Pentru solutionarea unui litigiu privind un contract de munca se aplica legea tarii in care salariatul isi exercita cea mai importanta parte a obligatiilor profesionale

Astfel, obiectivul este acela de a asigura o protectie adecvata angajatului in calitate de parte contractanta aflata in pozitia cea mai defavorizataConventia de la Roma privind legea aplicabila obligatiilor contractuale¹ in materie civila si comerciala prevede ca, in principiu, contractul de munca este guvernat de legea aleasa de parti. Totusi, aceasta alegere nu poate avea ca rezultat privarea angajatului de protectia minima care ii este asigurata prin normele imperative ale legii care ar fi fost aplicabila in absenta alegerii (articolul 6). Astfel, in cazul in care partile nu au ales legea aplicabila, contractul de munca este guvernat de legea tarii in care angajatul ``isi desfasoara in mod obisnuit munca``, sau, cu titlu subsidiar, de legea tarii in care este situata unitatea angajatoare, daca angajatul nu isi desfasoara in mod obisnuit munca intr-o singura tara. Cu titlu de exceptie, contractul este guvernat de dreptul tarii cu care prezinta cele mai stranse legaturi.
Domnul Heiko Koelzsch, cu domiciliul in Germania, a fost angajat in anul 1998 ca sofer pentru transporturi internationale de societatea de drept luxemburghez Gasa Spedition Luxembourg SA - care a fost preluata de societatea Ove Ostergaard Luxembourg SA - specializata in transportul de flori si de alte plante din Danemarca catre destinatii situate in principal in Germania, dar si in alte tari europene. Camioanele detinute de Gasa sunt stationate in Germania, unde societatea nu dispune de sediu social si nici de birouri. Camioanele sunt inmatriculate in Luxemburg, iar soferii sunt afiliati la sistemul de securitate sociala luxemburghez. Contractul de munca al domnului Koelzsch, semnat in anul 1998, prevedea, in caz de litigiu, aplicarea legii luxemburgheze. Ca urmare a anuntului privind restructurarea Gasa si reducerea activitatii cu mijloacele de transport care pleaca din Germania, salariatii au creat in anul 2001, in Germania, un comitet de intreprindere din care domnul Koelzsch a facut parte ca membru supleant. Printr-o scrisoare din 13 martie 2001, directorul Gasa a reziliat contractul de munca al domnului Koelzsch cu incepere de la 15 mai 2001. Dupa ce a sesizat instantele germane care s-au declarat necompetente teritorial, domnul Koelzsch a chemat in judecata Ove Ostergaard Luxembourg SA, succesoare in drepturi a Gasa, la Tribunalul pentru Litigii de Munca din Luxemburg, pentru a obtine obligarea acesteia la plata de despagubiri pentru concediere abuziva precum si a unei indemnizatii compensatorii pentru lipsa preavizului si pentru platile salariale restante. Domnul Koelzsch a sustinut ca, desi dreptul luxemburghez era cel aplicabil contractului de munca, nu trebuia sa fie privat de protectia garantata, in temeiul Conventiei de la Roma, prin aplicarea normelor imperative din legea germana care interzice concedierea membrilor comitetului de intreprindere (``Betriebsrat``), in absenta alegerii de catre parti. Prin urmare, potrivit domnului Koelzsch, concedierea sa este nelegala in temeiul legislatiei germane si in conformitate cu jurisprudenta Bundesarbeitsgericht (Curtea Federala pentru Litigii de Munca), care a extins interzicerea concedierii si la membrii supleanti.
Tribunalul pentru Litigii de Munca din Luxemburg a considerat ca litigiul era supus numai dreptului luxemburghez, solutie confirmata de Curtea de Apel si de Curtea de Casatie din Luxemburg. In consecinta, domnul Koelzsch a sesizat in luna martie 2007 Tribunalul Districtual din Luxemburg cu o actiune in despagubire impotriva statului luxemburghez pentru aplicarea gresita, de catre instantele nationale, a dispozitiilor din Conventia de la Roma.
Sesizata cu solutionarea apelului declarat de domnul Koelzsch, Curtea de Apel din Luxemburg a decis sa solicite Curtii de Justitie sa stabileasca daca, in cazul in care un angajat isi desfasoara munca in mai multe tari, insa revine in mod sistematic intr-una dintre acestea, trebuie sa se considere ca legea acestei tari are vocatie sa se aplice in calitate de ``lege a tarii in care angajatul isi desfasoara in mod obisnuit munca`` in sensul Conventiei de la Roma.
In cadrul hotararii pronuntate astazi, Curtea aminteste ca articolul 6 din Conventia de la Roma instituie norme de conflict speciale in privinta contractelor individuale de munca . Aceste norme deroga de la cele care privesc libertatea de alegere a legii aplicabile si criteriile de determinare a acesteia in absenta unei astfel de alegeri. Astfel, articolul 6 din conventia amintita limiteaza libertatea de alegere a legii aplicabile. Acesta prevede ca partile la contract nu pot, prin acordul lor, sa excluda aplicarea normelor imperative ale legii care ar fi aplicabila contractului in absenta unei astfel de alegeri. In continuare, acelasi articol 6 prevede criterii de legatura specifice care sunt, in primul rand, cel al tarii in care angajatul ``isi desfasoara in mod obisnuit munca`` si, in al doilea rand, in lipsa unui astfel de loc, cel al sediului ``prin care a fost angajat``.
Curtea constata ca, in aceasta privinta, Conventia de la Roma urmareste sa asigure o protectie adecvata angajatului. Prin urmare, in cazul in care angajatul isi desfasoara activitatea in mai multe state contractante, conventia trebuie interpretata in sensul ca garanteaza aplicabilitatea primului criteriu care face trimitere la legea statului in care, in executarea contractului, angajatul se achita de cea mai mare parte a obligatiilor sale fata de angajatorul sau si, asadar, la legea locului in care sau din care angajatul isi desfasoara in mod efectiv activitatile profesionale si, in lipsa unui punct central al afacerilor, la legea locului in care acesta isi desfasoara cea mai mare parte a activitatilor sale.
Astfel, legea aplicabila este determinata de statul in care angajatul isi exercita functia economica si sociala, intrucat mediul profesional si politic influenteaza munca . Prin urmare, in masura posibilului, trebuie garantata respectarea normelor de protectie a angajatilor prevazute de dreptul tarii in cauza.
Acest criteriu al locului de desfasurare a activitatilor profesionale trebuie interpretat in mod larg si trebuie aplicat atunci cand, precum in speta, angajatul isi desfasoara activitatea profesionala in mai multe state contractante, in masura in care instanta nationala poate sa determine statul cu care munca prezinta o legatura semnificativa.
Prin urmare, Curtea de Apel are datoria sa interpreteze in mod larg acest criteriu de legatura instituit prin Conventia de la Roma, pentru a stabili daca domnul Koelzsch si-a desfasurat in mod obisnuit munca intr-unul din statele contractante si pentru a stabili in care dintre acestea. In acest scop, luand in considerare natura muncii in sectorul transporturilor internationale, instanta nationala trebuie sa tina seama de ansamblul elementelor care caracterizeaza activitatea angajatului.
Aceasta trebuie in special sa decida in care stat este situat locul pornind de la care angajatul isi efectueaza misiunile de transport, primeste instructiunile cu privire la misiunile sale si isi organizeaza munca, precum si locul in care se afla instrumentele de munca . Aceasta trebuie sa verifice de asemenea care sunt locurile in care transportul este efectuat in principal, locurile de descarcare a marfurilor, precum si locul unde angajatul se intoarce dupa misiunile sale.

MENTIUNE: Trimiterea preliminara permite instantelor din statele membre ca, in cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, sa adreseze Curtii intrebari cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu solutioneaza litigiul national. Instanta nationala are obligatia de a solutiona cauza conform deciziei Curtii. Aceasta decizie este obligatorie, in egala masura, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problema similara.
¹ Conventia privind legea aplicabila obligatiilor contractuale, deschisa spre semnare la Roma la 19 iunie 1980 (JO 1980, L 266, p. 1, JO 2007, L 347, p. 3). Conventia de la Roma a fost inlocuita prin Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European si al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabila obligatiilor contractuale (Roma I) (JO L 177, p. 6). Intrucat acest regulament se aplica contractelor incheiate dupa 17 decembrie 2009, nu isi gaseste aplicarea in prezenta cauza.