Efectul extensiv al recursului. Extinderea efectelor recursului cu privire la partea care a declarat recurs dupa expirarea termenului prevazut de lege

Efectul extensiv al recursului, prevazut in art. 385 ind. 7 alin. (1) Codul de procedura penala, se produce atat cu privire la partile care nu au declarat recurs, cat si cu privire la partile care au declarat recurs dupa expirarea termenului prevazut de lege, daca apartin grupului procesual al recurentului, iar acesta a declarat recursul in termen.

Prin urmare, daca unul dintre inculpati a declarat recursul in termen, instanta de recurs examineaza cauza prin extindere si cu privire la inculpatii care au declarat recurs dupa expirarea termenului prevazut de lege.

***

Prin sentinta penala nr. 314 din 8 iunie 2005, Tribunalul Brasov a condamnat pe inculpatii C.V. si B.F. pentru savarsirea infractiunii de violare de domiciliu prevazuta in art. 192 alin. (2) Codul penal si pentru savarsirea tentativei la infractiunea de talharie prevazuta in art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) si alin. (21) lit. a) si c) Codul penal

Prin decizia penala nr. 351/Ap din 9 noiembrie 2005, pronuntata de Curtea de Apel Brasov, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpati.

Impotriva acestei decizii inculpatii au declarat recurs.

Inculpatul B.F., prin aparatorul ales, a invocat cazurile de casare prevazute in art. 385 ind. 9 alin. (1) pct. 18 si pct. 14 Codul de procedura penala, solicitand in principal achitarea sa, in temeiul dispozitiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) Codul de procedura penala, deoarece faptele ce i-au fost retinute in sarcina nu ar exista in materialitatea lor, iar in subsidiar, acordarea unei mai mari eficiente circumstantelor atenuante judiciare recunoscute in favoarea sa, cu consecinta coborarii cuantumului pedepselor, pana la nivelul la care sa poata beneficia de dispozitiile art. 861 Codul penal privind suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei.

Pentru inculpatul C.V., la termenul din 2 octombrie 2006, Inalta Curte de Casatie si Justitie a pus in discutia partilor tardivitatea recursului formulat de acesta.

Recursul declarat de inculpatul C. V. este tardiv introdus.

Formularea cererilor de recurs se poate face numai in cadrul termenului expres prevazut de lege si, in mod exceptional, peste aceste limite, daca exista motive legale ce au impiedicat exercitarea in termen a dreptului de a ataca o hotarare .

Potrivit art. 385 ind. 3 alin. (1) Codul de procedura penala termenul de recurs este de 10 zile, daca legea nu dispune altfel. Totodata, in conformitate cu dispozitiile art. 363 alin. (3) C proc. pen., aplicabile potrivit art. 385 ind. 3 alin. (2) din acelasi cod, pentru partea care a fost prezenta la dezbateri sau la pronuntare, termenul curge de la pronuntare, iar pentru inculpatul detinut care a lipsit de la pronuntare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotararii.

Inculpatul C.V., judecat in apel in stare de libertate, a fost prezent la dezbateri la data de 2 noiembrie 2005, lipsind numai la pronuntarea hotararii in apel, astfel ca termenul de 10 zile prevazut in art. 385 ind. 3 alin. (1) Codul de procedura penala a inceput sa curga de la data pronuntarii hotararii, respectiv de la 9 noiembrie 2006. Intrucat inculpatul C.V. a depus cererea prin care a declarat recurs la 23 noiembrie 2005, ultima zi de declarare a recursului fiind 20 noiembrie 2005, rezulta ca exercitarea caii de atac s-a facut in afara termenului de 10 zile in care putea fi exercitat dreptul de recurs.

Aparatorul ales al inculpatului C.V. a solicitat sa se dea eficienta dispozitiilor art. 385 ind. 7 alin. (1) Codul de procedura penala si sa extinda efectele recursului declarat de inculpatul B.F. si asupra inculpatului C.V.

Avand in vedere ca recursul inculpatului B.F. este un recurs valabil declarat, introdus in termen, ca cei doi inculpati au aceeasi calitate si un interes comun, apartinand aceluiasi grup procesual (consortium litis), intre ei operand solidaritatea procesuala, precum si ca recursul inculpatului B.F. este susceptibil de a fi util coinculpatului C.V., care nu a exercitat calea de atac in termenul prevazut de lege, Inalta Curte de Casatie si Justitie a dat eficienta prevederilor art. 385 ind. 7 alin. (1) Codul de procedura penala, examinand cauza in intregul ei, si cu privire la inculpatul C.V.

Examinand atat motivele de recurs invocate, cat si din oficiu ambele hotarari, conform prevederilor art. 385 ind. 9 alin. (3) Codul de procedura penala, combinate cu art. 3856 alin. (1) si art. 385 ind. 7 Codul de procedura penala, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca prima instanta a retinut in mod corect situatia de fapt si a stabilit vinovatia inculpatilor pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate in cauza, dand faptelor comise de catre acestia incadrarea juridica corespunzatoare.

De asemenea, prima instanta a efectuat o justa individualizare a pedepselor aplicate inculpatilor, atat sub aspectul naturii si al cuantumului acestora, cat si ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevazute in art. 72 C. pen.

Invocarea de catre cei doi inculpati a nevinovatiei in raport cu faptele savarsite contrazice probatoriile administrate in cauza.
Simpla afirmatie a unei alte stari de fapt, fara coroborarea acesteia cu mijloace de proba credibile, nu poate fi acceptata ca adevar, iar modalitatea de aparare utilizata de inculpati constand in negarea savarsirii faptelor nu poate influenta convingerea bazata pe probe, ambele instante - prima instanta si instanta de apel - facand o corecta apreciere a materialului probator administrat in cauza si retinand, in mod intemeiat, vinovatia inculpatilor in comiterea faptelor.

Ca masura de constrangere, pedeapsa are - pe langa scopul sau represiv - si o finalitate de exemplaritate, concretizand dezaprobarea legala si judiciara, atat in ceea ce priveste fapta penala savarsita, cat si in ce priveste comportarea faptuitorului.

Pe de alta parte, pedeapsa si modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate in asa fel incat inculpatul sa se convinga de necesitatea respectarii legii penale si evitarea in viitor a savarsirii unor fapte penale similare. Operatiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei si autorului, avand ca finalitate stabilirea unei pedepse in limitele prevazute de lege.

Cata vreme inculpatii recurenti nu au realizat, nici in ultimul lor cuvant, o reevaluare a propriei situatii, prin adoptarea unei pozitii sincere, ci, dimpotriva, au incercat in continuare sa denatureze adevarul, nu exista motive pentru o reducere a cuantumului pedepselor in beneficiul acestora.

Fata de considerentele ce preced, recursul declarat de inculpatul B.F. a fost respins ca nefondat, iar recursul declarat de inculpatul C.V., ca tardiv introdus.