Cauza Cazan impotriva Romaniei. Rele tratamente aplicate unui avocat in timpul reprezentarii unui client in faza de urmariere penala

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a patra), reunita intr-o camera compusa din Andras Sajo, presedinte, Vincent A. De Gaetano, Bostjan M. Zupancic, Nona Tsotsoria, Paulo Pinto de Albuquerque, lulia Antoanella Motoc, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, judecatori, si Frangoise Elens-Passos, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 15 martie 2016, pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 30.050/12) indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul lonut Cazan (reclamantul), a sesizat Curtea la 8 mai 2012, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

2. Guvernul roman (Guvernul)a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamantul pretinde, in special, ca a fost insultat si agresat in sediul politiei de catre un politist, in timp ce reprezenta un client, in calitate de avocat, in cursul urmaririi penale; in continuare, se plange ca nu a fost efectuata o ancheta eficienta de catre autoritatile competente in urma plangerii sale penale formulate impotriva respectivului politist.

4. La 30 ianuarie 2013, cererea a fost comunicata Guvernului.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei

5. Reclamantul s-a nascut in 1979 si locuieste in Constanta. Este de profesie avocat.

A. Incidentul din 12 iulie 2010

1. Versiunea reclamantului

6. La 12 iulie 2010, reclamantul s-a deplasat impreuna cu clientul sau, S.G., spre sectia de politie Constanta, in legatura cu urmarirea penala care era in curs de desfasurare impotriva clientului sau. Reclamantul dorea sa studieze documentele din dosar si sa clarifice anumite detalii ale anchetei care era efectuata de C.P. Reclamantul si S.G. au fost primiti in biroul lui CP.

7. Reclamantul i-a solicitat explicatii lui C.P. cu privire la ordonanta de incepere a urmaririi penale pe care o vazuse la dosar si care nu ii fusese comunicata clientului sau. In acel moment, C.P. a inceput sa-l insulte pe reclamant, afirmand ca nu are niciun drept sa ii adreseze intrebari. Reclamantul si S.G. s-au ridicat si s-au pregatit sa iasa din biroul lui C.P. Acesta din urma le-a cerut sa semneze un proces-verbal prin care declarau ca au luat cunostinta de urmarirea penala in curs; reclamantul afirma ca procesul-verbal indica o data anterioara cu 6 luni. Reclamantul a refuzat sa semneze documentul in cauza, iar politistul l-a insultat din nou si l-a impins sa stea pe un scaun, spunand ca nu le va permite sa paraseasca sectia de politie inainte de a semna actul respectiv. C.P. i-a telefonat politistului care era de paza pentru a-i cere sa nu le permita acestora sa iasa si a inchis cu cheia usa de la biroul sau.

8. In continuare, reclamantul i-a spus lui C.P. ca, daca nu ii lasa sa iasa, va suna la numarul de urgenta de pe telefonul sau mobil. C.P. a vrut sa ii smulga telefonul si i-a rasucit degetul inelar de la mana stanga, in care il tinea. S.G. a incercat la randul sau sa apeleze numarul de urgenta de pe propriul telefon mobil. C.P. a deschis apoi usa, continuand sa il insulte pe reclamant si amenintandu-l ca il va urmari si ii va distruge cariera. Acesta a rupt imputernicirea avocatiala prin care S.G. Ii dadea mandat reclamantului sa il reprezinte in fata organelor de urmarire penala si i-a interzis reclamantului sa mai revina in biroul sau. Apoi reclamantului si lui S.G. li s-a permis sa paraseasca sectia de politie.

2. Versiunea Guvernului

9. La 12 iulie 2010, orele 9,20, reclamantul si S.G. s-au prezentat la sectia de politie. Politistul prezent la poarta le-a solicitat sa prezinte documentele de identitate si a notat datele acestora de identitate intr-un registru . Au fost condusi apoi in biroul lui C.P. La momentul producerii faptelor, C.P. era comisarul-sef al biroului de cercetari penale al Politiei Transporturi Constanta, care era insarcinat cu anchetarea dosarelor care prezentau un anumit grad de complexitate.

10. Dupa ce a studiat dosarul clientului sau, reclamantul si-a exprimat nemultumirea fata de desfasurarea urmaririi penale si i-a solicitat clarificari lui C.P., in special in ceea ce priveste ordonanta de incepere a urmaririi penale, care nu-i fusese comunicata clientului sau.

11. Pe baza unui proces-verbal redactat de C.P. la 12 iulie 2010, Guvernul indica faptul ca in jurul orei 10.00, C.P. le-a prezentat reclamantului si lui S.G. un proces-verbal pentru a-l semna; procesul-verbal includea mentiuni potrivit carora partile interesate ar fi luat cunostinta despre acuzatia penala, incadrarea juridica a faptelor, precum si drepturile si obligatiile prevazute de lege. Reclamantul a refuzat sa-l semneze, i-a spus si lui S.G. sa refuze si a declarat ca intentioneaza sa se planga procurorului ierarhic superior despre faptul ca S.G. nu a primit o notificare privind inceperea urmaririi penale impotriva sa.

12. Reclamantul si S.G. au vrut sa iasa din birou fara a semna procesul-verbal si C.P. a insistat ca ei sa il semneze. Acesta s-a asigurat telefonic ca politistul care era de paza la intrare a notat corect datele privind prezenta reclamantului si a lui S.G. In sectia de politie. A incercat din nou sa-i convinga sa semneze respectivul proces-verbal. C.P. si reclamantul si-au exprimat fiecare intentia de a depune plangere unul impotriva celuilalt. C.P. i-a inmanat reclamantului imputernicirea semnata de clientul sau si i-a precizat ca S.G. va fi citat pentru a fi audiat in calitate de invinuit.

13. Pe baza informatiilor furnizate de Politia Constanta, Guvernul indica faptul ca usile sectiei de politie nu sunt inchise cu cheia decat la sfarsitul zilei de lucru; in plus, cheile nu sunt tinute in broasca.

14. In cele din urma, Guvernul adauga ca, in toata perioada in care a fost prezent in sectia de politie, reclamantul a adoptat o atitudine ireverentioasa si a facut remarci cu privire la ilegalitatile pretins comise de C.P. Acesta din urma l-a informat despre posibilitatea de a se plange autoritatilor competente. Dupa acest schimb de cuvinte, reclamantul si S.G. au parasit biroul lui C.P.

B. Examinarea medico-legala a reclamantului

15. Dupa acest incident, reclamantul s-a deplasat la serviciul de medicina legala din Constanta, care l-a trimis catre un spital din acelasi oras pentru a efectua o radiografie a degetului inelar stang. Sectia ortopedie a spitalului a intocmit, in aceeasi zi, un certificat medical din care reiesea ca reclamantul avea o entorsa la degetul respectiv. Cu aceasta ocazie, degetul reclamantului a fost imobilizat cu o atela din ghips.

16. Potrivit certificatului medico-legal emis la 16 iulie 2010 de serviciul de medicina legala, reclamantul prezenta leziuni traumatice care ar fi putut sa fie cauzate de suprasolicitarea articulatiei interfalangiene si care ar fi putut data din 12 iulie 2010. In plus, reclamantului i s-a recomandat sa continue ingrijirile medicale intre 5 si 7 zile .

C. Procedura penala

17. La 13 iulie 2010, reclamantul a depus plangere penala impotriva lui C.P. pentru purtare abuziva, lipsire de libertate in mod ilegal si ultraj. La 15 iulie 2010, C.P. a formulat, de asemenea, plangere penala impotriva reclamantului pentru denuntare calomnioasa si sfidarea organelor judiciare. Cele doua plangeri au fost inaintate Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta (parchetul), care, la 16 iulie 2010, a decis sa le conexeze.

18. La 4 august 2010, reclamantul a dat o declaratie la politie; a repetat versiunea sa asupra faptelor.

19. La 6 august 2010, S.G. a dat, la randul sau, o declaratie la politie. A declarat ca atitudinea lui C.P. a fost una neplacuta, ca l-a impiedicat sa iasa din birou si ca a insistat ca el sa semneze o serie de documente si ca acesta a raspuns in mod nepoliticos la intrebarile reclamantului. Acesta a declarat, de asemenea, ca C.P. a smuls telefonul din mana reclamantului si ca i-a amenintat pe amandoi. Dupa incident, S.G. l-a insotit pe reclamant la serviciul de medicina legala, pentru ca pe acesta din urma il durea mana stanga.

20. La 4 august 2011, parchetul l-a audiat pe reclamant, care a repetat versiunea sa asupra faptelor.

21. La 8 august 2011, parchetul l-a audiat pe C.P.; el a negat ca l-a agresat pe reclamant si a pretins ca doar i-a strans mana, la inceputul intalnirii, in semn de salut. De asemenea, a confirmat ca a avut o discutie animata cu reclamantul, dar ca a folosit un limbaj corect, spre deosebire de reclamant. Acesta i-a blocat accesul la usa pentru a-l convinge sa semneze procesul-verbal. Nu a sunat la poarta decat pentru a se asigura ca datele de identitate ale reclamantului si ale clientului sau au fost inregistrate si apoi i-a lasat sa plece. Intre timp, un alt justitiabil astepta pe culoar si a auzit ce se intampla in birou; odata ce reclamantul a plecat, i-a declarat lui C.R consternarea in privinta comportamentului reclamantului.

22. La 23 august 2011, parchetul a emis o rezolutie de neincepere a urmaririi penale in favoarea lui C.P. si a reclamantului. In ceea ce priveste acuzatiile impotriva lui C.P., parchetul a considerat ca elementele constitutive ale infractiunilor invocate de reclamant nu erau reunite. Ca urmare a plangerii reclamantului, aceasta rezolutie a fost confirmata la 14 octombrie 2011 de procurorul ierarhic superior de la acelasi parchet.

23. La 10 octombrie 2011, reclamantul a sesizat Curtea de Apel Constanta (curtea de ape!)cu o plangere impotriva rezolutiilor parchetului. Reclamantul si C.P. au fost ascultati in cadrul sedintei publice din 27 octombrie 2011.

24. Prin Hotararea definitiva din 22 noiembrie 2011, curtea de apel a respins plangerea reclamantului. Hotararea, care nu face nicio trimitere la certificatul medico-legal care se referea la reclamant (supra, pct. 16), prevede urmatoarele in partile sale relevante:

``Examinand probatoriul administrat in cauza, prin prisma criticilor aduse de petent, a actelor si documentelor din dosar, curtea [de apel] constata ca nu sunt elemente certe care sa conduca la antrenarea raspunderii penale a lui [...] C.P. sub aspectul infractiunilor reclamate. ``

D. Pjangerea disciplinara in fata baroului

25. intre timp, la o data nespecificata, C.P. a sesizat Baroul Constanta cu o plangere disciplinara impotriva reclamantului cu privire la incidentul din 12 iulie 2010. Printr-o decizie din 5 octombrie 2010, Consiliul Baroului a respins plangerea pe motiv ca reclamantul isi indeplinise obligatiile profesionale conform legii si comportamentul sau nu angaja raspunderea disciplinara. Prin Decizia din 19 si 20 februarie 2011, Consiliul Uniunii Nationale a Barourilor din Romania a respins contestatia lui C.P.

E. Alte evenimente

26. La 30 iulie 2010, Parchetul de pe langa Judecatoria Mangalia a admis cererea reclamantului, in calitatea sa de avocat al lui S.G., de recuzare a lui C.P. din dosarul penal impotriva clientului sau, cu motivarea ca desfasurarea unei alte proceduri penale intre reclamant si C.P. era de natura sa creeze suspiciuni cu privire la impartialitatea autoritatilor de urmarire penala.

27. intre timp, in conditiile in care incidentul din 12 iulie 2010 fusese dezvaluit in presa locala, politia a efectuat o ancheta interna. La 9 august 2010, politistul responsabil pentru ancheta a propus deschiderea unei proceduri disciplinare impotriva lui C.P. Curtea nu a fost informata despre rezultatul acestei proceduri.

II. Dreptul intern relevant

28. Prevederile relevante din Codul penal si din Codul de procedura penala, in formularea lor in vigoare la momentul faptelor, sunt cuprinse in Hotararea Poede impotriva Romaniei (nr. 40.549/11, pct. 35a��36, 15 septembrie 2015).

III. Documente relevante ale Consiliului Europei

29. Prevederile relevante ale Recomandarii Rec(2001)10 a Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei privind Codul european de etica al politiei, adoptata la 19 septembrie 2001, figureaza in Hotararea Bouyid impotriva Belgiei[(MC), nr. 23.380/09, pct. 50a��51, CEDO 2015]. Aceasta recomandare cuprinde, intre altele, urmatoarele prevederi:

III. Politia si sistemul de justitie penala

``[...]

10. Politia trebuie sa respecte rolul avocatilor apararii in procesele de justitie penala si, daca este necesar, sa contribuie la asigurarea dreptului efectiv de a avea acces la asistenta juridica, in mod deosebit in cazul persoanelor private de libertate.``

30. Expunerea de motive la Recomandarea Rec (2001)10 cuprinde urmatoarele precizari cu privire la aplicarea art. 10 din recomandare:

``Art. 10 subliniaza faptul ca politia trebuie sa respecte rolul avocatilor apararii in procesele de justitie penala. Acest lucru implica, printre altele, ca politia sa nu se amestece in mod nejustificat in activitatea lor, si nici sa-i supuna vreunei forme de intimidare sau de constrangere. In plus, politia nu va face o asociere intre avocatii apararii si clientii lor. Sprijinul din partea politiei in ceea ce priveste dreptul infractorului la asistenta juridica este necesar mai ales atunci cand persoana interesata este privata de libertate de catre politie.``

IN DREPT

I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 3 din Conventie

31. Reclamantul sustine, in special, ca a fost supus la rele tratamente de catre un politist in timp ce reprezenta un client, in calitate de avocat, in cursul unei anchete penale si se plange ca nu a fost efectuata o ancheta eficienta de catre autoritatile competente in urma plangerii sale penale care il viza pe respectivul politist. Acesta invoca art. 3, 6, 10, 14 si 17 din Conventie .

Curtea, responsabila cu incadrarea juridica a faptelor, constata ca aceste capete de cerere se confunda si considera ca este adecvat sa examineze acuzatiile reclamantului doar din perspectiva art. 3 din Conventie, care este formulat dupa cum urmeaza:

``Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.``

A. Cu privire la admisibilitate

32. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 A� 3 lit. a) din Conventie si ca nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Il declara asadar admisibil.

B. Cu privire la fond

1. Cu privire la aspectul material al art. 3

a) Argumentele partilor

33. Reclamantul nu a prezentat observatii cu privire la acest punct, dar a sustinut ca isi mentine plangerea astfel cum este prezentata in formularul cererii.

34. Facand referire la Cauza Klaas impotriva Germaniei (22 septembrie 1993, pct. 30, seria A, nr. 269), Guvernul afirma ca acuzatiile reclamantului nu sunt sustinute de elemente de proba adecvate. Acesta considera ca reclamantul nu a fost supus unor rele tratamente din partea unor agenti ai statului. Admite ca reclamantul si C.R au avut o discutie aprinsa si ca, dupa incident, reclamantul a prezentat usoare leziuni la mana stanga; cu toate acestea, nu a fost stabilita legatura dintre cele doua evenimente. Potrivit concluziilor medicului legist, o posibila cauza a leziunii era suprasolicitarea, ceea ce nu implica neaparat o agresiune.

35. in subsidiar, Guvernul face referire la circumstantele particulare ale spetei, inclusiv in special la concluziile medicului legist, la natura leziunii suferite de reclamant, la consecintele minore asupra sanatatii acestuia si lipsa unor indicii speciale de vulnerabilitate in ceea ce il priveste si considera ca leziunile suferite nu au atins pragul minim de gravitate necesar pentru a intra in domeniul de aplicare a art. 3 din Conventie .

36. Tot in subsidiar, acesta indica faptul ca declaratiile persoanelor audiate in speta erau contradictorii si insuficiente pentru a stabili existenta unei infractiuni; accentueaza contradictiile dintre declaratia reclamantului si cea a lui S.G., care difera in descrierea comportamentului lui C.P., precum si in privinta intrebarii daca acesta i-a smuls sau nu reclamantului telefonul din mana. In acest sens, Guvernul observa ca nimic nu indica in speta faptul ca reclamantul era stangaci, in conditiile in care acesta afirma ca tinuse telefonul in mana stanga. In privinta lui C.P., el nu a putut prezenta nicio proba obiectiva, intrucat era singur in birou si nu exista supraveghere video. De altfel, C.P si-a exprimat temerea ca reclamantul incearca, prin acest incident, sa obtina recuzarea sa in dosarul penal deschis impotriva lui S.G.

37. Guvernul concluzioneaza asupra lipsei unei incalcari a art. 3 din Conventie sub aspect material .

b) Motivarea Curtii

38. Curtea face trimitere la principiile generale aplicabile aspectului material al art. 3 din Conventie, pe care le-a reiterat recent in Hotararea Bouyid (citata anterior, pct. 81a��90).

39. Curtea arata ca in speta versiunile partilor sunt contradictorii cu privire la incidentul din 12 iulie 2010; desi nu contesta faptul ca reclamantul a suferit o entorsa a inelarului stang care a necesitat intre 5 si 7 zile de ingrijiri medicale, partile nu sunt de acord cu privire la cauzele entorsei. Guvernul face in special trimitere la lipsa elementelor de proba in sprijinul acuzatiilor reclamantului (supra.pct. 35).

40. Cu toate acestea, Curtea reaminteste ca a reiterat principiul conform caruia sarcina probei faptelor savarsite revine autoritatilor atunci cand o persoana se afla in mainile politiei sau unei autoritati comparabile; de asemenea, precizeaza ca acest principiu se aplica chiar si in cazul in care persoana se afla intr-un alt context decat lipsirea de libertate propriu-zisa, precum este cazul unui control al identitatii sau al unui simplu interogatoriu (Bouyid, citata anterior, pct. 84). Totodata, a mai subliniat ca interzicerea utilizarii fortei fizice, atunci cand nu este strict necesar impusa de comportamentul persoanei interesate, se aplica atunci cand aceasta din urma este lipsita de libertate sau, mai general, atunci cand se confrunta cu agenti ai fortelor de ordine (Bouyid, citata anterior, pct. 88). Desi, spre deosebire de Cauza Bouyid, citata anterior, reclamantul in speta s-a prezentat din proprie initiativa la sectia de politie, Curtea noteaza ca acesta s-a confruntat cu un agent al fortelor de ordine in calitatea sa de avocat al unui client care dorea informatii cu privire la un dosar penal deschis impotriva sa.

41. in acest sens, Curtea acorda o importanta deosebita faptului ca reclamantul intervenea in calitatea sa de avocat. Curtea a recunoscut deja anterior statutul special al avocatilor care, in calitate de intermediari intre justitiabili si instante, ocupa o pozitie centrala in administrarea justitiei [Morice impotriva Frantei(MC), nr. 29.369/10, pct. 132a��133, 23 aprilie 2015]. A reamintit, totodata, ca avocatii beneficiaza de drepturi si privilegii exclusive, care pot varia de la o jurisdictie la alta; Curtea a recunoscut astfel avocatilor o anumita marja de manevra in privinta declaratiilor pe care le fac in fata instantelor (Casado Coca impotriva Spaniei,24 februarie 1994, pct. 46, seria A, nr. 285-A, si Steur impotriva Tarilor de Jos,nr. 39.657/98, pct. 38, CEDO 2003-XI). Aceste principii trebuie sa se aplice cu atat mai mult atunci cand este vorba despre a recunoaste avocatilor dreptul de a-si exercita profesia protejati de orice rele tratamente .

42. Curtea constata ca politiei ii revine asadar obligatia sa respecte rolul avocatilor, sa nu intervina in mod nejustificat in activitatea lor si nici sa-i supuna vreunei forme de intimidare sau de constrangere (a se vedea supra,pct. 29 si 30 si art. 10 din Codul european de etica al politiei si expunerea sa de motive) si, prin urmare, la rele tratamente de vreun fel. Aceasta obligatie trebuie sa se aplice cu atat mai mult pentru a asigura protectia avocatilor care actioneaza in calitatea lor oficiala, impotriva relelor tratamente .

43. Considera asadar ca principiul reiterat in Cauza Bouyid, citata anterior, in ceea ce priveste sarcina probarii celor intamplate in sectia de politie se aplica in speta si ca sarcina probei le revenea autoritatilor.

44. Reclamantul a prezentat, atat in fata autoritatilor nationale, cat si in fata Curtii, un certificat medical din 12 iulie 2010 si un certificat medico-legal din 16 iulie 2010 care atestau ca a suferit o entorsa a degetului inelar stang care necesita intre 5 si 7 zile de ingrijiri medicale [supra,pct. 15 si 16; a se vedea, a contrario, Qelik impotriva Turciei(nr. 1), nr. 39.324/02, pct. 33, 20 ianuarie 2009]. Or, Guvernul nu a prezentat niciun element care sa puna sub semnul indoielii varianta pe care reclamantul a prezentat-o in mod constant, si anume ca politistul i-a rasucit degetul inelar de la mana stanga, in care tinea telefonul mobil, intr-adevar, desi politistul a negat in mod constant in cadrul procedurii interne ca l-a agresat pe reclamant, acesta din urma a sustinut contrariul cu o constanta similara (supra,pct. 18 si 20). In plus, avand in vedere ca ancheta prezinta deficiente semnificative (infra,pct. 58a��62), nu se poate deduce veridicitatea declaratiei politistului doar pe baza faptului ca ancheta nu a furnizat un element care sa o contrazica (Bouyid, citata anterior, pct. 96).

45. Prin urmare, Curtea considera suficient stabilit ca reclamantul a suferit o entorsa a degetului inelar de la mana stanga in timp ce se afla la sectia de politie.

46. in continuare observa ca Guvernul a sustinut ca prejudiciul suferit de reclamant nu a atins pragul minim de severitate necesar pentru a intra in domeniul de aplicare a art. 3 din Conventie . Cu toate acestea, Curtea noteaza ca leziunea in cauza nu a fost superficiala, in masura in care i s-a recomandat sa continue ingrijirile medicale timp de 5 pana la 7 zile (supra, pct. 16).

47. in plus, tine sa sublinieze ca tratamentul aplicat reclamantului nu a fost in niciun fel impus de comportamentul sau. Chiar presupunand ca reclamantul ar fi dat dovada de o atitudine lipsita de respect fata de politist (supra, pct. 14), nimic din dosar nu indica si, de altfel, nici Guvernul nu sugereaza ca ar fi avut un comportament violent care sa impuna utilizarea fortei fizice impotriva sa.

48. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a concluziona ca in speta a existat un tratament degradant (mutatis mutandis, Bouyid, citata anterior, pct. 112).

49. Prin urmare, a avut loc o incalcare sub aspect material a art. 3 din Conventie .

2. Cu privire la aspectul procedural al art. 3

a) Argumentele partilor

50. Reclamantul nu a prezentat observatii cu privire la acest punct, dar a indicat faptul ca isi mentine capatul de cerere astfel cum a fost prezentat in formularul cererii.

51. Referindu-se la observatiile sale cu privire la aspectul material al art. 3, Guvernul apreciaza ca acuzatiile reclamantului nu puteau fi ``sustinute`` pana la punctul in care sa genereze obligatia de a investiga din partea autoritatilor.

52. in subsidiar, afirma ca a fost deschisa o ancheta penala in urma plangerii penale a reclamantului. Cu toate ca ancheta a fost finalizata printr-o rezolutie de neincepere a urmaririi penale, nimic nu permite sa existe indoieli asupra temeiniciei sale. Autoritatile au facut verificarile necesare: i-au audiat pe reclamant si pe clientul sau, precum si pe politist. In plus, certificatul medico-legal prezentat de reclamant a fost depus la dosar. Pe baza acestor elemente de proba parchetul a concluzionat ca nu erau suficiente pentru a stabili, dincolo de orice indoiala rezonabila, raspunderea penala a politistului implicat. Aceasta solutie a fost confirmata de instante, in urma contestatiei reclamantului. Guvernul observa ca reclamantul, avocat de profesie, ar fi putut solicita instantelor investigatii suplimentare, ceea ce totusi nu a facut.

53. Guvernul considera ca, presupunand chiar ca agentul Fa atins pe reclamant pentru a-l opri sa formeze numarul de urgenta, intentia de a-i provoca o leziune nu a fost stabilita; or, potrivit prevederilor relevante ale Codului penal, infractiunea de purtare abuziva impune stabilirea unei actiuni savarsite cu intentie. In mod similar, actele de violenta comise din culpa nu au caracter penal in cazul in care leziunile provocate necesita mai putin de 10 zile de ingrijiri medicale. Prin urmare, singura posibilitate ca reclamantului sa-i fie examinat acest capat de cerere ar fi fost o actiune in raspundere civila delictuala, in baza prevederilor art. 998 si 999 din vechiul Cod dvil, ceea ce el nu a facut.

54. in cele din urma, Guvernul considera ca ancheta a fost efectuata cu independenta si celeritatea impuse de jurisprudenta Curtii in materie. Guvernul concluzioneaza asupra lipsei unei incalcari sub aspect procedural a art. 3 din Conventie .

b) Motivarea Curtii

55. Curtea face trimitere la principiile generale aplicabile aspectului procedural al art. 3 din Conventie, pe care le-a reiterat recent in Hotararea Bouyid (citata anterior, pct. 11Aa��123).

56. in speta, avand in vedere probele care i-au fost prezentate, in special certificatul medico-legal al reclamantului, Curtea considera ca acuzatiile de rele tratamente puteau fi ``sustinute`` in sensul jurisprudentei sale in materie.

57. in continuare, Curtea constata ca a fost efectuata o ancheta in prezenta cauza. Ramane de apreciat diligenta cu care aceasta a fost efectuata si caracterul sau ``efectiv``.

58. Curtea observa ca, desi reclamantul si clientul sau au fost audiati in august 2010, (supra, pct. 18 si 19), politistul in cauza nu a fost audiat decat in august 2011, adica la un an dupa incident (supra, pct. 21). Guvernul nu a explicat intarzierea anchetei. In continuare, noteaza ca, in afara de aceste audieri, in speta nu a fost efectuat niciun alt act de ancheta; in aceasta privinta, observa ca, desi nu au existat martori oculari directi, alte persoane erau totusi prezente in acelasi timp in care reclamantul si S.G. se aflau in sectia de politie, atat printre politisti, cat si printre justitiabili (supra, pct. 9 si 21). De asemenea, nu s-a procedat la o confruntare intre reclamant si politistul in cauza, nici la o audiere a medicilor care l-au consultat sau l-au ingrijit pe reclamant. Astfel de masuri ar fi putut sa contribuie la clarificarea faptelor.

59. in plus, din deciziile luate in acest caz nu reiese ca parchetul sau curtea de apel au examinat documentele medicale depuse la dosar de catre reclamant, in special certificatul medico-legal (supra, pct. 16). De altfel, in lapidara sa Hotarare din 22 noiembrie 2011, curtea de apel nu a contestat faptul ca incidentul din 12 iulie 2010 s-a produs asa cum a descris reclamantul in plangerea penala, ci s-a limitat doar la a constata lipsa unor elemente certe care sa probeze teza raspunderii penale, fara a examina daca aceasta lipsa a probelor era rezultatul deficientelor anchetei.

60. in acest context si fara a pune la indoiala rationamentul Guvernului cu privire la incadrarea juridica a faptelor in speta si, in special, existenta intentiei pentru a stabili in concret existenta unei infractiuni in dreptul penal roman (supra, pct 53), Curtea observa ca acesta intervine dupa producerea faptelor si ca autoritatile nationale, carora le revenea sarcina de a efectua o ancheta efectiva in speta, nu au procedat in niciun caz la un astfel de rationament

61. in ceea ce priveste argumentul Guvernului intemeiat pe posibilitatea ca reclamantul sa formuleze o actiune civila in despagubiri (supra, pct. 53), Curtea reaminteste ca a constatat deja ca, daca autoritatile s-ar limita sa reactioneze in caz de rele tratamente deliberat aplicate de catre reprezentantii statului doar prin acordarea unei simple indemnizatii, fara a lupta sa urmareasca si sa pedepseasca pe cei responsabili, agentii statului ar fi putut incalca in unele cazuri drepturile persoanelor supuse practic controlului lor, cu impunitate absoluta, iar interdictia legala absoluta a torturii si a tratamentelor inumane sau degradante ar fi lipsita de efect util, in ciuda importantei sale fundamentale [a se vedea, in acest sens, Gafgen impotriva Germaniei (MC), nr. 22.978/05, pct. 119, CEDO 2010, cu referintele citate].

62. Tinand seama de elementele mentionate anterior, Curtea apreciaza ca reclamantul nu a beneficiat de o ancheta efectiva, in consecinta, concluzioneaza in sensul incalcarii sub aspect procedural a art. 3 din Conventie .

II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 5 A� 1 din Conventie

63. Reclamantul se plange, de asemenea, ca a fost sechestrat la 12 iulie 2010 in biroul lui C.R pentru a semna, impotriva vointei sale, un proces-verbal redactat de acesta din urma; invoca art. 5 A� 1 din Conventie, redactat dupa cum urmeaza:

``1. Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale:

a) daca este detinut legal pe baza condamnarii pronuntate de catre un tribunal competent;

b) daca a facut obiectul unei arestari sau al unei detineri legale pentru nesupunerea la o hotarare pronuntata, conform legii, de catre un tribunal ori in vederea garantarii executarii unei obligatii prevazute de lege;

c) daca a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, atunci cand exista motive verosimile de a se banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice ale necesitatii de a-l impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia;

d) daca este vorba de detentia legala a unui minor, hotarata pentru educatia sa sub supraveghere, sau despre detentia sa legala, in scopul aducerii sale in fata autoritatii competente;

e) daca este vorba despre detentia legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond; [...]

f) daca este vorba despre arestarea sau detentia legala a unei persoane pentru a o impiedica sa patrunda in mod ilegal pe teritoriu sau impotriva careia se afla in curs o procedura de expulzare ori de extradare ."

64. Guvernul contesta acest argument. Bazandu-se pe contradictiile dintre declaratia reclamantului si cea a clientului sau in ceea ce priveste intrebarea daca C.P. a incuiat cu cheia usa de la birou, precum si pe informatiile furnizate de politia din Constanta (supra,pct. 13), Guvernul considera ca reclamantul nu a suferit o lipsire de libertate. Pe de alta parte, incidentul in cauza nu a durat mai mult de 5a��10 minute, perioada scurta de timp nejustificand afirmatiile reclamantului ca s-a simtit lipsit de libertate.

65. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 A� 3 lit. a) din Conventie si ca nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Il declara asadar admisibil.

66. Curtea reaminteste ca, pentru a determina daca un individ este ``lipsit de libertate`` in sensul art. 5, se pleaca de la situatia concreta si se ia in considerare un ansamblu de criterii cum ar fi tipul, durata, efectele si modalitatile de executare ale masurii in cauza [Guzzardi impotriva Italiei,6 noiembrie 1980, pct. 92, seria A, nr. 39, si Mogos impotriva Romaniei(dec.), nr. 20.420/02, 6 mai 2004]. Totodata, adesea este necesar, pentru a se pronunta asupra existentei unei incalcari a drepturilor aparate de Conventie, sa se consacre discernerii realitatii dincolo de aparente si de vocabularul folosit (a se vedea, de exemplu, referitor la art. 5 A� 1, Van Droogenbroeck impotriva Belgiei,24 iunie 1982, pct. 38, seria A, nr. 50).

67. in speta, Curtea noteaza ca partile dau faptelor versiuni diferite in ceea ce priveste intrebarea daca C.P. a incuiat usa de la birou pentru a-l impiedica pe reclamant sa iasa (supra, pct. 7 si 13). In aceasta privinta, noteaza ca in momentul in care a fost audiat in timpul anchetei clientul reclamantului nu a mentionat faptul ca C.P. ar fi inchis usa de la birou cu cheia (supra, pct. 19).

68. Curtea reafirma ca politia are obligatia sa respecte rolul avocatilor, sa nu intervina in mod nejustificat in activitatea lor si nici sa-i supuna vreunei forme de intimidare sau de constrangere (supra, pct. 42). Chiar presupunand ca politistul in cauza s-a comportat asa cum sustine reclamantul, Curtea noteaza ca partile nu contesta durata scurta de timp a masurii, aceasta nedepasind mai mult de 10 minute. Cu toate ca a concluzionat anterior ca poate fi vorba despre lipsire de libertate in cazul in care masura nu este decat de scurta durata (Foka impotriva Turciei, nr. 28.940/95, pct. 75, 24 iunie 2008), Curtea considera ca, avand in vedere imprejurarile specifice ale spetei, reclamantul nu a fost lipsit de libertate in sensul art. 5 A� 1 din Conventie . In special, Curtea acorda importanta faptului ca reclamantul a mers din proprie initiativa la sectia de politie si a putut sa plece din acel loc la scurt timp dupa incidentul pe care il denunta [a se vedea, a contrario, Creanga impotriva Romaniei (MC), nr. 29.226/03, pct. 94a��100, 23 februarie 2012].

69. in consecinta, Curtea concluzioneaza ca nu a fost incalcat art. 5 A� 1 din Conventie .

III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

70. In conformitate cu art. 41 din Conventie:

``in cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.``

A. Prejudiciu

71. Reclamantul pretinde 100.000 euro (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit.

72. Guvernul considera ca suma solicitata de reclamant este excesiva in raport cu jurisprudenta Curtii in materie.

73. Curtea considera ca trebuie sa i se acorde reclamantului suma de 11.700 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecata

74. Reclamantul nu a formulat nicio cerere de rambursare a cheltuielilor de judecata suportate pe parcursul procedurii.

C. Dobanzi moratorii

75. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

in unanimitate,

CURTEA:

1. declara cererea admisibila;

2. hotaraste ca a fost incalcat art. 3 din Conventie sub aspect material;

3. hotaraste ca a fost incalcat art. 3 din Conventie sub aspect procedural;

4. hotaraste ca nu a fost incalcat art. 5 A� 1 din Conventie;

5. hotaraste:

a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 A� 2 din Conventie, suma de 11.700 EUR (unsprezece mii sapte sute euro), care trebuie convertita in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii, pentru prejudiciul moral;

b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;

6. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere .