Adoptie. Hotarare judecatoreasca straina de incuviintare a adoptiei. Recunoasterea acestei hotarari pe teritoriul Romaniei

Potrivit art.10 al Legii nr.105/1994, aceasta lege este aplicabila in masura in care conventiile internationale la care Romania este parte nu stabilesc o alta reglementare.

Legea romana privind adoptia, in cazul in care copilul roman adoptat are domiciliul in strainatate, face trimitere la legea de la domiciliul copilului.
Adoptia minorului care nu are domiciliul in Romania nu cade sub incidenta de reglementare a normei interne romane, ea fiind supusa legii straine, in speta, legii adoptatorului, sotul mamei, care ii permite acestuia sa adopte pe copilul sotiei sale.

*************

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Hunedoara reclamanta F.F.F. a solicitat, in contradictoriu cu paratul F.G. recunoasterea hotararii nr.II/455/7/2006, de adoptie pronuntata de Autoritatea Tutelara oraseneasca din Buda�rs, Republica Ungara si dispunerea cuvenitelor mentiuni in Registrul de nasteri al Primariei Hunedoara, unde s-a inregistrat nasterea minorei L.M.

In motivarea actiunii reclamanta a aratat ca prin hotararea sus-amintita s-a incuviintat infierea de catre sotul ei, F.G. a fiicei sale minore L.M., nascuta la Hunedoara la 1 septembrie 2000.
Reclamanta a solicitat pronuntarea unei hotarari de execquatur in temeiul art.147 din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, pentru ca noul act de nastere eliberat de autoritatile maghiare sa poata fi transcris in registrele de evidenta de stare civila din Romania.

Tribunalul Hunedoara prin sentinta civila nr. 88 din 2 februarie 2007 a respins cererea de recunoastere a hotararii de adoptie.
In motivarea sentintei, instanta a retinut competenta exclusiva a instantei romane in privinta adoptiei unui minor cetatean roman cu domiciliu in Romania, conform art. 151 din Legea nr. 105/1992.

S-a constatat ca potrivit art. 39 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, adoptia internationala a copilului care are domiciliul in Romania poate fi incuviintata numai in situatia in care adoptatorul sau unul din soti din familia adoptatoare care domiciliaza in strainatate este bunicul copilului care se doreste a fi adoptat.

S-a apreciat ca sintagma �copilul care domiciliaza in Romania� trebuie coroborata cu art.151 pct.2 din Legea nr.105/1992, deoarece alta interpretare ar eluda legea romana care circumstantiaza calitatea strainului adoptator numai la calitatea de bunic.
S-a constat astfel ca, potrivit art.168 din Legea nr.105/1992, hotararea straina incalca ordinea publica de drept international privat din Romania si ca urmare s-a refuzat producerea de efecte juridice a hotararii straine pe teritoriul Romaniei.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta care a criticat solutia instantei de fond pentru gresita constatare ca minorul are domiciliul in Romania, in realitate el avand domiciliul mamei care locuieste in strainatate unde s-a stabilit impreuna cu sotul ei, respectiv in Ungaria. Ca urmare, s-a criticat aprecierea ca in cauza s-ar aplica legea romana in privinta adoptiei, aceasta fiind supusa legii maghiare care nu are restrictiile din legea romana, art.31 din Legea nr.273/2004 fiind artificial extins asupra adoptatorului pentru aplicarea art.151 alin.(2) din Legea nr.105/1992.

S-a aratat ca legea maghiara nu e contrara ordinii de drept din Romania si, ca urmare, instanta romana putea verifica conditiile cumulative prevazute de art.116 din Legea nr.105/1992 in privinta hotararii straine.
Curtea de Apel Alba-Iulia, prin decizia civila nr.1/A din 15 mai 2007, a admis apelul reclamantei, a anulat in tot hotararea si retinand cauza spre rejudecare a respins cererea .
In motivarea deciziei, curtea de apel a constatat ca hotararea primei instante este nula deoarece minuta sentintei civile nu a fost semnata de judecatorul care a pronuntat-o, motiv de nulitate prevazut de art.297 alin.(2) C.proc.civ.
In rejudecare cauzei instanta, cercetand domiciliul minorei, a constatat ca acesta este in Romania pentru ca si minora si mama reclamanta sunt cetateni romani si potrivit art.13 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice, domiciliul este acolo unde persoana isi are locuinta statornica sau principala iar conform art.14 din aceeasi act normativ, minorul isi are domiciliul la parintii sai, in speta la domiciliul mamei care a indicat in actiune un domiciliu in Romania.

Constatandu-se ca reclamanta si minora au domiciliul in Romania si resedinta in Ungaria, s-a conchis ca legea aplicabila este legea romana, si anume, Legea nr.273/2004, legea nationala a adoptatului in termenii art.151 alin.(2) din Legea nr.105/1992 � si ca, potrivit legii romane, copilul cetatean roman nu poate fi adoptat de un cetatean strain decat daca acesta este bunicul copilului.

In temeiul art.168 din Legea nr.105/2004 s-a refuzat recunoasterea hotararii straine, considerandu-se ca aceasta �incalca ordinea publica de drept international privat roman�.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe langa Curtea de Apel Alba-Iulia, in temeiul art.45 alin.(5) si art.299 C.proc.civ. si, respectiv, reclamanta.

Parchetul a invocat in drept motivul de recurs prevazut de dispozitiile art.304 pct.9 C.proc.civ., iar in fapt a criticat hotararea pentru nelegalitate. S-a aratat ca din probele administrate s-a dovedit ca cei doi soti locuiesc cu copilul reclamantei pe care il considera copilul lor comun incepand din anul 2007 in Ungaria.
Aceasta situatie rezulta din hotararea de adoptie care s-a pronuntat in acest sens, constatand ca minorul s-a incadrat perfect in viata de familie a parintelui adoptator.

S-a mai dovedit din actele depuse ca reclamanta si minora adoptata au obtinut permis de sedere in Ungaria valabil pana in 24 iunie 2008.
Recurentul a aratat ca potrivit art.20 alin.(3) din Legea nr.105/1992 relatiile personale si patrimoniale ale sotilor sunt supuse legii statului maghiar, lege aplicabila, conform art.30 alin.(2) teza II din Legea nr.105/1992 prin exceptie de la regula prevazuta de art.30 alin.(1) si in situatia in care unul din soti adopta copilul celuilalt sot.

Exceptia este prevazuta in interesul superior al copilului, al familiei si protejarea drepturilor omului cu privire la casatorie si viata privata.
Neaplicandu-se legea romana in acest caz de adoptie, nu se aplica nici art.151 pct.1 cu privire la competenta instantei romane de a incuviinta adoptia.

S-a aratat ca, in speta, primeaza interesul copilului al carui statut juridic trebuie sa corespunda cu statutul de fapt, nefiind incalcate dispozitiile art.168 din Legea nr.105/1992, dispozitii permisive.

In recursul sau, reclamanta si-a motivat criticile pe gresita apreciere a instantei a dispozitiilor art.13 din Decretul nr. 31/1954 potrivit carora domiciliul ei si al copilului ar mai fi in Romania.

Reclamanta a aratat ca locuieste in mod permanent si statornic in Ungaria, in localitatea Herceghalom, de la data casatoriei cu F.G., din 22 februarie 2000 iar locuinta din Hunedoara este o locuinta secundara folosita de ea si familia ei pe timpul verii, in vacanta .

S-a mai aratat ca legea aplicabila este legea maghiara nr.IV din 1952 si ordinul guvernamental nr.331/2006 si nu Legea nr.273/2006.
S-a apreciat astfel ca s-a facut o gresita aplicare a art.39 din Legea nr.273/2004, considerandu-se ca minora are domiciliul in Romania.

Or, minorul avand domiciliul in strainatate se aplica legea straina adica legea maghiara potrivit art.20 si art.31 din Legea nr.105/1992.
Recurentii au considerat astfel gresit aplicat art.151 din Legea nr. 105/1992, deoarece legea maghiara aplicabila nu este contrara ordinii de drept din Romania.

Analizand hotararea atacata, prin prisma criticilor formulate, se constata ca recursurile, fondate pe motivul prevazut de art.304 pct.9 C.proc.civ., sunt intemeiate si s-au admits pentru considerentele ce urmeaza :

Instantele au aplicat in mod gresit in solutionarea cauzei dispozitiile Legii nr.273/2004 si Legii nr.105/1992, considerand ca, in speta, adoptia in discutie era de competenta exclusiva a instantei romane, astfel incat hotararea instantei straine s-a pronuntat cu incalcarea art.151 din Legea nr.105/1992 privind competenta exclusiva a instantei romane si ca prin urmare hotararea straina nu poate fi recunoscuta ca producand efecte in ordinea de drept romaneasca, potrivit art.168 din aceeasi lege.

In primul rand este de observat ca, potrivit art.10 al Legii nr.105/1994, aceasta lege este aplicabila in masura in care conventiile internationale la care Romania este parte nu stabilesc o alta reglementare.
In cazul de fata, se constata ca Tratatul bilateral incheiat intre Republica
Populara Romana si Republica Populara Ungara privind asistenta juridica in cauze civile, familiale si penale ratificat de Romania prin Decretul nr.505/1958 prevede conditiile in care cele doua state contractante au inteles sa reglementeze institutia infierii.

Astfel art.33 alin.(1) din Tratat prevede ca infierea este supusa legislatiei Partii Contractante al carei cetatean este infietorul iar potrivit alin.(3) al aceluiasi articol se arata in mod expres ca �in cazul cand copilul se infiaza de catre soti, dintre care unul este cetatean al unei Parti Contractante iar altul al celeilalte Parti Contractante, infierea se face in conformitate cu legea ambelor Parti Contractante�.

Punctul 4 al aceluiasi articol mai arata ca �in materie de infiere este competenta institutia partii contractante al carui cetatean este infietorul� iar �in cazul prevazut in alin.(3), este competenta institutia acelei Parti Contractante pe teritoriul careia sotii au sau au avut domiciliul comun sau resedinta�.
Ca urmare in cazul de speta, adoptia privind copilul sotiei unui cetatean maghiar este aplicabila legea ambelor parti contractante.
Legea romana privind adoptia, in cazul in care copilul roman adoptat are domiciliul in strainatate, face trimitere la legea de la domiciliul copilului.

In acest sens, atat probele administrate in dosarul de adoptie cat si documentele prezentate de reclamanta, au dovedit ca minorul se afla la mama sa, care si-a stabilit domiciliul la sot, in Ungaria, unde sotii au domiciliul conjugal.
Pe cale de consecinta, potrivit legii romane, adoptia minorului care nu are domiciliul in Romania nu cade sub incidenta de reglementare a normei interne romane, ea fiind supusa legii straine, in speta, legii adoptatorului, sotul mamei, care ii permite acestuia sa adopte copilul sotiei sale.

Astfel, se constata ca adoptia a fost legal incuviintata potrivit legii maghiare de catre autoritatea competenta maghiara careia ii fixeaza atributii in materie de infiere Tratatul bilateral mai sus citat.

Conventia cu privire la drepturile copilului, (New York 1989), ratificata si de Romania prin Legea nr. 18/28 septembrie 1990 prevede obligatia de a crea minorului un mediu propice de crestere si educare de catre familie .

Or, familia minorului care in fapt din 2001 este formata din mama sa si sotul acesteia, poate fi si de drept consfintita ca atare, fara ca, prin aceasta, ordinea de drept din Romania sa fie atinsa.

Ca urmare, constatand ca in cauza instantele romane nu au competenta exclusiva in solutionarea cauzei de adoptie; ca legea maghiara aplicabila a fost respectata; ca a fost pronuntata in mod legal hotararea in cadrul ordinii juridice maghiare, adoptia putand fi incuviintata prin hotararea organului administrativ aratat, sunt intrunite conditiile Tratatului bilateral in art.33 in ceea ce priveste indeplinirea conditiilor prevazute de lege in realizarea adoptiei.

Pentru considerentele aratate s-a admis recursul reclamantei si s-a modificat hotararea atacata in sensul ca s-a admis cererea reclamantei si s-a recunoscut hotararea de adoptie, cu toate efectele prevazute de lege deduse din faptul recunoasterii. S-au mentinut celelalte dispozitii.