Contract colectiv de munca. Stabilire drepturi la nivel inferior celor stabilite in contractele colective de munca incheiate la nivel superior

Prin sentinta civila nr. 852 din 30 oct. 2009 Tribunalul Neamt a respins ca nefondata exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de parata S.C P. S.A Bucuresti, s-a admis actiunea precizata , avand ca obiect litigiu de munca, formulata de reclamantul AG. in contradictoriu cu parata S.G P. S.A Bucuresti si a fost obligata parata sa plateasca reclamantului suma de 2780 lei (suma bruta), reprezentand suplimentarea pentru aprovizionarea de toamna -iarna ce se acorda in luna octombrie a fiecarui an, aferenta perioadei 2005-2008, suma ce va fi actualizata cu indicele de inflatie de la data scadentei si pana la momentul achitarii efective.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut ca , prin cererea introductiva reclamantul a chemat in judecata parata pentru plata drepturilor salariale reprezentand suplimentarea pentru aprovizionarea de toamna-iarna, pentru perioada 2005-2008, corespunzator activitatii lucrate in cadrul societatii parate si al unitatilor partenere ale acesteia, in cuantum actualizat in raport de rata inflatiei la data platii efective. Cererea a fost disjunsa din dosarul nr. 3905/103/2008 a Tribunalului Neamt prin incheierea din 23 ian. 2009, cauza fiind inregistrata pe rolul instantei sub nr. 189/103/2009.
Ulterior, reclamantul si-a precizat actiunea, in sensul ca a solicitat obligarea societatii parate la plata drepturilor salariale reprezentand suplimentarea pentru aprovizionarea de toamna-iarna, pentru perioada 2005-2008, in suma de 2780 lei, in cuantum actualizat in raport de rata inflatiei la data platii efective.
Parata a solicitat respingerea actiunii, pe cale de exceptie, ca prescrisa, in cauza fiind aplicabil termenul de prescriptie de 6 luni de la nasterea dreptului la actiune, drepturile solicitate nefiind drepturi salariale, fiind venituri reglementate ca masura de protectie sociala. Aceasta exceptie a fost unita cu fondul de catre instanta.
Prima instanta a constatat ca aceasta exceptie este nefondata, intrucat drepturile pretinse in cauza sunt drepturi de natura salariala, nefiind venituri reglementate ca masura de protectie speciala, asa cum sustine parata.
S-a apreciat ca drepturile salariale ce formeaza obiectul cauzei constituie un adaos salarial ce poate fi solicitat in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, potrivit art. 283 al.l lit.c din Codul Muncii si nu in termenul de 6 luni reglementat la art. 283 al.l lit.e din Codul Muncii.
Pe fondul cauzei, s-a retinut ca reclamantul a fost salariatul societatii parate, in perioada dedusa judecatii si ca potrivit art. 176 al. 1-2 din Contractele Colective de Munca la nivel de ramura, in vigoare in perioada aflata in litigiu, se garanteaza in favoarea salariatilor plata unui adaos salarial pentru aprovizionarea de toamna- iama, cuantumul acestui adaos salarial este cert, fiind egal cu cel putin salariul minim pe ramura, stabilit in fiecare an prin contractul colectiv incheiat la nivel de ramura.
Aceleasi prevederi au fost preluate si de art. 170 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de grup al unitatii, in vigoare in perioada 2005-2007, cu precizarea ca fiecare din adaosurile salariale anuale din luna octombrie va avea un cuantum minim fix de un salariu minim pe unitate din anul in curs.
S-a apreciat ca, intrucat obligatia de acordare a acestui adaos este anuala, era firesc si necesar ca includerea lui in salariul de baza pe anul in curs, potrivit art. 170 al.4 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura, sa se faca daca prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate din anul respectiv exista clauza expresa in acest sens.
S-a retinut ca, in cauza, parata nu a facut dovada ca in perioada dedusa judecatii, adaosul salarial pretins a fost inclus in salariul de baza acordat reclamantului si ca parata nu a negociat si nici nu a incheiat o clauza care sa aiba ca obiect determinat o majorare salariala - prin includerea expresa a adaosului de aprovizionare in salariul de baza pe anul in curs, dupa 1998.
In raport de toate acestea, instanta a constatat ca reclamantul este indreptatit sa beneficieze de plata drepturilor pretinse, cuantumul acestora fiind determinat prin raportarea la nivelul salariului de baza minim pe unitate, in perioada dedusa judecatii, de 550 lei pentru anul 2005, de 650 lei pentru anul 2006, de 700 lei pentru anul 2007 si de 880 lei pentru anul 2008.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs parata.
In motivarea recursului se arata, in esenta, ca hotararea este nelegala si netemeinica intrucat, in mod nelegal, instanta de fond a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune, intemeiata pe dispozitiile art. 283 lit.e din Codul Muncii, intrucat dreptul solicitat de reclamant nu poate fi considerat un drept salarial, ci un venit reglementat ca masura de protectie sociala, potrivit art. 176 al.l Contractul Colectiv de Munca pe ramura si ca prezenta actiune se incadreaza pe deplin, sub aspectul prescriptiei extinctive in ipoteza art. 283 Kt. e din Codul Muncii, fiind aplicabil termenul de prescriptie de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune .
Arata recurenta ca, in mod nelegal, instanta de fond a retinut ca fiind intemeiata actiunea, intrucat trimiterea la dispozitiile Contractului Colectiv de Munca la nivel grup de unitate, depaseste cadrul disponibilitatii actiunii reclamantilor, iar motivarea este rezultatul unui a��adaos practicat de instanta de judecata", intrucat contine precizari care nu apartin partilor semnatare si nu s-a tinut cont de aplicarea principiului libertatii contractuale, contractul colectiv de munca reprezentand legea partilor.
Au sustinut ca argumentarea instantei este nefundamentata intrucat, odata inclus acest adaos in salariul de baza, a suferit implicit majorari urmare a indexarilor salariale si ca au fost ignorate dispozitiile art. 176 al.6 din Contractul Colectiv de Munca, deoarece S.C. P S.A. si salariatii reprezentati de FSLI P au decis in anul 1997 ca a��incepand cu 1 iunie 1997, suplimentarea salariala pentru aprovizionarea de toamna-iarna sa fie introdusa in salariul de baza, iar in 1998 au inclus acest ajutor in salariul de baza al angajatilor si acest ajutor a fost platit lunar de atunci pana in prezent.
Arata si ca incepand cu anul 2003, urmare a includerii in salariul de baza incepand cu anul 1998, aceste prevederi privitoare la ajutorul de aprovizionare toamna au ramas fara obiect, motiv pentru care in anii ulteriori dispozitiile art. 168 al.l din Contractul Colectiv de Munca 2003-2007 nu mai prevad acordarea acestei suplimentari, drepturile incluse in salariul de baza fiind mentionate in carnetele de munca ale salariatilor.
De asemenea, sustine recurenta, ca hotararea a fost data cu incalcarea disponibilitatii, intrucat raportat adaosul la nivelul salariului minim la nivel de ramura, cuantumul acestor suplimentari pentru anii 2005-2008 ar fi de 2135 lei suma bruta si nu se 2780 lei.
Examinand cauza sub aspectul motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel a retinut urmatoarele:
Referitor la primul motiv de recurs privitor la prescriptia dreptului la actiune, s-a apreciat ca nu poate fi retinut deoarece, chiar daca art. 168 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate prevede dreptul solicitat la capitolul a��Protectia sociala a salariatilor si alte drepturi", natura suplimentarii drepturilor in luna octombrie - pentru aprovizionarea de toamna este aceea a unui drept salarial, intrucat art.168 prevede ca, a��cu ocazia unor evenimente anuale: Pasti, Ziua Petrolistului, Craciun, precum si in luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamna) salariatii S.C P S.A vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale".
Or, din continutul textului mentionat reiese ca drepturile solicitate reprezinta drepturi salariale suplimentare, nefiind in discutie drepturi rezultate din neexecutarea contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia pentru a fi aplicabile dispozitiile art.283 lit. e din Codul Muncii.
S-a apreciat ca in cauza salariatii s-au adresat instantei pentru plata unor drepturi salariale neplatite de recurenta, drepturi pentru care, dreptul la actiune se prescrie in termenul general de prescriptie de 3 ani, prevazut de art. 166 al. 1 Codul Muncii.
Faptul ca dreptul solicitat este un drept de natura salariala este confirmat implicit de recurenta prin sustinerea constanta, conform careia, incepand cu anul 1997, acest drept a fost inclus in salariul de baza al salariatilor.
In ceea ce priveste cel de-al doilea motiv de recurs, privind fondul litigiului, s-a apreciat ca nu este fondat si ca solutia instantei de fond este corecta.
Contractul colectiv de munca la nivel de ramura, in vigoare in perioada dedusa judecatii, garanteaza in favoarea salariatilor plata unui adaos salarial pentru aprovizionarea de toamna-iarna, cuantumul acestuia este cert, fiind egal cu cel putin salariul minim pe ramura, stabilit in fiecare an prin contractul colectiv de munca incheiat la nivel de ramura (art. 176 al. 1,2,).
Potrivit art. 3 din acelasi CCM, contractul colectiv de munca are ca scop, in principal, stabilirea drepturilor minime ale salariatilor iar art. 6 prevede ca nu se vor putea stabili drepturi sub limitele minime sau dispozitii contrare celor stabilite prin contract, dispozitii in concordanta cu prevederile art. 238 din Codul Muncii, care stabilesc ca , contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiat la nivel superior.
Recurenta, in sustinerea motivelor de recurs, pe fondul cauzei a invocat contractul colectiv de munca la nivel de unitate incepand cu anul 1997, incercand sa sustina faptul ca drepturile solicitate in cauza au fost incluse anual in salariul de baza al angajatilor.
S-a retinut insa, ca fiecare contract colectiv de munca la nivel de unitate se incheie pentru un an, deci cu o durata de timp determinata, neputand sustine ca prevederile unui anumit contract se prelungesc si pentru anii viitori, partile putand conveni asupra prelungirii valabilitatii contractului colectiv de munca sau renegocierea clauzelor sale.
Or, in cauza recurenta nu a facut dovada ca in contractele colective de munca la nivel de unitate pentru anii 2005-2008 s-au prelungit efectele unor alte contracte sau s-ar fi renegociat anumite clauze ale contractului colectiv.
De altfel, chiar recurenta, prin motivele de recurs, recunoaste ca incepand cu anul 2003 nu au mai inclus printre drepturile cuvenite salariatilor, adaosul salarial pentru aprovizionarea toamna-iarna, sustinand insa ca acesta a fost inclus in salariu, sustinere insa care nu poate fi retinuta, intrucat includerea unor sume reprezentand drepturi salariale nu se face in mod implicit ci explicit cu evidentierea lor cu privire la natura si cuantumul acestora.
Cert este ca, asa cum rezulta din C.C.M. la nivel de unitate, incheiat incepand cu anul 2003, adaosul pentru aprovizionarea de toamna-iama, prevazut in contractul colectiv de munca la nivel de ramura, nu a mai fost trecut in contractul colectiv de munca la nivel de unitate, ceea ce contravine dispozitiilor art. 238 din Codul Muncii.
De aceea nu s-a retinut nici sustinerea recurentei referitoare la faptul ca instanta nu ar fi tinut cont de principiul libertatii contractuale, deoarece libertatea de a negocia contractul colectiv de munca la nivel de unitate porneste de la prevederile minime stabilite prin contractul colectiv de munca la nivel de ramura, iar referirea la contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior nu poate fi interpretat in sensul ca s-ar fi depasit cadrul disponibilitatii actiunii, asa cum a sustinut recurenta, ci reprezinta o respectare a dispozitiilor legale in materie si prevazute in Codul Muncii (art.238).
Nu au fost analizate sustinerile referitoare la includerea in salariul de baza a drepturilor solicitate in cauza pentru alti ani decat cei in speta, respectiv 2005-2008, nefacand obiectul cauzei perioada anilor de dupa 1997.
S-a apreciat in acest context ca dreptul pretins in cauza nu a mai fost prevazut in Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate pentru perioada dedusa judecatii, acordarea acestui adaos fiind anuala se impunea includerea acestuia in salariu, asa cum a sustinut recurenta, includere ce trebuia sa fie prevazuta expres in fiecare contract colectiv de munca la nivel de unitate, pentru fiecare an in parte, cu precizarea ca in fiecare an cuantumul acestui adaos este majorat ca urmare a majorarii salariului minim pe unitate .
Recurenta insa nu a facut dovada ca in perioada in discutie, adaosul salarial a fost inclus in salariul de baza acordat reclamantului, desi sarcina probei in litigiile de munca revine angajatorului, potrivit art. 287 Codul Muncii.
Sustinerea potrivit careia salariile mentionate in carnetele de munca ale salariatilor au crescut nu a fost retinuta in sprijinul motivelor de recurs, deoarece aceste majorari salariale nu se specifica ca reprezinta drepturile solicitate in cauza.
Referitor la suma stabilita a fi achitata de recurenta intimatului, pentru perioada 2005-2008, s-a apreciat ca a fost corect retinuta de instanta de fond atat timp cat la fondul cauzei recurenta nu a contestat cuantumul acesteia si nu a facut in nici un fel dovada ca salariile minime in perioada mentionata ar fi avut alte valori decat cele mentionate de intimat .
Avand in vedere situatia retinuta, Curtea de Apel , in baza art. 3041 Cod procedura civila a respins recursul ca nefondat.