Domeniu public. Hotarare a Guvernului privind atestarea domeniului public al unitatilor administrativ-teritoriale. Domeniu privat. Proprietate coopera

Legea nr.109/1996, art.160
Legea nr.213/1998, art.7

In litigiile avand ca obiect anularea unor pozitii din anexele la hotararile adoptate de Guvern pentru atestarea domeniului public al unitatilor administrativ-teritoriale:
- sarcina probei revine Guvernului, in calitate de emitent al hotararii, intrucat a se sustine ca partea, care se considera vatamata prin atestarea apartenentei la domeniul public a unui imobil care ii apartine, ar trebui sa faca dovada dreptului de proprietate pentru ca i s-a incalcat un drept existent, echivaleaza cu inversarea sarcinii probei, in conditiile in care o asemenea cauza nu are ca obiect o actiune in revendicare;
- hotararile emise de autoritatile locale, avand ca obiect inventarierea bunurilor proprietate publica, sunt proceduri prealabile emiterii hotararii Guvernului de atestare a apartenentei bunurilor respective la domeniul public de interes local;
- actul vatamator este hotararea Guvernului, iar nu hotararile prealabile emise de autoritatile locale, intrucat hotararea Guvernului este actul care schimba regimul juridic aplicabil bunurilor si prin care se aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantului.

Prin actiunea formulata la 28 august 2003, reclamanta CONSUMCOOP Vanju Mare a chemat in judecata pe paratii Consiliul Local Livezile, judetul Mehedinti si Guvernul Romaniei, solicitand ca, in contradictoriu cu acestia, sa se dispuna anularea in parte a H.G. nr.963/2003, si anume pozitiile nr.16-1.5.2 si 27-1.5.2. din anexa nr.41.
In motivarea actiunii sale, reclamanta a sustinut ca prin incalcarea dreptului sau de proprietate asupra constructiilor respective si anume Magazinul Universal Livezile si Magazinul Universal Izvorul Anestilor, paratii au trecut in domeniul public al comunei Livezile aceste bunuri proprietatea cooperativei in conformitate cu prevederile Legii nr.109/1996.
Curtea de Apel Craiova, Sectia contencios administrativ, prin sentinta nr.430 din 24 iunie 2004, a respins exceptiile invocate de paratul Guvernul Romaniei si de intervenientul in interesul Guvernului, Ministerul Administratiei si Internelor, ce se refereau la lipsa calitatii procesuale active a reclamantei, lipsa dovezilor de indeplinire a procedurii prealabile si a tardivitatii actiunii, iar pe fond a admis actiunea reclamantei si a anulat pozitiile nr. 16-1.5.2 si nr.27-1.5.2. din anexa nr.41 la H.G. nr.963/2002, a respins cererea de interventie si a obligat paratul Guvernul Romaniei la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli de judecata .
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond sesizata a constatat ca reclamanta a pretins ca este proprietara constructiilor astfel ca are calitate procesuala activa, ca a efectuat demersuri administrative in prealabil introducerii actiunii, ca aceasta este formulata in termen, fiind demonstrat ca a construit pe un teren atribuit in folosinta prin actul administratiei judetene, astfel ca paratii cu incalcarea art.7 din Legea nr.213/1998 si a prevederilor art.160 din Legea nr.109/1996, au trecut constructiile in domeniul public local.
Cu referire la cererea de interventie, aceasta a fost apreciata ca o cerere de aparare facuta de paratul Guvernul Romaniei, Ministerul Administratiei si Internelor neintelegand sa timbreze.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs paratul Guvernul Romaniei, criticand hotararea ca fiind pronuntata fara a fi depus actul contestat, ca nu s-a pronuntat asupra exceptiei de tardivitate sau ca a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii.
Recurentul a mai criticat sentinta pentru ca nu a observat ca includerea bunurilor respective in domeniul public s-a facut la propunerea autoritatilor locale iar hotararile respective nu au fost atacate, ca eronat s-a retinut efectul Hotararii Guvernului care a atestat un regim juridic al bunurilor respective, astfel reclamanta avea la dispozitie o actiune ce excede contenciosului administrativ.
Recursul este nefondat.
Este de necontestat ca reclamanta, ca persoana juridica, este titulara dreptului de proprietate asupra constructiilor in litigiu, cooperativele fiind titularele acestui drept, opozabil erga omnes, deci inclusiv statului, asupra acestor bunuri din patrimoniul lor.
Sustinerea paratilor ca reclamanta nu a facut dovada dreptului sau de proprietate asupra celor doua constructii este neintemeiata, iar instanta de fond in mod judicios a constatat indeplinirea procedurii prealabile prin adresa nr.1320 din 8 decembrie 2002, dar si calitatea procesuala activa si introducerea in termen a actiunii, ca terenul a fost transmis in folosinta gratuita a reclamantei pentru edificarea celor doua magazine.
Este evident ca prin emiterea hotararii Guvernului criticata prin care bunurile reclamantei sunt mentionate ca fiind proprietatea publica a statului reprezinta o incalcare a unui drept de proprietate deja existent, ceea ce demonstreaza interesul in promovarea unei actiuni de competenta contenciosului administrativ, respectiv Legea nr.29/1990 in vigoare la data derularii procesului. Nu se poate sustine ca reclamanta ar trebui sa faca dovada dreptului de proprietate pentru ca are incalcat un drept existent, deoarece a admite o asemenea argumentare ar insemna o inversare a sarcinii probei dreptului de proprietate, iar pe de alta parte, speta de judecat nu are ca obiect o actiune in revendicare.
Independent de acest aspect, Inalta Curte de Casatie si Justitie urmeaza a retine, cum corect a motivat si instanta de fond, ca nici unul din modurile de dobandire a dreptului de proprietate publica prevazute de art.7 din Legea nr.213/1998, privitoare la regimul juridic al acestei proprietati, nu au fost aplicabile in cazul de fata.
Se mai constata de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie si faptul ca problema pusa in discutie nu este aceea de simpla �atestare�, ci este o problema de regim juridic al bunurilor in discutie. Or, din acest punct de vedere, unul este regimul juridic al bunurilor proprietate publica, astfel cum este definit in Constitutie si Legea nr.213/1998 (inalienabile, imprescriptibile si insesizabile) si altul cel al bunurilor proprietatea cooperatista, care desi este un drept de proprietate de tip asociativ, nu poate fi decat cel de drept comun, specific proprietatii private.
Nefondata este si critica recurentului ce se refera la existenta hotararilor consiliului local si consiliului judetean de inventariere a acestor bunuri in proprietatea publica, atat timp cat este demonstrat ca bunurile in litigiu au fost si sunt proprietatea reclamantei conform art.160 din Legea nr.109/1966, aceste hotarari mentionand, in mod eronat, in cuprinsul lor un bun proprietatea reclamantei, ele fiind proceduri prealabile emiterii hotararii Guvernului, care, preluand erorile, a schimbat regimul juridic al unei proprietati private in proprietate publica. Aceasta constatare este relevanta in cauza, in sensul ca acest ultim act este nelegal in ceea ce priveste dreptul vatamat al reclamantei.
Recursul a fost respins.