Tacita relocatiune. Proba. Proces verbal de predare preluare a spatiului. Despagubiri. Justificare

Procesul verbal de predare preluare a spatiului reprezinta o proba a folosintei efective a spatiului de catre locatar cat si a recunoasterii indirecte a valabilitatii contractului, cu clauze obligatorii pentru ambele parti, incat, chiar daca la un moment dat a operat o reziliere voluntara a contractului de inchiriere, de vreme ce locatarul nu a eliberat spatiul, el datoreaza despagubiri .

***

Reclamanta R.A APATERM Oradea a chemat-o in judecata pe parata COOP. „M.I.” Oradea, solicitand instantei, ca aceasta sa fie obligata la plata sumei reprezentand despagubiri, desi initial a cerut plata chiriei.

Prin sentinta civila nr.417 /LC din 2 mai 2000, Tribunalul Bihor, Oradea a respins ca nefondata actiunea, retinand ca desi a notificat-o pe parata ca nu mai doreste sa prelungeasca contractul de inchiriere, reclamanta nu s-a prezentat pentru preluarea spatiului, cu toate ca parata i-a comunicat ca renunta la acesta, astfel ca reclamanta nu-si poate invoca propria culpa in sustinerea pretentiilor.

Curtea de Apel Oradea, Sectia comerciala si de contencios administrativ, prin decizia nr.488/C-A din 19 octombrie 2000, a respins, ca nefondat apelul reclamantei, cu motivarea ca aceasta nu a trimis nici un reprezentant pentru a prelua spatiul, fapt ce nu poate fi imputat paratei, cu atat mai mult cu cat nu s-a facut dovada folosirii in continuare a spatiului de catre parata, iar facturile si ordinele de plata depuse la dosar de reclamanta sunt irelevante, fiind emise global.

Reclamanta a declarat recurs, sustinand ca in mod gresit, i-a fost respinsa actiunea, atata timp cat este de esenta contractului de inchiriere faptul ca acesta se poate incheia si prin acordul tacit al partilor, fara vreo formalitate, iar parata s-a folosit de spatiu pe perioada aprilie 1997 – iunie 2000, refuzand achitarea chiriei, asa ca a anexat si procesul verbal de predare-preluare din 20 martie 2000, act care face dovada atat a folosirii spatiului in continuare de catre parata (dupa notificare), cat si a recunoasterii indirecte a valabilitatii contractului de inchiriere, cu clauze obligatorii pentru ambele parti.

Recursul este fondat.
Din examinarea criticilor formulate in recurs, raportate la actele dosarului si la hotararile pronuntate in cauza se constata ca actul nou depus in recurs de reclamanta, respectiv procesul verbal de predare-preluare a spatiului, demonstreaza intr-adevar ca parata a folosit efectiv spatiul in discutie, atat pe perioada facturata cat si in continuare, pana cand s-a procedat la predarea si respectiv preluarea acestuia, in martie 2000.

Este adevarat ca la un moment dat a operat o reziliere voluntara a contractului de inchiriere, dar de vreme ce parata nu a eliberat spatiul, este cert ca ea datoreaza reclamantei in continuare despagubiri, ca urmare a folosintei spatiului in baza unui raport juridic clar si dovedit, iar modificarea de actiune, pentru perioada in care contractul nu a mai subzistat, este corecta.

Ca atare, pretentiile reclamantei, sunt intemeiate si necontestate in ceea ce priveste situatia de fapt .
In consecinta, recursul a fost admis, decizia casata si sentinta schimbata in sensul admiterii actiunii si obligarii paratei la plata despagubirilor.