Prevazuta in cap. I, t. II, art. 17, C. pen., partea generala,
una din institutiile fundamamentale ale dreptului penal, alaturi de raspunderea penala si pedeapsa.Ea este definita in textul de lege ca fiind fapta ce prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala.Aceste trasaturi esentiale, prevazute in lege, trebuie intrunite in fapta concreta, pentru ca aceasta sa constituie infractiune.Termenul de infractiune este denumirea rezervata exclusiv incalcarilor de lege cu caracter penal, ilicit penal.Infractiunile sunt prevazute in legea penala, care stabileste sanctiunea pentru fiecare dintre ele.Fiecare infractiune vatamata pune in pericol anumite realtii sociale, legate de diferite valori pe care ordinea de drept le apara. Infractiunea nu poate fi savarsita decat de o persoana fizica, care poate fi deci subiect al acesteia si este singurul temei al raspunderii penale, in sensul ca numai savarsirea unei fapte care prezinta trasaturile esentiale ale infractiunii poate servi ca temei pentru tragerea la raspunderea penala si aplicarea pedepsei.Infractiunea , singurul temei al raspunderii penale, principiu fundamental al dreptului penal, este consacrata in cap.I, t. II, C. pen., partea generala.Infractiunile pot fi clasificate dupa mai multe criterii in : infractiune simpla, infractiune comisiva, infractiune omisiva, infractiune bilaterala, infractiune consumata, infractine complexa, infractiune continuata etc.
Trimite definitia si prietenilor
|
Interesant
