Revocarea decretului de gratiere. Incalcarea dreptului la libertate. Obligatia de reparare a prejudiciului produs.

Gratierea are ca efect inlaturarea, in totul sau in parte, a executarii pedepsei si, desi nu este in mod expres prevazuta in cuprinsul art.504 alin.(4) C.proc.pen., trebuie admis ca o persoana care a fost privata in mod nelegal de libertate, desi fusese gratiata, are dreptul la repararea prejudiciului produs, in conditiile art.504 C.proc.pen.

Scopul urmarit de aceste reglementari legale nationale este acela de a permite repararea prejudiciului suferit de persoanele care au fost private de libertate in cazul in care intervenise o cauza care inlatura raspunderea penala sau executarea pedepsei.

Din perspectiva normei europene, reincarcerarea in baza unui mandat de arestare ale carui efecte incetasera, asa cum s-a constatat printr-o hotarare judecatoreasca, atrage o incalcare a dreptului la libertate si obliga autoritatile statale la repararea prejudiciului astfel produs.

---------------

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, reclamantul B.V. a chemat in judecata Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, solicitand obligarea paratului la despagubiri in cuantum de 500.000 euro, echivalent in lei la cursul BNR din ziua platii, reprezentand contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a incarcerarii sale pe nedrept.

Prin sentinta civila nr. 879/2007, s-a admis in parte cererea si a fost obligat Statul Roman prin Ministerul Finantelor la plata sumei de 24.000 lei cu titlu de daune morale.

Tribunalul a retinut ca prin Decretul nr.1164 emis de Presedintele Romaniei si publicat in M.Of. nr.1207 din data de 16 decembrie 2004, s-a dispus gratierea pedepsei cu inchisoarea aplicata reclamantului, fiind ulterior revocat prin Decretul emis de Presedintele Romaniei cu nr.1173, publicat in M.Of. nr.1219 din 17 decembrie 2004.

Reclamantul a fost incarcerat la 17 decembrie 2004, in temeiul mandatului de executare a pedepsei nr.463/2004 si a fost pus in libertate la data de 24 iunie 2005, in temeiul deciziei penale nr.1101/2005, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, prin care a fost admisa contestatia la executare formulata de reclamant, constatandu-se gratiata, prin Decretul nr.1164/2004, pedeapsa cu inchisoare aplicata prin decizia penala nr.1969/2004, dispunandu-se anularea mandatului de executare emis in baza deciziei de condamnare si punerea in libertate a condamnatului.

Tribunalul a retinut ca detinerea reclamantului in perioada 17.12.2004 24.06.2005 s-a realizat in mod nelegal, fiind intrunite cerintele art.504 alin.(2) C.pr.pen., care dau dreptul reclamantului la despagubiri .

Cu privire la prejudiciu, constand in veniturile pe care le-ar fi realizat in perioada cat a fost incarcerat si de care a fost lipsit prin impiedicarea sa de a-si desfasura activitatea, s-a retinut ca acest tip de prejudiciu nu poate fi unul eventul, ci era necesar ca reclamantul sa dovedeasca ca, in ipoteza lasarii sale in libertate, acesta ar fi desfasurat cu siguranta aceste activitati profesionale si ar fi castigat sumele pretinse. O asemenea dovada nu a fost administrata.

Cu privire la prejudiciul moral suferit, prin raportare la perioada in care reclamantul a fost privat de libertate, s-a considerat ca suma de 24.000 lei este indestulatoare pentru acoperirea prejudiciului moral suferit.

Prin decizia civila nr.184/2008, Curtea de Apel Bucuresti a respins ca nefondate apelurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti si Ministerul Economiei si Finantelor impotriva sentintei pronuntata de Tribunalul Bucuresti. A fost admis apelul declarat de reclamant si a fost schimbata in parte sentinta apelata in sensul ca a fost obligat Statul Roman la plata sumei de 100.000 euro, echivalentul in lei la data platii, cu titlu de daune morale si materiale.

Instanta de apel a retinut ca, desi initial reclamantul era detinut in mod legal in baza unei hotarari judecatoresti definitive de condamnare, prin emiterea Decretului de gratiere nr.1164/2004, au incetat efectele mandatului de executare . Prin urmare, o noua lipsire de libertate nu se putea face decat prin retinere, arestare preventiva sau punerea in executare a unei hotarari judecatoresti, asa cum reiese din art. 23 din Constitutia Romaniei.

Chiar daca art. 504 C.pr.pen. prevede limitativ cazurile in care se acorda despagubiri pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, fata de dispozitiile art. 20 si art. 23 din Constitutia Romaniei, art. 5 paragraf 5 si art. 6 din Conventia Europeana, actiunea nu este nici inadmisibila si nici neintemeiata, deoarece art. 20 din Constitutie reglementeaza suprematia normelor conventiilor internationale la care Romania este parte, referitoare la drepturile si libertatile fundamentale, in situatia unor neconcordante intre aceste norme.

S-a apreciat ca fiind echitabila suma de 100.000 euro care include din punct de vedere material contravaloarea medicamentatiei si a investigatiilor medicale aferente si ulterioare perioadei in care detentia a fost apreciata ca nelegala.

In ceea ce priveste prejudiciul material, constand in veniturile nerealizate de reclamant, Curtea a mentinut ca pertinente toate considerentele avute in vedere de prima instanta.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs Ministerul Economiei si Finantelor ca reprezentant legal a Statului Roman si Ministerul Public, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti.

Ministerul Economiei si Finantelor a formulat critici de nelegalitate intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct.9 C.proc.civ.
S-a aratat ca instanta de apel a interpretat in mod eronat legea si a respins in mod nejustificat exceptia inadmisibilitatii actiunii. Admisibilitatea unei actiuni civile in antrenarea raspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, este conditionata de indeplinirea cumulativa a mai multor conditii si anume: existenta unei hotarari definitive, date in urma rejudecarii cauzei penale, prin care s-a stabilit ca persoana condamnata nu a savarsit fapta imputata ori ca acea fapta nu exista, constatarea nelegalitatii masurilor de privare sau restrangere de libertate in cursul procesului penal, privarea de libertate ce a intervenit dupa ce s-a constatat prescriptia, amnistia sau dezincriminarea faptei .

Raspunderea statului intervine numai in cazurile in care se inlatura raspunderea penala, nu si pentru cazurile in care se inlatura sau se modifica executarea pedepselor si a altor actiuni penale. In cauza, privarea de libertate a reclamantului a fost dispusa in baza unui act administrativ astfel ca nu se poate vorbi de o eroare judiciara care sa antreneze raspunderea statului in baza art.504 C.pr.pen.

Decretele de gratiere si de revocare a gratierii individuale sunt emise de Presedintele Romaniei, fiind o atributie exclusiva a acestuia, sunt acte administrative revocabile, cu natura juridica complexa. Prin urmare, nu se poate sustine ca reincarcerarea reclamantului a fost nelegala, intrucat conform prerogativelor conferite de Constitutie, Presedintele Romaniei este singurul in masura a decide cu privire la dreptul la gratiere individuala, acordandu-l sau revocandu-l prin decret.

In aceste conditii, incidente in cauza sunt dispozitiile art.5 din CEDO, reclamantul executand o pedeapsa privativa de libertate in baza unei condamnari pronuntate de un tribunal competent.

Instanta a apreciat in mod gresit asupra cuantumului despagubirilor morale acordate, in cauza nefiind administrate probe care sa dovedeasca consecintele vatamarii sau masura in care a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala a reclamantului.

Ministerul Public - Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti a invocat dispozitiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., aratand ca in mod gresit instanta de apel a acordat reclamantului suma de 100.000 euro, echivalentul in lei la data platii, cu titlu de daune morale si materiale, fiind nesocotite dispozitiile art. 505 alin.1 C.proc.pen. Daunele materiale nu au fost precis determinate si nici producerea acestora nu a fost nici dovedita.

Este adevarat ca operatiunea de evaluare a cuantumului daunelor morale include o doza de aproximare si de subiectivism, insa aceasta trebuie sa se incadreze in limite rezonabile spre a nu se ajunge la arbitrariu si imbogatire fara justa cauza.

Analizand decizia recurata in limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Inalta Curte a retinut urmatoarele:
Prin recursul declarat, Ministerul Economiei si Finantelor in calitate de reprezentant legal al Statului Roman, sustine nelegalitatea hotararii recurate sub un dublu aspect si anume: inadmisibilitatea cererii intemeiata pe dispozitiile art. 504 C.proc.pen. si netemeinicia capatului de cerere privind acordarea daunelor morale.
In ceea ce priveste inadmisibilitatea cererii, se sustine ca in cauza sunt
aplicabile prevederile art.5 paragraful 1 lit.a din Conventia Europeana, iar nu dispozitiile art.5 pct.5 din Conventie raportate la art.504 C.proc.pen., deoarece lipsirea de liberate a reclamantului in perioada 17.12.2004 - 24.06.2005 a avut o baza legala.
Critica nu este fondata.

Normele europene mentionate prevad ca �Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta.
Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale:
a) daca este detinut legal pe baza condamnarii pronuntate de un tribunal competent ( art. 5 paragraful 1 lit. a).
Orice persoana care este victima unei arestari sau a unei detineri in conditii contrare dispozitiilor acestui articol are dreptul la reparatii.�( art. 5 pct. 5 ).

Asa cum in mod constant a decis Curtea Europeana, proclamand �dreptul la libertate�, parag.1 al art.5 are in vedere libertatea individuala in acceptiunea ei clasica, adica libertatea fizica a persoanei urmarind ca nimeni sa nu fie privat de aceasta libertate in mod arbitrar.
Investita cu solutionarea unor plangeri intemeiate pe prevederile art.5 din Conventia Europeana, instanta europeana, in jurisprudenta sa, afirma in mod constant ca scopul esential al art.5 este protejarea individului impotriva arbitrariului autoritatilor statale si ca, in realizarea acestui scop, orice privare de libertate trebuie sa aiba o baza legala.
In cauza, prin Decretul nr.1164/2004 privind acordarea unor gratieri individuale, reclamantul B.V. a beneficiat de gratierea restului de pedeapsa ramas neexecutat din pedeapsa aplicata prin decizia penala nr. 1969/2004 a Curtii de Apel Bucuresti, fiind pus in libertate la data de 17 decembrie 2004.

Ulterior, prin Decretul nr.1173/2004 a fost abrogat Decretul nr.1164/2004 si s-a revocat gratierea individuala dispusa, astfel incat reclamantul a fost reincarcerat la data de 17 decembrie 2004, in baza mandatului de executare emis anterior, in baza deciziei penale nr.1969/2004 a Curtii de Apel Bucuresti.
Prin decizia penala nr.1101/2005, solutionand contestatia la executare formulata de petentul B.V., Curtea de Apel Bucuresti a statuat ca �prin punerea in libertate a inculpatului in baza decretului de gratiere, s-au inlaturat efectele mandatului de executare emis in baza deciziei penale nr. 1969/2004 a C.A.B., intrucat gratierea individuala este neconditionata� astfel incat �lipseste temeiul juridic pentru care s-a dispus reincarcerarea petentului condamnat� si ca �odata pus in libertate, petentul se bucura de toate drepturile si libertatile pe care Constitutia le garanteaza oricarui cetatean�.

Prin urmare, printr-o hotarare judecatoreasca definitiva s-a stabilit cu putere de lucru judecat ca privarea de libertate a reclamantului a fost dispusa in baza unui act nelegal, ceea ce inlatura aplicarea in cauza a dispozitiilor art.5 paragraful 1 lit.a din Conventia Europeana, normele avand drept premisa in edictarea exceptiei pe care o cuprind, caracterul legal al privarii de libertate.

Pe de alta parte, nelegalitatea actului care a determinat reincarcerarea reclamantului atrage incidenta in cauza a dispozitiilor art.504 C.proc.pen. Scopul urmarit de aceste reglementari legale nationale este acela de a permite repararea prejudiciului suferit de persoanele care au fost private de libertate in cazul in care intervenise o cauza care inlatura raspunderea penala sau executarea pedepsei.
Gratierea are ca efect inlaturarea in totul sau in parte a executarii pedepsei si, desi nu este in mod expres prevazuta in cuprinsul art.504 alin.(4) C.proc.pen., pentru identitate de ratiune trebuie admis ca o persoana care a fost privata in mod nelegal de libertate, desi fusese gratiata, are dreptul la repararea prejudiciului produs, in conditiile acestui articol .
Aceeasi consecinta a recunoasterii dreptului reclamantului la repararea pagubei produse o are si interpretarea art.504 C.proc.pen. prin raportare la art.5 pct.5 din Conventia Europeana .
Din perspectiva normei europene, reincarcerarea reclamantului in baza unui mandat de arestare ale carui efecte incetasera, asa cum s-a constatat
prin hotarare judecatoreasca, atrage o incalcare a dreptului la libertate si obliga autoritatile statale la repararea prejudiciului astfel produs.
In consecinta, Inalta Curte apreciaza ca in mod corect instanta de apel a constatat ca reclamantului i s-a produs un prejudiciu prin incalcarea dreptului sau la libertate si ca, in cauza, sunt aplicabile prevederile art.504 C.proc.pen.

Solutia de admitere a capatului de cerere privind acordarea daunelor morale este criticata de recurent prin argumente care vizeaza atat existenta prejudiciului moral produs reclamantului cat si intinderea acestuia.
Sub primul aspect, Inalta Curte apreciaza ca fiind legala hotararea instantei de apel, reclamantul suferind un prejudiciu moral la a carui reparare este indreptatit.

In prezent, posibilitatea repararii banesti a daunelor morale nu mai poate fi contestata, disparand justificarile ideologice ale sistemului politic trecut care fundamentau interzicerea acestora.

Repararea materiala a daunelor morale este justificata juridic atat la nivel de principiu, de prevederile art. 998-999 C.civ. care folosesc termenul de prejudiciu, fara a distinge intre cel material si cel moral, cat si de unele dispozitii legale speciale, printre care chiar art.505 C.proc.pen. Dispozitiile legale mentionate prevad repararea pagubei prin plata unei sume de bani folosind termenul de �paguba suferita� fara a distinge intre prejudiciul moral si cel patrimonial. Mai mult, stabilind ca la intinderea reparatiei �se tine seama (...) si de consecintele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate (...)�, art.505 C.proc.pen. trebuie interpretat in acord cu principiul enuntat anterior, in sensul ca are in vedere inclusiv prejudiciul moral atunci cand reglementeaza criterii de stabilire a intinderii reparatiei pecuniare.

In cauza, prin eroarea judiciara intervenita, au fost lezate drepturi fundamentale ale omului, a existat o atingere a valorilor care definesc personalitatea umana, dreptul reclamantului la repararea prejudiciului produs de aceasta fiind incontestabil atat din perspectiva art.504 si urm. C.proc.pen. cat si din perspectiva art.5 din Conventia Europeana .

In ceea ce priveste critica vizand intinderea acestui prejudiciu, Inalta Curte a avut in vedere urmatoarele:
Prin hotararea recurata, Curtea de Apel Bucuresti a obligat Statul Roman la plata catre reclamant a sumei de 100.000 euro, echivalentul in lei la data platii, �cu titlu de daune morale si materiale�. S-a apreciat ca fiind echitabila suma de 100.000 euro care include din punct de vedere material contravaloarea medicatiei si a investigatiilor medicale aferente si ulterioare perioadei in care detentia a fost apreciata ca nelegala.

Instanta de apel nu a stabilit in cadrul despagubirilor acordate care este cuantumul daunelor morale si care cel al daunelor materiale.
Este adevarat ca in cazul daunelor morale, data fiind natura prejudiciului care le genereaza, nu exista criterii precise pentru determinarea lor, insa despagubirea baneasca acordata pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial nu poate fi refuzata prin invocarea unei imposibilitati de stabilire a unei corespondente exacte intre cuantumul acestei despagubiri si gravitatea prejudiciului pe care ar trebui sa-l repare.
Problema stabilirii despagubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economica a unor drepturi si valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinta psihica incercata de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere si evaluare complexa a aspectelor in care vatamarile produse se exteriorizeaza si pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instantelor de judecata .

Prin urmare, chiar daca valorile morale nu pot fi evaluate in bani, atingerile aduse acestora imbraca forme concrete de manifestare, iar instanta are astfel posibilitatea sa aprecieze intensitatea si gravitatea lor si sa stabileasca daca o suma de bani si in ce cuantum, este potrivita pentru a repara prejudiciul moral produs.

Apreciind pentru considerentele expuse ca este posibila stabilirea unui cuantum al daunelor morale acordate, Inalta Curte a constatat ca aceasta evaluare nu a fost realizata de instanta de apel.

Nu a existat totodata o determinare exacta a prejudiciului material incercat de reclamant, desi in cazul acestui prejudiciu pot fi stabilite criterii exacte de cuantificare, instanta de apel a indicat o suma globala ce ar fi destinata sa repare ambele categorii de prejudicii, atat cel material cat si cel moral, suferite de reclamant.
In aceste conditii, instanta de recurs nu poate exercita controlul de legalitate pe care il determina promovarea caii de atac in cauza.
Considerentele expuse anterior raspund deopotriva criticilor formulate prin recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti.

Prin urmare, in temeiul art. 304 pct. 7 C.proc.civ. raportat la art. 312 alin.(5) C.proc.civ., Inalta Curte a admis ambele recursuri, a casat decizia recurata si a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiasi instante.