Folosirea, cu rea-credinta, a creditului de care se bucura societatea, intr-un scop contrar intereselor acesteia. Fals in inscrisuri sub semnatura privata. Elemente constitutive

Fapta administratorului unei societati comerciale, de a folosi creditul bancar acordat societatii pentru realizarea unui contract comercial, in scopul achitarii unor datorii proprii si al unor datorii ale societatii

- unele dintre acestea catre o alta societate comerciala in care indeplinea tot functia de administrator - punand astfel societatea in imposibilitatea de a-si indeplini obligatiile asumate prin contract si de a functiona, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute in art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicata, constand in folosirea, cu rea-credinta, de catre fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societatii, a creditului de care se bucura societatea, intr-un scop contrar intereselor acesteia sau in folosul propriu ori pentru a favoriza o alta societate in care are interese direct sau indirect.

In conformitate cu prevederile art. 290 raportat la art. 288 C. pen., falsificarea unui inscris sub semnatura privata prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui in orice mod, daca faptuitorul foloseste inscrisul falsificat ori il incredinteaza altei persoane spre folosire, in vederea producerii unei consecinte juridice, constituie infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata. Prin urmare, intocmirea de facturi proforma in care sunt consemnate operatiuni comerciale fictive, fara ca facturile sa fie falsificate prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lor in orice mod, nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata prevazuta in art. 290 C. pen.

------------

Prin sentinta penala nr. 121/P din 5 iunie 2006, Tribunalul Neamt a dispus, intre altele, condamnarea inculpatului H.I. la o pedeapsa de un an inchisoare pentru savarsirea infractiunii prevazute in art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicata, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. si, in baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata, prevazuta in art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prima instanta a retinut ca partea vatamata C.P., unchiul lui C.D., fiind interesata de importarea unei cantitati mari de cherestea, prin intermediul acestuia, a cunoscut pe inculpatul H.I., administrator la societatile comerciale H. si Y., avand ca obiect de activitate exploatarea si prelucrarea lemnului, respectiv fabricarea de cherestea.

La 2 iulie 2003, partea vatamata, in calitate de persoana fizica si societatea comerciala H., prin administrator H.I., au incheiat un contract de vanzare-cumparare a unei cantitati de 25.000 mc cherestea la pretul de 112 euro/mc, contract in care se insera, intre altele, faptul ca inainte de prima livrare se va emite o scrisoare de garantie conform cerintelor bancare, in valoare de 100.000 de euro, din partea bancii cumparatorului in favoarea bancii vanzatorului, durata contractului fiind de 12 luni cu posibilitatea de prelungire.

De asemenea, partile au incheiat o conventie care stipula ca partea vatamata sa emita pe termen de un an o scrisoare de garantie bancara de 100.000 de euro catre banca R., pentru ca, in baza acestei garantii, banca sa acorde un credit corespunzator pentru societatea comerciala H., in vederea realizarii contractului comercial incheiat.

La 8 iulie 2003, Banca Landului Bayern - Sucursala Nurenberg a emis o scrisoare de garantie in valoare de 100.000 de euro catre banca romana, comitent fiind C.D. pentru asigurarea creditului ce urma a fi contractat de inculpatul H.I., care, in calitate de administrator al societatii ce incheiase contractul de vanzare-cumparare, a incheiat un contract de facilitate de credit pe termen scurt cu banca R. Facilitatea a fost acordata pentru suma de 98.000 de euro, pe 12 luni, scadenta fiind la 15 iulie 2004.

Dupa incheierea contractului, inculpatul a emis, in perioada 1 august 2003 - 21 august 2003, note de tragere cu diferite sume de bani, pana la concurenta sumei de 84.004,68 de euro, in baza mai multor facturi fiscale, in care inculpatul a inscris ca societatea comerciala H. a cumparat material lemnos pentru fabricarea de cherestea, insumand 3.149 mc, cand, in realitate, cu creditul obtinut, inculpatul a achitat contravaloarea unor facturi catre furnizorii sai.
Contractul comercial cu partea vatamata nu s-a realizat, iar inculpatul nu a achitat conform graficului de rambursare prima rata a creditului, motiv pentru care banca l-a somat si a trecut la executarea scrisorii de garantie emisa de banca germana.

Tribunalul a retinut in sarcina inculpatului H.I. savarsirea infractiunii prevazute in art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicata, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dat fiind ca a folosit cu rea-credinta creditul societatii la banca, intr-un scop contrar intereselor acesteia sau in folosul propriu al administratorului societatii, adica nu a respectat destinatia creditului declarata bancii, societatea transformand valuta in lei si achitand o datorie catre societatea comerciala Y., societate administrata de inculpat.
La randul sau, C.D. a extras din suma totala transformata in lei, suma de 47.690 de lei, in baza imputernicirii date de inculpatul H.I., in contul unei datorii personale.

In lunile august si septembrie 2003, din suma de bani platita catre societatea comerciala Y., inculpatul H.I. a facut alte plati cu ordine de plata, facturi si bilete la ordin, care nu faceau obiectul creditului.

De asemenea, tribunalul a constatat ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata, intrucat nu rezulta din probele administrate existenta vreunei modalitati de savarsire a faptei, asa cum ea este reglementata de art. 288 coroborat cu art. 290 C. pen., facturile emise de inculpatul H.I. pentru societatea comerciala H. nefiind falsificate in modalitatile prevazute in art. 288 C. pen. pentru obtinerea creditului si neinfluentand veniturile datorate bugetului de stat de inculpat, ele fiind intocmite proforma, pentru ca in lipsa acestor documente nu se putea deschide creditarea.
Impotriva sentintei au declarat apel procurorul si inculpatul H.I.

In apelul procurorului, se critica, intre altele, gresita achitare a inculpatului H.I. pentru savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata.

Inculpatul H.I. a criticat sentinta pentru motive de nelegalitate si netemeinicie vizand gresita condamnare a sa pentru infractiunea prevazuta in art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicata, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aratand ca nu a folosit creditul cu rea-credinta sau in scop personal ori al altor societati comerciale si solicitand achitarea.
Prin decizia penala nr. 373 din 5 decembrie 2006, Curtea de Apel Bacau a respins apelurile, ca nefondate.

Impotriva deciziei au declarat recurs procurorul si inculpatul H.I., criticand-o pentru aceleasi motive de nelegalitate si netemeinicie ca si cele invocate in apel, procurorul pentru gresita achitare a inculpatului H.I. pentru savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata, iar inculpatul H.I. pentru gresita sa condamnare pentru infractiunea prevazuta in art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicata.
Examinand hotararile, prin prisma criticilor recurentilor, care se circumscriu cazului de casare prevazut in art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., ca si, din oficiu, pentru cazurile enuntate de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca recursurile sunt nefondate pentru urmatoarele considerente:

Mentiunile din facturile proforma intocmite de inculpatul H.I. nu au fost realizate prin actiuni care sa constituie unul din elementele materiale ale infractiunii prevazute in art. 290 C. pen.
Potrivit acestui text de lege, este sanctionata falsificarea unui inscris sub semnatura privata prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui in orice mod, daca faptuitorul foloseste inscrisul falsificat ori il incredinteaza altei persoane spre folosire, in vederea producerii unei consecinte juridice.
Actele materiale infractionale ce reprezinta elementul material al infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata sunt contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea inscrisului in orice mod.
Alterarea adevarului in cazul infractiunilor de fals material in inscrisuri, deci si in cazul inscrisurilor sub semnatura privata, se realizeaza asupra materialitatii inscrisului insusi, a formei materiale, a scrierii (instrumentum), si nu a asupra continutului, substantei sale, a imprejurarilor si faptelor despre care trebuie sa faca proba (negotium).
A contraface inseamna a imita, a plasmui, a reproduce ceva in mod fraudulos, atribuindu-i caracter de autenticitate. A contraface o scriere inseamna a reproduce fraudulos scrierea unei persoane pentru a face sa se creada ca scrierea este cea originala si exprima vointa persoanei la care face referire actul .

Alterarea inseamna modificarea materiala a redactarii textului inscrisului prin adaugiri, inlocuiri, stergeri de cuvinte, cifre.
In cauza, inculpatul H.I. a intocmit facturi proforma cerute de sistemul bancar, la cererea bancii, cu caracter comercial de ofertare, in lipsa lor neputandu-se incasa suma depusa de beneficiar drept garantie . In materialitatea lor, aceste facturi nu au fost alterate sau contrafacute. Numai operatiunile comerciale consemnate sunt fictive, simulate sau, poate, numai viitoare, dar acest procedeu, care ar putea fi caracterizat ca nepermis, nu se inscrie intre actele materiale interzise de art. 290 C. pen.
Instantele anterioare au retinut, in mod justificat, in sarcina inculpatului H.I. savarsirea infractiunii prevazute in art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicata, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, constituie infractiune fapta fondatorului, administratorului, directorului sau reprezentantul legal al societatii, care foloseste, cu rea-credinta, bunurile sau creditul de care se bucura societatea, intr-un scop contrar intereselor acesteia sau in folosul lui propriu ori pentru a favoriza o alta societate in care are interese direct sau indirect.
Este de observat ca raspunderea penala este conditionata de existenta relei-credinte in utilizarea bunurilor sau creditelor societatii.
Chiar si in situatia in care asociatul unic este si administratorul societatii si exista premisele unei confuziuni a patrimoniilor, deturnarea bunurilor si creditelor afecteaza finalitatea constituirii societatii ca entitate juridica de natura comerciala, acela al obtinerii de profit.
Nu se poate apara de raspundere penala acela care afecteaza functionalitatea societatii pe care o administreaza daca foloseste bunurile si creditele in scopul acoperirii unor datorii proprii, pentru ca rolul administratorului este de a eficientiza activitatea societatii, si nu de a acoperi datorii proprii sau ale altor persoane fizice ori juridice.
Din probele administrate in cauza rezulta fara echivoc faptul ca inculpatul a folosit cu rea-credinta creditul societatii la banca, intr-un scop contrar intereselor acesteia si in folosul propriu.

Dupa ce, pe baza scrisorii de garantie bancara, inculpatul H.I., in calitate de reprezentant al societatii comerciale H., folosindu-se de facturi proforma emise de o societate pe care o reprezenta, a obtinut creditul pentru suma de 98.000 de euro, acesta nu a respectat destinatia creditului. Inculpatul a transformat suma imprumutata in lei si a achitat sume de bani catre asociatia familiala F., societatea comerciala Y., al carei asociat si administrator era tot inculpatul, societatea comerciala F. si Ocolul Silvic M.

Din acelasi credit s-a retras si suma de 47.690 de lei de catre C.D., in baza imputernicirii date de inculpatul H.I., in contul unei datorii personale.

Observam, deci, ca prin diferite operatiuni inculpatul a lipsit societatea pe care o administra si care era parte contractanta in relatia cu partea vatamata, dar care era si beneficiara creditului bancar acordat, de orice posibilitate de a mai functiona, nemaivorbind de posibilitatea indeplinirii obligatiilor asumate prin contract .

In consecinta, apreciind ca legale si temeinice hotararile pronuntate, in baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins, ca nefondate, recursurile declarate in cauza.