Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului in Cauza Serbanescu impotriva Romaniei a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 886 din 29.12.2008.

Hotararea in Cauza Serbanescu impotriva Romaniei, din 7 februarie 2008

(Cererea nr. 33.945/04)
In Cauza Serbanescu impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Bostjan M. Zupancic, presedinte, Corneliu Birsan, Elisabet Fura-Sandstrom, Alvina Gyulumyan, David Thor Bjorgvinsson, Ineta Ziemele, Isabelle Berro-Lefevre, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 17 ianuarie 2008,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 33.945/04) formulata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Victor-Sorin Serbanescu (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 6 septembrie 2004 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul R. H. Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 12 decembrie 2006, Curtea a decis sa comunice cererea Guvernului. Invocand art. 29 § 3 din Conventie, aceasta a decis sa analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.

In Fapt

I. Circumstantele cauzei
4. Reclamantul s-a nascut in anul 1957 si locuieste in Brasov.
5. In 1948, in temeiul Legii nr. 6/1948 privind retragerea cetateniei romane, imobilul lui M.S., unul dintre parintii reclamantului, situat in Sinaia, str. Cuza Voda nr. 7 (fostul nr. 5), a fost rechizitionat de stat ca urmare a fugii lui M.S. din Romania.
6. In anul 2000, reclamantul, in calitate de mostenitor al lui M.S., a sesizat Judecatoria Sinaia cu o actiune avand ca obiect revendicarea imobilului mentionat, pe care a indreptat-o impotriva Primariei si a Consiliului Local Sinaia. Instanta a administrat probe, in special doua expertize tehnice, din care reiesea ca imobilul in discutie era compus dintr-un teren in suprafata de 1.146 m2 si o casa cu 3 niveluri. La data de 14 decembrie 2000, Primaria Sinaia a informat instanta ca in casa locuiau 6 familii: doua familii in baza unor contracte de inchiriere incheiate cu primaria, in timp ce celelalte 4 familii cumparasera in baza Legii nr. 112/1995 apartamentele in care locuiau din casa respectiva. Acestea din urma au facut o cerere de interventie voluntara in cauza, cerere admisa de instanta.
7. Prin Hotararea din data de 15 mai 2001 Judecatoria Sinaia a admis actiunea in revendicare si a obligat paratii sa ii restituie reclamantului imobilul in litigiu. Instanta a statuat ca reclamantul dovedise dreptul de proprietate al lui M.S. asupra imobilului in discutie si calitatea sa de mostenitor al acestuia si ca rechizitionarea bunului fusese ilegala, astfel incat reclamantul nu si-a pierdut niciodata calitatea de proprietar. Pe de alta parte, dupa ce a comparat titlul de proprietate al reclamantului cu cele ale partilor interveniente, instanta a statuat ca titlul reclamantului era mai caracterizat.
8. In urma apelului formulat de parati, prin Hotararea din data de 29 octombrie 2001 Tribunalul Judetean Prahova a respins actiunea reclamantului cu motivarea ca, in lipsa unui act autentic notarial, acesta nu si-a dovedit dreptul de proprietate si ca trecerea imobilului in patrimoniului statului a fost legala.
9. Prin Hotararea definitiva din data de 9 mai 2002 Curtea de Apel Ploiesti a admis recursul formulat de reclamant si a confirmat temeinicia Hotararii din 15 mai 2001. Aceasta a statuat ca din probele aflate la dosar rezulta ca reclamantul era mostenitorul lui M.S., care fusese proprietarul imobilului in discutie, si ca, avand in vedere circumstantele legate de nationalizarea bunurilor, fostii proprietari nu erau obligati sa isi dovedeasca dreptul in mod exclusiv prin acte autentice. Pe de alta parte, Curtea de Apel a considerat ca imobilul fusese rechizitionat in mod ilegal de catre autoritati si ca titlul de proprietate al reclamantului era mai caracterizat decat cele prezentate de intervenienti. Curtea de Apel a retinut faptul ca reclamantul nu a solicitat rambursarea cheltuielilor de judecata .
10. Dupa ce si-a inscris dreptul de proprietate in cartea funciara si a fost pus in posesia imobilului in discutie, la data de 16 august 2002, reclamantul a inceput sa plateasca taxele funciare aferente acestuia. Din dosarul de cadastru intocmit cu aceasta ocazie de autoritatile competente rezulta ca aceasta casa avea o suprafata utila de 385 m2.
11. La o data neprecizata, in temeiul art. 330 pct. 2 din Codul de procedura civila, procurorul general al Romaniei, sesizat de tertii cumparatori ai apartamentelor vandute in baza Legii nr. 112/1995, a formulat in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie un recurs in anulare impotriva Sentintei definitive din 15 mai 2001 a Judecatoriei Sinaia. Acesta a apreciat ca sentinta respectiva, precum si Decizia din 9 mai 2002 fusesera pronuntate in urma unei incalcari esentiale a legii, ceea ce a dus la o apreciere gresita a fondului cauzei, deoarece reclamantul nu avea dreptul sa actioneze in justitie decat daca prezenta un titlu de proprietate autentificat notarial si daca isi dovedea calitatea de mostenitor al lui M.S.
12. Prin Decizia din 10 martie 2004 Inalta Curte de Casatie si Justitie a casat sentinta si decizia mentionate mai sus si, pe fond, a respins actiunea reclamantului, considerand ca niciuna dintre parti nu a adus probe incontestabile in ceea ce priveste dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu, astfel ca trebuia sa prevaleze posesia indelungata si de buna-credinta a paratilor. In acest sens, instanta a statuat in privinta reclamantului ca, chiar daca s-ar fi presupus ca, in lipsa unui act autentic notarial, M.S. putea fi considerat ca fiind proprietarul imobilului in discutie, partea interesata nu a dovedit ca era mostenitorul lui, avand in vedere mai ales diferentele de nume ale persoanelor ce figurau in certificatele de mostenitor furnizate.

II. Dreptul intern pertinent

13. Articolele relevante din Codul de procedura civila (CPC) prevad urmatoarele:

ARTICOLUL 330

"Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, poate ataca cu recurs in anulare, la Curtea Suprema de Justitie, hotararile judecatoresti irevocabile pentru urmatoarele motive:
1. cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;
2. cand prin hotararea atacata s-a produs o incalcare esentiala a legii, ce a determinat o solutionare gresita a cauzei pe fond ori aceasta hotarare este vadit netemeinica;".

ARTICOLUL 3301

"In cazurile prevazute de art. 330 pct. 1 si 2, recursul in anulare se poate declara in termen de 1 an de la data cand hotararea judecatoreasca a ramas definitiva si irevocabila."
14. Articolele 330 si 3301 din CPC, referitoare la recursul in anulare si reproduse mai sus in forma in care erau redactate la data evenimentelor, au fost abrogate prin art. I § 17 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58 din 25 iunie 2003.

In Drept

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 § 1 din Conventie
15. Reclamantul se plange de incalcarea dreptului sau la un proces echitabil si la securitatea raporturilor juridice din cauza anularii Deciziei definitive din 9 mai 2002 a Curtii de Apel Ploiesti prin Decizia din 10 martie 2004 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in urma recursului in anulare formulat de procurorul general. El invoca art. 6 § 1 din Conventie, care, in partea sa relevanta, prevede urmatoarele:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala (...), care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."

A. Asupra admisibilitatii

16. Guvernul sustine ca reclamantul nu mai poate invoca un drept de proprietate asupra imobilului in litigiu, in masura in care in Decizia din 10 martie 2004 Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca el nu a dovedit calitatea de mostenitor al fostului proprietar. In acest sens, aceasta cauza este diferita de Cauza Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII), reclamantul neputand invoca un drept civil.
17. Reclamantul subliniaza ca el a dovedit calitatea de mostenitor al lui M.S., avand in vedere ca aceasta a fost constatata prin Decizia din 9 mai 2002 a Curtii de Apel Ploiesti.
18. Curtea considera ca argumentul Guvernului tinde sa ridice o exceptie de inadmisibilitate sub forma necompetentei ratione materiae fata de art. 6 § 1 din Conventie .
19. Curtea reaminteste ca art. 6 se aplica pentru contestatiile asupra unui drept care se poate pretinde, cel putin intr-un mod rezonabil, a fi recunoscut in dreptul intern. Trebuie sa fie vorba de o contestatie reala si serioasa; ea se poate referi atat la existenta insasi a dreptului, cat si la intinderea sa ori la modalitatile de exercitare a lui. Solutia procedurii trebuie sa fie direct hotaratoare pentru dreptul respectiv, art. 6 § 1 nefiind aplicabil in cazul unei legaturi mai putin stranse ori in cazul unor repercusiuni indepartate. In fine, dreptul trebuie sa aiba un caracter civil (vezi, de exemplu, hotararile Le Compte, Van Leuven si De Meyere impotriva Belgiei din 23 iunie 1981, seria A nr. 43, p. 21, § 47, Z. si altii impotriva Regatului Unit [MC], nr. 29.392/95, CEDO 2001-V, § 87, si Gutfreund impotriva Frantei, nr. 45.681/99, CEDO 2003-VII, § 38).
20. Curtea constata ca, in speta, actiunea cu care reclamantul a sesizat instantele interne se referea la problema existentei dreptului de proprietate al partii interesate asupra unui imobil ce i-a apartinut lui M.S. Aceasta observa ca era vorba de o contestatie reala si serioasa, direct hotaratoare pentru dreptul respectiv, care a fost, de altfel, solutionata pe fond in favoarea reclamantului prin Decizia definitiva din 9 mai 2002 a Curtii de Apel Ploiesti. Faptul ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a anulat, in urma recursului in anulare al procurorului general al Romaniei, decizia definitiva a Curtii de Apel Ploiesti nu este de natura sa puna in discutie existenta unei proceduri referitoare la un drept cu caracter civil ce prezinta o aparenta de temeinicie in dreptul intern. Prin urmare, exceptia de incompatibilitate a Guvernului trebuie respinsa.
21. Pe de alta parte, Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie si ca nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului

22. Recunoscand ca dreptul la un proces echitabil presupune si respectarea principiului securitatii raporturilor juridice, Guvernul arata ca, in speta, instantele interne au pronuntat hotarari divergente, in special din cauza problemei calitatii reclamantului de mostenitor al lui M.S. In plus, acesta subliniaza ca prevederile legale care il indreptateau pe procurorul general sa formuleze recurs in anulare impotriva unor hotarari definitive au fost abrogate.
23. Reclamantul sustine ca el are calitatea de mostenitor al lui M.S., astfel cum au statuat Judecatoria Sinaia si Curtea de Apel Ploiesti, si ca exista similitudini intre cauza sa si cauza Brumarescu mentionata mai sus.
24. Curtea reaminteste ca dreptul la un proces echitabil in fata unei instante, garantat de art. 6 § 1 din Conventie, trebuie interpretat in lumina preambulului Conventiei, care enunta suprematia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante.
25. Unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca solutia data in mod definitiv de catre instante unui litigiu sa nu mai poata fi pusa in discutie (Brumarescu, citata anterior, § 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre parti nu este abilitata sa solicite reexaminarea unei hotarari definitive si executorii cu unicul scop de a obtine o reanalizare a cauzei si o noua hotarare in cauza. In acest sens, reexaminarea nu trebuie sa devina un apel deghizat, iar simplul fapt ca ar putea exista doua puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauza. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decat daca o impun motive substantiale si imperioase (Riabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).
26. In speta, avand in vedere concluziile sale si observatiile partilor, Curtea nu distinge niciun motiv de a se abate de la jurisprudenta mentionata mai sus, situatia de fapt fiind aproximativ aceeasi (vezi si SC Masinexportimport Industrial Group SA, nr. 22.687/03, § 36, 1 decembrie 2005). In mod special, Curtea constata ca recursul in anulare a fost formulat si admis cu motivarea ca reclamantul nu si-a dovedit calitatea de mostenitor al lui M.S., procurorul general si Inalta Curte de Casatie si Justitie avand, in speta, un punct de vedere diferit de cel adoptat de Curtea de Apel Ploiesti, desi aceasta chestiune a fost hotarata in ultima instanta si in mod definitiv de curtea de apel in cadrul unei proceduri contradictorii.
27. Aceste elemente sunt suficiente Curtii pentru a constata ca anularea de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a Sentintei definitive din 15 mai 2001 a Judecatoriei Sinaia, confirmata in ultima instanta prin Decizia din 9 mai 2002 a Curtii de Apel Ploiesti, a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice, nerespectand dreptul reclamantului la un proces echitabil.
28. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie .

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1

29. Reclamantul invoca o incalcare a dreptului sau la respectarea bunurilor din cauza anularii Deciziei definitive din 9 mai 2002 de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie . El invoca art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."

A. Asupra admisibilitatii

30. Guvernul sustine ca reclamantul nu detine un "bun" in sensul articolului mentionat mai sus si ca nu mai are calitatea de victima necesara pentru a-si introduce cererea, avand in vedere concluziile Deciziei din 10 martie 2004 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie . Acesta face trimitere in acest sens la cauzele Blucher impotriva Cehiei (nr. 58.580/00, Decizia din 4 august 2004) si Stoicescu impotriva Romaniei (nr. 31.551/96, Hotararea din 1 septembrie 2004).
31. Reclamantul nu a prezentat observatii asupra acestui aspect.
32. Curtea apreciaza mai intai ca, spre deosebire de cauza Stoicescu mentionata de Guvern, in care reclamantul nu a informat Curtea despre anularea certificatului sau de mostenitor in urma unei proceduri ordinare declansate de terti impotriva sa, in speta, calitatea de mostenitor a partii interesate a fost contestata de procurorul general, care era un tert fata de procedura civila interna. Or, opinia procurorului general a fost confirmata de Inalta Curte de Casatie si Justitie la finalul unei proceduri extraordinare care a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice (vezi paragrafele 24-28 de mai sus).
33. Prin urmare, Curtea considera ca, avand in vedere circumstantele spetei, decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care constituie ingerinta de care se plange reclamantul, nu ar putea fi considerata ca determinand pierderea de catre partea interesata a calitatii sale de victima a incalcarii art. 1 din Protocolul nr. 1, care, in opinia lui, decurge din aceasta decizie .
34. Pe de alta parte, Curtea observa ca dreptul de proprietate al reclamantului asupra bunului in litigiu a fost stabilit prin Decizia definitiva din 9 mai 2002, pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti in favoarea partii interesate. Aceasta constata ca dreptul astfel recunoscut nu era revocabil (vezi, per a contrario, Blucher, citata anterior). Mai mult, reclamantul si-a inscris dreptul de proprietate in cartea funciara si a fost pus in posesia imobilului respectiv de catre autoritati, incepand si sa plateasca taxele funciare aferente acestuia. Asadar, reclamantul era fara indoiala titularul unui "bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (vezi Brumarescu, citata anterior, § 70).
35. Prin urmare, exceptiile preliminare ale Guvernului urmeaza a fi respinse.
36. Pe de alta parte, Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie . Asadar, el trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului

37. Guvernul considera ca ingerinta litigioasa era prevazuta de lege (vezi art. 330 din CPC de mai sus), urmarea scopul legitim al corectei aplicari a legii si protectia altei persoane, si anume tertul cumparator de buna-credinta, avand in vedere securitatea raporturilor juridice, si respecta justul echilibru dintre interesele in joc. In acest sens, el sustine ca reclamantul putea beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001 si putea obtine despagubiri corespunzatoare valorii bunului in litigiu.
38. Reclamantul considera ca recursul in anulare era ilegal. El atrage atentia ca bunul in litigiu fusese rechizitionat de autoritati fara niciun titlu si ca problema bunei-credinte a tertului cumparator nici nu a fost analizata de instantele interne. Pentru aceleasi motive, el sustine ca autoritatile nu au pastrat un just echilibru intre interesele in joc si considera ca ele ar fi trebuit sa il despagubeasca pe tertul cumparator si sa evite astfel sa ii produca un prejudiciu fostului proprietar.
39. Curtea reaminteste ca prin Decizia din 9 mai 2002 a Curtii de Apel Ploiesti, ce confirma in ultima instanta Sentinta din 15 mai 2001 a Judecatoriei Sinaia, reclamantului i s-a recunoscut un drept de proprietate asupra imobilului in litigiu. Pe de alta parte, decizia Curtii de Apel Ploiesti a dispus ca partile parate sa ii restituie imobilul in discutie.
40. Aceasta considera ca anularea de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a deciziei definitive mentionate mai sus a avut ca efect lipsirea reclamantului de bunul sau, in sensul celei de a doua fraze a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 (vezi, mutatis mutandis, SC Masinexportimport Industrial Group SA, citata anterior, § 44).
41. O privare de proprietate ce intra sub incidenta acestei a doua norme poate fi justificata numai daca se demonstreaza in special ca ea a avut loc pentru o cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege . Pe deasupra, orice ingerinta in folosirea proprietatii trebuie sa respecte criteriul proportionalitatii (Brumarescu, citata anterior, §§ 73-74).
42. Chiar daca s-ar presupune ca ingerinta in cauza ar fi intervenit in conditiile prevazute de lege, si anume prevederile CPC ce reglementeaza recursul in anulare, si ca ar fi servit o cauza de utilitate publica, Curtea considera ca in speta, ca si in celelalte cauze similare cu cea de fata cu care a fost sesizata, justul echilibru nu a fost pastrat si ca reclamantul a suferit o sarcina speciala si exorbitanta din cauza lipsirii sale de bunul ce i-a fost recunoscut prin Decizia definitiva din 9 mai 2002, fara sa fi existat motive substantiale si imperioase. In aceasta privinta, Curtea apreciaza ca faptul ca procurorul general, a carui opinie a fost confirmata prin decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a avut un punct de vedere diferit de cel adoptat de Curtea de Apel Ploiesti la solutionarea unei proceduri contradictorii si dupa epuizarea cailor de recurs ordinare nu poate justifica lipsirea de un bun dobandit pe cale legala in urma unui litigiu civil solutionat in mod definitiv (vezi, mutatis mutandis, SC Masinexportimport Industrial Group SA, citata anterior, § 46).
43. Mai mult chiar, presupunand ca Legea nr. 10/2001 invocata de Guvern este aplicabila in situatia reclamantului, Curtea reaminteste ca a statuat in mai multe randuri ca sistemul de despagubiri prevazut de aceasta lege nu functioneaza in prezent intr-un mod susceptibil de a determina acordarea efectiva a unei despagubiri partii interesate (vezi, printre altele, Savulescu impotriva Romaniei, nr. 1.696/03, § 30, 12 iulie 2007).
44. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

45. Conform art. 41 din Conventie,
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu

46. Intemeindu-se pe expertize tehnice realizate de autoritatile competente si pe anunturi imobiliare, reclamantul solicita, cu titlu de daune materiale pe care le-ar fi suferit, restituirea imobilului in litigiu sau, in lipsa restituirii, suma de 700.000 euro (EUR) reprezentand contravaloarea lui. El considera ca statul parat ar putea sa ofere despagubiri pentru cele 4 apartamente pe care autoritatile le-au vandut si sa ii restituie in natura restul imobilului. Pe de alta parte, reclamantul solicita suma de 25.500 EUR pentru daunele morale suferite.
47. Guvernul contesta pretentiile reclamantului, aratand in special ca acesta nu a furnizat un raport de expertiza referitor la valoarea de piata a imobilului si a apartamentelor sale. Acesta pune la dispozitie o expertiza conform careia valoarea de piata a celor 4 apartamente vandute in baza Legii nr. 112/1995, totalizand 259,29 m2, cu terenul aferent in suprafata de 130,66 m2, ar fi de 281.010 EUR. In ceea ce priveste cererea de daune morale, Guvernul face trimitere la cauze similare analizate de Curte si considera ca suma solicitata de reclamant este excesiva.
48. Curtea reaminteste ca a constatat in speta incalcarea art. 6 § 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza anularii Sentintei definitive din 15 mai 2001 a Judecatoriei Sinaia. Aceasta reitereaza faptul ca o decizie ce constata o incalcare atrage pentru statul parat obligatia juridica, in sensul Conventiei, de a pune capat incalcarii si de a-i corecta consecintele. Daca dreptul intern nu permite decat inlaturarea incompleta a consecintelor acestei incalcari, art. 41 din Conventie ii confera Curtii prerogativa de a-i acorda o reparatie partii lezate prin actul sau omisiunea fata de care a fost constatata o incalcare a Conventiei. In exercitarea acestei prerogative, ea dispune de o anumita latitudine; adjectivul "echitabil" si sintagma "daca este cazul" demonstreaza acest lucru.
49. Curtea apreciaza, fata de circumstantele spetei, ca restituirea imobilului in litigiu, compus dintr-un teren in suprafata de 1.146 m2 si o casa cu 3 niveluri avand o suprafata utila de 385 m2 (vezi paragraful 10 de mai sus), astfel cum a fost dispusa in Sentinta definitiva pronuntata in favoarea reclamantului la data de 15 mai 2001, l-ar repune pe acesta, pe cat posibil, intr-o situatie similara cu cea in care s-ar fi aflat daca nu ar fi fost incalcate cerintele articolelor mentionate mai sus. Daca statul parat nu procedeaza la aceasta restituire in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, Curtea hotaraste ca statul parat sa le plateasca partilor interesate, cu titlu de daune materiale, o suma care sa corespunda valorii actuale a imobilului.
50. Tinand cont de informatiile de care dispune asupra preturilor de pe piata imobiliara locala si de elementele furnizate de parti, Curtea estimeaza valoarea de piata actuala a bunului la 575.000 EUR.
51. Pe de alta parte, Curtea considera ca anularea Deciziei definitive din 9 mai 2002 de Inalta Curte de Casatie si Justitie a atras dupa sine o grava incalcare a drepturilor reclamantului la un proces echitabil conform cu principiul securitatii raporturilor juridice si, respectiv, la respectarea bunurilor sale, incalcare ce da nastere unui prejudiciu moral. Tinand cont de totalitatea elementelor aflate in posesia sa si statuand in echitate, conform art. 41 din Conventie, aceasta ii acorda reclamantului suma de 2.500 EUR pentru daunele morale suferite.

B. Cheltuieli de judecata

52. Fara sa prezinte documente justificative, reclamantul solicita acordarea unei sume ce va fi stabilita de Curte pentru cheltuielile de judecata angajate in fata instantelor interne.
53. Guvernul nu se opune acordarii unei sume cu titlu de cheltuieli de judecata in masura in care este vorba de cheltuieli reale, necesare si rezonabile, insa observa ca reclamantul nu a furnizat documente justificative.
54. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care s-au stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al acestora. In speta, tinand cont de elementele aflate in posesia sa, precum si de criteriile mentionate mai sus, Curtea hotaraste sa nu ii acorde reclamantului nicio suma in acest sens (vezi, printre altele, Ionescu impotriva Romaniei [reparatie echitabila], nr. 38.608/97, § 22, 10 noiembrie 2005).

C. Dobanzi moratorii

55. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

Pentru aceste motive,

In unanimitate,

Curtea

1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie, din cauza nerespectarii principiului securitatii raporturilor juridice;
3. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
4. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii restituie reclamantului imobilul situat in Sinaia, str. Cuza Voda nr. 7, compus dintr-o casa cu 3 niveluri si terenul aferent in suprafata de 1.146 m2, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie;
b) ca, in lipsa acestei restituiri, statul parat sa ii plateasca reclamantului, in acelasi termen de 3 luni, suma de 575.000 EUR (cinci sute saptezeci si cinci mii euro) cu titlu de daune materiale;
c) ca, in orice caz, statul parat sa ii plateasca reclamantului suma de 2.500 EUR (doua mii cinci sute euro) cu titlu de daune morale, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit pentru sumele mentionate mai sus, sume ce vor fi convertite in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii;
d) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.
Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 7 februarie 2008 pentru aplicarea art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.


Bostjan M. Zupancic,
presedinte
Santiago Quesada,
grefier