Modificarea definitiva a locului si felului muncii fara consimtamantul salariatului. Masura de protectie pentru salariata insarcinata

Diminuarea capacitatii de munca a salariatului poate justifica doar modificarea temporara a contractului individual de munca de catre angajator ca masura de protectie a salariatului, in sensul schimbarii intr-o functie conforma starii sale de sanatate.
Angajatorul nu putea modifica unilateral felul muncii si salariul nici in situatia necorespunderii profesionale.


Prin sentinta civila nr. 2373 pronuntata la data de 20.03.2009, Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis in parte contestatia formulata de contestatoarea A.M. in contradictoriu cu parata SC F. SRL, s-a constatat nulitatea absoluta a deciziei nr. 56/14.01.2009: s-a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul detinut anterior emiterii deciziei; a fost obligata intimata la plata unei despagubiri egala cu salariile indexate, majorate, reactualizate, cat si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea incepand cu data de 14.01.2009 si pana la data reintegrarii efective, fata de contestatoare; a fost respinsa ca neintemeiata cererea contestatoarei de acordare a daunelor morale si a fost obligata intimata la 3000 lei cheltuieli de judecata fata de contestatoare.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin decizia nr. 56/2009 s-a dispus, incepand cu data de 14.01.2009, modificarea locului si felului muncii fara consimtamantul contestatoarei din functia de inspector resurse umane in functia de operator dispecer.
Din cuprinsul deciziei nu rezulta ca angajatorul a modificat temporar locul si felul muncii fara consimtamantul salariatei.
S-a retinut totodata ca prin art. 2 din decizia 56/2009 angajatorul a modificat drepturile salariale ale contestatoarei de la suma de 2377 Iei pe luna la suma de 760 Iei pe luna. S-a statuat in consecinta ca prin aceasta modificare a drepturilor salariale angajatorul a incalcat prevederile art. 41 din Codul Muncii intrucat a dispus o modificare a elementului salariu fara acordul salariatei.
S-a conchis astfel ca, angajatorul a emis decizia cu nerespectarea prevederilor art. 41 si art. 48 din Codul Muncii.
S-a inlaturat sustinerea angajatorului din intampinare in sensul ca decizia a fost emisa ca o masura de protectie a salariatei, deoarece nu a operat o modificare temporara a locului si felului muncii, ci o modificare unilaterala atat a drepturilor salariale cat si a locului si felului muncii.
Drept urmare, Tribunalul Bucuresti a constatat nulitatea absoluta a deciziei nr. 56 din 14.01.2009.
Capetele de cerere accesorii nu au fost admise in raport de prevederile art. 78 Codul Muncii si solutia adoptata de instanta asupra primului capat din cererea de chemare in judecata .
Astfel s-a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul detinut anterior emiterii deciziei si obligarea angajatorului la plata unei despagubiri egala cu salariile indexate, majorate, reactualizate cat si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat incepand cu data de 14.01.2009 si pana la data reintegrarii efective.
S-a apreciat ca prin probele administrate in cauza, contestatoarea nu a facut dovada prejudiciu moral suferit prin fapta ilicita a angajatorului de a-i schimba locul, felul muncii si drepturile salariale.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen legal parata SC F. SRL, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie. Invocand temeiurile de modificare prevazute de art. 304 pct. 4 si 8 Cod procedura civila, recurenta sustine in esenta depasirea de catre prima instanta a atributiilor puterii judecatoresti si interpretarea gresita a actului juridic dedus judecatii. Se arata in dezvoltarea recursului formulat ca nelegal a statuat instanta de fond ca din cuprinsul deciziei nu ar rezulta ca angajatorul ar fi modificat temporar locul si felul muncii, acest aspect rezulta din cuprinsul deciziei contestate si temeiul juridic indicat in aceasta - art. 48 din Codul muncii.
Se sustine de asemenea, ca Tribunalul Bucuresti a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, schimband natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia, in sensul ca a realizat o alta interpretare a deciziei nr. 56 din data de 14.01.2009, cand acea decizie era de altfel clara si explicita.
Pretinde recurenta, ca in fapt contestatoarea nu a respectat prevederile art. 3 alin. 1 si 2 din Ordonanta nr. 96/2003, in sensul ca nu a anuntat in scris angajatorul despre starea sa de graviditate si nu a prezentat documentul medical care sa ateste aceasta stare, de la medicul sau de familie, la sediul si punctul de lucru al societatii neexistand arhivata o astfel de cerere .
In acest context, mentioneaza recurenta ca decizia contestata a fost emisa in baza notei explicative data de contestatoare din data de 19.12.2008, dar nu a fost emisa cu caracter de sanctionare, intrucat daca decizia avea un astfel de caracter, evident ca s-ar fi realizat cercetarea disciplinara prealabila. Decizia a fost emisa ca o masura de protectie pentru contestatoare care a precizat ca nu-si mai poate exercita atributiile din fisa postului, postul de operator - dispecer presupunand o munca mai usoara decat cea de inspector Resurse Umane si putand fi realizata contrar sustinerilor contestatoarei intr-un program de 8 ore pe zi, program ce poate fi stabilit de conducerea unitatii. Aceste considerente au fost avute in vedere la intocmirea deciziei contestate pe dispozitiile art. 48 din Codul muncii (concretizand o schimbare temporara a locului si felului munci) si art. 60 Codul muncii (masura fiind dispusa ca o masura de protectie sociala pentru contestatoarea ce era insarcinata).
Considera recurenta ca sunt neintemeiate sustinerile contestatoarei ca prin modificarea salariului i s-a cauzat un prejudiciu, ca a fost discriminata, i s-ar fi creat o stare dezavantajoasa in raport cu ceilalti salariati, ca s-au realizat presiuni asupra sa, salariul platit pentru postul de operator dispecer este acelasi la nivel de societate, societate ce nu-si permite plata a doua persoane pe functia de inspector resurse umane, la scurt timp fiind nevoita recurenta a angaja o alta persoana .
Se apreciaza neintemeiat si punctul patru al contestatiei respectiv cel referitor la daunele morale solicitate de intimata contestatoare, in cuantum de 7131 lei, cu titlu de prejudiciu moral creat, nefacand-se dovada ca starea de stres a acesteia a fost creata de recurenta.
Nu s-au solicitat probe noi in calea de atac a recursului.
Examinand sentinta civila atacata, sub aspectul criticilor aduse, a actelor si lucrarilor dosarului, normelor de drept material incidente in cauza, Curtea apreciaza nefondat recursul pentru considerentele ce se vor infatisa in cuprinsul prezentei motivari a deciziei.
Intr-un prim motiv de recurs, recurentul sustine ca Tribunalul Bucuresti a depasit puterile conferite de lege autoritatii judecatoresti, intrand in domeniul puterii executive, statuand ca "din cuprinsul deciziei contestate nu rezulta ca angajatorul a modificat temporar locul si felul muncii fara consimtamantul salariatei".
Curtea noteaza ca o hotarare judecatoreasca poate fi casata pentru acest motiv atunci cand instanta savarseste un exces de putere, adica atunci cand pronunta o hotarare fara nici o competenta in acea materie, fie atunci cand ea savarseste orice alt act de procedura in afara prerogativelor recunoscute instantelor prin lege. Cu alte cuvinte, o asemenea ipoteza este realizata atunci cand exista o imixtiune a autoritatii judecatoresti in sfera autoritatii executive sau legislative, asa cum este consacrata de Constitutie .
Acest motiv de recurs nu subzista.
Dispozitia primei instante de a constata nulitatea deciziei contestate, pe considerentul ca nu ar concretiza o modificare temporara a locului si felului muncii, masura dispusa de angajator, fara consimtamantul salariatei nu echivaleaza cu o imixtiune a instantei in sfera unei alte autoritati, in speta de fata a unei autoritati executive. Aceasta pune insa problema cenzurarii hotararii instantei de fond din perspectiva art. 304 pct. 8 Cod procedura civila, aspect va fi analizat in cadrul motivului doi de recurs.
Se va avea in vedere in acest sens ca prima instanta a realizat o interpretare corecta a actului juridic dedus judecatii, respectiv a deciziei contestate cat si a normelor de drept material incidente in cauza.
Prin decizia contestata s-a dispus incadrarea contestatoarei intr-o functie inferioara ca salarizare, ca pregatire profesionala (din cea de inspector resurse umane, in cea de operator dispecer), concretizand in fapt cum legal a apreciat Tribunalul Bucuresti o masura de modificare unilaterala a contractului de munca al acesteia, cu caracter definitiv, sub aspectul unor elemente esentiale: functia (postul si felul muncii) si salariul, in conditiile in care in cauza nu este incidenta niciuna dintre situatiile de exceptie care sa permita angajatorului sa modifice unilateral contractul de munca conform art. 48 Codul muncii.
Ori, in speta nu se regaseste asa cum s-a aratat niciuna dintre situatiile prevazute de textul legal mentionat, intrucat in ipoteza art. 48 Codul muncii stipulat ca temei al deciziei contestate, masura modificarii unilaterale a contractului individual de munca are caracter temporar. In cauza, insa masura dispusa are caracter permanent si putea fi dispusa numai cu acordul partilor, acord inexistent in cazul salariatei, contestatoare in prezenta cauza.
De altfel, diminuarea capacitatii de munca a salariatului poate justifica modificarea temporara a contractului individual de munca de catre angajator ca masura de protectie a primului, in sensul schimbarii intr-o functie conforma starii sale de sanatate. Aceasta ipoteza, nu se regaseste de asemenea in speta dedusa judecatii, intrucat este evident ca angajatorul nu a modificat contractul de munca al intimatei ca o masura de protectie sociala a acesteia, data fiind starea de graviditate in care se afla salariata, intrucat nu avea cunostinta de aceasta stare, cum insasi recurenta invoca in calea de atac promovata, pretinzand si incalcarea dispozitiilor art. 3 alin. 1 si 2 din Ordonanta nr. 96/2003 de catre contestatoare prin lipsa informarii scrise a angajatorului despre starea de graviditate, atestata prin document medical al medicului de familie .
Decizia contestata nu cuprinde nicio motivatie in fapt, iar motivarea in drept mentionata nu poate fi incadrata in nici una dintre masurile prevazute de Codul muncii ca justificand modificarea unilaterala a contractului individual de munca .
Angajatorul nu putea modifica felul muncii si salariul angajatei nici in situatia necorespunderii profesionale (avand in vedere ca prin motivele de recurs se invoca si anumite deficiente in activitatea profesionala a contestatoarei), intrucat si in acest caz modificarea locului de munca este posibila numai cu consimtamantul expres al salariatului cu privire la acceptarea noului loc de munca propus (art. 64 alin. 3 Codul muncii).
Nu pot fi primite nici criticile recurentei referitoare la modul de solutionare a capatului de cerere privind daunele morale solicitate, intrucat prima instanta a respins acest capat de cerere, cu motivatia neintrunirii conditiilor impuse de prevederile art. 269 din Codul muncii.