Asigurari sociale de stat. Pensie suplimentara. Asigurari sociale de sinatate. Fondul de somaj. Cazul muncitorilor sezonieri cu activitati in baza uno

Contributiile la fondurile de asigurari sociale de stat, pentru pensia suplimentara, asigurarile sociale de sinatate si fondul de somaj se datoreaza de salariati, iar nu si de muncitorii sezonieri cu activitati in baza unor conventii civile.

Prin sentintanr.32/2000, Colegiul Jurisdictional Buzau al Curtii de conturi a admis in parte actul de sesizare nr.58/2000 formulat de Procurorul Financiar de pe langa Camera de Conturi si a obligat Oficiul de Cadastru Agricol si Organizarea Teritoriului Agricol Buzau sa plateasca, printr altele, sumele de bani precizate in hotarare ca reprezentand CAS, contributie la pensia suplimentara, la asigurarile sociale de sinatate si la fondul pentru plata ajutorului de somaj, cu majorarile si penalitatile aferente.
Aceste obligatii au fost stabilite pentru perioada martie-noiembrie 1999 in functie de sumele platite muncitorilor folositi la masuratorile topopgrafice ocazionate de aplicarea Legii nr.18/1991, cu motivarea ca intre acestia si OCAOTA Buzau au existat raporturi juridice de munca, chiar daca nu s-au incheiat contracte de munca in forma scrisa. Calitatea de salariati a acestor muncitori a fost retinuta de Colegiul jurisdictional si fata de Normele metodologice nr.100909/1998 de aplicare a Legii nr.18/1991, considerandu-se ca nu sunt aplicabile in cauza prevederile art.2 din Legea nr.83/1995 si art.3 din Legea nr.130/1999.
Prin decizia nr.554/2000, Sectia jurisdictionala a Curtii de Conturi a respins recursul jurisdictional declarat de OCAOTA Buzau.
Impotriva deciziei pronuntate de Sectia Jurisdictionala a Curtii de Conturi si in temeiul art.82 alin.1 din Legea nr.94/1992 republicata, a declarat recurs Oficiul de Cadastru Agricol si Organizarea Teritoriului Agricol Buzau.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea va admite prezentul recurs pentru urmatoarele considerente:
In procesul verbal din 18 februarie 2000, Directia de control financiar Buzau a Curtii de Conturi a constatat ca, in anul 1999, OCAOT Buzau nu a constituit si nu a virat la bugetul asigurarilor sociale de stat si la bugetul fondurilor speciale, contributiile pentru asigurarile sociale de stat, pentru asigurarile sociale de sinatate, pentru pensia suplimentara si fondul de somaj, aferente salariilor brute acordate muncitorilor zilieri folositi la masuratorile topografice ocazionate de aplicarea Legii nr.18/1991.
Atat la pct.2 al actului de sesizare nr.85/29.03.2000, cat si in hotararile pronuntate de instantele Curtii de Conturi, au fost mentinute constatarile organelor de control financiar si datoriile stabilite in sarcina recurentului, retinandu-se ca, desi nu s-au incheiat contracte individuale de munca in forma scrisa cu muncitorii zilieri, acestia au dobandit calitatea de salariati datorita muncii prestate.
Contributiile la plata carora a fost obligat recurentul sunt reglementate de lege pentru personalul salariat, indiferent daca munca a fost prestata in baza unui contract de munca incheiat pe durata determinata sau pe durata nedeterminata.
Muncitorii zilieri folositi pentru efectuarea masuratorilor topografice au fost insa gresit asimilati personalului salariat, fara a fi fost avute in vedere apararile invocate de recurent cu privire la specificul activitatii desfasurate de acestia si la particularitatile raporturilor de munca .
Pentru indeplinirea atributiilor conferite in aplicarea Legii nr.18/1991, OCAOTA Buzau a efectuat masuratori topografice pe tot teritoriul judetului si in fiecare localitate, specialistii sai au fost ajutati de muncitori necalificati.
Raportul juridic de munca stabilit cu acesti muncitori s-a intemeiat pe o conventie civila si nu pe un contract individual de munca, intrucat au existat numai unele din clauzele proprii si nu toate clauzele obligatorii pe care le presupune un asemenea contract, chiar incheiat pe durata nedeterminata.
Astfel, activitatea desfasurata de muncitorii zilieri nu a avut un caracter de continuitate, prin realizarea unor prestatii succesive in cadrul unui numar minimum de ore pe o perioada data si intr-un anumit interval de timp .
Spre deosebire de muncile sezoniere, activitatea acestor muncitori a fost necesara datorita unor imprejurari independente de sezon, pentru realizarea de catre recurent a unor obligatii suplimentare, limitate in timp si pentru care nu a existat posibilitatea de a fi prevazute.
Din statele de plata si pontajele intocmite de specialisti OCAOTA � Buzau si confirmate de primari, in calitate de presedinti ai comisiilor locale de aplicare a Legii nr.18/1991, rezulta ca in fiecare localitate din judet au fost folosite alte persoane, care au lucrat pe parcursul catorva zile intr-un interval de timp de maximum o luna, iar numarul de ore prestate de un muncitor a variat intre 60 si 120 de ore intr-o luna.
In consecinta, fata de volumul de munca insuficient pentru asigurarea unui program normal de lucru chiar intr-o perioada limitata in timp si fata de caracterul ocazional al muncii, recurentul a sustinut intemeiat ca nu se justifica incheierea unui contract de munca pe durata nedeterminata.
Codul muncii prevede in art.70 alin.2, cu titlu de exceptie, posibilitatea incheierii contractului de munca pe durata determinata in cazul inlocuirii titularului unui post care lipseste temporar de la serviciu, pentru prestarea unei munci cu caracter sezonier, precum si a altor activitati cu caracter temporar.
Datorita caracterului ocazional si discontinuu al muncii prestate, recurentul nu s-a aflat in una din aceste situatii, limitativ prevazute de lege, si raporturile sale cu muncitorii zilieri pot fi cel mult asimilate celor stabilite in baza unor conventii civile de prestari de servicii, dat fiind ca si in cazul acestora, este necesara desfasurarea unor activitati cu caracter permanent sau desfasurarea, cu regularitate, a unor activitati, conform art.2 lit.c din Legea nr.83/1995 si art.3 lit.a din Legea nr.130/1999.
Recurentul nu a incheiat contracte de munca cu muncitorii zilieri si datorita faptului ca posturile respective nu au fost incluse in structura sa organizatorica.
Incheierea contractului de munca, chiar si pe o durata determinata, presupune ca insusi postul sa fie prevazut ca atare, pe timp determinat, in statul de functii sau in cadrul numarului mediu de muncitori, aprobate de organele competente.
In actul de sesizare nu a fost avuta in vedere aceasta aparare, desi nu s-a contestat statutul juridic al recurentului, de institutie finantata de la bugetul de stat, pentru care organigrama si statul de functiuni, cu numarul maximum de salariati se aproba de ministerul de resort.
In calitatea sa de minister de resort al institutiei recurente, Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor a confirmat, prin intampinarea depusa la dosar, ca incadrarea muncitorilor zilieri nu a fost aprobata in organigrama si in statul de functiuni pe anul 1999.
Incheierea si executarea unor conventii civile cu muncitorii zilieri folositi de recurent la masuratorile topografice rezulta si din modul de retribuire a muncii prestate, precum si din destinatia speciala a fondurilor din care s-au platit drepturile binesti.
Pentru munca prestata, acesti muncitori au primit numai sumele stabilite in functie de nivelul salariului minim pe economie, proportional cu titmpul lucrat, fara a avea celelalte drepturi de care benficiaza personalul incadrat cu contract de munca . Astfel, pentru activitatea desfasurata, muncitorii zilieri nu au dobandit vechime in munca utila pentru pensie si nici nu s-au garantat masurile de protectie sociala, repausul saptamanal, concediul de odihna platit si alte drepturi salariale.
De altfel, Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor a confirmat, prin intimpinare ca, in cazul acestor muncitori, notiunea de salarizare a fost impropriu folosita in Normele metodologice nr.100909/12.10.1998 pe care le-a elaborat impreuna cu Ministerul Fiantelor.
Plata muncii astfel prestate s-a efectuat din alocatiile bugetare aprobate intr-un plafon maxim de Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor prin legea bugetului de stat, iar nu din fondul de salarii.
Prin fila de buget transmisa de minister, recurentului nu i-au fost alocate fonduri pentru plata cotelor de CAS, de contributii la pensia suplimentara, la asigurarile sociale de sinatate si la fondul ajutorului de somaj, aferente retribuirii muncitorilor zilieri; in calitatea sa de ordonator de credite, recurentul a respectat obligatia prevazuta de art.34 alin.5 din Legea nr.72/1996, de a angaja si a utiliza creditele bugetare numai in limita prevederilor si destinatiilor aprobate.
In procesul verbal din 18.02.2000, organele de control au retinut ca fiind reale sustinerile recurentului privind alocarea de la bugetul de stat pentru aplicarea Legii nr.18/1991 a sumei de 106 milioane de lei la art.10 �salarii�, fara alte sume necesare platii contributiilor la asigurarile sociale de stat sau la fondurile speciale.
Cu toate acestea, apararile recurentului au fost inlaturate, motivandu-se fara temei ca exista posibilitatea sa se solicite credite bugetare suplimentare si pentru plata acestor contributii, prin procedura rectificarii bugetare.
Organele de control nu au analizat insa daca aceasta posibilitate a fost reala si nu au indicat temeiul legal al unei asemenea rectificari, in conditiile in care posturile muncitorilor zilieri nu au fost aprobate in numarul maxim de posturi pe anul 1999.
Cum in cursul exercitiului bugetar nu a fost schimbat statutul juridic al muncitorilor zilieri, recurentul a sustinut intemeiat ca nu a beneficiat de fondurile necesare platii contributiilor retinute in actul de control, dat fiind ca, alocatiile pentru cheltuielile de personal aprobate pe ordonatorii principali de credite si, in cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate si nu pot fi utilizate la alte articole de cheltuieli, potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.72/1996.
In consecinta, muncitorii zilieri folositi de OCAOTA � Buzau nu au fost salariatii unitatii si pentru drepturile binesti platite acestora in baza unor conventii civile nu sunt datorate contributiile stabilite In actul de sesizare .
Pentru asigurarile sociale de sinatate, art.2 din Decretul nr.389/1972 prevede ca nu se datoreaza contributii asupra sumelor reprezentand salariile pentru executarea de lucrari sau pentru prestarea de servicii pe baza de contracte civile ori pentru alte categorii de lucrari care nu au la baza contracte de munca reglementate, ca atare, prin legislatia muncii.
Modificarile aduse acestui act normativ prin art.I din Legea nr.49/1992 si prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.2/1999 au fost gresit retinute in actul de control ca temei al obligatiei recurentului de a contribui la asigurarile sociale de stat pentru sumele platite muncitorilor zilieri, dat fiind ca, dispozitiile legale sus-mentionate reglementeaza aceasta contributie numai pentru folosirea personalului salariat .
De asemenea, contributiile la fondul asigurarilor sociale de sinatate si la fondul de plata ajutorului de somaj sunt prevazute de art.53 din Legea nr.145/1997 si art.22 din Legea nr.1/1991 republicata numai in cazul folosirii de personal salariat, iar cotele acestor contributii se aplica asupra fondului de salarii.
De altfel, in art.6 alin.2 din Legea nr.130/1999 se prevede expres ca persoanele care presteaza munca in baza unei conventii civile de prestari de servicii, precum si angajatorii acestora nu au obligatia de a contribui la fondul pentru plata ajutorului de somaj.
Pentru considerentele expuse, Curtea a admis recursul si a modificat hotararile instantelor Curtii de Conturi, in sensul ca a fost respins pct.2 al actului de sesizare nr.85/2000 privind contributiile la asigurarile sociale de stat, la asigurarile sociale de sinatate, la pensia suplimentarpa si al fondului de somaj, precum si majorarile de intarziere aferente acestor contributii.