Insolventa. Salarii compensatorii pentru salariatii disponibilizati ca urmare a intrarii in faliment

In faliment nu isi gaseste aplicarea procedura de acordare a masurilor de protectie sociala prevazute de OUG nr. 98/1999 ci prevederile codului muncii si ale contractului colectiv de munca .

La data dizolvarii si intrarii in lichidare judiciara a angajatorului intervine incetarea de drept a contractului colectiv de munca, conform art. 245 lit. b din Codul muncii, pentru ca angajatorul isi restrange personalitatea juridica la operatiunile de lichidare, incat nu mai are capacitatea prevazuta de lege pentru a fi parte in acest contract . Contractele individuale de munca raman, insa, in continuare in derulare, pana ce lichidatorul emite deciziile de concediere sau pana la incetarea de drept, la data radierii societatii debitoare.

In consecinta se inregistreaza o diferenta in timp intre momentul incetarii de drept a contractului colectiv si momentul incetarii contractelor individuale de munca, prin manifestarea unilaterala de vointa a lichidatorului angajatorului.

Cu toate acestea, nu se poate aprecia ca salariatii societatii intrate in lichidare raman lipsiti de compensatiile prevazute de art. 67 din Codul muncii si determinate in mod concret in contractul colectiv de munca . Masura desfacerii contractului individual de munca este determinata tocmai de incetarea de drept a contractului colectiv de munca, avand aceeasi cauza, si anume dizolvarea si intrarea in lichidare judiciara a angajatorului, chiar daca cele doua contracte inceteaza la momente diferite.

Prin sentintele pronuntate in dosarele nr. 530/F/2005 - 645/F/2005 si 737/F/2005 - 764/F/2005, judecatorul sindic de la Tribunalul Gorj a admis cererile fostilor salariati privind acordarea platilor compensatorii ca urmare a concedierii colective de la debitoarea SC G. SA.

Impotriva acestor sentinte a declarat recurs creditoarea DGAMC Bucuresti, iar Curtea de Apel Craiova - SECTIA Comerciala a casat hotararile atacate pentru necitarea acestei creditoare, iar in rejudecare toate cererile fostilor salariati s-au conexat, solutionandu-se prin sentinta nr. 748 din 22.09.2006, pronuntata in dosarul nr. 93/4/F/2005, prin care s-a dispus acordarea platilor compensatorii conform art. 130 din contractul colectiv de munca pe anul 2005.

Impotriva acestei sentinte au declarat recurs lichidatorul pentru debitoare si creditoarea DGFP GORJ.

Recursurile sunt nefondate.

Ca urmare, Curtea examineaza cauza prin prisma motivelor de nelegalitate conform art. 304 pct. 9 C. p. civ., iar celelalte aspecte de nelegalitate si netemeinicie invocate se analizeaza potrivit dispozitiilor art. 304¹ C. p. civ.

Astfel, se retine ca in cauza nu exista autoritate de lucru judecat, nefiind intrunita tripla identitate prevazuta de art. 1.201 C. civ., in conditiile in care nu exista identitate de parti, deoarece prin sentinta nr. 1194 din 22.11.2005, pronuntata de judecatorul sindic de la Tribunalul Gorj in dosarul nr. 93/3/F/2005, s-au solutionat cererile formulate de SINDICATUL LIBER G. SA si SINDICATUL SALARIATILOR G. SA, sindicate ce nu reprezinta pe toti fostii salariati ai societatii debitoare.

Pe fond, se retine ca in speta nu sunt intrunite conditiile si, prin urmare nu isi gaseste aplicarea nici procedura de acordare a masurilor de protectie sociala prevazute de OUG nr. 98/1999, ce se aplica exclusiv salariatilor incadrati cu contract individual de munca pe durata nedeterminata disponibilizati prin concedieri colective efectuate in procesele de restructurare, reorganizare, inchidere operationala partiala sau totala a activitatii, privatizare sau lichidare, de catre societati comerciale, companii nationale, societati nationale, precum si regii autonome ori alte unitati aflate sub autoritatea administratiei publice centrale sau locale, unitati si institutii finantate din fonduri bugetare si extrabugetare, la care statul este actionar, cuprinse in programe de restructurare aprobate.

Ca urmare, judecatorul sindic a apreciat in mod just ca drepturile salariatilor SC G. SA la plati compensatorii se analizeaza in raport de normele dreptului comun in materie, si anume de dispozitiile Codului muncii, precum si in raport de clauzele contractului colectiv de munca .

In aceste conditii, se retine ca potrivit art. 55 din Codul muncii, contractul individual de munca poate inceta: de drept, ca urmare a acordului partilor, sau ca urmare a vointei unilaterale a uneia dintre parti.

Art. 56 lit. c din Codul muncii (in vigoare la data emiterii deciziilor analizate) prevede drept cauza a incetarii de drept a contractului individual de munca dizolvarea angajatorului persoana juridica, iar ca moment al incetarii, data la care persoana juridica isi inceteaza existenta.

Data incetarii existentei societatii comerciale este, asa cum corect a retinut judecatorul sindic, data radierii din registrul comertului, deoarece pe toata durata lichidarii personalitatea juridica a debitoarei se pastreaza, chiar daca are caracter restrans la operatiunile lichidarii, potrivit art. 233 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, lege speciala, ce se aplica prioritar fata de normele cu caracter general ale Decretului nr. 31/1954.

In speta, insa, nu a operat incetarea de drept, prin efectul legii si fara manifestarea de vointa a partilor, la data radierii SC G. SA din registrul comertului, ci incetarea ca urmare a manifestarii unilaterale de vointa a lichidatorului angajatorului, prin emiterea deciziilor de desfacere a contractelor de munca .

Cu privire la caracterul neimputabil al concedierilor, judecatorul sindic a retinut in mod corect ca ori de cate ori contractul individual de munca inceteaza pentru motive care nu tin de persoana salariatului, respectiv desfiintarea locului de munca urmare a dificultatilor economice, transformarilor economice sau reorganizarii activitatii, fara ca legea sa distinga cu privire la posibilele cauze ale dificultatilor economice, acesta poate beneficia de compensatiile prevazute in contractul de munca, potrivit dispozitiilor art. 65- art. 67 din Codul Muncii.

Totodata, in considerentele hotararii atacate, s-a retinut in mod just caracterul colectiv al concedierii, conform prevederilor art. 68 din Codul muncii, potrivit carora prin concediere colectiva se intelege concedierea, intr-o perioada de 30 de zile calendaristice, dispusa din unul sau mai multe motive dintre cele prevazute la art. 65 alin. (1), a unui numar de:

a) cel putin 5 salariati, daca angajatorul care disponibilizeaza are incadrati mai mult de 20 de salariati si mai putin de 100 de salariati;

b) cel putin 10% din salariati, daca angajatorul care disponibilizeaza are incadrati cel putin 100 de salariati, dar mai putin de 300 de salariati;

c) cel putin 30 de salariati, daca angajatorul care disponibilizeaza are incadrati cel putin 300 de salariati.

Prin urmare, in cauza, isi gasesc aplicarea prevederile art. 130 din contractul colectiv de munca incheiat de SC G. SA, potrivit carora, in cazul concedierilor pentru motive care nu tin de persoana salariatului, determinate de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, ca urmare a dificultatilor economice, a transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii se acorda plati compensatorii astfel: 6 salarii tarifare medii pe intreprindere pentru salariatii cu vechime sub 5 ani, 9 salarii tarifare medii pe intreprindere pentru salariatii cu vechime intre 5 ani si 15 ani si 12 salarii tarifare medii pe intreprindere pentru salariatii cu vechime peste 15 ani si se constata ca legea nu conditioneaza dreptul fostilor salariati la plati compensatorii de calcularea concreta a cuantumului despagubirilor in fiecare dintre declaratiile de creanta .

Legea nr. 85/2006 a intrat in vigoare dupa concedierea colectiva analizata in speta, dar dispozitiile art. 86 alin. 6 din legea insolventei, invocate in aparare de catre lichidatorul judiciar, sunt relevante sub aspectul examinat. Textul demonstreaza insa, contrar celor sustinute de reprezentantul recurentei debitoare, ca legiuitorul a inteles ca in procedura simplificata, precum si in cazul intrarii in faliment in procedura generala, sa nu mai prevada necesitatea parcurgerii procedurii de concediere colectiva (ca unica derogare de la Legea nr. 53/2003 - Codul muncii), exceptie de la dreptul comun justificata de urgenta masurii desfacerii contractelor individuale de munca in procedura insolventei. Exceptia este de stricta interpretare si nu se extinde cu privire la drepturile salariatilor concediati la compensatiile cuvenite conform legii ori contractului colectiv de munca aplicabil.

Cat priveste contractul colectiv de munca, este de necontestat ca la data dizolvarii si intrarii in lichidare judiciara a angajatorului intervine incetarea de drept, asa cum prevede art. 245 lit. b din Codul muncii, pentru ca angajatorul isi restrange personalitatea juridica la operatiunile de lichidare, astfel incat nu mai are capacitatea prevazuta de lege pentru a fi parte in contractul colectiv de munca .

Contractele individuale de munca raman, insa, in continuare in derulare, pana ce lichidatorul emite deciziile de concediere sau pana la incetarea de drept, la data radierii societatii debitoare.

Ca urmare, in toate cazurile, se inregistreaza o diferenta in timp intre momentul incetarii de drept a contractului colectiv si cele ale incetarii contractelor individuale de munca, prin manifestarea unilaterala de vointa a lichidatorului angajatorului.

Cu toate acestea, nu se poate aprecia ca salariatii societatii intrate in lichidare raman lipsiti de compensatiile prevazute de art. 67 din Codul muncii si determinate in mod concret in contractul colectiv de munca .

Desfacerea contractului individual de munca nu a putut interveni simultan cu incetarea contractului colectiv, deoarece legea a prevazut obligatia angajatorului de a respecta termenul de preaviz pentru incetarea contractului individual de munca .

Masura desfacerii contractului individual de munca este, insa, determinata tocmai de incetarea de drept a contractului colectiv de munca, avand aceeasi cauza, si anume dizolvarea si intrarea in lichidare judiciara a angajatorului, chiar daca cele doua contracte inceteaza la momente diferite.

Fata de considerentele expuse, Curtea constatand ca judecatorul sindic a pronuntat o hotarare legala si temeinica, va respinge recursurile ca nefondate, potrivit dispozitiilor art. 312 alin. 1 C. p. civ.