Incalcarea dispozitiilor articolului 28 TCE de catre Italia si Spania, respectiv impunerea de restrictii cantitative la import, aducand astfel atinger

Situatia de fapt
Comisia a introdus doua recursuri in baza articolului 226 TCE impotriva Spaniei si Italiei, solicitand Curtii sa constate incalcarea dispozitiilor articolului 28 TCE de catre cele doua state, respectiv impunerea de restrictii cantitative la import, aducand astfel atingere liberei circulatii a marfurilor in interiorul Comunitatii.
In speta, Spania si Italia interzisesera comercializarea sub denumirea de �ciocolata� a unor produse care respectau continutul minim de unt de cacao impus de regulile comunitare, dar care aveau in compozitie si materii grase vegetale altele decat untul de cacao, in proportie de pana la 5% din continutul total. Produsele respective erau fabricate in alte state membre (Danemarca, Irlanda, Portugalia, Suedia, Finlanda, Marea Britanie), cu respectarea legislatiei lor interne, dar Spania si Italia au interzis pe teritoriul lor comercializarea acestor produse sub denumirea de �ciocolata�, impunand utilizarea denumirii �inlocuitor de ciocolata�.

Dreptul aplicabil
- articolul 28 TCE: Sunt interzise intre statele membre orice restrictii cantitative la import, precum si orice masuri cu efect echivalent acestora.
- directiva 73/241/CEE din 24 iulie 1973 relativa la aproprierea legislatiilor statelor membre privind produsele din cacao si din ciocolata destinate alimentatiei umane;
- directiva 2000/36 din 23 iunie 2000 privind produsele din cacao si ciocolata destinate alimentatiei umane, care la data intrarii in vigoare (3 august 2003) a abrogat dispozitiile directivei 73/241

Solutia si principiile degajate de CJCE
Din analiza dispozitiilor Directivei din 1973 Curtea remarca ca prin acest act se urmareste stabilirea unor reguli comune in materie, pentru a permite libera circulatie a produselor din ciocolata in interiorul Comunitatii.
Directiva prevedea in mod expres posibilitatea statelor membre de a mentine dispozitiile nationale privind adaugarea unor materii grase vegetale in afara de untul de cacao pentru produsele fabricate pe teritoriul lor. Fata de aceasta situatie, celelalte state membre nu pot sa introduca restrictii privind circulatia produselor astfel fabricate, iar obligatia de schimbare a denumirii cu �inlocuitori de ciocolata� este susceptibila de a crea obstacole in calea acestei libertati, in masura in care au o influenta negativa asupra modului de percepere a produselor de catre consumatori.
In conformitate cu prevederile articolului 30 TCE, asemenea masuri restrictive pot fi justificate prin apararea unor interese diverse, iar din jurisprudenta constanta a Curtii protectia consumatorilor se poate incadra in acestea. Trebuie insa indeplinite doua conditii: restrictiile respective trebuie sa se aplice in mod nediscriminatoriu produselor nationale si celor importate, respectiv sa fie proportionale cu obiectivul urmarit. In speta principiul proportionalitatii nu este respectat, Curtea considerand ca obiectivul privind protectia consumatorilor poate fi realizat in mod satisfacator printr-o mentiune pe ambalaj care sa specifice prezenta materiilor grase vegetale in continutul produsului respectiv.
Prin urmare dispozitiile legislatiei spaniole si italiene contravin regulilor comunitare in materia liberei circulatii a marfurilor intre statele membre.

Nota: Directiva 2000/36, care a intrat in vigoare dupa pronuntarea hotararii Curtii, abrogand dispozitiile directivei din 1973 permite adaugarea unor materii grase vegetale, altele decat untul de cacao, intr-o proportie de pana la 5%.

Evaluare
O evaluare asupra coincidentei legislatiei interne cu Directiva care a facut obiectul cazului nu mai este relevanta, deoarece acest act normativ comunitar a fost inlocuit, dupa cum am precizat, cu Directiva 2000/36, care permite adaugarea unor materii grase vegetale, altele decat untul de cacao, intr-o proportie de pana la 5%.
Principiul care trebuie retinut din Hotararea Curtii este insa acela ca statele membre nu pot introduce, prin legislatia interna, conditii care sa nu permita comercializarea pe teritoriul lor a unor bunuri produse in alte state, in conformitate cu legislatia acestora si sub denumirea originala, cu conditia ca aceasta legislatie sa corespunda standardelor comunitare (a se vedea, in acest sens, si Hotararea Cassis de Dijon, 1979)