Compania germana de electronice, Grundig, a incheiat un contract de distributie exclusiva cu societatea franceza Consten, prin care Grundig a fost de

Situatia de fapt
Compania germana de electronice, Grundig, a incheiat un contract de distributie exclusiva cu societatea franceza Consten, prin care Grundig a fost de acord sa aiba ca unic distribuitor in Franta aceasta firma, iar in schimb Consten se obliga sa nu vanda produse competitoare sau sa re-exporte produse Grundig. Consten a primit, de asemenea, exclusiv dreptul de folosinta a marcii GINT, marca inregistrata international de Grundig.
O alta companie franceza (UNEF) a cumparat produsele Grundig din Germania, unde erau mai ieftine, si le-a revandut in Franta. In consecinta Consten a introdus o actiune in fata instantelor franceze pentru incalcarea dreptului asupra marcii internationale GINT. Societatea UNRF a introdus plangere in fata Comisiei Europene cu privire la contractul existent intre Grundig si Consten, contract care incalca art.81 TCE. Comisia a dat o decizie in favoarea societatii Consten, decizie ce a fost atacata de Consten si Grundig in fata CJCE.

Dreptul aplicabil
Art.81 TCE referitor la practicile concurentiale susceptibile de a distorsiona concurenta pe plan comunitar.

Solutia si principiile degajate de CJCE
Curtea a statuat ca lista practicilor ilegale din art. 81 TCE este ilustrativa si nu exhaustiva. In acest articol sunt precizate doar interdictia de a incheia intelegeri prin care se fixeaza preturi, se limiteaza productia sau pietele, se aplica conditii diferite tranzactiilor echivalente si se impun obligatii suplimentare fara legatura cu obiectul contractului.
In solutia data, Curtea a considerat intelegerea incheiata intre Consten si Grundig ca avand efectul partitionarii pietei de-a lungul granitelor nationale, eliminand, astfel, competitia in detrimentul consumatorilor.

Evaluare
Decizia din aceasta speta a fost criticata pe motivul ca interzice acordurile �verticale� (intre societati apartinand unor niveluri diferite ale distributiei, in speta intre producator si distribuitor) Acordurile de acest tip sunt, in general, vazute ca fiind mai putin periculoase decat intelegerile �orizontale�, adica acele acorduri incheiate intre companii apartinand aceluiasi nivel de productie, cum ar fi cartelurile.
Astfel, unii comentatori au argumentat ca nu trebuie interzise acordurile prin care se restrange disponibilitatea unei anumite marci pe o piata, atata vreme cat exista o concurenta efectiva intre branduri. Curtea a considerat ca nu este nevoie sa se ia in considerare efectele unor intelegeri, atata vreme cat acesta are ca obiect prevenirea, restrictionarea sau distorsionarea concurentei.