Actiunea in revendicare a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 � 22 decembrie 1989, intemeiata pe dreptul comun. Conditii de admisibilitate

aceasta din urma are prioritate ce poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in masura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.
Prin urmare, in cazul in care imobilele preluate in mod abuziv au fost instrainate cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995, iar cumparatorii au fost de buna credinta, actiunea in revendicare de drept comun nu poate fi admisa, intrucat se aduce atingere altui drept de proprietate, precum si principiului securitatii raporturilor juridice.


Prin decizia civila nr. 839/A din 24 noiembrie 2009, pronuntata in dosarul nr. 14782/325/2008, Tribunalul Timis a respins apelul declarat de reclamantii L.F. si L.A. impotriva sentintei civile nr. 2184/12.02.2009, pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul nr. 14782/325/2008, in contradictoriu cu paratii intimati Statul Roman, prin Consiliul Local al Orasului Jimbolia, Orasul Jimbolia prin Primar, P.P. si P.E..
In consecinta, Tribunalul a confirmat hotararea primei instante care a respins ca neintemeiata actiunea reclamantilor, prin care acestia au solicitat urmatoarele: sa se constate nevalabilitatea titlului Statului Roman asupra imobilului inscris in CF 7179 Jimbolia, in raport cu dispozitiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 135 si art. 41 din Constitutia Romaniei si art. 1 din Primul Protocol al Conventiei Europene a Drepturilor Omului; sa se procedeze la compararea titlurilor si sa se constate ca titlul reclamantilor are preferinta fata de cel al paratilor; sa se dispuna revenirea la situatia anterioara de carte funciara prin radierea dreptului de proprietate al paratilor si reinscrierea dreptului de proprietate al reclamantilor; sa fie obligati paratii sa le lase in deplina proprietate si linistita posesie imobilul proprietatea reclamantilor.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut in fapt ca, in anul 1976 reclamantii au devenit proprietari, in cote egale de ?, ai imobilului reprezentand constructie situat in Jimbolia, inscris in CF 7179 Jimbolia, in timp ce terenul in suprafata de 248 mp. a ramas in proprietatea Statului Roman . Reclamantii nu au depus la dosarul cauzei titlul in baza caruia au devenit proprietarii acestei constructii.
In anul 1980, in baza deciziei nr. 90 din data de 30 ianuarie, Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Judetului Timis, a hotarat, ca urmare a faptului ca reclamantii au plecat in strainatate, trecerea constructiei in proprietatea statului, platindu-i-se doar reclamantei o suma de bani pentru cota sa de ?, iar in cazul reclamantului s-a hotarat ca trecerea in proprietatea statului sa se faca fara plata .
Paratii P.P. si P.E. au cumparat in anul 1996 de la Statul Roman aceasta constructie cu destinatia de locuinta, in temeiul dispozitiilor Legii nr. 112/1995, in calitate de chiriasi ai imobilului, prin contractul de vanzare cumparare nr. 72/E/R din 01.XI. 1996. In anul 2001 ei si-au inscris dreptul de proprietate in cartea funciara.
In drept, sunt aplicabile urmatoarele dispozitii legale:
Art. 6 parag. 1 CEDO a��Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptata impotriva saa��.
Art. 1 parag. 1 din Primul Protocol Aditional la CEDO a��Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului internationala��.
Art. 6 din Legea nr. 213/1998 a��(1) Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale si bunurile dobandite de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, daca au intrat in proprietatea statului in temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constitutiei, a tratatelor internationale la care Romania era parte si a legilor in vigoare la data preluarii lor de catre stat . (2) Bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie. (3) Instantele judecatoresti sunt competente sa stabileasca valabilitatea titluluia��.
Art. 480 C. civ. a��Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de legea��.
Art. 481 C. civ. a��Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubirea��.
In ceea ce priveste exceptia de neconstituire a cadrului procesul legal in raport de capetele de cerere formulate invocata de paratii Orasul Jimbolia prin Primar si Consiliul Local Jimbolia instanta de fond a constatat ca aceasta a��exceptiea�� nu este de fapt o exceptie de procedura, ci mai mult o aparare de fond, motiv pentru care a analizat-o o data cu fondul cauzei si nu s-a pronuntat separat asupra acesteia in mod separat.
In sistemul procesual civil actual instanta nu are posibilitatea, din oficiu, sa introduca alti parati in proces. Doar reclamantul are aceasta posibilitate, iar paratul de asemenea poate sa introduca si el alte persoane in proces. Instanta nu ii poate impune reclamantului sa se judece sau sa nu se judece cu anumite persoane intrucat procesul civil este guvernat de principiul disponibilitatii.
In ceea ce priveste exceptia de inadmisibilitate a actiunii invocata de paratii Orasul Jimbolia prin Primar si Consiliul Local Jimbolia instanta de fond a constatat ca la data introducerii cererii de chemare in judecata, restituirea proprietatilor preluate de stat in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 era reglementata de Legea nr. 10/2001, o lege speciala in materia restituirii proprietatilor fata de dreptul comun in materie reglementat de art. 480 C. civ. pe care se intemeiaza actiunile in revendicare de drept comun. Prin cererea de chemare in judecata, reclamantii au aratat foarte clar ca nu doresc sa urmeze procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001 si ca cererea lor se intemeiaza in principal pe dispozitiile CEDO.
Instanta de fond a constatat ca reclamantii nu au folosit niciodata procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001 si nici nu mai sunt in termen sa introduca aceasta actiune in temeiul legii speciale.
In temeiul art. 6 CEDO instanta nu poate cenzura dreptul reclamantilor de a se adresa unei instante de judecata care sa hotarasca asupra dreptului pretins de ei, oricare ar fi temeiul de drept invocat. Reclamantii trebuie sa se poata adresa unei instante de judecata pentru ca aceasta sa hotarasca asupra temeiniciei sau netemeiniciei pretentiilor lor, iar daca legea speciala nu le mai permite sa faca acest lucru, ei trebuie sa poata invoca dispozitiile generale in materie.
Pentru aceste motive, instanta de fond a respins exceptia inadmisibilitatii.
Insa, prima instanta nu a analizat aceasta cauza prin prisma reglementarilor cuprinse de Legea nr. 10/2001, ci a analizat aceasta cerere doar prin prisma reglementarilor de drept comun in materia revendicarii imobiliare.
In ceea ce priveste fondul cauzei judecatoria a retinut ca actiunea in revendicare de drept comun presupune compararea a doua titluri, titlul reclamantului neposesor si al paratului posesor, dupa care se da eficienta unuia din aceste doua titluri . Insa aceasta operatiune trebuie sa tina cont si de securitatea raporturilor juridice, sau, avand in vedere jurisprudenta CEDO, sa se analizeze care dintre cele doua parti beneficiaza de un a��buna�� in sensul conventiei.
In cauza CEDO Pentia si Pentia c. Romaniei, Curtea a statuat a��ca un reclamant nu poate invoca o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 decat in masura in care actele de care se plange se raportau la a��bunuria��, in sensul acestor dispozitii. Potrivit jurisprudentei constante a organelor Conventiei in acest sens, notiunea de a��buna�� poate cuprinde atat a��bunurile existentea��, cat si valori patrimoniale, respectiv creante, cu privire la care reclamantul poate pretinde ca are cel putin o a��speranta legitimaa�� de a le vedea concretizate. In sens contrar, nu vor fi considerate a��bunuria�� in sensul articolului susmentionat speranta de a redobandi un drept de proprietate care s-a stins de mult timp ori o creanta conditionala care a devenit caduca prin neindeplinirea conditiei (Malhousc.Republica Ceha (decizie) [GC], nr. 33071/96, 13decembrie2000; KopeckA� c. Slovaciei [GC], nr. 44912/98, par. 35, CEDH 2004-IX).
In speta, ascendentii reclamantilor au fost deposedati de imobilul in litigiu in anul 1950 in baza Decretului de nationalizare nr. 92/1950. Drept urmare, procedura administrativa introdusa in temeiul Legii nr. 112/1995 si actiunea in revendicare subsecventa nu priveau a��bunuri existentea�� in patrimoniul reclamantilor, iar jurisdictiile interne sesizate trebuiau sa se pronunte in legatura cu problema legalitatii nationalizarii.
Curtea a observat, pe de o parte, ca dupa decizia din 12 martie 1997 a comisiei administrative, reclamantii au introdus o prima actiune in revendicare, care a fost respinsa in ultima instanta prin hotararea din 13 octombrie 1999 a Curtii de Apel Timisoara. Curtea de apel a considerat, in urma analizei fondului pretentiilor, ca statul intrase legal in posesia imobilului in litigiu, cu respectarea dispozitiilor Decretului nr. 92/1950.
Curtea a considerat, pe de alta parte, ca reclamantii nu beneficiau in momentul introducerii acestei actiuni in revendicare de o dispozitie legala sau de un act juridic, precum o decizie judiciara, susceptibile a constitui o a��speranta legitimaa��. In acest sens, Curtea a retinut ca decizia din 12 martie 1997 a comisiei administrative nu a stabilit cu titlu definitiv problema legalitatii nationalizarii, a carei solutionare era de competenta instantelor, potrivit dreptului comun.
Drept urmare, Curtea a considerat ca reclamantii, care aveau in procedura interna pozitia unor simpli petenti urmarind restituirea in natura a imobilului nationalizat in 1950, nu dispuneau de un a��buna�� in momentul introducerii primei actiuni in revendicarea�� (a se vedea in acelasi sens si cauza CEDO Ioana Petrescu s.a. c. Romaniei).
In speta dedusa judecatii, reclamantii au fost deposedati de imobil in anul 1980, adica in urma cu 28 de ani, cu plata unei sume considerate de ei derizorii si numai pentru o cota de ? din imobil, prin urmare actiunea in revendicare nu priveste a��bunuri existentea�� in patrimoniul reclamantilor in acest moment.
In ceea ce-i priveste pe paratii P.P. si P.E., instanta de fond a constatat ca acestia au dobandit imobilul in litigiu prin cumparare in anul 1996, iar in anul 2001 si-au inscris dreptul de proprietate in cartea funciara. Prin urmare, de 12 ani paratii sunt proprietarii acestui imobil, iar de 7 ani dreptul lor de proprietate este opozabil tuturor. Astfel ei beneficiaza de un a��buna�� in sensul Conventiei, pentru ca este vorba de un a��bun existent in patrimoniul lora�� in acest moment.
Reclamantii nu au dovedit ca acest bun ar fi intrat in patrimoniul paratilor prin vreo frauda.
In aceste conditii, avand in vedere principiul securitatii raporturilor juridice si buna credinta a paratilor Petrovici Petru si Petrovici Eva, in temeiul art. 1 parag. 1 din Primul Protocol Aditional la CEDO instanta de fond a respins actiunea in revendicare a imobilului reprezentand constructie ca neintemeiata.
In ceea ce priveste terenul pe care este situata aceasta constructie, reclamantii nu au dovedit ca acest teren s-ar fi aflat vreodata in proprietatea lor, motiv pentru care instanta de fond a respins actiunea in revendicare a imobilului reprezentand teren formulata in contradictoriu cu paratii Orasul Jimbolia prin Primar si Consiliul Local Jimbolia ca neintemeiata.
Reclamantii au solicitat sa se constate nevalabilitatea titlului Statului Roman asupra imobilului situat in Jimbolia, inscris in CF 7179 Jimbolia, in raport cu dispozitiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 135 si art. 41 din Constitutia Romaniei si art. 1 din Primul Protocol al Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
Titlul nevalabil al Statului la care se refera reclamantii il reprezinta Decizia nr. 90/30.01.1980 emisa de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Judetului Timis .
Reclamantii nu au propus nici un fel de probe in sustinerea acestui capat de cerere, motiv pentru care instanta de fond l-a respins ca neintemeiat.
Chiar daca judecatoria ar fi constatat nevalabilitatea titlului statului, acest fapt nu ar fi acordat reclamantilor dreptul la restituirea in natura a imobilului, ci eventual le-ar fi dat dreptul la plata unor despagubiri .
Ca o consecinta a faptului ca a respins capetele de cerere precedente, instanta de fond a respins si capatul de cerere privind revenirea la situatia anterioara de carte funciara .
Prin apelul declarat in cauza, reclamantii L.F. si L.A. au solicitat schimbarea sentintei si admiterea actiunii, iar in subsidiar, desfiintarea sentintei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, invederand ca titlul statului, respectiv Decizia nr. 90/30.01.1980 emisa de fostul Comitet executiv al Consiliului Popular al Judetului Timis, este nevalabil pentru ca a incalcat art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938, potrivit caruia drepturile reale asupra imobilelor se vor dobandi numai daca intre cel care da si cel care primeste dreptul este acord de vointa asupra constituirii sau stramutarii.
Reclamantii apelanti au mai sustinut ca dreptul de proprietate nu a iesit din patrimoniul lor, fiind incidente dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, Decizia nr.90/1980 neputand constitui titlu valabil cat timp a fost data cu incalcarea legilor in vigoare la momentul emiterii ei.
Tribunalul a apreciat ca este nefondat apelul reclamantilor, pe baza considerentelor ce in continuare sunt enuntate.
Sentinta aduce o noua perspectiva in privinta actiunilor in revendicare a bunurilor preluate de Statul Roman in perioada comunista, actiuni intemeiate pe dreptul comun, prin motivarea abordata in care se apeleaza in majoritate la jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, se inlatura exceptia inadmisibilitatii actiunii si se resping pretentiile in urma analizarii fondului, ideea principala fiind aceea ca reclamantii nu pot invoca existenta in patrimoniul acestora a unui bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Desi practica tribunalului este aceea de respingere a actiunilor cum este aceea din speta de fata ca inadmisibile, instanta a pastrat solutia pronuntata, pentru ca limita dintre analiza fondului si a admisibilitatii este aproape inexistenta, ideea celor doua solutii fiind aceeasi, anume ca reclamantii nu pot invoca protectia dispozitiilor Conventiei..
Asa cum rezulta si din decizia pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie nr. 33 din 09.06.2008, reclamantii mai pot obtine restituirea bunului preluat in perioada comunista doar daca dovedesc ca au un bun in sensul dispozitiilor Conventiei si prin restituire nu se aduce atingere securitatii raporturilor juridice civile sau dreptului la un bun al altei persoane .
In speta, reclamantii nu au un bun, atat pentru considerentele instantei de fond, cat si pentru ca deposedarea de imobil a avut loc anterior ratificarii Conventiei de catre statul roman, in acest sens fiind Hotararea Curtii in cauza Canciovici si altii impotriva Romaniei.
Pe de alta parte, paratii P.P. si P.E. au un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, fiind inscrisi in cartea funciara ca proprietari asupra imobilului, in baza unui contract de vanzare-cumparare ce nu a fost desfiintat.
Daca s-ar admite actiunea in revendicare, ar insemna ca paratii P.P. si P.E. care locuiesc de peste 10 ani in calitate de proprietari in imobil, sa il predea reclamantilor, care l-au pierdut anterior anului 1989, cu consecinta evidenta a incalcarii principiului si dreptului reiterat de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Impotriva deciziei Tribunalului au declarat recurs reclamantii L.F. si L.A., solicitand admiterea recursului si modificarea ambelor hotarari cu consecinta admiterii actiunii lor.
In motivare, reclamantii recurenti au aratat ca titlul statului il reprezinta Decizia nr. 90/30.01.1980, emisa de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Judetului Timis, decizie ce reprezinta un act unilateral, prin care s-a dispus, fara a avea consimtamantul celor pe care ii viza actul, trecerea imobilului din patrimoniul lor in patrimoniul statului, cu acordarea de compensatii pentru cota de ? parte din constructii a reclamantei L.A. si fara plata vreunei compensatii pentru cota de ? parte a reclamantului L.F., fiind incalcate prevederile art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938, in conditiile absentei consimtamantului lor valabil exprimat.
Totodata, recurentii au sustinut ca Decizia nr. 90/1980 nu poate constitui un titlu valabil atata timp cat a fost data cu incalcarea legilor in vigoare la momentul emiterii ei, precizand ca Legea nr. 112/1995 nu se aplica decat in situatia bunurilor pentru care statul avea un titlu valabil, astfel ca acesta nu putea sa transmita dreptul de proprietate catre familia P.
Ca, daca prima instanta ar fi retinut nevalabilitatea titlului statului, atunci ar fi constatat ca exista speranta legitima de a dobandi dreptul de proprietate asupra bunului preluat abuziv de catre stat, iar paratii nu puteau sa beneficieze de un a��buna�� in sensul Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea, au invederat ca actiunea pe care au formulat-o este o actiune in revendicare de dreptul comun si se refera la aplicarea abuziva a Decretului nr. 223/1974 ce lipsea de eficienta juridica operatiunea de intabulare a dreptului de proprietate a Statului si a paratilor P.
In drept, recurentii au invocat dispozitiile art. 304 pct. 9, art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, art. 480, art. 481 Cod civil, art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 136 alin. (5) si 44 din Constitutie .
Prin Decizia civila nr. 226 din 10 martie 2010, Curtea de Apel Timisoara a respins recursul declarat de reclamantii L.F. si L.A. impotriva Deciziei civile nr. 839/A din 24.11.2009 a Tribunalului Timis .
Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea a avut in vedere urmatoarele considerente:
Potrivit Deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008, data in interesul legii de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, care este obligatorie pentru instante potrivit art. 329 alin. (3) Cod procedura civila, in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001 si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, aceasta din urma are prioritate ce poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in masura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.
Or, in speta, in mod corect au stabilit ambele instante, in raport de decizia mai sus mentionata, ca reclamantii nu mai pot obtine restituirea in natura a imobilului constructie, pentru ca, pe de o parte, acestia nu au un bun in sensul dispozitiilor Conventiei, iar pe de alta parte, daca s-ar dispune restituirea s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al paratilor P.P. si P.E., precum si principiului securitatii raporturilor juridice.
Paratii intimati P. au un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, existent in patrimoniul lor, intrucat au dobandit imobilul in litigiu prin cumparare, in anul 1996, in baza Legii nr. 112/1995, iar in anul 2001 si-au intabulat dreptul de proprietate in cartea funciara, fiind de buna credinta la incheierea contractului de vanzare-cumparare, atata timp cat pana la acea data nu a fost notata in cartea funciara vreo actiune in revendicare.
In schimb, asa cum au apreciat in mod corect ambele instante, reclamantii recurenti nu beneficiaza de un a��buna�� in sensul art. 1 din Protocolul aditional la Conventie, pentru ca actiunea lor in revendicare nu vizeaza a��bunuri existentea�� in patrimoniul lor in acest moment, imobilul in litigiu fiind preluat de stat in urma cu 30 de ani, cu plata pentru cota de ? parte, neexistand nici speranta legitima de a-l redobandi pe calea actiunii in revendicare aleasa de ei (a se vedea cauza CEDO Pantia si Pantia c. Romaniei si cauza CEDO Ioana Petrescu s.a. c. Romaniei).
Pe de alta parte, in sistemul de publicitate prin cartile funciare, nu este posibila compararea titlurilor, iar actiunea in revendicare este o actiune complexa, care implica si rectificarea cartii funciare, conform art. 34 din Legea nr. 7/1996, ceea ce atrage, in mod necesar, desfiintarea titlului persoanei in favoarea careia dreptul a fost inscris, or reclamantii nu au investit instanta prin actiunea introductiva cu un petit privind desfiintarea titlului paratilor intimati P.
In acest context, este de observat ca nu poate fi primita sustinerea recurentilor privind incalcarea dispozitiilor art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938, intrucat, potrivit alineatului 4 al acestui articol, in cazurile prevazute de lege, decizia autoritatii administrative inlocuieste acordul sau consimtamantul.
Astfel, chiar daca instantele ar fi constatat nevalabilitatea titlului statului, nu se putea dispune restituirea imobilului in natura, fara desfiintarea titlului paratilor P.
In virtutea acestor considerente, Curtea a apreciat ca decizia atacata a fost data cu aplicarea corecta a legii, nefiind susceptibila de modificare in conditiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, astfel ca a respins recursul reclamantilor.