Un stat membru poate, in anumite conditii, sa interzica difuzarea in exclusivitate a tuturor meciurilor Campionatelor Mondial si European de Fotbal la o televiziune cu plata

In cazul in care aceste competitii sunt in integralitatea lor de o importanta majora pentru societate, aceasta restrictie privind libera prestare a serviciilor si libertatea de stabilire este justificata de dreptul la informatie si de necesitatea de a asigura un larg acces al publicului la difuzarea prin intermediul televiziunii a acestor evenimente
Directiva privind desfasurarea activitatilor de difuzare a programelor de televiziune¹ permite statelor membre sa interzica difuzarea in exclusivitate a evenimentelor pe care le considera de importanta majora pentru societate, in cazul in care o astfel de difuzare ar lipsi o parte importanta a publicului de posibilitatea de a urmari aceste evenimente la o televiziune gratuita.
FIFA (Federatia Internationala de Fotbal) organizeaza faza finala a Campionatului Mondial de Fotbal, iar UEFA (Uniunea Asociatiilor Europene de Fotbal) organizeaza Campionatul European de Fotbal (EURO). Vanzarea drepturilor de difuzare prin intermediul televiziunii a acestor competitii constituie pentru acestea o sursa importanta de venituri.
Belgia si Regatul Unit au intocmit fiecare o lista a evenimentelor considerate de importanta majora pentru societatea respectiva. Aceste liste contineau printre altele, in cazul Belgiei, toate meciurile fazei finale a Campionatului Mondial si, in cazul Regatului Unit, toate meciurile fazei finale a Campionatului Mondial si a celei a EURO. Aceste liste au fost trimise Comisiei, care a decis ca sunt compatibile cu dreptul Uniunii.
Cu toate acestea, FIFA si UEFA au atacat deciziile mentionate in fata Tribunalului contestand faptul ca toate aceste meciuri pot constitui evenimente de importanta majora pentru publicul din aceste state.
In hotararea sa de astazi, Tribunalul examineaza mai intai anumite particularitati legate de organizarea Campionatului Mondial si a EURO, precum si impactul lor asupra difuzarii prin intermediul televiziunii a acestor competitii. Apoi, instanta mentionata prezinta normele de drept ale Uniunii si ale statelor membre care privesc difuzarea acestor evenimente sportive. In sfarsit, Tribunalul analizeaza aspectul daca drepturile de difuzare prin intermediul televiziunii a Campionatului Mondial si a Campionatului European pe care le detin FIFA si UEFA pot fi restranse pe baza unui motiv imperativ de interes public.
In aceasta privinta, Tribunalul considera ca trimiterea la Campionatul Mondial si la EURO din considerentul (18) al Directivei 97/36 implica faptul ca, in cazul in care un stat membru inscrie meciuri din aceste competitii pe lista pe care a intocmit-o, nu este obligat sa includa in comunicarea catre Comisie o motivare speciala legata de caracterul lor de evenimente de importanta majora pentru societate . Totusi, eventuala concluzie a Comisiei, potrivit careia inscrierea Campionatului Mondial si a EURO in integralitatea lor pe o lista a evenimentelor de importanta majora pentru societatea unui stat membru este compatibila cu dreptului Uniunii pentru motivul ca aceste competitii sunt considerate, prin caracteristicile lor, evenimente unice, poate fi repusa in discutie pe baza unor elemente specifice care demonstreaza ca meciurile ``non-prime`` ale Campionatului Mondial si/sau ``non-derbi`` ale EURO2 nu prezinta o astfel de importanta pentru societatea acestui stat .
In acest context, Tribunalul precizeaza ca meciurile ``prime`` si meciurile ``derbi``, precum si, in cazul EURO, meciurile la care participa o echipa nationala a statului in cauza sunt de importanta majora pentru publicul dintr-un anumit stat membru si pot, prin urmare, sa fie inscrise pe o lista nationala care include evenimentele la care acest public trebuie sa poata avea acces la o televiziune gratuita.
In ceea ce priveste celelalte meciuri ale Campionatului Mondial si ale EURO, Tribunalul arata ca aceste competitii pot fi considerate evenimente unice si nu succesiuni de evenimente individuale clasificate in meciuri ``prime`` si ``non-prime`` sau in meciuri ``derbi`` si ``non-derbi``. Astfel, de exemplu, rezultatele meciurilor ``non-prime`` si ale celor ``non-derbi`` pot avea o influenta asupra participarii echipelor la meciurile ``prime`` si ``derbi``, fapt care poate determina un interes deosebit al publicului de a le urmari.
In aceasta privinta, Tribunalul mentioneaza ca nu se poate stabili in avans - in momentul redactarii listelor nationale sau al achizitionarii drepturilor de difuzare - care meciuri vor fi cu adevarat decisive pentru etapele ulterioare ale acestor competitii sau care vor avea un impact asupra parcursului unei anumite echipe nationale. Pentru acest motiv, Tribunalul considera ca faptul ca anumite meciuri ``non-prime`` sau ``non-derbi`` pot influenta participarea la meciurile ``prime`` si ``derbi`` poate justifica decizia unui stat membru de a considera ca toate meciurile acestor competitii au o importanta majora pentru societate .
In ceea ce priveste elementele statistice invocate de reclamante pentru a demonstra ca meciurile ``non-prime`` si/sau ``non-derbi`` nu sunt de importanta majora pentru societatea belgiana si pentru societatea Regatului Unit, Tribunalul constata ca cifrele de audienta referitoare la aceste categorii de meciuri ale ultimelor Campionate Mondiale sau Europene demonstreaza ca acestea au atras un numar important de telespectatori, dintre care o parte semnificativa nu sunt in mod normal interesati de fotbal.
In continuare, Tribunalul considera ca in lipsa unei armonizari la nivelul Uniunii a evenimentelor care pot fi considerate de statele membre ca fiind de importanta majora pentru societate, mai multe solutii legate de inscrierea meciurilor Campionatului Mondial si a EURO pe o lista nationala pot fi compatibile cu directiva. Prin urmare, este posibil ca anumite state membre sa considere ca numai meciurile ``prime``, ``derbi`` si, in cazul EURO, cele la care participa una sau mai multe echipe nationale ale statului in cauza sunt de importanta majora pentru societate, in timp ce altele sa considere in mod valabil ca meciurile ``non-prime`` si ``non-derbi`` trebuie de asemenea sa figureze pe lista nationala.
Pe de alta parte, Tribunalul constata ca, desi calificarea Campionatului Mondial si a EURO ca evenimente de importanta majora pentru societate poate afecta pretul pe care FIFA sau UEFA il vor obtine pentru acordarea drepturilor de difuzare a acestor competitii, aceasta nu inlatura valoarea comerciala a acestor drepturi intrucat nu obliga aceste doua organisme sa le cedeze in orice conditii . De asemenea, desi o astfel de calificare restrange libera prestare a serviciilor si libertatea de stabilire, aceasta restrictie este justificata intrucat vizeaza sa protejeze dreptul la informatie si sa asigure un acces larg al publicului la difuzarea prin intermediul televiziunii a unor evenimente de importanta majora pentru societate .
2 Meciurile ``prime`` ale Campionatului Mondial includ in special semifinalele, finala si meciurile unei sau ale unor echipe nationale ale statului in cauza. Meciurile ``derbi`` ale EURO includ in special meciul de deschidere si finala. Celelalte meciuri ale acestor competitii sunt considerate meciuri ``non-prime`` si, respectiv, ``non-derbi``.
In sfarsit, Tribunalul arata ca legislatia Regatului Unit nu confera drepturi speciale sau exclusive anumitor statii de transmisie.
In aceste conditii, Tribunalul statueaza ca nu s-a savarsit nici o eroare atunci cand Comisia a considerat ca este conforma cu dreptul Uniunii calificarea de catre Regatul Unit a tuturor meciurilor Campionatului Mondial si ale EURO si de catre Belgia a tuturor meciurilor Campionatului Mondial ca ``evenimente de importanta majora`` pentru societate . In consecinta, Tribunalul respinge actiunile formulate de FIFA si de UEFA.

MENTIUNE: Impotriva deciziei Tribunalului se poate declara recurs la Curte, numai pentru motive de drept, in termen de doua luni de la comunicarea acesteia.
MENTIUNE: Actiunea in anulare are ca obiect anularea acelor acte ale institutiilor Uniunii care sunt contrare dreptului Uniunii. Cu respectarea anumitor conditii, statele membre, institutiile europene si particularii pot sesiza Curtea de Justitie sau Tribunalul cu o actiune in anulare. Daca actiunea este intemeiata, actul este anulat. Institutia autoare a actului trebuie sa ia masuri pentru a elimina eventualul vid juridic creat prin anularea acestuia.

¹ Directiva 89/552/CEE a Consiliului din 3 octombrie 1989 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege si acte administrative ale statelor membre cu privire la desfasurarea activitatilor de difuzare a programelor de televiziune (JO L 298, p. 23, Editie speciala, 06/vol. 1, p. 215), astfel cum a fost modificata prin Directiva 97/36/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 30 iunie 1997 (JO L 202, p. 60, Editie speciala, 06/vol. 2, p. 232).