Continutul sintagmei "cheltuieli de judecata". Reprezentarea prin consilier juridic a uneia dintre partile in proces

Potrivit art. 3 alin.(2) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic, consilierul juridic angajat in munca are statut de salariat, avand, intre atributii, pe aceea de a asigura reprezentarea juridica persoanei cu care are raporturi de munca . Prin urmare, consilierul juridic este un salariat care isi desfasoara activitatea conform contractului de munca si fisei postului, tinut fiind de obligatia asumata de a-si indeplini atributiile ce ii revin, in aceste atributii fiind inclusa si obligatia de reprezentare juridica a societatii in procesele cu tertii, iar obligatia angajatorului de plata a drepturilor salariale nu isi are izvorul in aceste litigii, ci deriva din raportul juridic de munca .

In consecinta, sumele de bani reprezentand indemnizatia de delegare a consilierului juridic si contravaloarea salariului incasat de acesta in zilele in care s-a deplasat la instanta pentru termenele de judecata ale dosarului, nu constituie cheltuieli efectuate exclusiv in considerarea procesului judiciar, ci drepturi salariale pe care angajatorul le achita propriului salariat in exercitarea sarcinilor sale de serviciu, astfel ca acestea exced notiunii de cheltuieli de judecata astfel cum aceasta este reglementata de legislatia procesual civila.

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Harghita, la data de 14 februarie 2013, reclamanta X. SA a solicitat, in contradictoriu cu parata SC Z. SA si intervenientii A., SC B. SRL, obligarea paratei la plata sumei de 710.220,59 lei fara TVA, actualizata cu rata inflatiei si dobanda legala de la data de 07.02.2012 si pana la momentul platii efective, suma ce reprezinta contravaloarea pagubelor materiale partiale cauzate prin evenimentul produs la data de 23.09.2011 de catre vehiculul cu numarul de inmatriculare DJ X; a sumei de 265.622,50 lei reprezentand penalizari in cuantum de 0.1 % pentru flecare zi de intarziere aplicate la suma de 710.220,59 incepand cu data de 07.02.2012 si pana la data de 14.02.2013 (374 de zile); penalizari in cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de intarziere aplicate la suma de 710.220,59 incepand cu data introducerii actiunii, 14.02.2013 si pana la data platii efective.

Prin sentinta nr. 3290 din 29 decembrie 2014 Tribunalul Harghita, Sectia civila a admis in parte actiunea si a obligat parata sa plateasca reclamantei suma de 710.220,59 lei, fara TVA, cu titlu de despagubiri, penalizari in cuantum de 0,1% pe zi de intarziere aferente acestei sume, incepand cu data de 21 martie 2013, pana la data platii efective, precum si suma de 14.499,18 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata; a respins capetele de cerere vizand obligarea paratei la plata penalizarilor de intarziere pentru perioada 26 ianuarie 2012 - 20 martie 2013, plata dobanzii legale, actualizarea sumei datorate cu rata inflatiei, precum si obligarea paratei la plata sumei de 4.466 lei, reprezentand salariul si indemnizatia de delegare a consilierului juridic.

Tribunalul a retinut ca in urma accidentului de circulatie produs la data de 23 septembrie 2011 a fost avariata rama electrica RE 3004, proprietatea reclamantei, aceasta fiind lovita de autotractorul cu numar de inmatriculare DJ X, proprietatea intervenientei fortate societatea B. SRL, condus de intervenientul fortat A. Accidentul a avut loc in localitatea Miercurea Ciuc, pe E 578, la km 96+900, la trecerea de nivel cu calea ferata, semnalizata corespunzator.

Potrivit procesului verbal de cercetare la fata locului intocmit de organul de politie, autotractorul a fost gasit pe partea carosabila a drumului public, oblic fata de axa drumului, primul din vagoanele de calatori fiind deraiat de pe linia de tren . Prin Ordonanta data de Parchetul de pe langa Judecatoria Miercurea Ciuc, la 26 aprilie 2013, s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a invinuitului A., pentru infractiunea de distrugere si semnalizare falsa, retinandu-se ca probele in acuzare nu au caracter cert, lasand loc unei nesigurante in privinta vinovatiei; de asemenea, s-a retinut ca invinuitul nu a respectat semnificatia indicatorului ``stop`` si semnalul acustic si vizual la trecerea de cale ferata, nu a oprit sa se asigure, fiind surprins de trenul de persoane care circula din Siculeni catre Brasov, dar starea de fapt nu a fost confirmata prin probe, dincolo de orice banuiala rezonabila.

Din raportul de expertiza judiciara efectuat in cauza a reiesit ca autotrenul a oprit pe trecerea de cale ferata din cauza defectiunii tehnice la sistemul de transmisie, conducatorul auto neputand sa il mai puna in miscare, iar la venirea trenului, semnalizat prin mijloace acustice si sonore, a incercat, fara rezultat, sa il avertizeze pe conducatorul trenului, cu luminile telefonului mobil, impactul neputand fi evitat. Rama electrica si semiremorca au fost avariate iar expertul a conchis ca nici mecanicul de locomotiva si nici conducatorul auto nu aveau posibilitatea de a evita impactul.

La data producerii accidentului, autovehiculul era asigurat, potrivit politei de asigurare de raspundere civila auto seria xxx, nr. xxx47390, emisa de parata societatea Z. SA, valabila pentru perioada 25 septembrie 2010 - 24 septembrie 2011.

Prima instanta a facut aplicarea prevederilor art. 43, 49, 50, 54 din Legea nr. 136/1995, constatand ca sunt indeplinite cerintele acestor norme speciale si ca exista legatura de cauzalitate intre fapta intervenientului fortat A., prepus al intervenientei fortate societatea B. SRL, si prejudiciul suferit de reclamanta, iar intervenienta fortata are calitatea de asigurat al paratei.

In privinta cuantumului despagubirilor, prima instanta a facut trimitere la dispozitiile art. 26 alin. (1) si art. 47 din Ordinul CSA nr. 5/2010, valoarea de inventar a ramei electrice fiind de 5.111.000 lei, contravaloarea manoperei si a materialelor necesare repararii acesteia fiind in suma de 710.220,59 lei.

Prin urmare, nu au fost primite de instanta sustinerile paratei referitoare la valoarea ramei electrice, la data producerii accidentului, in suma de 48.931,39 lei, aceasta retinand si faptul ca parata nu a respectat termenul de 3 luni prevazut de art. 36 alin. (4) din Ordinul CSA nr. 5/2010, in conditiile in care reclamanta i-a comunicat pretentiile (despagubiri in suma de 710.220,59 lei fara TVA) prin adresa din 23 ianuarie 2012, fata de care parata a formulat oferta de despagubire pentru suma de 48.931,39 lei, numai prin adresa din 20 decembrie 2012.

S-a apreciat ca penalizarile in procent de 0,1% pe zi de intarziere sunt datorate dupa 3 luni de la data avizarii, 20 decembrie 2012, cand i s-a comunicat reclamantei acceptul asiguratorului de a-i plati despagubiri, asa incat capatul de cerere privind plata penalizarilor incepand cu data de 26 ianuarie 2012 a fost respins.

Au fost respinse capetele de cerere vizand plata dobanzii legale si actualizarea sumei cu rata inflatiei intrucat, in materia despagubirilor reglementate de Ordinul CSA nr. 5/2010, este prevazuta o penalizare in cazul neindeplinirii obligatiilor asiguratorului, instanta considerand ca aceasta sanctiune nu poate fi cumulata cu dobanda si actualizarea sumei.

Intrucat reclamanta a solicitat obligarea intervenientilor fortati la plata despagubirilor numai in conditiile in care s-ar stabili ca parata nu datoreaza nicio suma de bani, avand in vedere faptul ca obligatia de plata a paratei a fost stabilita si tinand seama de limitele investirii si de principiul disponibilitatii, instanta nu a mai analizat aceasta cerere .

Capatul de cerere privind obligarea paratei la plata sumei de 4.466 lei, reprezentand salariu si indemnizatia de delegare a consilierului juridic a fost respins deoarece, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 514/2003, consilierul juridic angajat in munca are statut de salariat, iar potrivit art. 60 alin. (1) din Statutul profesiei de consilier juridic, are dreptul la o remuneratie de baza, pentru activitatea sa profesionala, aceasta remuneratie si indemnizatia de delegare acordandu-se in mod obisnuit, pentru activitatea desfasurata, si nu in mod separat, pentru unele procese in care reprezinta interesele persoanei juridice angajatoare.

Impotriva sentintei mai sus mentionate au formulat apel atat reclamanta cat si parata societatea Z. SA.

Reclamanta a aratat ca, in conditiile in care a avizat asiguratorul, la data de 25 octombrie 2011, cu privire la producerea evenimentului asigurat, acesta datoreaza penalizarile dupa expirarea termenului de 3 luni (prevazut de art. 36 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 5/2010), care a inceput sa curga de la aceasta data .

A sustinut ca instanta de fond a confundat avizarea producerii evenimentului asigurat, realizata de asigurat, cu oferta de despagubire, formulata de asigurator la 20 decembrie 2012, cu incalcarea termenelor legale. Cum despagubirile trebuie platite de asigurator in maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii raspunderii si cuantificarii daunei, solicitat in scris de asigurator iar, in cauza, ultimul document, vizand valoarea de inventar a ramei electrice, a fost solicitat de parata si comunicat de reclamanta la data de 25 ianuarie 2012, parata datoreaza penalizari incepand cu data de 26 ianuarie 2012 sau incepand cu data de 7 februarie 2012, in temeiul art. 37, art. 36 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 5/2010.

Apreciaza ca in mod nelegal au fost respinse cheltuielile de judecata in suma de 4.466 lei, pe motivul statutului de angajat al consilierului juridic, desi reclamanta nu a sustinut un alt statut, cheltuielile de judecata solicitate constand tocmai in cheltuiala societatii cu salariul si indemnizatiile de delegare acordate consilierului juridic pentru cele 18 termene la care s-a deplasat la instanta; este adevarat ca reclamanta a angajat consilierul juridic pentru o multitudine de activitati, insa pentru cele 18 termene de judecata societatea a fost lipsita de munca acestuia din cauza faptului ca s-a deplasat in alta localitate (la sediul tribunalului); in conditiile in care s-a stabilit culpa procesuala a paratei, se impunea ca aceasta sa suporte si cheltuielile cauzate reclamantei prin munca depusa de consilierul juridic; indemnizatia de delegare, in cuantum de 209 lei, a fost platita de reclamanta doar pentru deplasarea consilierului juridic la Tribunalul Harghita fiind, asadar, o plata separata cauzata strict de prezentul dosar.

Parata a aratat ca din considerentele hotararii rezulta ca nici macar in dosarul penal nr. xxx8/P/2012 al Parchetului de pe langa Judecatoria Miercurea Ciuc nu au putut fi stabilite elemente certe cu privire la vinovatia conducatorului auto.

A sustinut ca raspunderea civila este inlaturata cand prejudiciul este cauzat de forta majora sau de un caz fortuit, iar prin raportare la adresa CFR, Sucursala B., una din cauzele accidentului a fost nefunctionarea semnalului de avarie la trecerea la nivel cu calea ferata, precum si a instalatiei de semnalizare automata, iar, pe de alta parte, defectiunile survenite la sistemul de franare, care nu au putut fi prevazute si nici impiedicate de conducatorul auto - proprietarul vehiculului avand inspectia tehnica la zi.

Obligatia de despagubire ii revine asiguratorului conform dispozitiilor legale enuntate de instanta, insa conditia principala este culpa conducatorului auto, nefiind suficienta existenta unei fapte ilicite aflate in raport de cauzalitate cu prejudiciul.

Prin decizia nr. 473/A din 29 iunie 2015 Curtea de Apel Targu Mures, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a respins apelul paratei, a admis apelul reclamantei, a obligat parata sa plateasca reclamantei penalitati in cuantum de 0,1% pe fiecare zi de intarziere, aferente sumei de 710.220,59 lei - despagubiri, incepand cu data de 26 ianuarie 2012 si pana la data platii efective a despagubirilor; a mentinut celelalte dispozitii ale hotararii atacate; a obligat parata sa plateasca reclamantei suma de 3.546,96 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata .

Instanta de apel a retinut ca nu a fost investita cu analizarea modalitatii de solutionare a capatului de cerere privind obligarea paratei la plata dobanzii legale si a actualizarii pentru suma de 710.220,59 lei. Referitor la fondul cauzei, instanta a retinut ca in documentul de constatare din 10 noiembrie 2011, intocmit in dosarul de daune constituit la data de 25 octombrie 2011, societatea Z. SA a facut referire expresa la data evenimentul din 23.09.2011, enumerand avariile ramei electrice, cu mentiunea ca ``in cazul in care la demontarea autovehiculului, in vederea reparatiei, se vor constata si alte avarii produse in exclusivitate in evenimentul asigurat, asiguratul sau persoana pagubita are obligatia de a instiinta de indata reprezentantii Z. pentru a intocmi un proces verbal suplimentar de constatare a pagubelor, cunoscand ca in caz contrar Z. refuza despagubirea acestor pagube`` .

Constatarile suplimentare au fost cuprinse in procesul verbal din 15 decembrie 2011, cu referire la rama electrica, mentionandu-se ca ``dupa demontarea accesoriilor din postul de conducere al vagonului 3204, in prezenta delegatului Z., au rezultat o serie de avarii suplimentare fata de procesul verbal din data de 10.11.2011``, care impun inlocuirea unei serii de piese (punctual redate in procesul verbal), devizul estimativ (incluzand manopera si materialele) fiind in suma totala de 710.220,59 lei. La data de 23 decembrie 2011, parata-apelanta a intocmit un nou document de constatare, in dosarul de, incluzand si avariile suplimentare, atestand, asadar, ca acestea i-au fost aduse la cunostinta de asigurat.

Prin adresele din 23.01.2012, 14.02.2012, 06.03.2012, 12.03.2012 si din 04.05.2012 Depoul CFR B. i-a solicitat paratei-apelante acordul pentru remedierea ramei electrice si acceptul de plata pentru devizul estimativ intocmit in urma constatarilor efectuate de catre reprezentantul Z.

In convocarea la conciliere din 07.05.2015, reclamanta-apelanta a mentionat ca i-a comunicat societatii de asigurare devizul estimativ inca la data de 23 ianuarie 2012, cerandu-i, prin urmare, sa urgenteze aprobarea dosarului de daune si acordarea acceptului de plata, conform devizului intocmit in urma constatarilor efectuate de reprezentantul asiguratorului, reclamanta-apelanta invocand disp. art. 26 alin. (1) lit. c) din Ordinul CSA nr. 5/2010 pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Totodata, reclamanta-apelanta a precizat ca de abia la data de 15 februarie 2012 i-a fost remis un raspuns prin care i se comunica faptul ca dosarul de daune ``este la conducere pentru aprobarea sumei``, reclamanta facand trimitere la disp. art. 36, art. 37 din Ordinul CSA nr. 5/2010.

Prin adresa din 20.12.2012, emisa de parata-apelanta, s-a comunicat ``valoarea maxima a despagubirii``, in suma de 48.931,39 lei, aratandu-se ca reprezinta ``valoarea reala a vehiculului la data producerii evenimentului``, 23 septembrie 2011.

Instanta de apel a constatat ca in raportul de expertiza tehnica auto - proba administrata in prima etapa procesuala, expertul E. a facut referire concreta la Actul de constatare tehnica dupa accident din 23 septembrie 2011, intocmit de ing. F., din cadrul SC T. SRL (cu sediul in Miercurea Ciuc), potrivit caruia autotractorul cu numarul de inmatriculare DJ X, era imobilizat (probele functionale neputand fi efectuate), dar avea motorul in stare de functionare.

Din probele administrate in cauza rezulta ca luminile de semnalizare la trecerea la nivel cu calea ferata functionau, ca, la momentul patrunderii autotractorului, luminile erau de culoare alba si ca blocarea autotractorului pe linia de cale ferata a fost cauzata de o defectiune tehnica la sistemul de transmisie, impactul neputand fi evitat.

Aceste concluzii au fost confirmate de sustinerile paratei-apelante care a invocat Ordonanta din 26 aprilie 2013 a Parchetului de pe langa Judecatoria Miercurea Ciuc, data in dosarul nr. xxx8/P/2012, aratand ca nu au putut fi stabilite elemente certe cu privire la vinovatia conducatorului auto, intervenientul-intimat S.I., prepusul intervenientei-intimate SC B. SRL, invocand si faptul ca, potrivit raportului de expertiza tehnica auto, cauza de producere a evenimentului rutier a constituit-o aparitia unor defectiuni la sistemul de transmisie al autotrenului, neexistand posibilitatea de evitare a impactului, de catre mecanicul de locomotiva sau de catre conducatorul auto. De asemenea, parata-apelanta confirma faptul ca luminile la trecerea la nivel cu calea ferata functionau, la momentul patrunderii autotrenului, acestea fiind de culoare alba, iar, ulterior, cand autotrenul era deja imobilizat pe linia ferata din cauza blocarii sistemului de franare, mai precis din cauza ``defectiunilor tehnice aparute la capul tractor``, luminile s-au schimbat in culoarea rosie, intervenind si semnalul sonor.

In acest context, instanta de apel a retinut ca afirmatiile anterior redate, cuprinse in cererea de apel formulata de parata, inlatura culpa conducatorului auto.

Cu toate acestea, instanta de apel a constatat ca nu poate ignora raportul juridic nascut odata cu incheierea politei de asigurare de raspundere civila auto seria xxx nr. xxx47390, pentru autotractorul cu numarul de inmatriculare DJ X, intre parata-apelanta si SC B. SRL (proprietara autovehiculului), valabila pana la data de 24 septembrie 2011, limita despagubirii pentru pagubele materiale fiind de 750.000 euro, pentru anul 2011.

Prin urmare, instanta de apel a avut in vedere disp. art. 26 alin. (1) lit. b) din Ordinul CSA nr. 5/2010 pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (Ordin incident, in speta, avand in vedere faptul ca polita de asigurare a fost valabila in perioada 25 septembrie 2010 - 24 septembrie 2011, fiind emisa la data de 24 septembrie 2010), referitoare la obligatia asiguratorului de a despagubi partea prejudiciata pentru pagubele materiale suferite in urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat si disp. art. 26 alin. (2), referitoare la obligatia acordarii despagubirilor, pana la limita prevazuta in polita de asigurare, indiferent de locul in care s-a produs accidentul de vehicul, atat in timpul deplasarii, cat si in timpul stationarii vehiculului asigurat.

Aceasta obligatie isi produce efectele atat in cazul in care prejudiciul a fost produs de dispozitivele sau instalatiile cu care a fost echipat vehiculul (art. 26 alin. 2 pct. 1 din Ordinul CSA nr. 5/2010), cat si in situatia in care prejudiciul a fost produs prin fapta lucrului, avandu-si cauza in insusirile, actiunea sau inactiunea vehiculului (art. 26 alin. 2 pct. 3).

Ipotezele in care obligatia asiguratorului de plata a despagubirilor nu subzista sunt expres si limitativ prevazute de art. 27 din Ordinul CSA nr. 5/2010, neputand fi extinse, prin similitudine ori interpretare.

S-a retinut ca, de altfel, parata nu a invocat niciuna din aceste ipoteze, ci doar forta majora si cazul fortuit. In speta, pe de o parte, nu s-a dovedit existenta unui caz de forta majora ci, dimpotriva, sustinerile paratei-apelante, anterior redate, infirma o astfel de ipoteza si, pe de alta parte, cazul fortuit nu face parte din cele enumerate in art. 27, asa incat invocarea, de catre asigurator, a unui astfel de motiv de exonerare de la plata despagubirilor nu este relevanta.

Referitor la cuantumul despagubirilor, instanta de apel a constatat ca acestea rezulta din devizul estimativ din 23 ianuarie 2012, intocmit de Depoul CFR B. si comunicat paratei-apelante, act care include pretul materialelor si pretul manoperei, cu indicarea clara a fiecarui material necesar (75 de pozitii), a cantitatilor, a pretului, a numarului orelor de manopera, a tarifului pe ora, a obligatiilor la bugetul de stat si la bugetul asigurarilor sociale de stat, calcule neinfirmate de parata-apelanta. S-a apreciat ca simpla mentionare, de catre societatea asiguratoare, a ``valorii maxime a despagubirii``, in suma de 48.931,39 lei, pentru ca, in opinia acesteia, reprezinta ``valoarea reala a vehiculului la data producerii evenimentului``, 23 septembrie 2011, nu poate primi eficienta juridica.

In privinta datei de la care parata-apelanta datoreaza penalitatile de intarziere in cuantum de 0,1% pe zi, instanta de apel a avut in vedere formularea imperativa cuprinsa in art. 36 alin. (4) din Ordinul CSA nr. 5/2010, a��asiguratorul RCA este obligata��, precum si termenul de cel mult 3 luni lasat la dispozitia acestuia, calculat de la data avizarii producerii evenimentului asigurat de catre partea prejudiciata sau de catre asigurat. Or, in cauza, dosarul de daune a fost constituit la data de 25 octombrie 2011, astfel cum parata a recunoscut la interogatoriu, aceasta putand, asadar, beneficia de un termen maxim cu de 3 luni pentru a formula oferta de despagubire, respectiv pana la data de 25 ianuarie 2012 - insa, in pofida demersurilor concrete repetate ale reclamantei-apelante, adresa nr. 7364, prin care parata-apelanta i-a comunicat reclamantei-apelante ``valoarea maxima a despagubirii``, in suma de 48.931,39 lei, a fost emisa numai la data de 20 decembrie 2012.

Prin urmare, avand in vedere disp. art. 36 alin. (4), art. 64 alin. (4) din Ordinul CSA nr. 5/2010, s-a apreciat ca parata datoreaza penalitati de intarziere incepand cu data de 26 ianuarie 2012 si pana la plata efectiva, integrala a despagubirilor.

Referitor la suma de 4.466 lei, reprezentand cheltuieli de judecata constituite din salariul si indemnizatia de deplasare acordate consilierului juridic pentru cele 18 zile, corespunzatoare termenelor de judecata in acest dosar, instanta de apel a retinut ca argumentul invocat de reclamanta-apelanta, in sensul ca este vorba despre o plata separata, cauzata strict de prezentul dosar si ca societatea a fost lipsita de munca acestuia din cauza faptului ca s-a deplasat in alta localitate, nu este apt sa determine admiterea acestei pretentii. Pe de o parte, plata se inscrie in obligatiile asumate de angajator, prin contractul individual de munca, consilierul juridic avand statutul de salariat (art. 3 alin. 2 din Legea nr. 514/2003), atributiile sale de serviciu constand in asigurarea apararii drepturilor si intereselor legitime ale persoanei juridice in slujba careia se afla si in conformitate cu Constitutia si legile tarii (art. 1). Pe de alta parte, faptul ca la termenele stabilite in dosar consilierul juridic s-a aflat la instanta de judecata nu poate fi echivalat cu o ``absenta``, in sens juridic, de la sediul angajatorului, de vreme ce deplasarea in alta localitate a fost determinata tocmai de apararea intereselor angajatorului, in conditiile in care, potrivit art. 4 din Legea nr. 514/2003, consilierul juridic asigura reprezentarea persoanei juridice cu care are raporturi de munca, apara drepturile si interesele legitime ale acesteia in raporturile cu autoritatile publice si institutiile de orice natura .

Impotriva acestei decizii a declarat recurs, intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 8 si 9 C.proc.civ. reclamanta, aratand ca in mod gresit instanta de apel nu a acordat cheltuielile de judecata in suma totala de 4.937 lei constand in contravaloarea salariului si a indemnizatiei de delegare a consilierului juridic ce a reprezentat societatea in fond si apel.

Recurenta sustine ca inlaturarea unor astfel de cheltuieli, prin raportare la statutul de angajat al consilierului juridic, nu isi gaseste justificarea, atata vreme cat recurenta-reclamanta nu a contestat aceasta calitate si a aratat ca respectivele cheltuielile de judecata reprezinta salariul si indemnizatiile de delegare acordate consilierului juridic pentru cele 20 de termene la care s-a deplasat la instanta de judecata, in conditiile in care aceasta deplasare a fost determinata de conduita procesuala a paratei, care a inteles sa nu-si indeplineasca obligatiile legale si contractuale.

Avand in vedere ca in cauza a fost stabilita culpa procesuala a paratei, se impunea ca aceasta sa fie obligata la plata tuturor cheltuielilor pe care pozitia sa procesuala le-a determinat, respectiv prejudiciul creat recurentei-reclamante prin lipsirea de activitatea consilierului juridic la termenele cand s-a deplasat la instanta. Sustine ca indemnizatia de delegare pentru zilele in care deplasarea consilierului juridic a depasit 12 ore este prevazuta in contractul colectiv de munca si acordurile de munca incheiate conform Legii nr.62/2011.

Chiar daca deplasarea consilierului juridic s-a realizat in interesul recurentei-reclamante, pe de o parte, acesta nu a mai putut presta alte activitati specifice, iar pe de alta parte, deplasarea a fost determinata de conduita procesuala a paratei.

In conditiile in care consilierul juridic nu s-ar fi deplasat la proces, indemnizatia de deplasare in cuantum de 293 lei nu ar mai fi fost platita, iar pentru suma de 4.644 lei (contravaloarea drepturilor salariale) societatea ar fi beneficiat de munca consilierului juridic.

Analizand decizia recurata prin prisma criticilor formulate, Inalta Curte constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

Recurenta a criticat solutia instantei de apel doar in ceea ce priveste acordarea cheltuielilor de judecata, considerand ca, in mod nelegal, nu au fost incluse in aceasta categorie sumele de bani reprezentand indemnizatia de delegare/deplasare a consilierului juridic si contravaloarea salariului incasat de acesta in zilele in care s-a deplasat la instanta pentru termenele de judecata ale dosarului pendinte. Se sustine ca instanta de apel a gresit atunci cand nu a retinut ca si aceste cheltuieli reprezinta un prejudiciu generat de culpa procesuala a partii cazute in pretentii.

Recurenta a indicat generic, la incadrarea in drept a memoriului de recurs, dispozitiile art.304 pct.8 si 9 C.proc.civ. Situatia premisa a cazului prevazut de art.304 pct.8 C.proc.civ. (interpretarea gresita a actului juridic dedus judecatii) nu se regaseste insa in speta, nefiind mentionat un act juridic, in sensul de negotium iuris, ce ar fi fost gresit interpretat.

Critica de nelegalitate poate fi incadrata in cazul prevazut de art.304 pct.9 C.proc.civ., intrucat se pretinde o aplicare gresita a dispozitiilor art.274 alin.(1) C.proc.civ.

Verificand dispozitiile legale incidente in cauza, se constata ca instantele de fond au obligat parata, in baza art.274 C.proc.civ., la plata taxelor judiciare de timbru si au respins cererea reclamantei de a include in aceasta categorie cheltuielile efectuate cu consilierul juridic ce a asigurat reprezentarea societatii in instanta, respectiv contravaloarea salariului pentru fiecare zi in care a fost prezent in instanta la termenul de judecata si obligatiile bugetare aferente acestei sume, precum si indemnizatia pentru deplasarea consilierului, pe care reclamanta sustine ca a achitat-o in baza unor acorduri colective de munca .

Inalta Curte constata ca instantele de fond au pronuntat o solutie corecta, intrucat categoria de cheltuieli pretinsa de reclamanta a fi recuperata in temeiul art.274 C.proc.civ. nu poate fi inclusa in sfera celor apreciate ca fiind ocazionate de proces, in sensul legii procesual civile.

Chiar daca vechiul cod de procedura civila, aplicabil in cauza, stabileste doar intr-o maniera indirecta in ce constau cheltuielile de judecata, ele trebuie sa reprezinte o cheltuiala suportata de parte, necesara, din perspectiva sa, pentru buna desfasurare a procesului. Or, in speta, cheltuielile cu salariul consilierului juridic nu au fost determinate direct de existenta procesului.

Astfel, asa cum s-a precizat in considerentele deciziei recurate, potrivit art. 3 alin.(2) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic, consilierul juridic angajat in munca are statut de salariat, avand, intre atributii, pe aceea de a asigura reprezentarea juridica persoanei cu care are raporturi de munca .

Conform art. 13 si 60 alin.(1) din Statutul profesiei, pentru activitatea depusa, consilierul juridic are dreptul, ca salariat, la o remuneratie de baza, stabilita prin negociere . Potrivit art. 60 alin.(2), deosebit de remuneratia de baza astfel stabilita, in considerarea specificului muncii si a importantei sociale a serviciilor profesionale, in temeiul art. 25 si 26 din Legea nr. 53/2003, consilierul juridic poate negocia prestatii suplimentare in bani reprezentand clauza de mobilitate (atunci cand executarea obligatiilor de serviciu de catre salariat nu se realizeaza intr-un loc stabil) si clauza de confidentialitate.

Potrivit art. 43 si 44 din Codul muncii, delegarea reprezinta exercitarea temporara, din dispozitia angajatorului, de catre salariat, a unor lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu in afara locului sau de munca . Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de delegare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil.

Prin urmare, consilierul juridic este un salariat care isi desfasoara activitatea conform contractului de munca si fisei postului, tinut fiind de obligatia asumata de a-si indeplini atributiile ce ii revin, in aceste atributii fiind inclusa si obligatia de reprezentare juridica a societatii in litigiile cu tertii. Indeplinirea acestei obligatii in afara locului sau de munca reprezinta un aspect ce tine de executarea contractului sau de munca, independent de orice imprejurare extrinseca acestuia, cum este existenta, la un moment dat, a unui litigiu in care angajatorul este antrenat si indiferent de modul de solutionare a acestui litigiu, dat fiind ca obligatia de reprezentare este o obligatie de diligenta si nu de rezultat.

In speta, reclamanta nu a contestat existenta raportului de munca al consilierului juridic, solicitand chiar drepturile salariale pe care le-a achitat acestuia, in baza contractului de munca . In ceea ce priveste indemnizatia de delegare (pe care in recurs a denumit-o fie indemnizatie de delegare, fie indemnizatie de deplasare, fara a distinge intre cele doua notiuni, desi, potrivit H.G. nr.1860/2006 delegarea presupune activitatea in alta localitate, iar deplasarea se face in cadrul aceleiasi localitati) a invocat un acord colectiv incheiat in conformitate cu prevederile Legii nr.62/2011 privind dialogul social, intre angajator si federatiile sindicale, in vigoare de la 1.04.2015, prin care s-a obligat sa achite o astfel de indemnizatie de delegare, daca durata delegarii depaseste 12 ore.

Astfel, se constata ca, dupa cum chiar recurenta a mentionat, obligatia de plata a drepturilor salariale in calitate de angajator nu isi are izvorul in litigiul pendinte, ci deriva din raportul juridic de munca . In consecinta, cheltuielile salariale, care includ si indemnizatia de delegare, nu reprezinta o cheltuiala ocazionata de desfasurarea unui anume proces, ci obligatia corelativa a angajatorului in orice situatie in care este vorba de prestarea muncii pentru care a fost angajat salariatul, in cauza activitatea de consilier juridic. Acesta poate beneficia, potrivit specificului activitatii, de o clauza de mobilitate remunerata cu un adaos la salariul de baza sau, cum este cazul in prezenta cauza, de un drept salarial suplimentar pentru ziua de deplasare, care acopera efortul salariatului de a desfasura aceeasi activitate intr-o alta localitate, indemnizatie a carei acordare este conditionata de depasirea unei limite temporale in executarea acelei activitati .

In consecinta, ceea ce pretinde recurenta nu sunt cheltuieli efectuate exclusiv in considerarea procesului judiciar, cum ar fi cheltuieli de transport sau cazare, ci drepturi salariale pe care aceasta le achita propriului salariat in exercitarea sarcinilor sale de serviciu, astfel ca acestea exced notiunii de cheltuieli de judecata astfel cum aceasta este reglementata de legislatia procesual civila.

Fata de aceste considerente, Inalta Curte retine ca instanta de apel a procedat la o corecta aplicare a dispozitiilor legale, nefiind incident art.304 pct.9 C.proc.civ., motiv pentru care a respins recursul ca nefondat.