Demisie. Preaviz. Efecte. Nulitatea deciziei de sanctionare disciplinara emisa dupa incetarea Contractului Individual de Munca ca urmare a demisiei

Conform art. 79 alin. 4 din Codul Muncii, termenul de preaviz, in cazul demisiei, este cel convenit de parti in contractul individual de munca, sau, dupa caz, cel prevazut in contractele de munca aplicabile si nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice pentru salariatii cu functii de executie, respectiv de 30 de zile calendaristice pentru salariatii care ocupa functii de conducere .

Angajatorul este indreptatit sa sanctioneze abaterile disciplinare savarsite de salariati anterior cererii de demisie sau in cursul termenului de preaviz, prevazut de art. 79 alin. 4 din Codul Muncii, insa decizia de sanctionare disciplinara trebuie emisa inainte de incetarea contractului individual de munca, ca urmare a implinirii termenului de preaviz, sub sanctiunea nulitatii.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia Litigii de Munca si Asigurari Sociale, Decizia civila nr. 3491 din 03 decembrie 2008 (judecator dr. Carmen Parvulescu).

Prin Sentinta civila nr. 831 din 28 februarie 2008, Tribunalul Timis a admis in parte actiunea civila formulata de catre reclamantul R.A.I. impotriva paratei S.C. "M." S.R.L. Timisoara, a anulat Decizia nr. 298/04.07.2007, emisa de intimata, a constatat incetate raporturile de munca ale reclamantului cu parata in temeiul dispozitiilor art. 79 din Codul Muncii si a obligat parata la plata catre reclamant a sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune morale, precum si a sumei de 4.000 lei, reprezentand cheltuieli de judecata .

Totodata, a luat act de renuntarea reclamantului la judecarea petitului vizand obligarea paratei la rectificarea mentiunilor din cartea sa de munca referitoare la modalitatea incetarii raporturilor de munca si la vechimea in munca .

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca, la data de 02.05.2007, reclamantul a inregistrat la registratura societatii, sub nr. 1154/02.05.2007, o cerere de demisie, fara a indica temeiul de drept si a apreciat ca temeiul de drept il reprezinta prevederile art. 79 alin. 8 din Codul Muncii, deoarece reclamantul a aratat ca "incheie raporturile de munca incepand cu data de 01.05.2007".

Parata a emis, cu rea-credinta, o decizie de incetare a contractului individual de munca al reclamantului, in baza art. 61 lit. a si art. 264 lit. f din Codul Muncii, fara a tine seama de cererea de demisie a reclamantului.

Neluand in considerare cererea de demisie a reclamantului si desfacandu-i contractul individual de munca, parata i-a pricinuit acestuia o suferinta psihica, astfel incat, in temeiul art. 264 alin. 1 din Codul Muncii coroborat cu art. 998 Cod Civil, reclamantul este indreptatit la acordarea de daune morale de 5.000 lei.

In baza art. 274 Cod Procedura Civila, parata a fost obligata la plata catre reclamant a sumei de 4.000 lei, reprezentand onorariu de avocat.

Parata S.C. "M." S.R.L. Timisoara, a formulat, in termenul legal, recurs impotriva Sentintei civile nr. 831 din 28 februarie 2008, a Tribunalului Timis, solicitand admiterea recursului si casarea in tot a sentintei recurate.

In motivarea cererii de recurs se arata ca hotararea atacata cuprinde motive straine de natura pricinii, deoarece prima instanta a retinut ca demisia a operat in temeiul art. 79 alin. 8 din Codul Muncii, desi angajatorul nu si-a incalcat nicio obligatie contractuala, iar reclamantul a aratat, in cuprinsul cererii de demisie, ca, in situatia in care nu se aproba "lichidarea la zi", cererea de demisie va fi considerata notificare cu preaviz.

Instanta de fond a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, schimband natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia, intrucat a apreciat gresit operarea demisiei cu titlu retroactiv si retinerea art. 79 alin. 8 din Codul Muncii ca temei al demisiei.

Pe de alta parte, hotararea recurata a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, deoarece a retinut gresit ca societatea recurenta cu rea-credinta a emis decizia de concediere disciplinara fara a tine seama de demisia intimatului, desi abaterea disciplinara a fost savarsita anterior inregistrarii demisiei, cat si ulterior demisiei, iar angajatorul a realizat cercetarea disciplinara in lipsa salariatului, care nu s-a prezentat la cercetare la data stabilita in convocator. Absentele nemotivate reprezinta o abatere cu caracter continuu.

Prima instanta a retinut gresit ca demisia, prin definitie, ar fi "fara preaviz", contrar art. 79 alin. 1 din Codul Muncii. In speta, nu s-a pus problema aprobarii demisiei de catre conducatorul unitatii, ci a aprobarii renuntarii de catre angajator la termenul de preaviz, conform art. 79 alin. 8 din Codul Muncii.

Reclamantul a fost salariatul paratei-recurente in functia de director din anul 1998, astfel incat preavizul este de 30 de zile calendaristice, intrucat in contractul individual de munca nu este specificat nici un termen de preaviz. El a lipsit nemotivat de la locul de munca incepand cu data de 25.04.2007.

Instanta de fond a ignorat Decizia nr. 40 din 2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitiei privind aplicarea dispozitiilor art. 269 alin. 1 din Codul Muncii, deoarece, in speta, nu sunt indeplinite conditiile raspunderii civile contractuale, iar temeiul de drept retinut in considerentele hotararii atacate se refera la raspunderea civila delictuala.

In drept, se invoca dispozitiile art. 299, art. 302, art. 304, art. 312 Cod Procedura Civila, art. 79 si urm. din Codul Muncii.

Intimatul a depus concluzii scrise, prin care solicita respingerea recursului, cu cheltuieli de judecata, aratand ca hotararea recurata este temeinica si legala.

In contractul individual de munca, incheiat intre parti, se prevede un termen de preaviz de 15 zile in situatia incetarii raporturilor de munca prin demisie, clauza ce este in concordanta cu art. 79 alin. 4 din Codul Muncii, care prevede un termen maxim de preaviz de 30 de zile pentru functiile de conducere, lasand insa limita minima la disponibilitatea partilor implicate intr-un raport de drept al muncii.

Afirmatia recurentei referitoare la neindeplinirea obligatiilor, ce-i reveneau intimatului in perioada de preaviz, nu corespunde adevarului, deoarece si-a indeplinit aceste sarcini de serviciu, iar fisa de pontaj depusa la dosar, aferenta lunii aprilie 2007, nu are forta probatorie necesara si suficienta a rasturna aceasta situatie, nepurtand nici o semnatura sau numar de inregistrare .

Intimatul arata ca, in subsidiar, a invocat nulitatea Deciziei de concediere nr. 298/04.07.2007, in temeiul art. 267 alin. 1 din Codul Muncii, intrucat procedura prealabila administrativa nu a fost efectuata in conformitate cu dispozitiile art. 267 alin. 2 din Codul Muncii. Sintagma "clarificarea situatiei personale" nu poate fi calificata ca obiect al cercetarii disciplinare. In Adresa nr. 1603/14.06.2007 nu a fost indicata in mod expres, o data in vederea realizarii cercetarii disciplinare. In data de 29.06.2007, intimatul s-a prezentat la noul administrator al societatii in vederea exprimarii pozitiei sale, avand in vedere ca la acea data raporturile de munca erau incetate, dar acesta nu a dorit o intrevedere, astfel incat intimatul a inregistrat Adresa nr. 1776/20.06.2007.

Decizia de concediere a fost emisa dupa expirarea termenului de 30 de zile, prevazut de art. 268 alin. 1 din Codul Muncii, deoarece in convocare se arata ca intimatul nu s-a prezentat la societatea angajatoare din data de 25.04.2007, iar decizia de concediere a fost emisa la 04.07.2007.

Solutia instantei de fond referitoare la acordarea a 30.000 lei, cu titlu de daune morale, este legala si temeinica prin raportare la dispozitiile art. 269 alin. 1 din Codul Muncii.

In drept, se invoca dispozitiile art. 79, art. 267, art. 268 si art. 269 din Codul Muncii, art. 312 Cod Procedura Civila.

Examinand recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate in cauza si a dispozitiilor art. 304¹ Cod Procedura Civila, Curtea a apreciat ca este intemeiat in parte pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.

Conform contractului individual de munca, incheiat intre parti, reclamantul a fost angajat in functia de director al societatii recurente, pe perioada nedeterminata, cu incepere de la 15.08.1998. La pct. IX lit. a din acest contract se prevede ca angajatul are obligatia "sa aduca la cunostinta patronului cu cel putin 15 zile inainte incetarea contractului de munca din initiativa sa".

Art. 79 alin. 4 din Codul Muncii dispune ca: "termenul de preaviz este cel convenit de parti in contractul individual de munca, sau, dupa caz, cel prevazut in contractele de munca aplicabile si nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice pentru salariatii cu functii de executie, respectiv de 30 de zile calendaristice pentru salariatii care ocupa functii de conducere".

Prin urmare, termenul de preaviz in cazul demisiei reclamantului este de 15 zile calendaristice, conform art. 79 alin. 4 din Codul Muncii, coroborat cu clauza de la pct. IX lit. a din Contractul Individual de Munca incheiat de parti.

Reclamantul a solicitat, prin cererea inregistrata la S.C. "M." S.R.L. sub nr. 1154/02.05.2007, aprobarea demisiei sale cu incepere de la 01.05.2007, aratand ca in cazul in care se refuza aceasta aprobare, cererea se transforma in demisie cu preaviz.

Fata de dispozitiile art. 79 alin. 1, alin. 3 si alin. 7 din Codul Muncii si de cuprinsul cererii de demisie, avand in vedere ca, din probele administrate, in cauza nu rezulta ca angajatorul a renuntat total ori partial la termenul de preaviz, Curtea a apreciat ca incetarea contractului individual de munca al reclamantului nu se putea produce decat la incetarea termenului de preaviz de 15 zile calendaristice, care a inceput sa curga la data de 02.05.2007.

Instanta de fond a aplicat gresit dispozitiile art. 79 alin. 8 din Codul Muncii, deoarece reclamantul nu a aratat ca demisioneaza fara preaviz, ca urmare a faptului ca angajatorul nu si-a indeplinit obligatiile asumate prin contract .

Din cele expuse mai sus, rezulta ca, incetarea contractului individual de munca al reclamantului, ca efect al demisiei, a avut loc la data de 18.05.2007.

Adresa nr. 1603/14.06.2007, prin care angajatorul il convoca pe reclamant, la sediul sau intre orele 09:00-15:00, pentru efectuarea cercetarii disciplinare prealabile in termen de 15 zile de la primirea instiintarii, dar nu mai tarziu de 29.06.2007, intrucat din data de 25.04.2007 nu s-a prezentat la locul de munca, precum si Decizia de concediere nr. 298/04.07.2007 sunt ulterioare incetarii contractului individual de munca al reclamantului prin demisie, astfel incat decizia de concediere este lovita de nulitate.

Angajatorul este indreptatit sa sanctioneze abaterile disciplinare savarsite de salariati anterior cererii de demisie sau in cursul termenului de preaviz, prevazut de art. 79 alin. 4 din Codul Muncii, insa decizia de sanctionare disciplinara trebuie emisa inainte de incetarea contractului individual de munca, ca urmare a implinirii termenului de preaviz. Potrivit art. 79 alin. 6 raportat la art. 52 alin. 1 lit. a din Codul Muncii, angajatorul avea posibilitatea suspendarii contractului individual de munca, pe durata cercetarii disciplinare prealabile si, pe cale de consecinta, termenul de preaviz se suspenda corespunzator. In speta, nu s-a dispus insa suspendarea contractului individual de munca .

Avand in vedere ca, Decizia de concediere nr. 298/04.07.2007 a fost emisa ulterior incetarii contractului individual de munca al angajatului prin demisie, nu se mai poate impune analizarea legalitatii ei prin raportare la dispozitiile art. 267 alin. 1 si alin. 2 si art. 268 alin. 1 din Codul Muncii.

In motivarea cererii de acordare a daunelor morale, reclamantul a aratat ca desfacerea disciplinara a contractului sau individual de munca va ramane in permanenta cu o pata in carnetul sau de munca si ii creeaza probleme cu privire la vechimea in munca, astfel incat i se cauzeaza un prejudiciu de imagine.

Ca urmare a anularii deciziei de concediere, carnetul de munca al reclamantului poate fi rectificat la cererea sa, iar vechimea sa in munca nu este afectata de aceasta decizie, care fiind anulata nu a produs efecte in planul vechimii in munca .

In fata primei instante, reclamantul a renuntat la judecarea petitului vizand obligarea paratei S.C. "M." S.R.L. Pe cale de consecinta, in speta, nu s-a dovedit existenta unui prejudiciu moral, care sa atraga aplicabilitatea art. 269 alin. 1 din Codul Muncii.

Fata de cele expuse anterior, in temeiul art. 312 alin. 1-3 coroborat cu art. 304¹ Cod Procedura Civila, Curtea a admis recursul paratei ca fiind intemeiat si a modificat in parte hotararea recurata, in sensul ca a respins petitul privind obligarea paratei la plata daunelor-morale catre intimat, urmand a mentine in rest dispozitiile hotararii recurate.