Depasirea limitelor legitimei aparari. Circumstanta atenuanta legala. Legitima aparare. Cauza care inlatura caracterul penal al faptei. Distinctie

Legitima aparare propriu-zisa, reglementata in art. 44 alin. (2) C. pen., se caracterizeaza prin existenta unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul,

in timp ce �excesul de aparare� sau �excesul justificat�, prevazut in art. 44 alin. (3) C. pen., care este asimilat cu legitima aparare, are ca principala caracteristica depasirea limitelor unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul, din cauza tulburarii sau temerii sub imperiul careia s-a aflat cel ce a savarsit fapta pentru a inlatura atacul.
Spre deosebire de �excesul de aparare�, �excesul scuzabil� nu este asimilat cu legitima aparare, ci constituie o circumstanta atenuanta legala potrivit art. 73 lit. a) C. pen., si consta in depasirea limitelor legitimei aparari, atunci cand nu este cauzata de tulburare sau temere.

-----------

Prin sentinta nr. 189 din 30 aprilie 2007 a Tribunalului Constanta, Sectia penala, in baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul N.C. pentru savarsirea infractiunii de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte prevazuta in art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 99 si urm. C. pen.

In baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-au respins actiunile exercitate de partile civile Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, R.C. si R.M.

Prima instanta a retinut ca, prin rechizitoriul nr. 1565/P/2005 al Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, a fost pusa in miscare actiunea penala si a fost trimis in judecata inculpatul N.C., pentru savarsirea infractiunii de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte prevazuta in art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 99 si urm. C. pen.

Prin actul de sesizare al instantei s-a retinut, in esenta, ca in noaptea de 28/29 iulie 2005, inculpatul N.C. a actionat cu violenta asupra numitului R.G., determinand dezechilibrarea si caderea acestuia, fapt ce a condus la lovirea cu capul de asfalt si producerea de leziuni cranio-cerebrale cauzatoare de moarte.

Prima instanta, coroborand probele administrate in faza de urmarire penala si cele administrate in timpul cercetarii judecatoresti, a retinut ca, in noaptea de 28/29 iulie 2005, inculpatul N.C. si prietenii sai G.G. si G.D. au hotarat sa mearga in port, deplasarea efectuandu-se cu autoturismul condus de G.G., iar cand au ajuns pe strada S., inculpatul N.C. i-a cerut prietenului sau sa opreasca in fata magazinului societatii comerciale F., care functiona pe timpul noptii, coborand impreuna cu martorul G.D.

Cei doi tineri s-au indreptat spre ghiseul magazinului, in fata caruia stateau numitii R.G. si M.N., aflati in stare de ebrietate si care doreau si ei sa faca cumparaturi, iar cand au ajuns in dreptul geamului de la ghiseu si inculpatul N.C. a solicitat vanzatoarei un produs, oferindu-i banii, numitul R.G. a inceput sa aduca injurii celor doi tineri.

Constatand ca victima si persoana care o insotea sunt in stare de ebrietate si mult mai in varsta, inculpatul N.C. si prietenul sau nu au reactionat, plecand din fata magazinului si urcandu-se in masina pentru a-si continua deplasarea. G.G., aflat la volanul autoturismului, a efectuat o manevra de intoarcere in strada, moment in care inculpatul N.C. a observat ca-i lipseste bricheta si a solicitat prietenului sau sa opreasca langa acelasi magazin, pentru a-si cumpara una.
G.G. a oprit si din autoturism au coborat inculpatul N.C. si martorul G.D., care s-au reintalnit cu numitul R.G. si persoana care il insotea. Intrucat, intre timp, inculpatul isi gasise bricheta in buzunar, nu a mai mers la magazin.

R.G. a reluat expresiile triviale la adresa celor doi tineri si, apropiindu-se de inculpatul N.C., l-a lovit pe acesta cu pumnul in fata, iar in momentul in care se pregatea sa-l loveasca a doua oara, inculpatul s-a ferit si l-a impins, provocand dezechilibrarea victimei, caderea pe spate si lovirea cu capul de asfalt.
Dupa scurt timp, la fata locului a sosit o ambulanta care a transportat victima la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta. Cu toate ingrijirile medicale acordate pe perioada spitalizarii, in dimineata zilei de 2 august 2005 R.G. a decedat, moartea fiind violenta si datorandu-se contuziei meningo-cerebrale consecutiva unui traumatism cranio-cerebral cu fracturi de bolta si baza de craniu, astfel cum s-a relevat prin raportul de constatare medico-legala.

Fata de aceasta situatie de fapt, prima instanta a concluzionat ca inculpatul N.C. a lovit partea vatamata in stare de legitima aparare si a facut aplicarea art. 44 C. pen. si, pe cale de consecinta a solutiei date laturii penale, a constatat ca pretentiile solicitate de partile civile sunt nefondate.

Prin decizia penala nr. 35/MF din 25 septembrie 2007, Curtea de Apel Constanta a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta si de partile civile R.C. si R.M.
Impotriva acestei decizii, invocand cazul de casare prevazut in art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a declarat recurs Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta, criticand hotararile pronuntate sub aspectul gresitei achitari a inculpatului pentru savarsirea infractiunii prevazute in art. 183 C. pen., prin aplicarea dispozitiilor art. 44 C. pen.

Recursul este fondat.

Conform art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., hotararile sunt supuse casarii cand s-a comis o eroare grava de fapt, avand drept consecinta pronuntarea unei hotarari gresite de achitare sau de condamnare.

Stabilirea situatiei de fapt este, in principiu, atributul exclusiv al instantelor competente sa devolueze cauza in fapt si in drept, respectiv, instanta de fond si instanta de apel, in cazul ambelor fiind admisibila administrarea oricaror probe pentru corecta si completa stabilire a faptelor.

In mod exceptional, examinarea situatiei de fapt poate reveni instantei de recurs in cazul in care aceasta este afectata de o eroare grava de fapt, avand drept consecinta pronuntarea unei hotarari gresite de achitare sau de condamnare.
Din considerentele sentintei nu rezulta clar, neechivoc, daca achitarea inculpatului s-a facut prin aplicarea art. 44 alin. (2) C. pen. sau prin aplicarea art. 44 alin. (3) C. pen., ambele ipoteze fiind considerate ca incidente in cauza. Acest aspect de echivocitate a fost mentinut si de catre instanta de prim control judiciar.
Din examinarea dispozitiilor art. 44 alin. (2) si a celor din art. 44 alin. (3) C. pen., rezulta insa ca ipotezele reglementate sunt diferite si, partial, se exclud.

Legitima aparare propriu-zisa este reglementata in art. 44 alin. (2) C. pen. si are ca principala caracteristica ca apararea este proportionala cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul.

In art. 44 alin. (3) C. pen. este reglementat �excesul de aparare� sau �excesul justificat�, caz frecvent de depasire a limitelor legitimei aparari si asimilat cu legitima aparare, care are ca principala caracteristica depasirea limitei unei aparari proportionale, pe fondul tulburarii sau temerii de care a fost stapanit cel care a savarsit fapta pentru a inlatura atacul.
In sfarsit, legea a tinut seama si de existenta altor situatii decat cele doua mentionate anterior, si anume ca in cazul depasirii limitelor apararii cauza acestei depasiri este, de cele mai multe ori, datorata imprejurarii ca cel atacat nu isi poate da seama exact de natura atacului, de iminenta acestuia, de gravitatea pericolului, asa incat, tinand seama si de conditia psihica in care a actionat, depasirea apararii este oarecum explicabila, in toate cazurile vina primara a acestei depasiri revenind agresorului care, in mod firesc, va suferi o parte din riscurile comportarii sale.
Legea a socotit excesul de aparare, atunci cand nu este datorat tulburarii sau temerii, si nu este deci asimilat cu legitima aparare, ca o circumstanta atenuanta legala, cunoscuta ca �exces scuzabil�, prevazuta in art. 73 lit. a) C. pen.
Excesul scuzabil desemneaza acea riposta exagerata care nu este determinata de starea de tulburare sau temere provocata de atac, ci eventual de sentimentul de indignare, de manie, de revolta in fata violentei nejustificate.
Numai pornind de la aceste dispozitii legale si interpretari doctrinare, pe baza probelor administrate, se poate stabili daca in prezenta cauza inculpatul a actionat in conditiile existentei unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei (dupa caz, art. 44 alin. 2 sau art. 44 alin. 3 C. pen.) ori, dimpotriva, actiunea sa s-a desfasurat in conditiile existentei circumstantei atenuante prevazute in art. 73 lit. a) C. pen.

O alta premisa, necesar a fi avuta in vedere, este cea potrivit careia nu se poate face abstractie de prima etapa a conflictului dintre victima si inculpat, ca nu se poate �izola� din succesiunea evenimentelor cu consecinte letale numai cea de-a doua etapa a conflictului dintre acestia.

Astfel, in prima etapa a situatiei de fapt, inculpatul a comandat vanzatoarei un produs, in conditiile in care, la respectivul magazin, se aflau deja doua persoane (victima si prietenul sau) care erau pe punctul de a comanda vanzatoarei. Aceasta atitudine a inculpatului N.C. a fost de natura a irita victima, persoana mai in varsta, aflata in avansata stare de ebrietate, care a inceput sa-i adreseze injurii inculpatului.

Inculpatul mentioneaza ca pentru a evita un conflict cu acestia, fiind in stare de ebrietate si mai in varsta decat el, nu a ripostat si i-a tratat cu indiferenta. Astfel, in prima etapa a conflictului, inculpatul a constatat nemijlocit atat varsta victimei, cat si starea de ebrietate in care aceasta se afla, apreciind ca nu se justifica niciun fel de riposta fata de conduita sa.

Inculpatul a recunoscut ca a gasit deja la magazin pe cei doi (victima si prietenul sau) si ca a dat comanda vanzatoarei in acelasi timp cu victima, fapt ce a intrigat-o, incepand ca ii adreseze injurii.

Dupa primirea produsului, inculpatul s-a urcat in autoturism cu intentia de a-si continua deplasarea si, desi prietenul sau G.G., conducatorul autoturismului, efectua manevra de intoarcere in strada pentru a se deplasa catre port, inculpatul - cu motivatia ca nu isi gaseste bricheta - a cerut acestuia sa mai opreasca o data langa acelasi magazin pentru a-si cumpara una.

Din acest moment s-a desfasurat etapa a doua a conflictului dintre victima si inculpat. Astfel, din autoturism au coborat inculpatul si prietenul sau G.D., iar inculpatul recunoaste ca, indreptandu-se spre magazin, a constatat ca are bricheta in buzunar si nu a mai mers la magazin.
Langa magazin, inca se mai aflau victima - cu care inculpatul a avut anterior altercatia verbala - si prietenul sau.

In conditiile in care inculpatul isi gasise bricheta in buzunar, a vazut cele doua persoane - despre care stia ca erau in varsta si in avansata stare de ebrietate - si cu care avusese deja o altercatie verbala, acesta nu a dat nicio explicatie pentru faptul ca nu a revenit imediat in autoturism pentru a evita, asa cum facuse si anterior, orice altercatie ori riposta a acestora, ca o continuare sau escaladare a celei anterioare.

Cert este ca, vazandu-l din nou pe inculpat, victima i-a aplicat un pumn in zona fetei si, in aceste conditii, inculpatul - desi era constient de varsta victimei si de starea avansata de ebrietate in care se afla aceasta - a lovit victima cu pumnul in zona fetei, ceea ce a cauzat caderea acesteia si lovirea cu capul de asfalt.
In raport cu cele retinute, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca, in mod gresit, prima instanta a apreciat ca fapta inculpatului N.C. a fost savarsita in conditiile legitimei aparari - cauza care inlatura caracterul penal al faptei - eroare grava de fapt care a avut drept consecinta pronuntarea unei hotarari gresite de achitare, caz de casare prevazut in art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Inculpatul, in etapa a doua, a reactionat la atacul victimei prin lovirea acesteia cu pumnul, desi era constient de varsta si starea avansata de ebrietate a acesteia inca din prima etapa a conflictului, stare care presupune lipsa echilibrului fizic, aspect de natura a constitui o evidenta vulnerabilitate a persoanei.
Riposta exagerata a inculpatului nu a fost determinata de o pretinsa stare de tulburare sau temere provocata de atac, ci de sentimentul de indignare, de manie, de revolta in fata violentei nejustificate.

O astfel de stare de tulburare sau temere provocata de atac este exclusa cel putin din doua motive in cea de-a doua etapa a situatiei de fapt: pe de o parte, in imediata apropiere a inculpatului se afla prietenul sau G.D., iar in autoturism, aflat de asemenea in imediata apropiere, se afla un alt prieten, G.G. si, pe de alta parte, inculpatul cunoscuse anterior atat varsta victimei, cat si starea avansata de ebrietate a acesteia.

In drept, fapta inculpatului N.C. care, in noaptea de 28/29 iulie 2005, prin lovirea victimei R.G., aflata in stare de ebrietate, ca riposta la lovirea sa, a determinat dezechilibrarea si caderea ce a condus la lovirea cu capul de asfalt a victimei si producerea unor leziuni cranio-cerebrale ce au determinat moartea acesteia, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte prevazuta in art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. si a art. 73 lit. a) C. pen., vinovatia imbracand forma intentiei depasite (praeterintentiei).

Inculpatul a lovit victima cu intentie, rezultatul mai grav (moartea victimei) fiind imputabil acestuia pe baza culpei: in conditiile in care, anterior, constatase direct si personal varsta victimei si starea avansata de ebrietate a acesteia, chiar daca nu a prevazut rezultatul faptei sale de lovire (dezechilibrarea si caderea victimei cu posibile consecinte letale), trebuia si putea sa-l prevada.

In consecinta, in temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul, a casat decizia atacata si sentinta primei instante si, rejudecand latura penala a cauzei, a dispus condamnarea inculpatului pentru savarsirea infractiunii de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte prevazuta in art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. si a art. 73 lit. a) C. pen., la pedeapsa inchisorii de un an si 8 luni, pentru care - in temeiul art. 81 C. pen. raportat la art. 110 C. pen. - a dispus suspendarea conditionata a executarii .

In temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. c) alin. ultim C. proc. pen., Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus rejudecarea laturii civile de catre prima instanta, avand in vedere faptul ca pentru solutionarea laturii civile este necesara administrarea de probe.