Conditii de admisibilitate din perspectiva sintagmei �lucru cerut� in cazul revizuirii intemeiate pe dispozitiile art. 322 pct. 2 din VCPC

Motivul de revizuire prevazut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. poate fi invocat atunci cand instanta s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decat s-a cerut si reprezinta o consecinta a nesocotirii principiului disponibilitatii, in virtutea caruia reclamantul este acela care stabileste limitele judecatii, prin obiectul cererii de chemare in judecata, respectiv pretentia concret formulata.

Prin sintagma ``lucru cerut" trebuie sa se inteleaga numai acele cereri care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia, au stabilit obiectul dedus judecatii, o astfel de situatie neintalnindu-se in cazul in care instanta de recurs a respins recursul declarat de reclamant, ca nefondat, fara a schimba solutia pe cererile care au fixat cadrul litigiului si pe care ar fi omis sa le analizeze.

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la Camera Arbitrala a Bursei de Valori Bucuresti sub nr. xx151/30.10.2012, reclamantul P.E. a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 2.196.592 lei cu titlu de despagubiri civile, pentru daunele materiale provocate ca urmare a comportamentului culpabil al acesteia constand in refuzul de a executa ordinele de investitii ale reclamantului, desi parata era obligata sa o faca, a dobanzilor legale aferente si actualizarea cu indicele de inflatie de la momentul scadentei, pana la data platii efective, cu cheltuieli de judecata .

Prin sentinta arbitrala din 8 mai 2013 pronuntata de Camera Arbitrala a Bursei de Valori Bucuresti in dosarul nr. x/2012 a fost respinsa exceptia de necompetenta a Tribunalului Arbitral ridicata de parata, ca neintemeiata.

A fost respinsa ca neintemeiata cererea reclamantului privind obligarea paratei la plata sumei de 2.196.592 lei cu titlu de despagubiri civile, asa cum a fost aceasta formulata prin cererea de arbitraj. De asemenea, prin aceeasi sentinta arbitrala s-a respins ca ramasa fara obiect cererea reclamantului privind obligarea paratei la plata dobanzilor legale aferente sumelor cerute cu titlu de despagubire si actualizarea cu indicele inflatiei, ca accesoriu al cererii principale, in suma de 222.066,42 lei. Tribunalul Arbitral a luat act de decizia partilor de a solicita cheltuielile de judecata pe cale separata.

Pe fondul cauzei s-a retinut ca pentru a putea pretinde un prejudiciu rezultat din diferenta de valoare a portofoliului intre cele doua momente de timp ar fi fost necesara vanzarea integrala si rapida a intregului portofoliu, la data initiala, intentie care, chiar daca ar fi fost reala, nu a fost nici probata, nici macar mentionata si, prin urmare, nu s-a putut retine existenta unui prejudiciu cert in situatia data .

Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila, prin sentinta civila nr. 116/2013 din 25 noiembrie 2013 a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii in anulare, ca neintemeiata.

A respins ca nefondata actiunea in anulare a sentintei arbitrale din 8 mai 2013, pronuntata de Camera Arbitrala a Bursei de Valori Bucuresti in dosarul nr. x/2012 formulata de reclamantul P.E.

Pentru a hotari astfel, Curtea de Apel Bucuresti a retinut, in ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii in anulare, ca reclamantul, care a pierdut in fata tribunalului arbitral care a solutionat cererea sa de chemare in judecata, a declarat exact calea de atac prevazuta de lege, respectiv actiunea in anulare prevazuta de art. 364 C. proc. civ., sens in care s-a apreciat ca inadmisibilitatea actiunii in anulare nu trebuie sa rezulte din insusi continutul ideatic al motivelor de anulare invocate, ci dintr-un aspect formal, procedural, care nu presupune insasi analiza temeiniciei sau netemeiniciei motivelor invocate ca atare.

Or, cum sub aspect formal actiunea in anulare este calea de atac prevazuta de art. 364 C. proc. civ. impotriva hotararii arbitrale, iar motivele invocate de petent au fost incadrate in dispozitiile art. 364 lit. i) si lit. e) C. proc. civ., rezulta ca actiunea in anulare este admisibila, astfel ca instanta a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii in anulare, ca neintemeiata.

Pe fondul cauzei, instanta a retinut ca ceea ce intereseaza in analiza motivului de anulare prevazut de art. 364 lit. i) C. proc. civ. este daca norma ce se sustine a fi fost incalcata de instanta arbitrala are acest caracter imperativ sau nu, iar nu modul prin care aceasta instanta a interpretat clauzele contractuale. Aceasta cu atat mai mult cu cat, in cauza, partile fac sustineri contrare referitoare la nasterea, efectele si executarea unui pretins contract derivat dintr-un ordin de tranzactionare la Bursa, nicidecum cu privire la o norma legala sau alta. Ceea ce a facut tribunalul arbitral prin analiza sustinerilor partilor si a probelor administrate in cauza, reprezinta o judecata in litigiul arbitral de fata, iar concluzia tribunalului in sensul ca nu s-a facut dovada ``existentei valabile" a contractului dintre parti a carui neexecutare se invoca, nu poate fi reanalizata mai inainte de a se dovedi indeplinirea motivelor de anulare mentionate.

Instanta, retinand ca petentul formal a facut referire la art. 364 lit. i) C. proc. civ., ca in realitate nu invoca incalcarea unei anumite norme imperative, a apreciat acest motiv de anulare ca neintemeiat.

In ceea ce priveste motivul de anulare prevazut de art. 364 lit. e) C. proc. civ. s-a constatat ca tribunalul arbitral s-a pronuntat in cauza cu respectarea termenului de 5 luni prevazut de dispozitiile art. 353³alin. (1) C. proc. civ., pronuntarea hotararii a avut loc la data de 8 mai 2013, iar supraarbitrul a acceptat numirea sa in conditiile art. 29 din Regulamentul Camerei Arbitrale a Bursei de Valori Bucuresti la 13.12.2012.

Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia a II-a civila, prin decizia nr. 2638 din 23 septembrie 2014, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.E. impotriva sentintei civile nr. 116/2013 din 25 noiembrie 2013 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila.

Pentru a pronunta aceasta decizie instanta a retinut, in esenta, urmatoarele:

A respins critica prin care recurentul a sustinut ca s-a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, respectiv contractul nr. 870/24.04.2009, intrucat s-a constatat ca interpretarea contractelor incheiate intre parti nu intra in sfera art. 364 lit. i) C. proc. civ., avand in vedere ca acestea reprezinta expresia vointei partilor, neintrand in sfera ordinii publice ori a dispozitiilor imperative ale legii.

In acelasi context, s-a retinut ca aspectele privind probatoriul administrat nu pot face obiectul criticilor pe calea actiunii in anulare, acestea neputand fi analizate nici prin recursul formulat impotriva sentintei nr. 116/2013 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila.

S-a inlaturat si argumentarea conform careia se sustine ca instanta nu ar fi analizat motivele de nulitate ale hotararii arbitrale invocate de reclamant, pentru ca aceste dispozitii se refera la ipoteza modificarii hotararii recurate in cazul in care instanta a acordat mai mult decat s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, imprejurare care nu rezulta in speta.

Instanta in mod corect nu a achiesat la criticile privind interpretarea contractelor incheiate intre parti, avand in vedere ca acestea nu pot constitui temei al actiunii in anulare si nici al recursului privind o asemenea actiune, neintrand in mod evident in sfera art. 364 lit. i) C. proc. civ., deoarece, in speta, partile au decis de bunavoie sa incheie contractul de prestari servicii investitii financiare, pe care se intemeiaza pretentiile recurentului, aspect pe care acesta din urma nu l-a contestat in nici un moment. Insasi Tribunalul Arbitral a retinut ca, in ce priveste contractul incheiat, acesta``nu este un contract de aderare in sensul definit de lege, reclamantul avand posibilitatea negocierii clauzelor", aspect care confirma suprematia principiului libertatii de vointa a partilor, de natura sa excluda interpretarea clauzelor contractuale din sfera motivelor de recurs indreptate impotriva hotararii pronuntate in legatura cu actiunea in anulare.

Motivul de recurs intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care recurentul a sustinut ca hotararea recurata a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, critica formulata referindu-se la faptul ca, instanta de fond nu a aplicat prevederile art. 1082 C. civ., se constata ca este nefondat.

S-a retinut ca prima instanta a procedat in mod corect, constatand ca motivul de anulare prevazut prin art. 364 lit. i) C. proc. civ. se refera la pronuntarea hotararii arbitrale cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legii, ceea ce nu este cazul in speta, intrucat art. 1082 C. civ. contine dispozitii cu caracter supletiv, nicidecum imperativ.

Curtea de Apel Bucuresti a concluzionat corect, prin sentinta recurata, ca in ciuda faptului ca petentul formal face referire la art. 364 lit. i) C. proc. civ., in realitate nu invoca incalcarea unei anumite norme imperative.

Si motivul de anulare prevazut de art. 364 lit. e) C. proc. civ. s-a constatat a fi corect, intrucat tribunalul arbitral s-a pronuntat in cauza cu respectarea termenului de 5 luni prevazut de dispozitiile art. 353³alin. (1) C. proc. civ., pronuntarea hotararii a avut loc la data de 8 mai 2013.

Prin cererea inregistrata la data de 23.10.2014 P.E. a solicitat revizuirea deciziei nr. 2638 din 23 septembrie 2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia a II-a civila in temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., solicitand admiterea acesteia, in principal admiterea recursului, casarea deciziei si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, iar in secundar admiterea recursului, modificarea deciziei si a hotararii arbitrale in sensul obligarii paratei la plata daunelor materiale solicitate ca urmare a nerespectarii obligatiilor contractuale, a dobanzilor legale, precum si actualizarea sumei cu indicele de inflatie.

In sustinerea cererii de revizuire revizuentul a sustinut neindeplinirea in speta a conditiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., ipoteza de minus petita, potrivit careia revizuirea se poate cere daca instanta s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decat s-a cerut.

Revizuentul invoca ipoteza de minus petita, pretinzand faptul ca instanta nu s-ar fi pronuntat asupra urmatoarelor aspecte:

-Principiul fortei obligatorii a contractului, ce rezulta din art. 969 C. civ. si art. 1270 alin. (1) NCC, in acest sens aratand ca instanta de recurs a ignorat aspecte precum blocarea operatiunilor de tranzactionare pe bursa de BRD, un e-mail intre un reprezentant BRD si un broker prin care s-a refuzat transferul pachetului de actiuni al revizuentului catre Depozitul Central, inexistenta unei inregistrari oficiale a convorbirii telefonice purtate pe telefonul mobil dintre broker si revizuent, ce ar dovedi reaua credinta a intimatei.

-Principiul autonomiei de vointa si conformitatea executarii contractelor, din care rezulta forta obligatorie a contractului, atat pentru parti, cat si pentru instantele de judecata, care nu pot ignora si nu pot modifica prevederile acestuia.

Ca intr-adevar nici unul din motivele prevazute de art. 364 lit. a)-i) C. proc. civ. nu-i da instantei de judecata dreptul sa cerceteze modul in care tribunalul arbitral a solutionat fondul pricinii, ci numai sa vada daca au fost respectate conditiile de forma ale arbitrajului si anume cele privind existenta unei conventii arbitrale legale si posibilitatea ca litigiul sa fie solutionat pe calea arbitrajului, constituirea tribunalului arbitral, asigurarea dreptului la aparare, respectarea dispozitiilor imperative ale legii si a normelor care asigura ordinea publica si bunele moravuri, instantei revenindu-i obligatia interpretarii fortei juridice obligatorii a contractului ca pe un intreg.

Inalta Curte, analizand cererea de revizuire formulata de revizuentul P.E. impotriva deciziei nr. 2638 din 23 septembrie 2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia a II-a civila, din perspectiva criticilor formulate si a conditiilor de admisibilitate, a retinut urmatoarele:

Art. 322 alin. (1) C. proc. civ. stabileste conditiile generale de admisibilitate a unei cereri de revizuire si anume ca aceasta sa poarte asupra unei hotarari ramase definitive in instanta de apel sau prin neapelare, respectiv asupra unei hotarari pronuntate de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul .

Astfel, in lumina dispozitiilor art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotarari date de o instanta de recurs se poate cere si poate fi facuta doar in situatia in care aceasta hotarare evoca fondul cauzei, indiferent care dintre motivele prevazute de art. 322 pct. 1-9 C. proc. civ. ar fi invocate in motivarea respectivei cereri de revizuire.

Revizuirea fiind o cale extraordinara de atac, dispozitiile legale fiind de stricta interpretare, nu poate fi exercitata pentru alte motive decat cele prevazute de lege, fiind inadmisibila repunerea in discutie a unor probleme de fond, a unor fapte si imprejurari care au fost supuse dezbaterii de catre instanta.

Motivul de revizuire prevazut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. poate fi invocat atunci cand instanta s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decat s-a cerut si reprezinta o consecinta a nesocotirii principiului disponibilitatii, in virtutea caruia reclamantul este acela care stabileste limitele judecatii, prin obiectul cererii de chemare in judecata, respectiv pretentia concret formulata.

Prin sintagma ``lucru cerut" trebuie sa se inteleaga numai acele cereri care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia, au stabilit obiectul dedus judecatii.

Ceea ce caracterizeaza aceste cereri si le delimiteaza de alte cereri pe care le pot formula partile in cadrul litigiului este faptul ca, prin pronuntarea asupra lor, instanta pune capat litigiului, ceea ce nu este cazul in speta, avand in vedere ca prin decizia nr. 2638 din 23 septembrie 2014, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia a II-a civila a respins recursul ca nefondat.

O astfel de situatie nu se intalneste in cazul de fata, cand instanta de recurs a respins recursul declarat de reclamantul P.E. impotriva sentintei nr. 116/2013 din 25.11.2013 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, ca nefondat, fara a schimba solutia pe cererile care au fixat cadrul litigiului si pe care ar fi omis sa le analizeze.

Pe de alta parte, se observa ca, cererea de revizuire vizeaza aspecte de fond ale pricinii, ce nu pot fi examinate in aceasta cale extraordinara de atac, revizuenta exprimandu-si nemultumirea cu privire la solutia pronuntata de instanta de apel pe fond .

Constatand ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile de admisibilitate cerute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Inalta Curte a respins cererea de revizuire formulata de revizuentul P.E. impotriva deciziei nr. 2638 din 23 septembrie 2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia a II-a civila.