Decizia CCR nr. 388/2019 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a unor dispozitii din Legea 115/1996 si din Legea 176/2010

Decizia nr. 388/2019 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 115/1996 pentru declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, a unor persoane cu functii de conducere si de control si a functionarilor publici si ale art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 769 din 23.09.2019.

1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 115/1996 pentru declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, a unor persoane cu functii de conducere si de control si a functionarilor publici si ale art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative, exceptie ridicata de S.A.B. in Dosarul nr. 3.934/2/2017 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 1.139D/2018.
2. Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 9 aprilie 2019, in prezenta doamnei avocat Miruna Preda din cadrul Baroului Bucuresti, in calitate de reprezentant al autorului exceptiei, si a domnului consilier juridic Dragos Vaida, in calitate de reprezentant al Agentiei Nationale de Integritate, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Draganescu, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, cand Curtea Constitutionala, in temeiul dispozitiilor art. 222 alin. (1) din Codul de procedura civila, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a dispus amanarea dezbaterilor pentru data de 7 mai 2019. Ulterior, in temeiul dispozitiilor art. 220 din Codul de procedura civila coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, Curtea a amanat dezbaterile pentru data de 4 iunie 2019, cand a pronuntat prezenta decizie .

C U R T E A,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
3. Prin Decizia nr. 839 din 1 martie 2018, pronuntata in Dosarul nr. 3.934/2/2017, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 115/1996 pentru declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, a unor persoane cu functii de conducere si de control si a functionarilor publici, exceptie ridicata de S.A.B. intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unui recurs formulat de autorul exceptiei impotriva unei decizii civile pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, prin care a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de autorul exceptiei impotriva unei ordonante a comisiei de cercetare a averilor, prin care aceasta din urma a sesizat Curtea de Apel Bucuresti - Sectia de contencios administrativ si fiscal cu propunerea de confiscare a unor sume de bani apartinand recurentului S.A.B.. Prin Decizia civila nr. 89 din 4 iulie 2017, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia de contencios administrativ si fiscal a respins, ca inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate anterior mentionata. Impotriva Deciziei civile nr. 89 din 4 iulie 2017 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia de contencios administrativ si fiscal, autorul exceptiei de neconstitutionalitate, dl S.A.B., a formulat recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal, conform prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, recurs solutionat prin Decizia nr. 839 din 1 martie 2018, pronuntata in Dosarul nr. 3.934/2/2017, prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutionala cu prezenta exceptie de neconstitutionalitate.
4. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca asupra institutiilor si a intregii proceduri reglementate de dispozitiile Legii nr. 115/1996 planeaza incertitudinea si echivocul si ca operatiunile legislative succesive realizate asupra dispozitiilor legii criticate au condus la o incalcare grava de catre aceasta a principiului securitatii raporturilor juridice, cu atat mai mult cu cat una dintre partile raporturilor juridice reglementate este o autoritate publica. Se arata ca legea criticata nu prevede natura si regimul juridic ale comisiei de cercetare a averilor si nici ale actelor emise de aceasta comisie, respectiv ale ordonantelor de clasare sau de trimitere, si, de asemenea, ca dispozitiile legii criticate nu prevad caile de atac ce pot fi exercitate impotriva acestor acte si persoanele care au dreptul sa le promoveze. Se sustine ca Legea nr. 115/1996 are un caracter special, care obliga legiuitorul la reglementarea in cuprinsul sau a unor norme clare si previzibile, lipsite de echivoc, care sa nu comporte interpretari multiple, in vederea evitarii aplicarii contradictorii. Se arata ca prevederile Legii nr. 115/1996 reprezinta o reminiscenta a ceea ce s-a dorit initial a fi o reglementare a unei proceduri de cercetare a averilor si ca motivul abrogarii in proportie mai mare de jumatate a prevederilor acestei legi a fost tocmai caracterul abuziv al procedurii si gradul excesiv in care au fost incalcate, prin aceste dispozitii legale, drepturile constitutionale ale persoanelor care detin o functie publica si garantiile ce se impun a fi asigurate in cadrul unor astfel de proceduri.
5. Se afirma ca acest caracter lacunar si neclar al prevederilor Legii nr. 115/1996 determina incalcarea prezumtiei de nevinovatie si a prezumtiei dobandirii licite a averii, legea criticata incalcand, totodata, dreptul la un proces echitabil si dreptul la aparare, inclusiv prin nereglementarea unei cai de atac impotriva ordonantelor de trimitere emise de comisia de cercetare a averilor, ordonante care propun masuri grave, similare sanctiunilor penale, precum confiscarea averilor unor persoane care detin functii publice.
6. Se arata ca prevederile art. 10-104 si art. 15 din Legea nr. 115/1996 sunt neconstitutionale, intrucat reglementeaza o procedura contencioasa contradictorie, ce se desfasoara in fata unui organ al statului, respectiv comisia de cercetare a averilor, care nu indeplineste criteriile unui tribunal, in sensul prevazut de art. 21 din Constitutie si art. 6 din Conventie . Se arata ca membrii acestui organ sunt judecatori din cadrul curtii de apel ce urmeaza a fi sesizata pentru solutionarea cauzei si procurori de la parchetul de pe langa aceasta, numiti de instantele si parchetele in cadrul carora isi desfasoara activitatea . Se sustine ca acest organ administreaza probe, conduce dezbaterile in fond ale partilor, care pot fi reprezentate, delibereaza si pronunta o ordonanta, prin care pot fi dispuse masuri precum clasarea sau confiscarea averii persoanei cu privire la care se efectueaza cercetarea. Se sustine ca aceasta procedura reprezinta o veritabila judecata, facuta de reprezentanti ai puterii judecatoresti, cu unica diferenta ca aceasta nu se concretizeaza intr-o hotarare judecatoreasca.
7. Se sustine ca procedura astfel reglementata incalca dreptul la un proces echitabil si dreptul la aparare, dand nastere abuzurilor de drept, intrucat comisia de cercetare a averilor este un organ ce nu poate fi incadrat din punct de vedere juridic nici in categoria organelor administrative, nici in cea a organelor judecatoresti si nici in categoria organelor de urmarire penala. Se sustine, prin urmare, ca, prin dispozitiile Legii nr. 115/1996, a fost infiintata o comisie care actioneaza similar organelor de urmarire penala, fara asigurarea garantiilor specifice procesului penal. Se subliniaza, in acest sens, ca, prin conduita membrilor comisiei si prin consecintele pe care aceasta le poate avea, procedura in fata comisiei de cercetare a averilor reprezinta o procedura penala, conform dispozitiilor art. 6 paragraful 1 din Conventie, care se impun statului roman prin prisma prevederilor art. 20 din Constitutie . De asemenea, se arata ca dispozitiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 - conform carora hotararea judecatoreasca ramasa irevocabila prin care se constata ca dobandirea unei cote-parti din avere sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a - prevad o sanctiune similara celei reglementate la art. 70 din Codul penal referitor la publicarea hotararii definitive de condamnare a persoanei juridice. Facandu-se trimitere la considerentele Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010, se sustine ca dispozitiile art. 26 din Legea nr. 115/1996 determina o expunere nejustificata in mod obiectiv si rational a datelor referitoare la averea persoanelor care au, potrivit legii, obligatia de a depune declaratii de avere, de natura a incalca prevederile art. 26 din Constitutie si ale art. 8 din Conventie .
8. De asemenea, autorul exceptiei de neconstitutionalitate realizeaza o comparatie intre atributiile Agentiei Nationale de Integritate, reglementate la art. 46 din Legea nr. 144/2005, anterior pronuntarii de catre Curtea Constitutionala a Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010, si atributiile comisiei de verificare a averilor prevazute la art. 104 din Legea nr. 115/1996, aratand ca singura diferenta intre acestea consta in faptul ca trimiterea cauzei spre solutionare curtii de apel, realizata de catre comisia de cercetare a averilor, nu este insotita si de o propunere de confiscare. Se sustine ca, desi pare ca viciul de neconstitutionalitate constatat de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 a fost astfel remediat, in realitate, prin dispozitivul din cuprinsul sau, ordonanta de trimitere emisa de comisia de cercetare a averilor este similara unui rechizitoriu, aspect ce contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. (4), art. 23 alin. (11) si art. 20 alin. (2), prin raportare la art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conventie referitor la principiul ne bis in idem. Se sustine ca, in contradictie cu cele statuate prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, comisia de cercetare a averilor pronunta o ordonanta de confiscare prin care se stabileste existenta unei vinovatii a persoanei cercetate, rasturnand totodata sarcina probei, in sensul obligarii acesteia din urma sa isi dovedeasca nevinovatia. Se face trimitere la opinia separata formulata la decizia mai sus invocata. Se sustine ca magistratii nu au dreptul sa solutioneze cauze decat in cadrul instantelor judecatoresti, or, in calitate de membri ai comisiei de cercetare a averilor, acestia actioneaza ca reprezentanti ai statului si, in raportul de subordonare de drept public, solutioneaza cauza, urmand ca asupra propunerii de confiscare sa se pronunte alti judecatori. Se sustine ca aceasta maniera de reglementare contravine Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 14 din 18 februarie 2008, prin care s-a retinut ca "magistratii isi desfasoara activitatea in temeiul unui raport de munca sui generis, care are la baza un acord de vointa (un contract nenumit, de drept public) incheiat cu insusi statul, reprezentat de Presedintele Romaniei si de Consiliul Superior al Magistraturii". Se mai arata ca prezenta procurorilor in cadrul comisiei de cercetare a averii constituie o imixiune in procesul de luare de deciziei de catre restul membrilor comisiei.
9. Se arata ca, potrivit prevederilor art. 16-20 din Legea nr. 115/1996, dosarele in care comisia de cercetare a averilor sesizeaza curtea de apel, prin ordonanta, sunt solutionate de judecatori ai aceleiasi instante, in cadrul careia activeaza si membrii comisiei, pe baza probelor administrate de acestia din urma. Se sustine ca, in acest fel, membrii completului sunt chemati sa valideze sau sa invalideze probele administrate de colegi ai lor, in calitate de membri ai comisiei. Se conchide ca dispozitiile legii criticate nu garanteaza impartialitatea judecatorilor care participa la solutionarea cauzelor in care sunt aplicabile prevederile Legii nr. 115/1996. Se face trimitere la art. 17 din Legea nr. 115/1996 si se subliniaza faptul ca probele administrate de comisia de cercetare a averilor pot fi unicele probe administrate in procedura in fata curtii de apel. Se sustine ca, daca persoana cercetata de catre comisia de cercetare a averilor ar beneficia de garantiile procesuale specifice procesului penal, aceasta procedura ar prezenta o aparenta de constitutionalitate, impunandu-se insa analiza acesteia din perspectiva principiului ne bis in idem.
10. Referitor la art. 17 alin. (2) din Legea nr. 115/1996, se arata ca acesta permite curtii de apel sa dispuna indisponibilizarea bunurilor, daca aceasta masura nu a fost luata in conditiile art. 13 din Legea nr. 115/1996, articol care insa a fost abrogat. Cu privire la aceeasi dispozitie legala, se sustine ca aceasta este neconstitutionala, intrucat, conform art. 972 din Codul de procedura civila, indisponibilizarea bunurilor nu poate fi dispusa in lipsa unei cereri de sechestru judiciar, iar art. 17 mai sus mentionat nu reglementeaza o derogare de la dreptul comun in materie. Se sustine ca indisponibilizarea bunurilor astfel reglementata seamana, mai degraba, cu cea reglementata la art. 249 din Codul de procedura penala, reprezentand o intruziune nejustificata in dreptul de proprietate privata al persoanei cercetate.
11. Se sustine ca neconstitutionalitatea vadita a dispozitiilor legale criticate este determinata si de incalcarea dreptului la aparare si a accesului liber la justitie, prin faptul ca persoana cercetata se poate apara doar dupa trimiterea sa in judecata, in fata curtii de apel, in cadrul dezbaterilor contradictorii. Aceasta, intrucat dispozitiile legale criticate nu reglementeaza o cale de atac impotriva ordonantelor de confiscare ale comisiei de cercetare a averilor, ci doar o cale de atac, cea a recursului, ce poate fi exercitata impotriva sentintelor pronuntate de curtea de apel. Se arata ca astfel nu exista o cale de atac integral devolutiva impotriva ordonantelor comisiei de cercetare a averilor care sa asigure aplicarea principiului dublului grad de jurisdictie. In acest sens se sustine ca abrogarea art. 19 din Legea nr. 115/1996 - care prevedea ca ordonanta de trimitere a cauzei spre solutionare curtii de apel nu poate fi atacata cu recurs decat odata cu sentinta pronuntata asupra fondului - a denotat intentia legiuitorului de a permite atacarea ordonantelor printr-o actiune separata; se arata insa ca aceasta interpretare a operatiunii de abrogare nu poate inlocui o dispozitie legala expresa referitoare la existenta unei cai de atac.
12. Cu privire la natura comisiei de cercetare a averilor, se mai arata ca, prin modul in care este alcatuita, aceasta reprezinta un organ jurisdictional, compus din judecatori si procurori, care face parte din puterea executiva, aspect ce contravine principiului separatiei puterilor in stat, prevazut in art. 1 alin. (4) din Constitutie, prevederilor art. 126 din Constitutie referitoare la instantele judecatoresti si celor ale art. 132 alin. (2) din Legea fundamentala referitoare la statutul procurorilor. Se face trimitere la Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 14 din 18 februarie 2008 si se sustine ca Legea nr. 115/1996 reglementeaza, de fapt, o dezicere de functie a magistratilor, prin consacrarea unei modalitati de solutionare a litigiilor anterior sesizarii instantelor judecatoresti.
13. Se mai sustine ca dispozitiile art. 25 din Legea nr. 115/1996 - conform carora averea Presedintelui Romaniei va putea fi cercetata numai dupa incetarea exercitarii mandatului, iar pe durata acestuia, numai la solicitarea sa sau pe baza hotararii Parlamentului Romaniei, adoptata cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor - sunt discriminatorii, intrucat Presedintele Romaniei este un cetatean roman care indeplineste o functie publica.
14. Se sustine, de asemenea, ca dispozitiile art. 28 din Legea nr. 115/1996 sunt neconstitutionale, intrucat prevad posibilitatea cercetarii mostenitorilor persoanelor care au detinut functii publice si au inregistrat diferente pretins nejustificate intre venituri si cheltuieli, in conditiile in care o astfel de procedura, similara celei penale, nu poate fi decat intuitu personae. Se precizeaza ca o astfel de reglementare incalca intregul sistem de principii referitoare la raspunderea juridica .
15. Se sustine ca restul dispozitiilor legale din cuprinsul Legii nr. 115/1996 sunt neconstitutionale, intrucat reprezinta un corolar al prevederilor mai sus criticate.
16. Se indica, de asemenea, ca prevederile Legii nr. 115/1996 incalca prezumtia de nevinovatie, deoarece, desi comisia de cercetare a averilor nu este un organ de urmarire penala, solutionarea cauzei de catre curtea de apel se face pe baza probelor administrate de aceasta comisie. Se sustine, totodata, incalcarea, prin dispozitiile Legii nr. 115/1996, a prezumtiei de dobandire licita a averii, reglementata la art. 44 alin. (8) din Constitutie, intrucat confiscarea averii poate fi dispusa doar printr-o hotarare judecatoreasca definitiva.
17. Se mai arata ca, in urma abrogarii prevederilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 115/1996, exista o diferenta discriminatorie intre tratamentul procesual aplicabil ordonantelor de clasare si cel aplicabil ordonantelor de trimitere pronuntate de comisia de cercetare a averilor. Se arata ca, atata vreme cat in locul normei abrogate legiuitorul nu a reglementat o dispozitie legala expresa care sa prevada imposibilitatea atacarii ordonantei de trimitere, prin actiune separata sau odata cu fondul, restrangerea acestui drept reprezinta o incalcare a dreptului la aparare, a dreptului de acces liber la justitie si a dreptului la un proces echitabil, precum si a prevederilor constitutionale ale art. 53 referitoare la restrangerea exercitarii unor drepturi sau a unor libertati.
18. Se sustine, totodata, ca prevederile Legii nr. 115/1996 incalca cerintele de claritate, precizie si previzibilitate, impuse atat de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, cat si de jurisprudenta Curtii Constitutionale, prin faptul ca, in urma interventiilor legislative succesive, acestea au devenit echivoce, creand confuzii la nivel logico-juridic si rational. Sunt invocate prevederile art. 13 si 15 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, precum si considerentele Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010. Se sustine ca procedura de cercetare a averilor nu reprezinta, per se, o activitate contrara normelor constitutionale, insa, in masura in care un stat alege sa reglementeze o astfel de procedura, trebuie sa se asigure ca legislatia corespunzatoare acesteia respecta cerintele de calitate a legii si garantiile constitutionale oferite persoanelor cercetate. Se sustine ca intrarea in vigoare a Legii nr. 176/2010, care cuprinde reguli de natura procedurala si, prin urmare, de aplicare imediata, a condus la mentinerea fragmentarii legislatiei in materia cercetarii averilor si a echivocului care graviteaza in jurul acesteia, echivoc care vizeaza inclusiv solutiile ce pot fi pronuntate in astfel de cauze si caile de atac ce pot fi exercitate impotriva lor. Se arata ca materia analizata este reglementata in prezent prin Legea nr. 115/1996 si Legea nr. 176/2010. Se mai sustine ca prevederile Legii nr. 144/2007, constatate neconstitutionale prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, au fost preluate integral prin art. 35 din Legea nr. 176/2010 in Legea nr. 115/1996.
19. Se face trimitere la considerentele deciziilor Curtii Constitutionale nr. 321 din 29 martie 2007, nr. 307 din 5 iunie 2014 si nr. 604 din 4 noiembrie 2014, despre care se afirma ca nu imbunatatesc calitatea legii si nu ofera garantii pe care persoana cercetata sa le poata invoca in apararea sa. Se mai sustine ca sintagma "organ intermediar" este o creatie ad hoc si ca se impune clarificarea naturii juridice a comisiei, a ordonantelor emise de aceasta si a caii de atac ce poate fi exercitata impotriva lor.
20. In fine, autorul exceptiei de neconstitutionalitate formuleaza critici referitoare la prevederile art. 18 din Legea nr. 176/2010, criticand sintagma "diferente semnificative" despre care se afirma ca este similara cu expresia "diferente vadite" care a fost declarata neconstitutionala prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010. Se sustine ca dispozitiile Legii nr. 176/2010 opereaza cu notiuni nedefinite legal si diferite de cele consacrate la nivel constitutional, respectiv "avere", "venituri realizate", "modificari intervenite in avere" "avere justificata/nejustificata", "diferente semnificative/nesemnificative", "diferente nejustificate", si ca, in contextul acestei reglementari, precizarea din cuprinsul textului criticat referitoare la faptul ca trebuie sa existe o "diferenta mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul in lei al acestei sume intre modificarile intervenite in avere pe durata exercitarii demnitatilor si functiilor publice si veniturile realizate in aceeasi perioada" este nesemnificativa. Se sustine ca, astfel reglementate, prevederile art. 18 din Legea nr. 176/2010 incalca prezumtia de dobandire licita a averii si rastoarna sarcina probei in defavoarea persoanei cercetate.
21. Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Se arata ca dispozitiile legale criticate nu incalca prevederile constitutionale invocate de autorul exceptiei. Se sustine ca, prin actul normativ a carui neconstitutionalitate este invocata, legiuitorul a reglementat comisia de cercetare a averilor sub forma unui organ de cercetare si de sesizare a instantei de judecata care efectueaza o activitate de cercetare prealabila cu rol de filtrare. Se arata ca, din totalitatea sesizarilor primite de la Agentia Nationala de Integritate, comisia de cercetare a averilor selecteaza doar acele cauze care se impune a fi inaintate instantei competente spre solutionare definitiva. Se sustine ca actele comisiei sunt supuse controlului instantei de judecata, in conditiile art. 16-20 din Legea nr. 115/1996, aspect ce confera partilor garantiile exercitarii dreptului la un proces echitabil.
22. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
23. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

C U R T E A,
examinand actul de sesizare, raportul intocmit de judecatorul- raportor, concluziile partilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
24. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
25. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie, conform actului de sesizare, dispozitiile Legii nr. 115/1996 pentru declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, a unor persoane cu functii de conducere si de control si a functionarilor publici. In ceea ce priveste stabilirea obiectului exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala a statuat in jurisprudenta sa, cu valoare de principiu, ca, in exercitarea controlului de constitutionalitate, instanta de contencios constitutional trebuie sa tina cont de vointa reala a partii care a ridicat exceptia de neconstitutionalitate; in caz contrar, Curtea ar fi tinuta de un criteriu procedural strict formal, respectiv indicarea formala a textului legal criticat (in acest sens, Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006; Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012). Asa fiind, Curtea retine ca obiectul prezentei exceptii de neconstitutionalitate il constituie prevederile Legii nr. 115/1996 pentru declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, a unor persoane cu functii de conducere si de control si a functionarilor publici, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996, si ale art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010. Dispozitiile art. 18 din Legea nr. 176/2010 au urmatorul cuprins: "Prin diferente semnificative, in sensul prezentei legi, se intelege diferenta mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul in lei al acestei sume intre modificarile intervenite in avere pe durata exercitarii demnitatilor si functiilor publice si veniturile realizate in aceeasi perioada ."
26. Se sustine ca textele criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legii, art. 16 cu privire la egalitatea in drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (11) referitor la prezumtia de nevinovatie, art. 24 referitor la dreptul la aparare, art. 26 cu privire la viata intima, familiala si privata, art. 44 alin. (8) si (9) privind dreptul de proprietate privata si prezumtia dobandirii licite a averii, art. 126 privind instantele judecatoresti si art. 132 alin. (2) referitor la statutul procurorilor, precum si prevederilor art. 6 si 8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil si la dreptul la respectarea vietii private si de familie si dispozitiilor art. 2 si 4 din Protocolul nr. 7 la Conventie referitoare la principiul dublului grad de jurisdictie in materie penala si la principul ne bis in idem.
27. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca dispozitiile art. 10, art. 101 -104, art. 15-18 si art. 20 din Legea nr. 115/1996 si ale art. 18 din Legea nr. 176/2010 au mai facut obiectul controlului de constitutionalitate, fiind pronuntata in acest sens Decizia nr. 596 din 20 septembrie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 963 din 28 noiembrie 2016, prin care Curtea a respins, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate invocata. De asemenea, prevederile art. 10, art. 12 alin. (3), art. 13, art. 14 alin. (1), art. 18, art. 28 alin. (1) si art. 33 din Legea nr. 115/1996 au mai facut obiectul controlului de constitutionalitate prin Decizia nr. 321 din 29 martie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 330 din 16 mai 2007, prin care exceptia de neconstitutionalitate invocata a fost respinsa, ca neintemeiata, de catre Curtea Constitutionala . Totodata, prevederile art. 10 si ale art. 101 -104 din Legea nr. 115/1996 au mai fost supuse controlului de constitutionalitate prin Decizia nr. 307 din 5 iunie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 579 din 4 august 2014. In fine, prevederile art. 10-104 din Legea nr. 115/1996 au mai fost supuse controlului de constitutionalitate prin Decizia nr. 605 din 27 septembrie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 15 din 7 ianuarie 2019, prin care instanta de contencios constitutional a respins, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate invocata.
28. Prin Decizia nr. 307 din 5 iunie 2014, paragraful 19, Curtea a retinut ca dispozitiile art. 10 si ale art. 101 -104 din Legea nr. 115/1996, referitoare la infiintarea, compunerea, functionarea si atributiile comisiei de cercetare a averilor, precum si procedura specifica efectuarii lucrarilor sale, au fost introduse in cuprinsul Legii nr. 115/1996 prin art. 35 pct. 2 si, respectiv, pct. 3 din Legea nr. 176/2010. In forma sa initiala, Legea nr. 115/1996 continea dispozitii relativ asemanatoare, care prevedeau, de asemenea, existenta comisiei de cercetare a averilor pe langa fiecare curte de apel, cu aceeasi compunere si avand atributii si procedura specifica asemanatoare. Astfel, Curtea a retinut ca actualul art. 10 din Legea nr. 115/1996 este identic, in ceea ce priveste solutia juridica, cu art. 8 din forma initiala a Legii nr. 115/1996, art. 102 corespunde fostului art. 12, art. 103 preia solutia juridica a fostului art. 13 alin. (1), iar actualul art. 104 conserva, in esenta, substanta juridica a fostului art. 14. In conceptia originara a Legii nr. 115/1996, controlul averii demnitarilor, magistratilor, functionarilor publici si a unor persoane cu functii de conducere era exercitat de catre comisia de cercetare a averilor, infiintata pe langa fiecare curte de apel si formata, ca si in prezent, din doi judecatori de la curtea de apel si un procuror de la parchetul care functioneaza pe langa curtea de apel. Intrucat Agentia Nationala de Integritate a fost infiintata abia ulterior, prin Legea nr. 144/2007, controlul averilor nu era declansat ca in prezent prin raportul de evaluare al Agentiei Nationale de Integritate, ci printr-o cerere de sesizare ce putea fi facuta de prim-procurorul parchetului de pe langa curtea de apel sau conducatorul unitatii publice la care a functionat ori functiona cel a carui avere era supusa cercetarii, precum si de catre persoanele care erau supuse, potrivit art. 2 din lege, obligatiei de declarare a averii si carora li s-au adus imputari publice cu privire la provenienta averii detinute. Ulterior, a fost adoptata Legea nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2007 si republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 535 din 3 august 2009, cu modificarile si completarile ulterioare, act normativ care, odata cu intrarea sa in vigoare, a abrogat, prin art. 63 alin. (1) lit. a), dispozitiile art. 8, art. 9, art. 12, art. 13 si ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, adica acele texte referitoare la comisia de cercetare a averilor care insa prezinta o corespondenta semnificativa, ca solutie juridica, cu art. 10 si art. 101 -104 din Legea nr. 115/1996.
29. Prin aceeasi decizie, paragraful 20, Curtea a retinut, referitor la natura juridica a comisiei de cercetare a averilor, ca aceasta comisie nu este un organ de jurisdictie, nu indeplineste o activitate de infaptuire a justitiei, ci este un organ de cercetare - asa cum este si denumit de lege - si de sesizare a instantei de judecata . Curtea a mai retinut ca, pe de o parte, intrucat aceasta comisie nu este o instanta extraordinara, prevederile art. 126 alin. (5) din Constitutie nu au pertinenta si ca, pe de alta parte, compunerea comisiei din judecatori si procurori nu contravine Constitutiei, deoarece aceasta nu cuprinde nicio restrictie in aceasta privinta. Curtea a mai aratat, totodata, ca atat judecatorii, cat si procurorii sunt magistrati supusi obligatiei de a aplica legea cu impartialitate, potrivit art. 124 si art. 132 din Legea fundamentala, ceea ce asigura caracterul comisiei de organ independent si impartial. Observand ca toate actele comisiei sunt supuse controlului instantei de judecata, Curtea a conchis ca sustinerile de neconstitutionalitate referitoare la incalcarea art. 11, art. 20 si a art. 21 din Constitutie, raportate la art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, sunt neintemeiate.
30. Tot prin Decizia nr. 307 din 5 iunie 2014, paragrafele 26 si 27, Curtea a retinut ca aceasta comisie nu este un veritabil organ de jurisdictie, de vreme ce nu "spune dreptul" (juris dictio), nu da un verdict si nu indeplineste o activitate de infaptuire a justitiei, prin acte proprii cu efecte jurisdictionale specifice. In plus, Curtea a constatat ca rolul acestei comisii este de a cerceta cele consemnate de Agentia Nationala de Integritate prin raportul de evaluare, la sesizarea acesteia - autoritatea administrativa autonoma care are, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, doar atributia de evaluare a declaratiilor de avere, a datelor, a informatiilor si a modificarilor patrimoniale intervenite, a intereselor si a incompatibilitatilor pentru persoanele prevazute de lege. Comisia de cercetare, constituita din doi judecatori si un procuror, efectueaza propria activitate de cercetare, administrand, intr-adevar, probele prevazute de lege pentru solutionarea cauzei: citarea persoanelor in cauza spre a fi audiate, luarea de declaratii, solicitarea de informatii autoritatilor publice sau oricarei persoane juridice, efectuarea de cercetari locale sau dispunerea efectuarii de expertize. Curtea a constatat insa ca modalitatea de instrumentare a probatoriului, specific unei instante judecatoresti, nu este insa un element suficient pentru a-i atribui comisiei de cercetare caracter jurisdictional, rolul acesteia fiind, in realitate, acela de garantare suplimentara a impartialitatii si contradictorialitatii sub imperiul carora trebuie sa se desfasoare orice activitate de cercetare, alaturi de garantia ce decurge din insasi modalitatea de constituire a comisiei de cercetare in sine: doi judecatori si un procuror. Cu privire la modalitatea de constituire a comisiei de cercetare, Curtea a observat ca, potrivit art. 124 alin. (3) din Constitutie, "Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii", iar, conform art. 131 alin. (1) si art. 132 alin. (1) din aceasta, procurorii reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenesti, desfasurandu-si activitatea potrivit principiului legalitatii, impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei. Curtea a retinut ca, astfel cum s-a statuat in jurisprudenta sa ulterioara revizuirii din 2003 a Constitutiei, Ministerul Public este o parte componenta a autoritatii judecatoresti, si nu a puterii executive sau a administratiei publice, iar principiul controlului ierarhic este expresia principiului unicitatii de actiune a membrilor Ministerului Public, o garantie suplimentara a respectarii principiilor legalitatii si impartialitatii in desfasurarea activitatii judiciare (a se vedea in acest sens Decizia nr. 1.503 din 18 noiembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2011, si, respectiv, Decizia nr. 385 din 13 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010). In considerarea acestor argumente, Curtea a constatat ca nu poate retine pretinsa neconstitutionalitate a dispozitiilor legale criticate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) si (4), art. 126 alin. (1) si ale art. 131 alin. (1) si (2) din Legea fundamentala.
31. Revenind la procedura specifica activitatii de cercetare desfasurate de comisie in acord cu prevederile legale criticate, prin aceeasi decizie, Decizia nr. 307 din 5 iunie 2014, paragrafele 28-31, Curtea a retinut ca aceasta comisie hotaraste cu majoritate de voturi, in termen de 3 luni de la data sesizarii, si pronunta o ordonanta motivata prin care poate dispune fie trimiterea cauzei spre curtea de apel competenta, daca, pe baza probelor administrate, constata ca dobandirea unei cote-parti din avere sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat, fie claseaza cauza, cand constata ca provenienta bunurilor este justificata, fie suspenda controlul si trimite cauza parchetului competent, daca in legatura cu bunurile a caror provenienta este nejustificata rezulta savarsirea unor infractiuni . Curtea a constatat asadar ca, spre deosebire de actele jurisdictionale - cum sunt hotararile judecatoresti -, actele emise de comisia de cercetare a averilor, daca nu dispun clasarea cauzei, au exclusiv rolul de a sesiza instanta judecatoreasca sau parchetul competent, dupa caz, acesta fiind singurul lor efect juridic. Din aceasta perspectiva, comisia de cercetare apare ca un organ intermediar intre Agentia Nationala de Integritate si instanta judecatoreasca, efectuand o activitate de cercetare prealabila cu rol de "filtrare", din totalitatea sesizarilor primite prin rapoartele de evaluare ale Agentiei, doar a acelor cauze care, prin intermediul unei "ordonante motivate" - deci insotite de o argumentare temeinica si legala -, vor fi trimise fie instantei judecatoresti, fie parchetului competent, spre solutionare definitiva. In final, instanta judecatoreasca, fiind sesizata potrivit art. 104 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996 si administrand, daca partile o cer, probe noi, constata daca dobandirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-parti dintr-un bun este sau nu justificata si va putea hotari, dupa caz, fie confiscarea bunurilor sau a cotei-parti nejustificate, fie plata unei sume de bani, egala cu valoarea bunului, stabilita pe baza de expertiza. De asemenea, instanta judecatoreasca poate sa trimita dosarul la parchetul competent, daca in legatura cu bunurile a caror provenienta este nejustificata rezulta savarsirea unei infractiuni, iar in cazul in care constata ca provenienta bunurilor este justificata, instanta hotaraste inchiderea dosarului. Sentinta sectiei de contencios administrativ a curtii de apel competente poate fi atacata in termen de 15 zile de la comunicare, cu recurs, la Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal. In considerarea celor aratate anterior, Curtea a constatat ca nu poate retine pretinsa incalcare a prevederilor art. 21 alin. (4) din Constitutie, care consacra caracterul facultativ si gratuit al jurisdictiilor speciale administrative. Procedura desfasurata de catre comisia de cercetare a averilor, activitatea sa, finalizata prin actul intitulat "ordonanta motivata" ce constituie, dupa caz, actul de sesizare a sectiei de contencios administrativ a curtii de apel competente, nu prezinta elemente de natura a imprima comisiei de cercetare caracterul unei jurisdictii speciale administrative. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare, notiunea de "jurisdictie administrativa speciala" semnifica "activitatea infaptuita de o autoritate administrativa care are, conform legii organice speciale in materie, competenta de solutionare a unui conflict privind un act administrativ, dupa o procedura bazata pe principiile contradictorialitatii, asigurarii dreptului la aparare si independentei activitatii administrativ- jurisdictionale". In acest sens Curtea a retinut in jurisprudenta sa (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 220 din 6 mai 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 539 din 16 iunie 2004) ca "jurisdictiile speciale administrative" reprezinta o activitate jurisdictionala realizata de un organ de jurisdictie ce functioneaza in cadrul unei institutii a administratiei publice sau al unor autoritati administrative autonome, care se realizeaza conform procedurii imperative prevazute intr-o lege speciala, procedura asemanatoare cu cea a instantelor de judecata, desfasurata insa paralel si separat de aceasta. Or, asa cum s-a aratat anterior, comisia de cercetare a averilor este un organ colegial, compus din doi judecatori si un procuror, o structura infiintata pe langa fiecare curte de apel, avand rolul de cercetare prealabila a celor sesizate de Agentia Nationala de Integritate prin raportul de evaluare, fara a fi ea insasi o "autoritate administrativa" sau sa functioneze pe langa o astfel de autoritate si care sa solutioneze un "conflict" - adica sa spuna dreptul - printr-un act administrativ-jurisdictional. Totodata, Curtea a retinut ca activitatea de control al averilor persoanelor prevazute de lege se desfasoara in prealabil celei din fata instantei judecatoresti competente, si nu in paralel, iar persoana interesata nu se afla in situatia de a opta intre cele doua proceduri, deoarece comisia de cercetare este sesizata exclusiv prin raportul de evaluare al Agentiei Nationale de Integritate .
32. De asemenea, prin Decizia nr. 596 din 20 septembrie 2016, paragrafele 23-25, Curtea a constatat ca alcatuirea comisiei de cercetare a averilor din doi judecatori garanteaza independenta si asigura impartialitatea activitatii sale, corectitudinea si obiectivitatea solutiei pronuntate in cauza. Totodata, Curtea a retinut ca alcatuirea acestei comisii din judecatori nu poate fi caracterizata ca o incalcare a normelor constitutionale invocate, avand in vedere specificul activitatii comisiei de cercetare a averilor ca un organ intermediar intre Agentia Nationala de Integritate si instanta judecatoreasca. De altfel, Curtea a retinut ca optiunea legiuitorului pentru implicarea judecatorilor in alte activitati, care nu se refera exclusiv la infaptuirea justitiei, rezulta si din alte reglementari, cum sunt, spre exemplu, cele privind componenta Biroului Electoral Central si a birourilor electorale de circumscriptie, astfel cum rezulta din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului si a Camerei Deputatilor, precum si pentru organizarea si functionarea Autoritatii Electorale Permanente, Legea nr. 33/2007 privind organizarea si desfasurarea alegerilor pentru Parlamentul European sau Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Presedintelui Romaniei. Prin aceeasi decizie, Curtea a constatat ca Legea nr. 115/1996 instituie, la art. 15-17 si art. 20, reguli procedurale privind solutionarea de catre instanta judecatoreasca a ordonantei motivate prin care comisia de cercetare a dispus trimiterea cauzei spre solutionare curtii de apel in raza careia domiciliaza persoana a carei avere este supusa controlului, daca se constata, pe baza probelor administrate, ca dobandirea unei cote-parti din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat. Astfel, presedintele curtii de apel sau presedintele sectiei de contencios administrativ si fiscal, primind dosarul, fixeaza termen de judecata, potrivit legii, si dispune citarea tuturor partilor care au fost chemate la Agentia Nationala de Integritate . Statul, prin Ministerul Finantelor Publice, va fi intotdeauna citat in fata instantei judecatoresti. Participarea procurorului si a Agentiei Nationale de Integritate este obligatorie. Judecarea cauzei se face pornind de la probele administrate in fata comisiei de cercetare. La prima zi de infatisare partile pot solicita probe noi si curtea de apel va putea dispune incuviintarea acestora, acordand un nou termen. Pana la solutionarea definitiva a cauzei, instanta de judecata poate dispune indisponibilizarea bunurilor, daca aceasta masura nu a fost luata in conditiile art. 13 din lege.
33. Referitor la pretinsa incalcare a prezumtiei de dobandire licita a averii, consacrata de art. 44 alin. (8) din Constitutie, prin Decizia nr. 321 din 29 martie 2007 Curtea a constatat ca si aceasta critica este neintemeiata, dat fiind ca prin textele criticate se instituie controlul averii numai in cazul in care intre averea declarata la data investirii sau numirii in functie si averea dobandita pe parcursul exercitarii functiei se constata diferente vadite si exista dovezi certe ca unele bunuri ori valori nu puteau fi dobandite din veniturile legale realizate de persoana in cauza sau pe alte cai licite. Curtea a observat ca, pe de o parte, textele criticate stabilesc doar premisele declansarii controlului averii, nu si ale angajarii raspunderii juridice, iar, pe de alta parte, ca problema existentei dovezilor certe intra in sfera de aplicare a legii, care este de competenta instantelor judecatoresti. Asadar, Curtea a retinut ca sustinerea autorilor exceptiei in sensul ca textele analizate instituie o "prezumtie de iliceitate" care constituie o conditie suficienta pentru declansarea procedurii de control si pentru angajarea raspunderii si aplicarea sanctiunilor este neintemeiata. Totodata, Curtea a constatat ca textele de lege criticate nu contravin principiilor statului de drept, principii consacrate de art. 1 din Legea fundamentala, care instituie ca norma de baza a existentei sociale principiul egalitatii in drepturi, prevazut de art. 16 alin. (1) din Constitutie, intrucat se aplica in egala masura tuturor persoanelor aflate in conditiile prevazute in ipotezele normelor analizate, fara privilegii sau discriminari. Totodata, Curtea a retinut ca art. 44 alin. (9) din Constitutie nu exclude confiscarea averii in privinta careia instanta de judecata stabileste ca a fost dobandita ilicit si ca, din coroborarea alin. (8) si alin. (9) ale art. 44 din Legea fundamentala, reiese ca pot exista si alte cazuri de confiscare, in afara de cel al bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infractiuni sau contraventii.
34. Cu privire la constitutionalitatea dispozitiilor art. 18 din Legea nr. 176/2010, Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 596 din 20 septembrie 2016, paragraful 26, prin care a retinut ca textul criticat este redactat cu suficienta precizie si claritate astfel incat destinatarul sau sa isi poata conforma conduita . Curtea a constatat in acest sens ca, potrivit acestuia, prin "diferente semnificative" se intelege diferenta mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul in lei al acestei sume intre modificarile intervenite in avere pe durata exercitarii demnitatilor si functiilor publice si veniturile realizate in aceeasi perioada . In sensul legii, diferentele respective nu ar putea sa provina decat din neconcordanta dintre informatiile inscrise in declaratiile de avere completate si depuse la diferite intervale de timp, pe parcursul exercitarii functiei, de catre persoana verificata. Or, in principiu, aceasta cunoaste exact continutul declaratiilor sale, astfel ca poate sa explice mentiunile din cuprinsul acestora. De altfel, din prevederile legii in sensul ca inspectorul de integritate are obligatia de a invita persoana verificata pentru a prezenta un punct de vedere nu se intelege ca aceasta se limiteaza la o singura prezentare a persoanei verificate, ci, afland care sunt informatiile pe care trebuie sa le clarifice, aceasta va putea sa revina cu date si lamuriri suplimentare. Relevante sub acest aspect sunt, de asemenea, si prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, care prevad ca persoana supusa evaluarii are dreptul de a fi asistata sau reprezentata de avocat si are dreptul de a prezenta orice probe, date ori informatii pe care le considera necesare, dar si cele ale art. 16 alin. (1) si (2) din aceeasi lege, potrivit carora, pentru lamurirea tuturor aspectelor privind diferentele semnificative, poate fi efectuata o expertiza extrajudiciara, potrivit legii, cu acordul persoanei a carei avere este supusa evaluarii, aceasta avand dreptul sa isi aleaga un expert asistent (a se vedea in acest sens Decizia Curtii Constitutionale nr. 29 din 5 februarie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 129 din 11 martie 2013).
35. In ceea ce priveste inexistenta cailor de atac impotriva ordonantei emise de comisia de cercetare a averilor, prin Decizia nr. 596 din 20 septembrie 2016, paragraful 25, Curtea a retinut ca prevederile art. 20 din Legea nr. 115/1996 instituie posibilitatea exercitarii, de catre partile interesate, de Agentia Nationala de Integritate si procuror, a recursului impotriva sentintei pronuntate de curtea de apel, in termen de 15 zile de la comunicare, solutionarea acestuia revenind Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal. In aceste conditii, Curtea a constatat ca prevederile de lege criticate ofera partilor garantiile necesare asigurarii deplinei exercitari a dreptului la aparare si la un proces echitabil si, prin urmare, critica de neconstitutionalitate formulata in raport cu art. 21 alin. (3), art. 124 alin (2) si art. 126 din Constitutie, precum si art. 6 din Conventie nu poate fi retinuta.
36. Intrucat nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine modificarea jurisprudentei mai sus analizate, atat solutia, cat si considerentele deciziilor invocate isi pastreaza valabilitatea si in prezenta cauza.
37. Distinct de cele retinute de Curtea Constitutionala prin jurisprudenta mai sus invocata, in ceea ce priveste notiunile de "avere", "venituri realizate", "modificari intervenite in avere", "avere justificata/nejustificata", din cuprinsul Legii nr. 176/2010, criticate de autorul exceptiei, Curtea retine ca acestea, nefiind definite legal, au intelesul ce rezulta din sensul obisnuit al cuvintelor care le compun.
38. Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
D E C I D E:

Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate ridicata de S.A.B. in Dosarul nr. 3.934/2/2017 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal si constata ca dispozitiile Legii nr. 115/1996 pentru declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, a unor persoane cu functii de conducere si de control si a functionarilor publici si ale art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.
Definitiva si general obligatorie.

Pronuntata in sedinta din data de 4 iunie 2019.