Decizia C.C.R. nr. 158/2019 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal

1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal, exceptie ridicata de N.E.R. in Dosarul nr. XXX/114/2016 al Tribunalului Buzau - Sectia penala si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. XXXXD/2017.
2. La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
3. Cauza fiind in stare de judecata, presedintele Curtii acorda cuvantul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neintemeiata, a exceptiei de neconstitutionalitate. Invoca in acest sens jurisprudenta in materie a Curtii Constitutionale, si anume deciziile nr. 18 din 19 ianuarie 2016, nr. 445 din 28 iunie 2016, nr. 311 din 9 mai 2017 si nr. 872 din 18 decembrie 2018.
C U R T E A,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
4. Prin Incheierea din 6 iulie 2017, pronuntata in Dosarul nr. XXX/114/2016, Tribunalul Buzau - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal. Exceptia a fost ridicata de N.E.R. cu ocazia solutionarii unei cauze penale privind trimiterea in judecata a inculpatei pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune calificata si uz de fals, prevazute si pedepsite de dispozitiile art. 244 alin. (1) si (2) si, respectiv, de cele ale art. 323 din Codul penal.
5. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autoarea acesteia sustine, in esenta, ca dispozitiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal incalca principiul legalitatii, accesul liber la justitie, dreptul la un proces echitabil, prezumtia de nevinovatie, egalitatea in drepturi si legalitatea pedepsei, in masura in care nu permit ca impacarea partilor sa aiba loc pana la pronuntarea unei hotarari definitive, asa cum se intampla in cazul retragerii plangerii prealabile. Considera ca astfel se creeaza o discriminare intre persoanele care beneficiaza de retragerea plangerii prealabile si cele carora li se aplica dispozitiile de lege criticate.
6. Tribunalul Buzau - Sectia penala apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este nefondata. Arata astfel ca principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. Procesul echitabil nu presupune un drept al partilor si al subiectilor procesuali principali de a dispune, prin impacare, cu privire la actiunea penala atunci cand este pusa in miscare din oficiu, intrucat aceasta este atributul exclusiv al statului, art. 21 alin. (3) din Constitutie reglementand doar modul echitabil de exercitare a ei. In considerarea politicii sale penale, statul poate conditiona producerea efectelor impacarii de nedepasirea momentului procesual al citirii actului de sesizare a instantei, fara a aduce atingere principiului egalitatii cetatenilor in fata legii, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, pentru a limita in timp starea de incertitudine in derularea raporturilor juridice si a restrange posibilitatea de exercitare abuziva a acestui drept .
7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
8. Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal este neintemeiata. In acest sens, arata ca textul de lege criticat nu instituie un tratament discriminatoriu pentru o anumita categorie de persoane, aplicandu-se in mod nediferentiat tuturor persoanelor aflate in aceeasi situatie juridica. Dispozitiile de lege criticate reglementeaza limitarea in timp a posibilitatii de impacare in virtutea atributului exclusiv al legiuitorului de a stabili regulile si procedura de judecata, fara a aduce nicio atingere dreptului la un proces echitabil.
9. Avocatul Poporului considera ca dispozitiile de lege criticate sunt constitutionale, avand in vedere considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 18 din 19 ianuarie 2016.
10. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
C U R T E A,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
11. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
12. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal, care au urmatorul cuprins: "Impacarea produce efecte [...] daca are loc pana la citirea actului de sesizare a instantei."
13. In sustinerea neconstitutionalitatii acestor dispozitii de lege, autoarea exceptiei invoca incalcarea prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectarii Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, ale art. 16 referitor la egalitatea in drepturi, ale art. 21 cu privire la accesul liber la justitie, ale art. 23 alin. (11) si (12) privind prezumtia de nevinovatie si legalitatea pedepsei, precum si ale art. 20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 - referitor la dreptul la un proces echitabil - din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale art. 1 - privind interzicerea generala a discriminarii - din Protocolul nr. 12 la Conventie, respectiv ale art. 7 - referitor la egalitate si nediscriminare - si ale art. 8 - privind accesul efectiv la instantele judiciare nationale - din Declaratia Universala a Drepturilor Omului.
14. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal au mai fost supuse controlului de constitutionalitate prin raportare la aceleasi prevederi din Constitutie si din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale - invocate si in prezenta cauza - si fata de critici similare.
15. Astfel, prin Decizia nr. 311 din 9 mai 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 634 din 3 august 2017, Curtea a respins, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal, retinand ca impacarea constituie intelegerea intervenita intre persoana vatamata/partea civila si suspect/inculpat de a pune capat conflictului nascut din savarsirea infractiunii si de a renunta la punerea in miscare a actiunii penale sau la continuarea procesului penal. Institutia impacarii este reglementata prin dispozitiile art. 159 din Codul penal, articol ce incheie sediul materiei rezervat ansamblului cauzelor care inlatura raspunderea penala. Act bilateral caracterizat prin acordul de vointa dintre persoanele intre care intervine, impacarea este o cauza care inlatura raspunderea penala in privinta anumitor infractiuni si care stinge si actiunea civila, efecte care se produc daca impacarea are loc pana la citirea actului de sesizare a instantei [art. 159 alin. (1), (2) si (3) din Codul penal]. Pentru anumite categorii de persoane fizice sunt inscrise anumite cerinte in alin. (4) al art. 159 din Codul penal, iar pentru persoanele juridice cerintele sunt prevazute de alin. (5) si (6) ale aceluiasi articol .
16. Prin decizia mai sus mentionata, Curtea a retinut, cu privire la continutul institutiei impacarii din noul Cod penal, ca acesta a fost substantial reconsiderat fata de cel din Codul penal din 1969 (art. 132), prin instituirea unor noi conditii si introducerea de dispozitii exprese privind functionarea institutiei in cazul persoanei juridice, remarcandu-se, in primul rand, restrangerea sferei infractiunilor in cazul carora este aplicabila. Astfel, potrivit art. 159 alin. (1) din Codul penal, impacarea poate interveni numai in cazul in care punerea in miscare a actiunii penale s-a facut din oficiu si numai daca legea o prevede in mod expres. Institutia impacarii este incidenta in cazul urmatoarelor infractiuni: furt - art. 228 din Codul penal; furt calificat - art. 229 alin. (1) si alin. (2) lit. b) si c) din Codul penal; furt in scop de folosinta - art. 230 din Codul penal - in temeiul art. 231 alin. (2) din Codul penal; insusirea bunului gasit sau ajuns din eroare la faptuitor - art. 243 din Codul penal; inselaciunea - art. 244 din Codul penal; inselaciunea privind asigurarile - art. 245 din Codul penal. De asemenea, tot in Codul penal sunt evidentiate si alte incriminari, respectiv aceea de la art. 199 alin. (2) referitoare la violenta in familie, infractiunile de lovire sau alte violente prevazute in art. 193 si de vatamare corporala din culpa prevazuta in art. 196, savarsite asupra unui membru de familie, cand actiunea penala poate fi pusa in miscare si din oficiu, iar impacarea inlatura raspunderea penala. Totodata, in cazul infractiunilor de lovire sau alte violente prevazute in art. 193 din Codul penal si de vatamare corporala din culpa prevazuta in art. 196 din Codul penal, savarsite asupra unui membru de familie, impacarea inlatura raspunderea penala numai daca actiunea penala a fost pusa in miscare din oficiu, si nu la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Asadar, prin noul Cod penal s-a produs rasturnarea regulii valabile in reglementarea anterioara, impacarea putand interveni numai in cazul in care punerea in miscare a actiunii penale s-a facut din oficiu si numai daca legea o prevede in mod expres.
17. Un alt element de noutate - constatat de Curte prin decizia citata anterior - a fost introdus prin dispozitiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal si vizeaza momentul procesual pana la care poate interveni impacarea, si anume pana la citirea actului de sesizare a instantei, ceea ce inseamna ca impacarea poate interveni in cursul urmaririi penale, al procedurii de camera preliminara si in fata instantei de fond, dar numai pana la citirea actului de sesizare . Referitor la momentul procesual pana la care poate interveni impacarea in situatiile tranzitorii generate de intrarea in vigoare a noului Cod penal, prin Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, Curtea a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constitutionale in masura in care se aplica tuturor inculpatilor trimisi in judecata inaintea datei intrarii in vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal si pentru care la acea data momentul citirii actului de sesizare a instantei fusese depasit. Pentru a raspunde exigentelor principiului constitutional al aplicarii legii penale mai favorabile, prevazut la art. 15 alin. (2) din Constitutie, asa cum acesta a fost detaliat in jurisprudenta sa, Curtea a retinut ca, pana la incetarea situatiilor tranzitorii generate de intrarea in vigoare a noului Cod penal, impacarea poate interveni pana la primul termen de judecata stabilit ulterior datei publicarii Deciziei nr. 508 din 7 octombrie 2014 in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I (paragrafele 23 si 25 din aceasta ultima decizie mentionata).

18. Referitor la pretinsa incalcare a prevederilor art. 16 din Constitutie, Curtea, prin Decizia nr. 311 din 9 mai 2017, mai sus citata, a reamintit ca, potrivit jurisprudentei sale, principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotriva, presupune solutii diferite pentru situatii diferite. In consecinta, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rational, in respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice (Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodata, Curtea a statuat in jurisprudenta sa ca art. 16 din Constitutie vizeaza egalitatea in drepturi intre cetateni in ceea ce priveste recunoasterea in favoarea acestora a unor drepturi si libertati fundamentale, nu si identitatea de tratament juridic asupra aplicarii unor masuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, si Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015). Or, procesul echitabil nu presupune un drept al partilor si al subiectilor procesuali principali de a dispune, prin impacare, cu privire la actiunea penala pusa in miscare din oficiu, intrucat aceasta este atributul exclusiv al statului, art. 21 alin. (3) din Constitutie reglementand doar modul echitabil de exercitare a ei. Ca atare, reglementarea continutului institutiei impacarii este de competenta exclusiva a legiuitorului, care, in considerarea politicii sale penale, poate conditiona producerea efectelor impacarii de nedepasirea momentului procesual al citirii actului de sesizare a instantei, fara a aduce atingere principiului egalitatii cetatenilor in fata legii, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie . Totodata, prin Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, mai sus mentionata, Curtea a statuat ca reglementarea de catre legiuitor a termenului citirii actului de sesizare a instantei ca ultim moment in care poate interveni impacarea este pe deplin justificata prin finalitatea urmarita, constand in limitarea in timp a starii de incertitudine in derularea raporturilor juridice si in restrangerea posibilitatii de exercitare abuziva a acestui drept . In acest sens, prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, Curtea a retinut ca instituirea de catre legiuitor a unor termene procesuale asigura ordinea de drept, indispensabila pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atat a intereselor generale, cat si a drepturilor si intereselor legitime ale celorlalti titulari, carora statul este tinut, in egala masura, sa le acorde ocrotire (paragraful 21 din Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014).
19. In acelasi sens sunt si deciziile nr. 18 din 19 ianuarie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2016, nr. 445 din 28 iunie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 702 din 9 septembrie 2016, si nr. 872 din 18 decembrie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 105 din 11 februarie 2019.
20. Intrucat nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine schimbarea acestei jurisprudente, solutia de respingere, ca neintemeiata, a exceptiei de neconstitutionalitate pronuntata de Curte prin deciziile mai sus mentionate, precum si considerentele care au fundamentat aceasta solutie isi pastreaza valabilitatea si in prezenta cauza.
21. Pentru motivele aratate, dispozitiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal nu incalca nici prevederile art. 1 alin. (5) si ale art. 23 alin. (11) si (12) din Legea fundamentala si nu aduc atingere dispozitiilor art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Conventie, respectiv ale art. 7 si ale art. 8 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului.
22. Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
D E C I D E:

Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate ridicata de N.E.R. in Dosarul nr. XXX/114/2016 al Tribunalului Buzau - Sectia penala si constata ca dispozitiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta din data de 14 martie 2019.