Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti la data de 17 decembrie 2012, sub nr. xx084/301/2010 din 17 decembrie 2010, reclamantul A., in contradictoriu cu parata Banca X SA a solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa se dispuna urmatoarele:
- obligarea paratei sa modifice modul de calcul al dobanzii curente in cadrul contractului de credit pentru persoane fizice nr. 11533 din 17 decembrie 2007 potrivit formulei EURIBOR+1,5%, comunicarea graficelor de rambursare aferente acestei formule si eliminarea acestor clauze abuzive din contract;
- rambursarea sumelor percepute cu titlu de dobanda in mod abuziv sau luarea acestora in considerare in contul unor rate viitoare;
- obligarea paratei la plata tuturor cheltuielilor de judecata .
A mai precizat reclamantul ca si clauza prevazuta la art. 9 din contract este abuziva, deoarece stipuleaza un comision de administrare care este o dobanda mascata. Sunt evidentiate ca abuzive si clauzele care permit bancii modificarea unilaterala a dobanzii fara informarea imediata a reclamantului-imprumutat.
In ceea ce priveste clauza prevazuta la art. 2.10.a din conditiile generale de creditare, reclamantul a aratat ca pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, in sensul ca ofera paratei dreptul de a revizui rata dobanzii curente, fara ca noul nivel sa fie negociat cu reclamantul.
In drept actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile Codului civil, Codului de procedura civila, Legea nr. 58/1998, O.U.G. nr. 99/2006, O.G. nr. 21/1992, Legea nr. 193/2000, Legea nr. 363/2007, O.U.G. nr. 174/2008.
La termenul de judecata de la data de 1 aprilie 2011 parata a depus la dosar intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
La acelasi termen de judecata parata a depus cerere reconventionala, prin care a solicitat ca instanta sa stabileasca modul de calcul al dobanzii conform algoritmului EURIBOR + marja fixa existenta in contract + diferenta dintre valoarea dobanzii de referinta si valoarea indicelui de referinta.
La termenul de judecata de la 13 mai 2011 parata a depus la dosar concluzii scrise prin care a invocat exceptia nulitatii capetelor 1, 2 si 3 ale cererii de chemare in judecata, pentru neprecizarea obiectului, conform art. 112 C. proc. civ. si art. 133 alin. (1) C. proc. civ.
La acelasi termen de judecata reclamantul a depus la dosar cerere modificatoare si raspuns la intampinare.
Prin cererea modificatoare reclamantul a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna: constatarea caracterului abuziv al clauzei prevazute de art. 5 din contractul de credit bancar, in sensul interpretarii sintagmei ``dobanda de referinta variabila`` ca fiind indicele de referinta Euribor, singurul aplicabil unui credit contractat in moneda euro; constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. 9 lit. c din contractul de credit bancar si modificarea acesteia, in sensul calcularii comisionului de administrare prin aplicarea unei valori procentuale la soldul creditului, si nu la valoarea initiala a creditului; constatarea caracterului abuziv si eliminarea clauzei stipulate la art. 2.10.a din contractul de credit bancar - conditii generale de creditare care permit paratei sa majoreze nivelul dobanzii unilateral, fara consimtamantul debitorului si fara a preciza un motiv intemeiat in acest sens; obligarea paratei la emiterea unui nou grafic de rambursare bazat pe calculul corect al dobanzii si comisioanelor si restituirea sumelor incasate abuziv cu titlu de dobanda; obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata si executare .
La acelasi termen de judecata reclamantul a depus raspuns la intampinare.
La termenul din 10 iunie 2012 reclamantul a depus precizari, iar parata a depus precizare a cererii reconventionale, in sensul ca solicita ca formula de calcul a dobanzii ce urmeaza sa fie stabilita de instanta in cauza, in ipoteza admiterii actiunii reclamantului, sa fie EURIBOR + 9,26 p.a. De asemenea, a depus la dosar intampinare la cererea modificatoare, prin care a invocat exceptia necompetentei materiale a instantei, avand in vedere caracterul comercial al litigiului dintre parti si valoarea actiunii.
Prin sentinta civila nr. 8863 din 10 iunie 2011 pronuntata in dosarul nr. xx084/301/2010 al Judecatoarei Sectorului 3 Bucuresti a fost admisa exceptia necompetentei materiale si a fost declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti, Sectia comerciala.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a civila la data de 6 septembrie 2011 sub nr. xx521/3/2011.
Reclamantul a depus note de sedinta la termenul din 17 mai 2012.
Prin incheierea din 29 martie 2012 tribunalul a respins exceptia netimbrarii, iar in ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii a apreciat ca sunt invocate aparari de fond ce urmeaza a fi avute in vedere la solutionarea pe fond a cauzei.
Prin sentinta civila nr. 8049 din 6 iunie 2012, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila in dosarul nr. xx521/3/2011, a fost admisa in parte cererea astfel cum a fost modificata si precizata, formulata de reclamantul A., in contradictoriu cu parata Banca X SA, s-a constatat nulitatea absoluta a clauzei prevazute de art. 9 lit. c din contractul nr. 11533 din 17 decembrie 2007, a fost obligata parata sa emita un nou grafic de rambursare a creditului, au fost respinse celelalte pretentii ale reclamantului ca nefondate, a fost respinsa cererea reconventionala formulata de parata Banca X SA in contradictoriu cu reclamantul A., ca neintemeiata, si a fost obligat reclamantul la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecata catre parata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele:
Partile au incheiat la data de 17 decembrie 2007 contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 11533 din 17 decembrie 2007, prin care parata Banca X SA a acordat reclamantului A. un imprumut in suma de 28.000 Euro pe o perioada de 300 de luni.
Dupa intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 parata a aliniat clauzele din contractul de credit incheiat cu reclamantul in ceea ce priveste dobanda in raport de prevederile acestei ordonante, modul de clacul al dobanzii fiind explicitat in adresa nr. 12014 din 23 septembrie 2010 comunicata reclamantului.
Prima instanta a apreciat ca nu au caracter abuziv clauzele prevazute de art. 5 din contractul de credit incheiat de parti si art. 2.10 lit. a din conditiile generale - anexa a contractului de credit .
Conform art. 5 din contract, la data incheierii contractului dobanda curenta era de 6,95% pe an, fixa in primele 12 luni si variabila, ulterior, dupa perioada de 12 luni, dobanda curenta fiind formata din dobanda de referinta variabila, care se afiseaza la sediile X, la care se adauga 1,5 pp.
Din contractul de credit face parte integranta anexa la contractul de credit bancar intitulata ``Conditii generale de creditare``. In cuprinsul conditiilor generale sunt prevederi referitoare la ``creditele cu dobanda variabila`` (art. 2.10 a, 2.10 b, 2.10 d) si ``creditele cu dobanda fixa`` (art. 2.10.c).
Potrivit art. 2.10.a din conditiile generale, pentru creditele cu dobanda variabila pe parcursul derularii creditului, banca poate modifica dobanda fara consimtamantul imprumutatului, in functie de costul resurselor de creditare, noul procent de dobanda aplicandu-se la data modificarii acestuia, la soldul creditului existent. Modificarea dobanzii curente conduce la recalcularea dobanzii datorate.
Conform art. 2.10. b din conditiile generale pentru creditele cu dobanda variabila, stabilita in functie de un indice de referinta ROBOR /EURIBOR, nivelul dobanzii se poate modifica in functie de evolutia acestuia, iar potrivit art. 2.10.c, pe parcursul derularii creditului, banca poate modifica dobanda de referinta revizuibila semestrial, fara consimtamantul imprumutatului, in functie de costul resurselor de creditare, doar la datele de 30 septembrie si 31 martie ale anului, noul procent de dobanda aplicandu-se de la 1 octombrie, respectiv 1 aprilie, la soldul creditului existent.
Pentru creditele cu dobanda fixa sunt aplicabile dispozitiile clauzei 2.10.c potrivit careia ``Dobanda se mentine constanta pe toata perioada de creditare, cu exceptiile prevazute in contract``.
Avand in vedere dispozitiile contractuale mentionate, s-a concluzionat ca la momentul incheierii contractului de credit al reclamantului existau in oferta bancii mai multe tipuri de contracte de credit, respectiv contracte de credit cu dobanda fixa (in moneda nationala sau in euro) si contracte de credit cu dobanda variabila (stabilita fie in functie de dobanda de referinta Bancii X, fie in functie de indicele de referinta EURIBOR/ROBOR).
Desi reclamantul nu a avut posibilitatea de a negocia continutul clauzelor privind dobanda (clauzele prevazute de art. 5 din contractul de credit si art. 2.10.a din conditiile generale), acesta a avut posibilitatea de a opta intre trei tipuri de credite, respectiv: cu dobanda fixa in moneda nationala sau in euro, cu dobanda variabila calculata in functie de indicele EURIBOR/LIBOR/ROBOR; cu dobanda variabila calculata in functie de dobanda de referinta variabila afisata la sediile Bancii X.
Reclamantul si-a exercitat optiunea in sensul ca a ales varianta in care dobanda era variabila, calculata in raport de dobanda de referinta variabila afisata la sediile bancii X, si nu variantele in care dobanda era fixa, respectiv calculata in functie de indicele EURIBOR/LIBOR/ROBOR, astfel incat si-a asumat si riscurile legate de cresterea dobanzii, respectiv riscul existentei unui dezechilibru intre drepturile si obligatiile contractuale, astfel incat cerinta existentei relei credinte a paratei nu este indeplinita in cauza.
Prin stabilirea cuantumului dobanzii variabile nu se modifica unilateral contractul, astfel cum sustine reclamantul. Acesta a fost de acord cu stabilirea dobanzii de catre banca in conditiile mentionate in contract, iar dobanda de referinta variabila este aceeasi pentru toti clientii care au contractat in aceleasi conditii de dobanda variabila ca si reclamantul. Conditiile in care se poate modifica dobanda sunt cuprinse si in graficul de rambursare.
Clauza prevazuta de art. 5 privind dobanda nu prevede dreptul paratei de a majora dobanda, ci dreptul de a percepe o dobanda la un anumit nivel, care poate fi chiar mai redus decat nivelul initial. Modul de calcul al dobanzii are la baza elemente obiective, ce tin de situatia pietei financiar bancare.
Reclamantului i s-au propus solutii de refinantare, cu dobanda mai mica, dar le-a refuzat, din cauza veniturilor realizate, apreciind ca solutiile prezentate ii sunt dezavantajoase.
Si in raspunsurile la interogatoriul propus de parata reclamantul a recunoscut ca anterior semnarii contractului de credit in cauza a consultat si ofertele altor banci, i s-a prezentat un grafic de rambursare si i s-a comunicat ca dobanda este fixa un an, apoi poate creste sau scadea, la momentul semnarii contractului a declarat in fata reprezentantilor bancii ca a inteles, i-au fost explicate si si-a asumat clauzele contractului incheiat, iar la semnarea contractului era multumit de conditiile agreate.
Reclamantul s-a adresat la data de 7 septembrie 2012 ANPC, solicitand constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevazute de art. 5 si art. 2.10.a din contract si, raportat la dispozitiile art. 11 din Legea nr. 193/2000, sa se incheie proces-verbal prin care sa se constate existenta clauzelor abuzive din contract si sa se transmita procesul-verbal instantei competente in vederea stabilirii realitatii existentei clauzelor abuzive.
Conform adresei nr. 13538 din 30 noiembrie 2010 emise de ANPC, aceasta a comunicat reclamantului ca referitor la dobanda, pentru contractele de credit aflate in derulare, in care dobanda variabila era compusa din dobanda de referinta a bancii + o marja fixa sau in care nu era stipulata o formula de variatie in functie de un indice de referinta, noua formula de clacul trebuie sa includa indicele de referinta aferent valutei in care a fost acordat creditul + o marja fixa compusa din marja fixa existenta in contractul initial, valabila la data semnarii contractului si diferenta dintre valoarea dobanzii de referinta practicata de banca si valoarea indicelui de referinta, valabile la data intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, respectiv 21 iunie 2010. Prin urmare, va fi respectat nivelul de dobanda practicat de banca pana la data intrarii in vigoare a actului normativ mentionat anterior, aceasta urmand sa varieze in functie doar de variatia indicelui de referinta. ANPC a concluzionat in adresa mentionata ca cele reclamate sunt neintemeiate.
Fata de aceste considerente, prima instanta a retinut ca in ceea ce priveste clauzele prevazute de art. 5 din contractul de credit si art. 2.10.a din conditiile generale, in cauza nu sunt incidente prevederile art. 5 din Legea nr. 363/2007, art. 1 lit. a) si g) din Anexa Legii nr. 193/2000, art. 4 alin. (1) si (2) din Legea nr. 193/2000.
In ceea ce priveste prevederile O.U.G. nr. 174/2008 si ale Legii nr. 363/2007 invocate de reclamant in cerere, acestea sunt ulterioare incheierii contractului de credit, astfel incat nu sunt aplicabile in cauza, avand in vedere principiul neretroactivitatii legii civile consacrat de art. 1 C. civ. forma in vigoare la data nasterii raportului de drept dedus judecatii si de art. 15 alin. (2) din Constitutie .
Cu privire la prevederile art. 9 lit. c din contractul nr. 11533 din 17 decembrie 2007 prima instanta a apreciat ca acestea sunt abuzive.
Conform clauzei contractuale mentionate, pentru creditul pus la dispozitie banca percepe comisioane variabile in functie de evolutia pietei financiar bancare, comisionul de administrare de 14 euro lunar, reprezentand un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevazut la pct. 1.
Clauza contractuala prin care se stabileste un comision de administrare a creditului nu este in sine abuziva, in raport de scopul acestui comision recunoscut de ambele parti - monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operatiuni in scopul utilizarii/rambursarii creditului acordat consumatorului.
In cauza, insa, s-a apreciat de catre prima instanta, s-a creat un dezechilibru major intre drepturile si obligatiile partilor, intrucat comisionul platit lunar se raporteaza la valoarea intregului credit contractat, iar nu la valoarea soldului la data platii comisionului.
Dezechilibrul semnificativ exista, intrucat valoarea comisionului nu se coreleaza cu valoarea soldului ramas de plata, in conditiile in care scopul comisionului, declarat de parata, este acela de a acoperi cheltuieli de monitorizare a creditului care scade progresiv cu fiecare rata lunara achitata.
Din scadentarul depus la dosar rezulta ca in cursul derularii contractului valoarea comisionului de administrare a creditului poate depasi in anumite luni valoarea dobanzii.
Clauza prevazuta de art. 9 lit. c are caracter abuziv, fiind astfel lovita de nulitate absoluta.
Prima instanta a retinut ca nu poate modifica cuprinsul clauzelor convenite de parti in sensul solicitat de reclamant sau de parata prin cererea reconventionala.
Pe temeiul Legii nr. 193/2000 instanta sesizata direct de consumator (iar nu in temeiul dispozitiilor art. 8-13 din Lege) nu poate interveni in acordul de vointa al partilor in sensul adaptarii contractului potrivit solicitarilor facute de acestea, instanta putand doar sa constate caracterul abuziv al unor clauze contractuale. Astfel, fie se deruleaza contractul in continuare, cu acordul consumatorului, daca dupa eliminarea clauzei mai poate continua, fie, daca acesta nu isi mai poate produce efectele dupa inlaturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este indreptatit sa ceara rezolutiunea contractului (cu daune-interese, daca este cazul).
Prima instanta a apreciat ca nu poate interveni sa suplineasca acordul de vointa al unei parti obligand-o impotriva vointei sale la acceptarea unei anume formule de calcul a dobanzii, agreate de cealalta parte contractanta si neprevazuta in contract . Nu exista nicio dispozitie legala sau contractuala in vigoare la data nasterii raportului de drept dedus judecatii care sa permita instantei sa intervina in contract in sensul modificarii unor clauze contractuale.
A fost invocata si practica CJUE. Astfel, in Hotararea Curtii din data de 14 iunie 2012, in cauza C - 618/10, avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata in temeiul art. 267 TFUE de Audiencia Provincial de Barcelona (Spania), prin decizia din 29 noiembrie 2010 in procedura Banco EspaA�ol de Credito SA impotriva Joaquin Calderon Camino, CJUE a hotarat ca atunci cand constata existenta unei clauze abuzive, instantele au numai obligatia de a exclude aplicarea unei astfel de clauze pentru ca aceasta sa nu mai produca efecte obligatorii in ceea ce priveste consumatorul, fara a avea posibilitatea sa modifice continutul acesteia. Astfel, contractul in care este inclusa clauza trebuie sa continue sa existe, in principiu, fara nicio alta modificare decat cea rezultata din eliminarea clauzelor abuzive, in masura in care, in conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de mentinere a contractului este posibila din punct de vedere juridic.
Avand in vedere caracterul abuziv al clauzei prevazute de art. 9 lit. c prima instanta a constatat aceasta clauza ca fiind lovita de nulitate absoluta.
Pe cale de consecinta, a obligat parata sa emita un nou grafic de rambursare .
In ceea ce priveste cererea reclamantului de restituire a sumelor incasate abuziv cu titlu de dobanda (reclamantul solicitand prin cererea astfel cum a fost modificata si precizata doar restituirea sumelor incasate abuziv cu titlu de dobanda, nu si a altor sume), prima instanta a retinut ca aceasta este neintemeiata, avand in vedere ca ambele clauze invocate de reclamant referitoare la dobanda au fost apreciate ca nefiind abuzive.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal au declarat apel motivat parata Banca X si reclamantul A., cauza fiind inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila, sub nr. xx521/3/2011.
Parata, in drept, si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 282 si urm. C. proc. civ.
Prin Decizia civila nr. 167 din 29 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila a respins apelul declarat de apelanta-parata Banca X ca nefondat, a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A., a schimbat, in parte, sentinta apelata in sensul ca: a admis, in tot, cererea principala; a constatat caracterul abuziv al clauzei prevazute de art. 5 din contractul de credit bancar nr. 11533 din 17 decembrie 2007 in sensul interpretarii sintagmei ``dobanda de referinta variabila`` ca fiind indicele EURIBOR/LUNA; a obligat parata la restituirea sumelor retinute in plus, in temeiul celor doua clauze abuzive; a obligat parata la emiterea unui nou grafic de rambursare, conform noului algoritm de calcul al dobanzii la credit (1,5% + EURIBOR); a obligat intimata parata la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli de judecata neacordate de prima instanta; a mentinut celelalte dispozitii ale sentintei.
Pentru a se pronunta astfel, au fost retinute urmatoarele:
Cu privire la apelul paratei-reclamante Banca X, criticile au fost gasite nefondate:
Sustinerea apelantei in sensul ca instantei nu ii era permis sa analizeze caracterul abuziv al clauzelor invocate de reclamant, deoarece acestea faceau parte din obiectul principal al contractului, a fost gasita nefondata deoarece tinde la o limitare a accesului reclamantului la justitie din perspectiva legislatiei protectiei consumatorului, ceea ce nu poate fi primit. De asemenea, apelanta-parata a propus un fine de neprimire a cererii reclamantului, pornind de la sustinerea ca aceasta clauza (cuprinsa in art. 9.c din contractul de credit) nu poate fi supusa cenzurii instantei, insa, in raport cu dispozitiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, o atare concluzie nu a putut fi acceptata.
Astfel, instanta de apel a retinut ca, in mod corect, s-a apreciat de catre prima instanta ca sunt indeplinite conditiile textului de lege mai sus evocat, retinand ca exista acel dezechilibru semnificativ dat de faptul ca acel comision de administrare se raporteaza la valoarea intregului credit, iar nu la valoarea soldului la data platii comisionului. Faptul ca prima instanta a apreciat ca o atare clauza nu este prin ea insasi abuziva nu confera un caracter contradictoriu al hotararii, ci confera logica si coerenta rationamentului expus de instanta in considerente, fara a fi necesara reformarea hotararii cu privire la acest aspect.
Referitor la modul cum a fost solutionat aspectul caracterului abuziv al clauzei mentionate, din perspectiva dreptului european, al jurisprudentei UE si al legislatiei nationale, de asemenea, critica a fost gasita nefondata, prima instanta aplicand in mod direct si echitabil Directiva nr. 93/13/CEE, tinand seama si de jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene, in sensul necesitatii restabilirii echilibrului real intre clauzele contractuale, chiar de catre instantele nationale.
De asemenea, instanta de apel a apreciat ca acea clauza referitoare la comisionul de administrare nu constituie nicidecum un element care contureaza ``obiectul principal al contractului de credit``, acesta constand in suma de bani imprumutata ce urmeaza a fi restituita, plus dobanda convenita, dar cunoscuta si predictibila si din perspectiva consumatorului, deoarece acestea apar ca accesorii ale creditului principal, ceea ce face ca sustinerea apelantei-parate in sensul ca aceasta nu putea fi supusa cenzurii instantei de judecata sa fie cu atat mai nefondata.
Pe de alta parte, s-a mai retinut ca solutia primei instante nu afecteaza obiectul principal al contractului, ci restabileste echilibrul prestatiilor reciproce, in urma constatarii dezechilibrului contractual decurgand din clauza abuziva, declarata astfel prin aplicarea judicioasa a art. 4 din Legea nr. 193/2000, efectul solutiei primei instante fiind acela de a inlatura caracterul mult prea oneros al clauzei, in raport cu natura contractului, dar si cu intentia partilor de la data incheierii contractului.
Reiterarea de catre apelanta-parata a sustinerilor sale formulate in cadrul apararilor din intampinarea depusa in fata primei instante si a sustinerilor din cererea reconventionala nu a fost gasita apta de a conduce la reformarea hotararii, in conditiile in care instanta de apel are obligatia de a verifica, in limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta (art. 295 alin. 1 C. proc. civ.), astfel ca acestea au fost analizate doar din perspectiva calificarii lor drept critici aduse hotararii apelate.
Sustinerile apelantei in sensul ca prestatiile bancii decurgand din necesitatea monitorizarii creditului trebuie recompensate tocmai cu acest comision de administrare sunt contrare dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, iar imprejurarea ca reclamantul nu a invocat vicii de consimtamant cu privire la aceste clauze nu este de natura a inlatura caracterul abuziv al acestei clauze, deoarece efectele nulitatii decurg din dispozitiile legii speciale in materia protectiei consumatorilor, iar nu din vicierea propriu-zisa a consimtamantului sau la incheierea contractului, neinvocarea viciului de consimtamant pe cale de actiune nefiind un motiv de excludere a aplicarii legislatiei in materia protectiei consumatorului.
In ce priveste apelul reclamantului, instanta de apel a apreciat ca acesta este fondat, pentru urmatoarele motive:
Critica privind solutia data de catre prima instanta aspectului privind caracterul abuziv al clauzei cuprinse in art. 5 din contractul de credit bancar nr. 11533 din 17 decembrie 2007 a fost gasita intemeiata, deoarece dobanda variabila este raportata la o dobanda stabilita discretionar de banca, si nu la indici de referinta obiectivi, verificabili, exteriori vointei bancii.
Din acest punct de vedere, o atare clauza apare ca fiind izvorul unei obligatii pur potestative din partea celui care se obliga, deoarece ``dobanda afisata la sediile Xa��`` nu se cunoaste in functie de ce criterii va fi stabilita de catre furnizorul de servicii bancare, astfel ca in temeiul art. 4 din Legea nr. 193/2000 raportat la art. 1010 vechiul C. civ. - 1864 (in vigoare la data incheierii contractului) a fost constatat caracterul abuziv si al acestei clauze .
Chiar daca ulterior banca a procedat la o modificare a clauzei cuprinse in art. 5, sub pretextul adaptarii contractului la noile dispozitii ale O.U.G. nr. 50/2010, favorabile consumatorului, in realitate, printr-o atare modificare, s-a produs efectul invers decat cel consacrat prin ordonanta, respectiv posibilitatea bancii ca, indiferent de cresterea sau diminuarea indicelui Euribor, dobanda datorata de consumator sa nu scada, deoarece aceasta urma a fi adaptata prin cresterea marjei fixe, astfel incat cuantumul dobanzii datorate sa nu fie micsorat niciodata.
Or, in atare conditiuni, clauza cuprinsa in art. 5 denota un dezechilibru semnificativ intre prestatiile bancii si prestatiile consumatorului, deoarece acesta, desi ar putea beneficia de o diminuare a dobanzii, in conditiile scaderii Euribor, indice de referinta obiectiv, verificabil si care nu depinde de vointa bancii contractante, nu beneficiaza de aceasta, deoarece banca intervine si majoreaza marja fixa ce se adauga la indicele EURIBOR, astfel incat efectul final este acelasi cu cel ce decurgea anterior din clauza ce cuprindea o conditie pur potestativa.
Asadar, solutia primei instante cu privire la caracterul abuziv al clauzei privind dobanda, a fost gasita criticabila, fiind data cu incalcarea dispozitiilor legale retinute mai sus, astfel ca, instanta de apel, a dispus schimbarea, in parte, a sentintei in sensul admiterii si a acestui capat de cerere formulat de reclamant, cu consecinta, pentru restabilirea echilibrului prestatiilor si contraprestatiilor partilor, a inlocuirii clauzei modificate cu clauza stabilita initial de parti, potrivit careia dobanda contractuala va fi formata din marja fixa de 1,5 % la care se adauga EURIBOR/luna, ceea ce implica obligarea intimatei - parate la a emite un nou grafic de rambursare a creditului ca urmare a recalcularii dobanzii conform celor dispuse, precum si la obligarea intimatei la restituirea sumelor retinute in plus potrivit celor doua clauze abuzive declarate prin sentinta apelata si respectiv decizia de fata.
Impotriva deciziei civile nr. 167 din 29 aprilie 2013, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila, in termen legal a declarat recurs parata Banca X SA Bucuresti, criticand-o din perspectiva motivelor de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ.
In cuprinsul memoriului depus la dosar, parata a dezvoltat o serie ampla de critici referitoare la hotararea atacata.
Inalta Curte, din oficiu, in baza dispozitiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a invocat lipsa incheierii de amanare a pronuntarii din 22 aprilie 2013 ca motiv de ordine publica, subsumat dispozitiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., coroborat cu art. 261 si art. 105 alin. (2) din acelasi cod.
Prin Decizia nr. 1499 din 11 aprilie 2014, ICCJ a admis recursul si a dispus casarea deciziei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante.
Inalta Curte a constatat ca instanta de apel a ramas in pronuntare la termenul din 15 aprilie 2013, cand a amanat pronuntarea la 22 aprilie 2013 si apoi la 29 aprilie 2014, precum si ca la dosar nu se regaseste incheierea de amanare de pronuntare din 22 aprilie 2013.
Orice masura, dispozitie a instantei trebuie sa se regaseasca intr-o incheiere, care constituie o hotarare relativ la cele petrecute la fiecare dintre termenele de judecata, asa cum statueaza dispozitiile art. 255 alin. (2) raportat la art. 147 C. proc. civ., potrivit carora toate celelalte hotarari date de instanta in cursul judecatii, cu exceptia celor care solutioneaza fondul cauzei in prima instanta, apelul si recursul, se numesc incheieri si cuprind dezbaterile urmate in sedinta.
In speta, instanta de apel, ramanand in pronuntare la termenul din 15 aprilie 2013, in incheierea de sedinta de la acea data a consemnat sustinerile partilor si, avand nevoie de timp pentru a delibera, in baza art. 260 C. proc. civ., a amanat pronuntarea la 22 aprilie 2013.
Dispozitiile art. 260 C. proc. civ. prevad, pentru situatia in care instanta nu poate hotari de indata, posibilitatea amanarii pronuntarii pentru un termen ce va fi anuntat de presedinte si care nu va putea fi mai mare de 7 zile .
La termenul din 22 aprilie 2013, instanta trebuia ori sa solutioneze cauza ori, asa cum s-a intamplat in speta, avand nevoie in continuare de timp pentru a delibera, in aplicarea art. 260 C. proc. civ., sa amane pronuntarea pentru alte cel mult 7 zile .
Aceasta amanare de pronuntare trebuia sa se concretizeze intr-o incheiere de sedinta care sa respecte conditiile impuse de art. 261 C. proc. civ.
Textul legal anterior evocat este o norma imperativa, de ordine publica, potrivit careia hotararea si, implicit, incheierea, ca varietate a acesteia, se da in numele legii si trebuie sa cuprinda: aratarea instantei care a pronuntat-o si numele judecatorilor care au luat parte la judecata; numele, domiciliul sau resedinta partilor, calitatea in care s-au judecat; numele mandatarilor sau reprezentantilor legali si al avocatilor; obiectul cererii si sustinerile in prescurtare ale partilor cu aratarea dovezilor; aratarea concluziilor procurorului; motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, cum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor; dispozitivul; calea de atac si termenul in care se poate exercita; mentiunea ca pronuntarea s-a facut in sedinta publica, precum si semnaturile judecatorilor si grefierului.
Toate aceste mentiuni sunt de natura sa asigure transparenta actului de justitie si desfasurarea procesului cu garantiile date de art. 6.1 din Conventia Europeana privind Drepturile Omului, creand partilor convingerea ca au beneficiat de un proces echitabil, in fata unei instante competente, precum si posibilitatea verificarii legalitatii si temeiniciei hotararii in caile de atac.
Cum incheierea de amanare de pronuntare face parte integranta din hotararea pronuntata, Inalta Curte a retinut ca lipsa incheierii de amanare de pronuntare de la 22 aprilie 2013 nu permite partilor sa cunoasca ce s-a intamplat la acea data si nici instantei investite cu solutionarea caii de atac exercitate impotriva deciziei civile nr. 167 din 29 aprilie 2013, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila, din care face parte integranta, sa cenzureze legalitatea compunerii instantei si alcatuirii completului de judecata, precum si masura adoptata.
Motivarea unei hotarari este inteleasa ca un silogism logic, de natura a explica inteligibil hotararea luata, ceea ce nu inseamna un raspuns exhaustiv al tuturor argumentelor aduse de parte - dar nici ignorarea lor -, ci un raspuns al argumentelor fundamentale, al acelora care sunt susceptibile, prin continutul lor, sa influenteze solutia.
Or, instanta de apel, prin omisiunea pronuntarii incheierii de amanare, a fracturat cursul procesual al litigiului prin aceea ca nu a explicat rationamentul juridic adoptat, asa incat hotararea sa nu creeaza transparenta asupra silogismului judiciar care trebuie sa explice si sa justifice dispozitivul si gratie careia sa poata fi realizat controlul judiciar.
In aceste conditii, Inalta Curte a apreciat ca, in speta, sunt incidente dispozitiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., potrivit carora actele indeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule daca prin aceasta s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea lor.
In cauza, vatamarea produsa partilor este evidenta, in conditiile in care aceasta omisiune nu permite cenzura legalitatii hotararii in faza procesuala a recursului.
Prin decizia civila nr. 195 din 10 februarie 2015 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila au fost admise apelurile formulate de apelantul-reclamant A. si apelanta-parata Banca X SA impotriva Sentintei civile nr. 8049 din data de 6 iunie 2012, pronuntata de Sectia a VI-a civila a Tribunalului Bucuresti in dosarul nr. xx521/3/2011 avand ca obiect anulare clauze abuzive si pretentii, dupa casare.
A fost schimbata sentinta de fond in sensul ca:
S-a constatat nulitatea absoluta a clauzei prevazute de art. 2.10 lit. a din conditiile generale ale contractului de credit .
Au fost respinse celelalte pretentii ale reclamantului, ca neintemeiate.
A fost respinsa cererea reconventionala a paratei, ca neintemeiata.
Au fost compensate cheltuielile de judecata efectuate de parti.
Pentru a se pronunta astfel, in rejudecare dupa casare, instanta de apel a retinut urmatoarele:
In ceea ce priveste apelul formulat de parata Banca X SA, in ce priveste constatarea eronata drept abuziva a clauzei de la art. 9 lit. c din contractul nr. 11533 din 17 decembrie 2007, instanta de apel l-a considerat intemeiat.
Astfel, prin cererea formulata, asa cum a fost ea modificata, reclamantul a solicitat calcularea comisionului de administrare prin aplicarea unei valori procentuale la soldul creditului. Sub acest aspect, rationamentul primei instante, prin care s-a indicat practica instantei europene (cauza C - 618/10), in sensul ca instanta are posibilitatea de a constata nulitatea unei clauze, dar nu si de a o modifica, ar fi trebuit sa se aplice si in aceasta situatie, din moment ce legala investire a instantei, in limitele principiului disponibilitatii, viza, de fapt, o modificare a clauzei de la art. 9 lit. c din contract . Or, prima instanta fiind investita, in limitele principiului disponibilitatii, cu o astfel de solicitare, trebuia sa analizeze in ce masura o astfel de solicitare se poate incadra in regimul juridic al nulitatii clauzelor abuzive, pentru ca ulterior sa analizeze daca ea indeplinea conditiile impuse de lege in acest sens.
Jurisprudenta CJUE preindicata arata expres ca Directiva nr. 93/13 (preluata integral de Legea nr. 193/2000 si careia aceasta din urma trebuie sa se conformeze, inclusiv sub aspectul interpretarii sale) trebuie interpretata in sensul ca ``instantele nationale au numai obligatia de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta sa nu produca efecte obligatorii in ceea ce priveste consumatorul, fara a avea posibilitatea sa modifice continutul acesteia``. Sub acest aspect, in speta, apreciind in limitele investirii, nu se putea aprecia nici ca ar fi vorba de o nulitate partiala a unei clauze (deci numai a unei teze a acesteia, eventual a tezei finale privind aplicarea procentului ``la valoarea creditului``, iar nu ``la valoarea soldului``), din moment ce ceea ce se cerea era evident modificarea structurii ei. Aceasta deoarece clauza, prin modul, de altfel, foarte explicit, inteligibil de redactare, solicita plata lunara a 14 euro, acesta fiind obiectul sau sub aspectul pretului administrarii, teza sa finala doar explicitand la ce corespund cei 14 euro (0,05% din valoare credit). Practic pretul contraprestatiei era stabilit mai intai si expres de o maniera perfect determinata, prin raportare la o suma fixa, iar nu procentuala, astfel incat stabilirea lui prin calcularea procentului la diverse alte sume nu poate reprezenta o nulitate (fie si partiala) a clauzei, ci o veritabila modificare a acordului de vointa al partilor.
S-a mai retinut, prin raportare la art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, caracterul eminamente inteligibil al clauzei, determinat de indicarea sumei fixe/lunare, care nu ar putea indica un comportament de rea-credinta al bancii, cerut inclusiv de norma generala de apreciere a conditiilor clauzelor abuzive, altele decat cele care vizeaza direct pretul contractului (art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000).
In ceea ce priveste apelul formulat de reclamant referitor la constatarea drept abuziva a clauzelor de la art. 5 din contractul nr. 11533 din 17 decembrie 2007, precum si art. 2.10 lit. a din conditiile generale, instanta de apel l-a considerat intemeiat pentru cea din urma clauza .
Astfel, desi reclamantul a inteles sa critice cu argumente comune solutia pentru cele doua clauze si desi si prima instanta a facut o analiza comuna, din punctul de vedere al instantei de apel o analiza corecta nu poate fi facuta decat stabilind corect situatia juridica dedusa judecatii a ambelor clauze atacate.
S-a considerat ca reclamantul a solicitat, practic, pentru clauza de la art. 5 din contractul nr. 11533 din 17 decembrie 2007, inlocuirea acesteia cu o cu totul alta prevedere, deci modificarea contractului sub haina juridica a nulitatii pentru acte abuzive. Simpla raportare a solicitarii sale la cele 1,5 p.p (puncte procentuale) mentionate in teza finala a art. 5 nu infirma cele indicate mai sus, din moment ce dobanda curenta, asa cum este ea definita la art. 5 din contract nu avea legatura, nici in partea de perioada in care era fixa, nici ulterior, cu dobanda EURIBOR (Euro Interbank Offered Rate) solicitata de reclamant a lua locul acesteia. Acest lucru este evident din punct de vedere economic fata de diferenta de valoare fata de aceasta (practic, nici in trecut, nici acum, nicio banca din Romania nu-si permite sa acorde clientilor persoane fizice credite in euro ce ar depasi doar cu 1,5 p.p EURIBOR-ul intrucat, de cele mai multe ori, ele nu se pot refinanta la nivelul Euribor, ci la niveluri mult mai mari), dar in speta este evident si strict juridic, prin interpretarea vointei partilor, din moment ce creditul se incadra in categoria generala de la art. 2.10 lit. a, iar nu la art. 2.10 lit. b (deci la cele raportabile strict la EURIBOR/LIBOR), care, probabil, aveau adaugate mult mai multe puncte procentuale fata de elementul variabil.
Daca s-ar putea accepta teoretic ca instantele pot anula doar teza a doua a unei clauze contractuale - in cazul de fata posibilitatea de variatie a dobanzii fata de cea initiala de 6,95% (urmand a se analiza in concret, in functie de conditiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, aplicabile fiecarei spete in parte), nu se poate accepta ca nulitatea partiala a unei clauze inseamna, de fapt, modificarea ei totala, fara nicio legatura cu acordul initial al partilor, deci transformarea unui acord bilateral de vointa in expresia vointei doar a unuia dintre contractanti.
In acest sens, de aceasta data a fost corect aplicata de prima instanta jurisprudenta CJUE (Cauza C - 618/10) care indica faptul ca, intr-un litigiu de drept privat, instantele nu ar putea modifica efectiv contractul, ci doar sa constate o nulitate, fie si partiala, a clauzelor lui. Insa, daca aceasta concluzie poate privi solicitarea reclamantului asa cum aceasta a fost formulata sub aspectul art.5 din conditiile speciale ale contractului, aceasta singura motivare nu ar putea privi si art. 2.10 lit. a din conditiile generale, din moment ce pentru aceasta se solicita practic inlaturarea ei cu totul din contract, ca efect al nulitatii sale (similar cu regimul nulitatilor absolute) cauzata de abuzivitate. Din acest motiv aceasta clauza trebuia analizata separat (cu atat mai mult cu cat contractul poate functiona si daca aceasta ar fi fost inlaturata, in baza celorlalte clauze din conditiile speciale, ce se completeaza cu conditiile generale ce nu ar fi fost constatate drept abuzive, ea reprezentand practic o prevedere prin care banca isi rezerva un drept de modificare a dobanzii).
Analizand respectiva clauza instanta de apel a constatat ca aceasta intruneste conditiile impuse de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 pentru constatarea ei drept abuziva; astfel, ea nu a fost dovedita ca negociata cu consumatorul (este preformulata in conditiile generale de contractare, iar banca, careia ii revenea sarcina probei negocierii individuale, conform art. 3 teza finala din Legea nr. 193/2000, nu a facut o astfel de proba), creeaza in detrimentul acestuia posibilitatea unei modificari neexplicitate concret a dobanzii practicate si da posibilitatea dezechilibrarii drepturilor si obligatiilor partilor. Desi posibilitatea de modificare a dobanzii nu ar putea fi considerata drept abuziva per se, faptul ca prezenta clauza este vaga, lasand la simpla apreciere a bancii aceasta posibilitate, creeaza premisele unui dezechilibru juridic semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Din formularea acestei clauze rezulta o rezervare de catre banca a dreptului modificarii unilaterale, de o maniera subiectiva, a pretului contractului.
Daca se apreciaza clauza si din perspectiva art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, deci tinand cont de faptul ca ea priveste pretul contractului, deci obiectul sau principal, ceea ce reduce marja de protectie aplicabila consumatorului, s-a retinut ca aceasta nu indeplineste conditia esentiala a exprimarii intr-un limbaj usor inteligibil, din moment ce nu este explicitat in ce ar consta costul resurselor de creditare si cum ar avea loc aceasta modificare a dobanzii in functie de acestea (direct proportional sau doar in sensul modificarii lor).
Fata de precizarile facute cu privire la apelul reclamantului, instanta de apel a constatat ca si cererea reconventionala a paratei (reconventionala subsidiara, in cazul in care s-ar fi admis solicitarea de stabilire a dobanzii de catre instanta de apel) trebuie respinsa in speta pentru aceleasi considerente, intrucat eventuala nulitate a unei clauze nu poate avea drept consecinta modificarea ei prin acordarea unei prevalente unei vointe juridice a uneia dintre parti, in sensul modului in care ar fi trebuit calculata aceasta.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs recurentul-reclamant A. si recurenta-parata Banca X SA Bucuresti.
I. In recursul sau, recurentul-reclamant A. a adus urmatoarele critici deciziei recurate:
1. In ce priveste clauza de la art. 9 lit. c din contractul de credit, instanta de apel a analizat cererea sa doar din punctul de vedere al cerintei privind calcularea comisionului de administrare prin aplicarea unei valori comerciale la soldul creditului si nu la valoarea initiala a creditului, netinand seama de faptul ca a solicitat, in primul rand, constatarea caracterului abuziv al acestei clauze .
Daca se face analiza cererii din perspectiva solicitarii constatarii caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare, ca urmare a admiterii cererii, nu ar interveni o modificare a acestei clauze, ci s-ar constata doar nulitatea acesteia, urmand a nu-si mai produce efectele juridice.
Recurentul-reclamant a sustinut ca instanta era datoare se analizeze din oficiu aceasta clauza, conform jurisprudentei CJUE, indicand in acest sens hotararile pronuntate in cauzele C-484/2008 si C-76/2010.
Aceasta clauza este abuziva si din perspectiva faptului ca pentru acelasi serviciu sunt percepute doua costuri, respectiv dobanda si comisionul de administrare, punandu-se in discutie problema lipsei contraprestatiei in ce priveste comisionul de administrare, aspect ce trebuie avut in vedere atunci cand se examineaza buna credinta a bancii in stipularea acestei clauze .
S-a mai sustinut de catre recurentul-reclamant ca analiza acestei clauze contractuale trebuie facuta si din perspectiva lipsei unor criterii obiective de stabilirea a cuantumului comisionului de administrare dar si din perspectiva existentei unui dezechilibru major intre drepturile si obligatiile partilor, motivat de faptul ca acest comision se raporteaza la valoarea intregului credit contractat, iar nu la valoarea soldului la data platii sale, desi el se plateste lunar.
Recurentul-reclamant a mai sustinut faptul ca in cursul derularii contractului, valoarea comisionului de administrare, in anumite luni, poate depasi valoarea dobanzii.
2. In mod gresit instanta de apel nu a pus semnul egalitatii in ce priveste interpretarea clauzei prevazuta de art. 2.10 din contract - Conditii generale si interpretarea clauzei prevazuta de art. 5 din contract, deoarece nu exista nicio diferenta intre sintagmele folosite in ambele articole din contract, respectiv dobanda de referinta valabila afisata la sediile X.
Daca nu exista un limbaj inteligibil in ce priveste clauza de la art. 2.10 - Conditii generale, atunci nu exista un limbaj inteligibil nici in ce priveste dobanda de referinta variabila care, oricum, nu a fost niciodata afisata la sediile X.
Recurentul-reclamant a sustinut ca nu a considerat marja bancii de 1,5 pp ca fiind abuziva, deoarece a crezut ca aceasta este marja de profit a bancii, insa clauza contractuala referitoare la dobanda trebuie analizata din punct de vedere al caracterului amintit in ce priveste a doua componenta a dobanzii si, anume, dobanda de referinta X.
Aceasta clauza nu este definita intr-un mod inteligibil, fiind incalcate dispozitiile art. 4 si art. 6 din Legea nr. 193/2000, rata dobanzii, asa cum rezulta din art. 5 din contract, era dependenta de vointa bancii.
S-a mai invocat de catre recurentul-reclamant ca, desi Legea nr. 193/2000 nu prevede decat inopozabilitatea clauzelor abuzive in raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sanctiuni este identic cu cel al nulitatii absolute, indicandu-se in acest sens decizia nr. 686 din 21 februarie 2013 a ICCJ.
II. In recursul sau, recurenta-parata Banca X SA a adus urmatoarele critici deciziei recurate.
1. Instanta de apel a interpretat gresit contractul initial, schimband intelesul lamurit si vadit neindoielnic al clauzei de la art. 2.10.a din Conditiile generale, situatie ce se incadreaza in prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Aceasta greseala de interpretare iese la iveala atunci cand se raporteaza motivarea deciziei recurate la continutul propriu zis al acestor clauze in lumina prevederilor art. 1 si art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 126 din O.G. nr. 99/2006 raportat la art. 3 alin. (1) lit. g) din Normele BNR, nr. 17 din 18 decembrie 2003 si cu art. 175 din Regulamentul BNR nr. 18 din 17 septembrie 2009, art. 3 si art. 4 parag. 1 din Directiva 93/13/CEE, art. 2 lit. m) din Legea nr. 363/2007, art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE.
Recurenta-parata a sustinut ca a incheiat cu reclamantul contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 11533 din 17 decembrie 2007, care are natura unui contract real cu prestatii succesive pentru imprumutat, pretul creditului fiind format atat din dobanda, cat si din comisioane.
Acest pret al creditului reprezinta un cost care este determinat sau determinabil, atunci cand partile stabilesc impreuna un mecanism de determinare a valorilor viitoare.
In opinia recurentei-parate obligatiile de plata asumate de imprumutat reprezinta drepturi de creanta pentru imprumutator, iar fixarea pretului de catre creditor, in functie de elemente exterioare vointei sale, duce la stabilirea intinderii obligatiei de plata a imprumutatului.
Instanta de apel a interpretat gresit aceste clauze atunci cand a constatat ca banca ar avea o obligatie pur potestativa, transformand clauzele de la art. 2.10.a dintr-unele intelese si lamurite in clauze abuzive, neintelese si neacceptate de imprumutat.
Aceasta interpretare incalca prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, nefiind indeplinite conditiile pentru ca o clauza sa poata fi considerata abuziva, respectiv: a) sa nu se refere la o componenta ce face parte din pretul contractului (atat timp cat redactarea clauzei analizate este clara si neechivoca); b) sa nu fi fost negociata direct cu profesionistul; c) sa fi fost introdusa in contract contrar cerintelor bunei credinte; d) sa creeze un dezechilibru contractual semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului.
Clauza respectiva exprima in mod clar si neechivoc componente de cost/pret, determinand mecanismul de formare al dobanzii, usor de inteles si de verificat de catre orice client al bancii cu intelegere si diligenta medie.
Desi clauza respectiva este clara, instanta de apel, ignorand contextul legislativ in care banca isi desfasoara activitatea economica, a judecat in echitate, netinand seama de faptul ca activitatea bancara este una reglementata, pe o piata foarte tehnicizata, in care marja de actiune a profesionistului este incadrata in anumiti parametri, astfel incat ea nu poate inventa cate un produs financiar unicat pentru fiecare dintre clientii sai, tipurile de credit fiind prestabilite pe piata/reglementate de legiuitor in mod obiectiv, fiecare avand caracteristicile sale definitorii, care nu pot fi suprimate, oricata apetenta la negociere ar avea viitoarele parti contractante.
In opinia recurentei, dispozitiile legale ce reglementeaza activitatea bancara dau anumita marja de actiune bancii.
In alta ordine de idei, instanta de apel a pronuntat o solutie gresita, neobservand faptul ca reclamantul nu a invocat vreo cauza care sa afecteze validitatea consimtamantului sau.
Prin urmare, imprumutatul a avut reprezentarea corecta a tuturor componentelor de cost ale creditului, contractul reprezentand legea partilor, astfel cum prevad dispozitiile art. 969 C. civ.
Prin urmare, pentru a modifica termenii si conditiile agreate la inceput ar fi trebuit ca ambele parti sa cada de acord, cat timp niciuna dintre ele nu a avut consimtamantul viciat la data semnarii contractului.
Recurenta-parata a sustinut ca dispozitiile din Legea nr. 193/2000 aduc o serie de criterii suplimentare care nu vin sa inlature elementele de care depinde validitatea unui contract .
Dintre criteriile cuprinse in art. 4 din Legea nr. 193/2000, unul trebuia analizat cu prioritate, si anume existenta unui pret al creditului si ca acesta este compus din dobanda si comisioane, precum si faptul ca partile au semnat, de comun acord, respectivul contract, plata acestui pret reprezentand vointa comuna a partilor.
Ca atare, instanta de apel a interpretat gresit clauza de la art. 2.10.a - Conditii generale ca fiind dobanda unilaterala stabilita de catre prestatorul de servicii financiare, cand, de fapt, era o componenta distincta de pret, concluzionand, tot gresit, ca redactarea acestei clauze reprezinta o modalitate de modificare unilaterala a dobanzii.
Instanta de apel a schimbat intelesul lamurit si vadit neindoielnic al clauzei de la art. 2.10.a din Conditiile generale si in sensul ca modificarea dobanzii variabile ar fi un aspect lasat la simpla apreciere a bancii.
Mai mult, instanta de apel nu a determinat in ce consta dezechilibrul intre drepturile si obligatiile partilor si nici cum ar putea banca sa influenteze modificarea dobanzii prin manipularea costului resurselor de creditare, facand si o apreciere gresita cu privire la o asa zisa lipsa de informare a consumatorului datorita pretinsei exprimari neclare a respectivei clauze .
2. Hotararea instantei de apel a fost pronuntata cu gresita aplicare a legii.
Recurenta-parata a invederat instantei faptul ca reclamantul a fost cel care a avut initiativa incheierii contractului, a avut timp de gandire si de analiza a acestuia, clauzele contractului nu au fost contestate ca nefiind clare la data semnarii contractului, reclamantul nu a solicitat retractarea acestuia, desi a avut la dispozitie un timp pentru acest scop, nu a existat niciun viciu de consimtamant la semnarea contractului.
Abia dupa derularea partiala a contractului, reclamantul a incercat sa distorsioneze realitatile contractului.
Recurenta-parata a aratat ca in aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu trebuie avuta in vedere nici definirea obiectului contractului, nici justetea pretului sau a remuneratiei, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil.
In sprijinul sustinerilor sale, recurenta-parata a invocat concluziile avocatului general al CJUE in cauza C-484/08.
In opinia recurentei-parate, din concluziile acestuia se desprinde faptul ca intentia legiuitorului european a fost aceea ca obiectul unui contract, descrierea acestuia, precum si raportul calitate/pret sa fie excluse de la aprecierea caracterului abuziv.
In acelasi sens au fost apreciate intentiile privind prestatia si descrierea acesteia, ca fiind excluse de la controlul caracterului abuziv.
A fost invocata hotararea pronuntata in cauza C-76/2010, opinandu-se in sensul ca, potrivit acestei hotarari, un contract de credit trebuie sa cuprinda mentiunea DAE (dobanda anuala efectiva), aceasta reprezentand costul global al creditului, rostul acestei mentionari a DAE, constand in a da posibilitatea consumatorului sa aprecieze intinderea obligatiei sale.
Recurenta-parata a invederat instantei ca o interpretare directa a notiunii de obiect si pret, in cazul contractelor bancare a fost efectuata de Curtea Suprema a Marii Britanii, in cauza The Office of Faire v Abbey National plc & Others precum si de Curtea Suprema a Germaniei in decizia nr. XI ZR167/96, din ambele hotarari rezultand faptul ca nu poate fi analizat caracterul abuziv al clauzelor ce privesc obiectul contractului.
Ca parte a pretului contractului dobanda nu este stabilita de banca dupa simpla apreciere sau vointa, ci sub un dublu control, al reglementarilor BNR si al pietei relevante, utilizand perspectiva concurentiala.
Au fost invocate in acest sens dispozitiile art. 93 lit. g) pct. 1 si 3 din O.G. nr. 21/1992 si ale art. 1 lit. a) parag. 2 si 3 din Anexa I la Legea nr. 193/2000, care rezerva bancii dreptul de crestere a pretului in relatie de dependenta cu rata de pe piata financiara, daca exista o motivatie intemeiata.
In opinia recurentei-parate, reclamantul a incercat sa determine instantele sa dea o alta calificare juridica faptelor decat cea care i se impune cu rigoare stiintifica.
S-a apreciat ca nu poate fi criticat un contract, in privinta anumitor clauze pe care le contine, in virtutea unor dispozitii din Legea nr. 193/2000 pentru a se cere interventia judecatorului, care este tert la respectivul contract, in sensul stabilirii unui nou pret al creditului, cu nesocotirea vointei comune a partilor.
A scoate din contractele de credit clauzele care privesc mecanismul de formare al dobanzii contractuale variabile, ar echivala cu lasarea fara cauza juridica a acestei obligatii de plata, de esenta oricarui contract de credit .
In acest sens a evidentiat faptul ca respectivul contract de credit incheiat cu reclamantul cuprinde in Conditiile generale explicatii cu privire la elementele de cost obiective, exterioare vointei bancii, in functie de care va evolua dobanda de referinta a acesteia, intre aceste elemente regasindu-se costurile de creditare ale bancii, care nu tin de vointa acesteia ci de piata financiar bancara in care aceasta activeaza.
Pentru a exista pe piata, mai ales in conditii economico-financiare dificile, trebuie ca toate costurile suportate de banca cu imprumuturile pe care le ia din piata sa fie mai mici decat cele cu care imprumuta alte subiecte de drept .
Recurenta-parata afirma ca a depus la dosarul cauzei situatiile sintetice la care a fost actualizata cotatia dobanzii variabile de referinta, din care ar rezulta faptul ca aceasta nu a crescut decat cu 0,40% in perioada 2007-2008 si a stagnat in perioada 2009-2010, banca absorbind impactul economic al pietei fara a mai repercuta cresterea nivelului costurilor de creditare in costurile propriilor imprumutati.
S-a mai afirmat ca pana la aparitia O.U.G. nr. 50/2010 nivelul dobanzii de referinta al Bancii X era stabilit in functie de o serie de factori care se luau in considerare la calcularea acestuia, fiecare factor fiind un cost de creditare al bancii, factori care au o evolutie exterioara vointei bancii si care, luat fiecare in parte, dar cu atat mai mult impreuna, reprezinta o motivatie intemeiata, in sensul art. 1 lit. a) din Anexa I la Legea nr. 193/2000.
Analizand decizia recurata, prin raportare la criticile formulate, Inalta Curte a constatat urmatoarele:
I. Recursul formulat de recurentul-reclamant A. este fondat, pentru urmatoarele considerente:
1. Clauza prevazuta de art. 9 lit. c) din Contractul de credit este abuziva, hotararea instantei de apel fiind data cu aplicarea gresita a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.
Analizand cuprinsul cererii de chemare in judecata rezulta faptul ca recurentul-reclamant a solicitat constatarea caracterului abuziv al acestei clauze, in primul rand, chiar daca a indicat drept motiv al dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor faptul ca respectivul comision se calculeaza luna de luna raportat la intregul imprumut, si nu la soldul ramas de plata .
Trebuie aratat ca, potrivit practicii CJUE, asa dupa cum rezulta din hotararea pronuntata in cauza C-241/98, judecatorul national are puterea de a declara, din oficiu, ca nule clauzele abuzive ale unui contract, aratand ca aceasta putere se incadreaza pe deplin in contextul general al protectiei speciale pe care Directiva 93/13/CEE tinde sa o recunoasca interesului colectivitatii, care, facand parte din ordinea publica economica, depaseste interesele specifice ale unor parti, retinandu-se ca exista un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator sa nu-si produca efectele .
Tot in acest sens sunt si hotararile pronuntate de CJUE in cauzele C-484/2008, C-164/2013, C-279/2014 si C-76/2010.
Sub acest aspect, motivarea instantei de apel este gresita, in sensul ca nu se poate considera ca reclamantul ar fi cerut modificarea respectivei clauze in sensul aplicarii comisionului de administrare la soldul ramas de plata, iar nu la intregul credit, acesta incercand doar, pe aceasta cale, sa justifice existenta dezechilibrului contractual intre drepturile si obligatiile partilor.
Asa dupa cum s-a aratat mai sus, instanta era obligata, din oficiu, sa analizeze caracterul abuziv al acestei clauze sub aspectul dezechilibrului contractual invocat.
Contractele preformulate, cum este si cazul contractului din speta de fata, nu sunt, prin ele insele, contracte abuzive, insa acest contract nu a fost negociat, iar faptul ca banca a informat pe reclamant in legatura cu continutul contractului si ca i-a lasat timp de gandire nu echivaleaza cu faptul negocierii clauzelor contractului.
Nici existenta, la data incheierii contractului, a unei varietati de produse de creditare nu semnifica faptul ca acesta a fost negociat, reclamantul nefacand altceva decat sa adere la un tip de contract preformulat, dar ale carui clauze au fost grefate pe conditiile de eligibilitate ale reclamantului.
De altfel, din simpla observare a clauzei respective rezulta ca in cuprinsul ei nu se enumera prestatiile efective in schimbul carora s-a perceput acest comision, aceasta enumerare reprezentand o cerinta esentiala a contractelor de imprumut bancar, lipsa contraprestatiilor fiind de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in defavoarea reclamantului.
Chiar daca prin O.U.G. nr. 50/2010 s-a permis bancilor posibilitatea de a percepe un comision de administrare, aceasta nu inseamna ca in cazul fiecarui contract nu trebuie sa se arate care sunt contraprestatiile efective in baza carora se percepe acest comision, lipsa acestora echivaland cu redactarea clauzelor intr-un limbaj care nu este usor inteligibil, mai ales sub aspectul consecintelor economice care rezulta din aceasta clauza, in ceea ce-l priveste pe imprumutat, astfel incat se poate vorbi despre reaua credinta a bancii in ce priveste includerea acestei clauze in contract, rezultand ca instanta de apel, in mod nelegal, nu a retinut caracterul abuziv al acestei clauze .
Monitorizarea situatiei creditului face parte din firescul activitatii bancare, iar costurile cu aceasta monitorizare ar putea fi acoperite prin perceperea dobanzii, banca nejustificand, in mod credibil, de ce mai era necesar si comisionul de administrare. In plus, sustinerea acesteia ca acest comision trebuie suportat doar de imprumutat nu face decat sa intareasca ideea ca aceasta clauza, care nu prevede contraprestatiile in baza caruia este perceput acest comision, creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in defavoarea imprumutatului, caracterul semnificativ al dezechilibrului rezultand dintr-un simplu calcul economic, comisionul de administrare fiind platit lunar de-a lungul derularii contractului.
Pentru aceste considerente, hotararea instantei de apel urmeaza a fi modificata, in sensul admiterii apelului reclamantului, schimbarii sentintei apelate si admiterii cererii reclamantului sub aspectul constatarii ca abuzive a clauzei prevazute de art. 9 lit. c) din contractul de creditare.
2. Hotararea instantei de apel este data cu gresita aplicare a dispozitiilor art. 4 alin. (1), (2), (3) si (6) din Legea nr. 193/2000 in ce priveste clauza prevazuta de art. 5 din contract .
Aceasta clauza are urmatorul cuprins: ``La data incheierii prezentului contract dobanda curenta este de 6,95% pe an si este fixa in primele 12 luni si variabila ulterior. Dobanda fixa se mentine constanta pe o perioada de 12 luni, incepand cu data primei trageri, cu exceptiile prevazute la pct. 7 si 8. Dupa aceasta data, dobanda curenta este formata din dobanda de referinta variabila care se afiseaza la sediile X, la care se adauga 1,5 pp``.
Continutul acestei clauze este abuziv, cu referire la sintagma ``dobanda de referinta variabila care se afiseaza la sediile X``, deoarece aceasta sintagma nu este exprimata intr-un limbaj usor inteligibil.
Art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 se refera la limbaj usor inteligibil, iar art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, a carei transpunere s-a facut in legislatia romaneasca prin Legea nr. 193/2000, se refera la un limbaj clar si inteligibil.
In contextul spetei trebuie analizat ce inseamna redactarea clauzelor intr-un limbaj usor inteligibil, respectiv un limbaj clar si inteligibil.
Limbaj clar inseamna exprimarea corecta din punct de vedere gramatical, insa in analiza acestei clauze, din punct de vedere al caracterului abuziv, trebuie tinut cont si de prevederile art. 4 alin. (1) si (2) din Legea nr. 193/2000, in sensul ca respectivul contract de imprumut bancar este unul de adeziune, in care se prezuma caracterul nenegociat al clauzelor, informarea reclamantului in legatura cu continutul contractului si acordarea unui ragaz de gandire in vederea semnarii acestuia nu echivaleaza cu negocierea contractului si mai ales a acestei clauze cu reclamantul.
In ce priveste limbajul inteligibil, acesta inseamna posibilitatea pentru consumator de a prevedea consecintele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecintelor economice care rezulta din acesta in ceea ce-l priveste.
Astfel, CJUE, in hotararea pronuntata in cauza C-26/13, par. 75, a aratat urmatoarele: art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat in sensul ca, in ceea ce priveste o clauza contractualaa��., cerinta potrivit careia aceasta trebuie redactata in mod clar si inteligibil, trebuie inteleasa ca impunand nu numai ca respectiva clauza sa fie inteligibila pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci si ca contractul sa expuna in mod transparent functionarea concreta a mecanismuluia�� la care se refera clauza respectiva, precum si relatia dintre acest mecanism si cel prevazut prin alte clauze, astfel incat consumatorul sa poata se evalueze pe baza unor criterii clare si inteligibile consecintele economice care rezulta in ceea ce-l priveste``.
Or, sub acest aspect, modul de redactare al clauzei de la art. 5 din contractul bancar se inscrie in prevederile alin. (1) lit. a), b) si g) din Anexa la Legea nr. 193/2000, cat si in prevederile art. 4 alin. (1) si (6) din aceeasi lege.
Sintagma ``dobanda de referinta variabila care se afiseaza la sediile X`` nu respecta exigentele legii, nepermitand consumatorului sa determine mecanismul prin care banca ar putea sa determine rata dobanzii, dupa expirarea celor 12 luni de inceput, in orice caz, aceasta sintagma lasa la liberul arbitru al bancii cuantumul partii variabile a dobanzii, din moment ce se permite acesteia calculul dobanzii in care partea variabila este stabilita prin
Mentionarea fictiva a efectuarii de ore suplimentare. Drepturi salariale incasate necuvenit Pronuntaţă de: Tribunalul Prahova - Sentinta civila nr. 1530 din data de 21 Iunie 2019
Actiune in constatarea nulitatii absolute a clauzei referitoare la mecanismul de modificare a costului contractului Pronuntaţă de: Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia a II-a civila, Decizia nr. 2186 din 12 iunie 2014
Clauza abuziva. Modificarea unilaterala a ratei dobanzii Pronuntaţă de: Curtea de Apel Craiova, Decizia nr. 124 din 12.09.2012
Asigurare de raspundere civila. Plata suma reprezentand despagubiri pentru reparatii autovehicul Pronuntaţă de: Judecatoria Buzau - Sentinta civila nr. 6706 din data 20.06.2011
Contract de credit. Actiune in obligarea la incheierea de acte aditionale in temeiu O.U.G. nr. 50/2010 Pronuntaţă de: Inalta Curte de Casatie si Justitie Sectia a II-a civila, Decizia nr. 2015 din 6 aprilie 2012
Obligarea bancii la aplicarea dobanzii initiale. Recalcularea planului de rambursare a creditului Pronuntaţă de: Judecatoria Sectorului 2
Clauza penala prin care se instituie obligatia restituirii la scadenta a sumei imprumutate sub sanctiunea penalitatilor de intarziere Pronuntaţă de: Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite
O reglementare nationala poate sa prevada un termen de prescriptie pentru actiunea in restituire intemeiata pe o clauza abuziva dintr-un contract incheiat intre un profesionist si un consumator Sursa: EuroAvocatura.ro
Necesitatea controlului caracterul clar si inteligibil al clauzei cuprinse in contractele de imprumut ipotecar care prevad aplicarea unei rate a dobanzii variabile bazate pe indicele caselor de economii Sursa: EuroAvocatura.ro
Reglementarile Programului �Prima casa� in anul 2016 Sursa: Euroavocatura.ro
Tribunalul UE: Instrumentele financiare derivate tranzactionate la bursa si instrumentele financiare derivate extrabursiere fac parte din piete distincte Sursa: Euroavocatura.ro
Dreptul Uniunii reglementeaza exhaustiv conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o cerere de somatie europeana de plata Sursa: EuroAvocatura.ro
Instanta nationala nu poate modifica continutul unei clauze abuzive care figureaza intr-un contract incheiat intre un vanzator sau un furnizor si un consumator Sursa: EuroAvocatura.ro
Imprumutul de consumatie. Imprumutul cu dobanda (Art. 2.158 - 2.166 - Noul Cod Civil) Sursa: EuroAvocatura.ro