul de a se opune alegerii administratorilor si de a desemna, in acest caz, un administrator in locul celui care a primit cele mai putine voturi sau care figureaza pe ultima pozitie . Mai mult, in timp ce statutul EDP prevede ca voturile actionarilor ordinari care detin mai mult de 5 % din capitalul social nu vor fi luate in considerare, statul sau entitatile echivalente nu sunt supuse acestui plafon .
Prin intermediul prezentei actiuni, Comisia contesta aceste drepturi speciale pe care le considera contrare liberei circulatii a capitalurilor si libertatii de stabilire.
In hotararea pronuntata astazi, Curtea de Justitie declara ca, prin mentinerea in cadrul EDP a unor drepturi speciale atribuite in temeiul a��golden sharesa��, Portugalia nu si-a indeplinit obligatiile care ii revin in temeiul liberei circulatii a capitalurilor.
Pentru inceput, Curtea considera ca exercitarea de catre statul portughez a drepturilor speciale pe care le detine in temeiul respectivelor a��golden sharesa�� in capitalul social al EDP constituie o restrictie la libertatea fundamentala mentionata.
In primul rand, dreptul de veto de care dispune statul cu privire la un numar considerabil de rezolutii importante si, in special, cu privire la orice modificare a statutului EDP, presupune ca influenta statului portughez nu poate fi diminuata decat in cazul in care statul isi da el insusi acordul in acest sens. Or, o astfel de influenta asupra gestionarii si controlului EDP, nejustificata din punctul de vedere al amplorii participarii sale, ar putea descuraja investitiile directe din partea operatorilor din alte state membre, intrucat acestia nu ar putea contribui la gestionarea si controlul societatii proportional cu valoarea participatiilor detinute. Totodata, dreptul de veto poate avea un efect disuasiv asupra investitiilor de portofoliu, dat fiind ca un eventual refuz al statului portughez de a aproba o decizie importanta pentru interesele intreprinderii ar putea afecta valoarea actiunilor si, in consecinta, atractivitatea unei investitii.
In al doilea rand, limitarea drepturilor de vot ale oricarui actionar la un plafon de 5 %, cu exceptia statului, ar putea reprezenta un obstacol atat in calea investitiilor directe cat si al investitiilor de portofoliu. Astfel, drepturile de vot constituie una dintre principalele modalitati prin care actionarii participa activ la administrarea unei intreprinderi sau la controlul acesteia, iar orice masura care vizeaza sa impiedice exercitarea acestor drepturi sau sa le subordoneze unor conditii constituie o restrictie privind libera circulatie a capitalurilor. Pe de alta parte, plafoanele de vot sunt un instrument care poate reduce interesul pentru achizitionarea unei participatii in capitalul unei societati, intrucat limiteaza posibilitatea investitorilor directi de a crea sau de a mentine legaturile economice durabile si directe cu societatea care sa le permita o participare efectiva la administrarea sau la controlul sau.
In al treilea rand, dreptul de a desemna un administrator, prevazut exclusiv in beneficiul statului si cu excluderea tuturor celorlalti actionari, limiteaza, in mod similar, posibilitatea altor actionari decat statul portughez de a participa efectiv la administrarea sau la controlul societatii si poate face ca investitiile directe in capitalul acestei societati sa para mai putin atragatoare in ochii investitorilor din alte state membre.
In continuare, Curtea considera ca aceste restrictii nu pot fi justificate. Pe de o parte, desi obiectivul de garantare a securitatii aprovizionarii cu energie in caz de criza, de razboi sau de terorism se inscrie intr-adevar intre motivele imperative de interes general care pot justifica anumite restrictii la libera circulatie a capitalurilor, acest motiv nu poate fi invocat decat in caz de amenintare reala si suficient de grava, care afecteaza un interes al societatii. In aceasta privinta, Curtea este de acord ca argumentul Portugaliei, potrivit caruia o astfel de amenintare nu trebuie sa fie imediata, nu este complet lipsit de fundament. Cu toate acestea, statul membru in cauza nu a precizat motivele pentru care drepturile sale speciale ar putea duce la evitarea unei atingeri la adresa sigurantei publice. Pe de alta parte, misiunea de interes economic general incredintata EDP nu poate fi invocata pentru a justifica adoptarea dispozitiilor in cauza. In aceasta privinta, Curtea aminteste ca, in cadrul prezentei actiuni, Comisia nu contesta drepturile speciale sau exclusive ale EDP, ci drepturile atribuite statului portughez in calitate de actionar al acestei societati.
In plus, Curtea considera ca dispozitiile contestate nu stabilesc criterii privind circumstantele specifice in care pot fi exercitate puterile speciale ale statului si, in consecinta, confera autoritatilor nationale o marja de apreciere exagerat de discretionara. Astfel, respectivele dispozitii creeaza o stare de incertitudine care presupune o atingere grava la adresa liberei circulatii a capitalurilor. Prin urmare, masurile in cauza nu pot, in niciun caz, sa fie proportionale cu obiectivele urmarite.
In sfarsit, Curtea aminteste ca, intrucat a fost constatata o incalcare a liberei circulatii a capitalurilor, nu este necesar sa se examineze daca masurile mentionate constituie deopotriva o incalcare a libertatii de stabilire.

MENTIUNE: O actiune in constatarea neindeplinirii obligatiilor, care este indreptata impotriva unui stat membru care nu isi respecta obligatiile care decurg din dreptul Uniunii, poate fi formulata de catre Comisie sau de catre un alt stat membru. In cazul in care Curtea de Justitie constata neindeplinirea obligatiilor, statul membru in cauza trebuie sa se conformeze de indata hotararii pronuntate.
In cazul in care considera ca statul membru nu s-a conformat hotararii, Comisia poate introduce o noua actiune prin care sa solicite aplicarea unor sanctiuni pecuniare. Cu toate acestea, in situatia in care nu au fost comunicate Comisiei masurile de transpunere a unei directive, Curtea poate aplica sanctiuni, la propunerea Comisiei, de la stadiul primei hotarari.