Societate comerciala la care statul este actionar majoritar. Contracte de inchiriere si de asociere in participatiune cu privire la active disponibile

Legea nr.133/1999, art.12, art.13 si art.38 alin.(5)

Se impoziteaza cu 90% veniturile obtinute in baza contractele de inchiriere si asociere in participatiune incheiate de societati comerciale la care statul este actionar majoritar, avand ca obiect active disponibile in sensul art.12 si 13 din Legea nr.133/1999, in cazul in care acestea sunt incheiate cu alti agenti economici decat intreprinderi mici si mijlocii.
Impozitul de 90% asupra veniturilor astfel obtinute reprezinta o sanctiune prevazuta de legiuitor in scopul de a determina accesibilizarea activelor disponibile de catre intreprinderile mici si mijloci, astfel cum se prevede la art.12 din Legea nr.133/1999.

Nota: Legea nr.133/1999 privind stimularea indtreprinzatorilor privati pentru infiintarea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii a fost abrogata prin Legea nr.364/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii.

Prin actiunea intregistrata la 19 martie 2004, S.C. �B.T.� S.A. a chemat in judecata Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Timis (D.G.F.P. Timis)si Ministerul Finantelor Publice, solicitand anularea notei de constatare din 17 decembrie 2001 incheiata de parati si a deciziei nr.47/23 februarie 2004 emisa de paratul II, privind obligarea sa la plata sumei de 9.719.751.751 lei, cu titlu de impozit pe venit calculat intr-un procent de 90% asupra veniturilor realizate din inchirieri si asociatie in participatiune, in temeiul art.38 alin.5 din Legea nr.133/1999.
In motivarea actiunii, reclamanta arata ca, prin actele atacate, D.G.F.P. Timis a calculat impunerea pentru veniturile realizate de aceasta, din contractele de inchiriere si asociere in participatiune privind activele detinute si anume contractul de inchiriere nr.5642/1991 incheiat cu S.C. �S.C.�C.� S.R.L. si contractele de asociere in participatiune nr.793/1995 incheiat cu S.C. �D.� S.R.L. si nr.156/1992, incheiat cu S.C.A. �O.F.� S.A., pe motiv ca, dupa intrarea in vigoare a Legii nr.133/1999, nu s-a respectat obligatia prevazuta de aceasta lege, de a transforma respectivele contracte in contracte de vanzare-cumparare sau de leasing, astfel ca s-a aplicat impozitul de 90 % asupra veniturilor, conform art.38 alin.(5) din aceasta lege.
Reclamanta sustine ca impunerea este nelegala intrucat in cauza nu sunt aplicabile prevederile art.38 alin.(5) din Legea nr.133/1999.
Curtea de Apel Timisoara � Sectia comerciala si de contencios administrativ, prin sentinta civila nr.398 din 27 septembrie 2004, a admis in parte actiunea si a anulat actele atacate, cu privire la obligarea reclamantei la plata sumei de 9.661.086.693 lei.
Instanta a concluzionat ca impozitul reglementat de art.38 alin.(5) din Legea nr.133/1999 are caracter sanctionator pentru acele societati comerciale care nu au respectat obligatiile din lege stabilite privitor la activele neutilizate, ceea ce nu este cazul reclamantei.
Impotriva acestei solutii au declarat recurs Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara si parata D.G.F.P. Timis .
Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara sustine, in esenta, ca dispozitiile Legii nr.133/1999 instituie obligatia incheierii de contracte de vanzare-cumparare sau de leasing pentru societatile comerciale numai cu privire la activele disponibile ale acestora, iar in cauza dedusa judecatii, activele pentru care reclamanta a fost impusa nu intra in categoria celor utilizate.
D.G.F.P. Timis, in recursul sau, arata ca motivarea instantei de fond conform careia dispozitiile art.38 alin.5 din Legea nr.133/1999 nu i se pot aplica reclamantei pentru ca la data intrarii in vigoare a legii aceasta nu detinea spatii disponibile, este in afara legii, textul de lege invocat precizand numai �activele sau spatiile apartinand societatilor comerciale sau companiilor nationale la care statul este actionar majoritar (...)�.
Potrivit art.13 din aceeasi lege, in intelesul legii, se considera active disponibile activele care nu sunt utilizate.
Ambele recursuri sunt fondate.
Legea nr.133/1999 privind stimularea intreprinzatorilor privati pentru infiintarea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, prin art.38 al Capitolului �Sanctiuni� prevede ca refuzul nejustificat al eliberarii avizului, autorizatiei sau licentei de functionare a intreprinderilor mici si mijlocii ori intarzierea in eliberarea acestora de catre institutiile publice, abilitate conform art.5, 9 si 10 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei.
Alineatul (5) al acestui articol dispune ca veniturile realizate in baza contractelor de concesionare, inchiriere sau asociere in participatiune pentru activele sau spatiile apartinand societatilor comerciale sau companiilor nationale la care statul este actionar majoritar, precum si regiilor autonome, se impoziteaza cu 90%.
Prin actul de control amintit s-a constatat ca intimata reclamanta a realizat in perioada august 1999 � octombrie 2001 venituri in suma totala de 10.799.724.168 lei in baza unor contracte de inchiriere si asociere in participatiune pentru activele si spatiile aflate in administrarea sa, fara a calcula si vira impozitul de 90 % pe veniturile realizate, potrivit art.38 alin.5 din Legea nr.133/1999.
Cele doua conditii impuse de text au fost indeplinite de societate, intrucat statul era actionar majoritar, prin Ministerul Turismului, cu un procent de 50,822% din totalul actiunilor societatii, iar veniturile au fost obtinute in baza contractelor de inchiriere si asociere in participatiune incheiate.
Motivarea instantei de fond potrivit careia dispozitiile art.38 alin.5 din Legea nr.133/1999 nu i se pot aplica reclamantei, intrucat la data intrarii in vigoare a legii nu detinea spatii disponibile, nu poate fi retinuta, alineatul 2 al textului precizand numai �activele sau spatiile apartinand societatilor comerciale sau companiilor nationale la care statul este actionar majoritar�.
Interpretarea instantei de fond este in afara legii. Art.13 al legii precizeaza ca �in intelesul prezentei legi se considera active disponibile activele care nu sunt utilizate�. Insa aceste active disponibile trebuie sa nu fie utilizate, in activitatea proprie a societatii comerciale si companiilor nationale cu capital majoritar de stat detinatoare ale spatiilor.
In situatia in care aceste active si spatii sunt puse la dispozitia altor societati comerciale mici sau mijlocii spre a fi utilizate in baza unor contracte de concesionare, inchiriere sau asociere in participatiune, cum este cazul in speta, aceste active raman in continuare active disponibile potrivit dispozitiilor art.12 alin.(1) lit.a) din Legea nr.133/1999.
Faptul ca intimata reclamanta a oferit aceste active si spatii spre inchiriere altor societati denota ca activele si spatiile in cauza sunt disponibile pentru aceasta, nefiindu-i necesare pentru desfasurarea propriei activitati .
Instanta de fond a nesocotit insusi scopul urmarit de legiuitor prin dispozitia legala cuprinsa, in art.38 alin.5 al legii.
Astfel, intreaga Lege nr.133/1999 cuprinde dispozitii in sprijinul acestor intreprinderi mici si mijlocii, iar art.12 obliga chiar societatile comerciale si companiile nationale cu capital majoritar de stat, precum si cu regiile autonome, sa vanda direct, sau indirect prin contract de leasing cu clauza irevocabila de cumparare, spatiile si activele inchiriate acestor intreprinderi mici si mijlocii.
In situatia in care aceste societati, nu inteleg sa vanda aceste active si spatii inchiriate, legiuitorul a stabilit in sarcina acestora impozitul-sanctiune de 90% aplicat asupra veniturilor obtinute din astfel de contracte, in scopul de a descuraja astfel de practici si a determina vanzarea activelor catre intreprinzatorii mici si mijlocii.
In cazul de fata, este evident, ca la data aparitiei Legii nr.133/1999, intimata reclamanta nu s-a conformat dispozitiilor acestei legi si a continuat sa obtina venituri din aceste contracte de inchiriere si asociere in participatiune, drept pentru care trebuie sa suporte impozitul legal stabilit de catre organele de control .
Recursurile vor fi admise, sentinta civila va fi casata si, in fond, actiunea va fi respinsa ca nefondata.