Institutie Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a)

Hotarare din 29/06/2006 in Cauza Caracas impotriva Romaniei (Cererea nr. 78.037/01)

ACTE ALE CURTII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 189 din 19/03/2007


In Cauza Caracas impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, presedinte, J. Hedigan, L. Caflisch, C. Birsan, V. Zagrebelsky, doamna A. Gyulumyan, David Thor Bjorgvisson, judecatori, si V. Berger, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in Camera de consiliu la data de 8 iunie 2006, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceeasi data:


PROCEDURA


1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 78.037/01) indreptata impotriva Romaniei de catre trei cetateni ai acestui stat, doamnele Eufrosina Caracas si Victoria Cristina Caracas si domnul Dimitrie Victor Caracas (reclamantii), care au sesizat Curtea la data de 17 aprilie 1999, in conformitate cu art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantii, care au beneficiat de asistenta juridica, sunt reprezentati de doamna Eugenia Crangariu,Baroul Bucuresti" title="Cabinet de avocat, Baroul Bucuresti"> avocat in Baroul Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, doamna B. Ramascanu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantii arata, in principal, ca respingerea de catre Curtea de Apel Bucuresti, la data de 20 octombrie 1998, a celei de-a doua actiuni in revendicare pe care au formulat-o a nesocotit dreptul lor de acces la instanta, garantat de art. 6 alin. 1 din Conventie . In plus, se plang ca aceasta hotarare a adus atingere dreptului lor la respectarea bunurilor, astfel cum este recunoscut de art. 1 din Primul Protocol.
4. Cererea a fost atribuita Sectiei a III-a a Curtii (art. 52 alin. 1 din Regulament). In cadrul acesteia, camera insarcinata cu solutionarea cauzei (art. 27 alin. 1 din Conventie) a fost constituita conform art. 26 alin. 1 din Regulament.
5. Prin decizia din data de 1 septembrie 2005, Curtea a declarat cererea admisibila, unind cu fondul exceptia Guvernului in ceea ce priveste competenta Curtii ratione materiae pentru a examina cererea sub aspectul art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie .



IN FAPT


I. Circumstantele cauzei

6. Reclamantii, membri ai aceleiasi familii, sunt nascuti in 1915, 1947 si, respectiv, 1943 si locuiesc in Bucuresti. Prin scrisoarea din data de 4 martie 2004, ultimii doi reclamanti au informat Curtea ca mama lor, Eufrosina Caracas, a decedat la data de 22 octombrie 2001 si ca sunt unicii mostenitori.
7. In 1950, in temeiul Decretului de nationalizare nr. 92/1950, imobilul situat in Bucuresti, str. Romniceanu nr. 26, proprietatea lui B.V., a trecut in proprietatea statului.
8. B.V. a decedat in 1962 si a lasat prin testament bunurile sale, inclusiv imobilul mentionat mai sus, primelor doua reclamante si lui C.F.

A. Prima actiune in revendicare
9. La data de 29 noiembrie 1993, primele doua reclamante si C.F., in calitate de mostenitori ai lui B.V., au introdus o actiune in revendicarea imobilului in litigiu impotriva Consiliului Local al Municipiului Bucuresti si impotriva societatii H., administratorul imobilului. Ele au aratat ca, in temeiul Decretului nr. 92/1950, bunurile pensionarilor nu puteau fi nationalizate, iar B.V. era pensionara la momentul nationalizarii imobilului.
10. Prin sentinta civila din data de 7 aprilie 1994, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti le-a dat castig de cauza si a obligat paratele sa puna in posesia imobilului pe reclamante si pe C.F.
11. In apelul Consiliului Local, Tribunalul Bucuresti a anulat sentinta, cu motivarea ca lipsea semnatura unui judecator de pe dispozitivul hotararii, si a trimis cauza spre rejudecare in fata primei instante.
12. Prin sentinta din data de 13 noiembrie 1995, judecatoria a admis pentru a doua oara actiunea .
13. In apelul Consiliului Local, aceasta sentinta a fost confirmata prin decizia din data de 7 iunie 1996 a Tribunalului Bucuresti.
14. Recursul Consiliului Local impotriva hotararii din 7 iunie 1996 a fost admis prin hotararea din data de 14 octombrie 1996 a Curtii de Apel Bucuresti, care a respins actiunea ca inadmisibila si a anulat hotararile precedente. Curtea a motivat hotararea prin imposibilitatea revendicarii imobilului anterior finalizarii procedurii administrative reglementate de Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului.

B. Procedura administrativa de restituire a imobilului in baza Legii nr. 112/1995
15. La data de 22 iulie 1996, primele doua reclamante, impreuna cu C.F., au introdus o cerere de restituire a imobilului in cauza pe langa Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 a sectorului 1 Bucuresti.
16. La data de 4 martie 1998, comisia le-a informat ca cererea a fost trimisa la Comisia municipiului Bucuresti, cu aviz negativ, cu motivarea ca imobilul a fost nationalizat fara titlu valabil si ca Legea nr. 112/1995 nu se aplica decat imobilelor preluate cu titlu valabil.
17. Comisia municipiului Bucuresti nu a emis nicio decizie pana in prezent.

C. A doua actiune in revendicare
18. La data de 24 octombrie 1996, primele doua reclamante si C.F. au introdus la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti o actiune in constatarea ilegalitatii nationalizarii imobilului. La data de 3 martie 1997, si-au precizat actiunea, in sensul ca au solicitat Consiliului Local si societatii H. care administra imobilul punerea in posesie asupra acestuia.
19. Dupa decesul lui C.F., la data de 8 mai 1997, mostenitorul acestuia, domnul Dimitrie Victor Caracas, cel de-al treilea reclamant, a continuat judecata .
20. Prin sentinta din data de 27 octombrie 1997, judecatoria, apreciind ca nationalizarea s-a facut fara titlu valabil, a admis actiunea si a obligat paratele sa ii puna pe reclamanti in posesie asupra imobilului.
21. Consiliul Local si societatea H. au declarat apel impotriva sentintei si au ridicat exceptia autoritatii de lucru judecat a hotararii din 14 octombrie 1996 a Curtii de Apel Bucuresti, care a respins prima actiune in revendicare.
22. Prin hotararea din data de 19 mai 1998, Tribunalul Bucuresti a admis apelul. A respins actiunea ca inadmisibila, pe motiv ca un litigiu identic s-a desfasurat anterior intre aceleasi parti, astfel ca exista autoritate de lucru judecat a hotararii din data de 14 octombrie 1996 a Curtii de Apel Bucuresti.
23. Reclamantii au formulat recurs impotriva acestei decizii, aratand ca nu a existat identitate intre cele doua actiuni, deoarece prima actiune a fost o actiune in revendicare, in timp ce a doua actiune este in principal o actiune in constatarea dreptului lor de proprietate .
24. La data de 20 octombrie 1998, Curtea de Apel Bucuresti a confirmat existenta autoritatii de lucru judecat si a respins recursul, cu motivarea ca cele doua litigii s-au purtat intre aceleasi parti, au avut acelasi obiect, si anume restituirea imobilului in litigiu, si s-au intemeiat pe aceleasi dispozitii legale.

D. Cererea de restituire a imobilului in baza Legii nr. 10/2001
25. In aprilie 2001, in temeiul unei legi noi, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, reclamantii au introdus la Primaria Municipiului Bucuresti o cerere de restituire a imobilului.
26. In prezent procedura este pe rol.

II. Drept intern aplicabil

A. Codul civil
27. Art. 1201 dispune:
"Este lucru judecat atunci cand a doua cerere in judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti, facuta de ele si in contra lor in aceeasi calitate ."

B. Codul de procedura civila
28. Art. 111 este astfel redactat:
"Partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept . Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului."



IN DREPT


I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie

29. Reclamantii invoca incalcarea dreptului lor de acces la o instanta, avand in vedere respingerea celei de a doua actiuni in revendicare. Au invocat art. 6 alin. 1 din Conventie, care prevede:
"Orice persoana are dreptul la judecarea [...] de catre o instanta [...], care va decide [...] asupra contestatiilor sale privind drepturi si obligatii cu caracter civil [...]."
Guvernul admite ca reclamantilor li s-a refuzat dreptul de acces la instanta, dar considera ca, intrucat nu au precizat circumstantele celei de a doua actiuni si nu au demonstrat diferenta dintre cele doua actiuni, acest refuz le este imputabil.
30. In ceea ce-i priveste pe reclamanti, acestia arata ca a doua actiune viza in principal constatarea ilegalitatii titlului de proprietate al statului si ca respingerea actiunii de catre tribunal si de catre Curtea de Apel, pe motiv ca exista tripla identitate de parti, obiect si cauza cu prima lor actiune in revendicare, a fost rezultatul unei erori de drept . In plus, reclamantii subliniaza ca nicio decizie nu a fost emisa in procedurile administrative de restituire intemeiate pe Legea nr. 112/1995 si pe Legea nr. 10/2001.
31. Curtea reaminteste ca art. 6 alin. 1 garanteaza fiecaruia dreptul ca o instanta sa ia cunostinta de orice cerere relativa la drepturi si obligatii cu caracter civil (Golder impotriva Marii Britanii, Hotararea din 21 februarie 1975, seria A, ns18, p. 18, paragraful 36).
32. Cu certitudine, dreptul de acces la instanta nu este absolut. El poate permite limitari admise implicit, deoarece el cere prin insasi natura sa o reglementare de catre stat . In elaborarea unei asemenea reglementari statele se bucura de o anumita marja de apreciere. Totusi, limitarile aduse nu trebuie sa restranga accesul la instanta acordat individului de o asemenea maniera incat dreptul sa fie incalcat in insasi substanta sa. In plus, aceste limitari nu se conciliaza cu art. 6 alin. 1 decat daca urmaresc un scop legitim si exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat (a se vedea, printre altele, F.E. impotriva Frantei, Hotararea din 30 octombrie 1998, Culegere de hotarari si decizii 1998-VIII, p. 3349, paragraful 44 si Yagtzilar si altii impotriva Greciei, nr. 41.727/98, paragraful 23, CEDH 2001-XII).
33. In cauza, Curtea constata ca reclamantii au parcurs caile de atac pe care le ofera sistemul juridic intern, anume o prima actiune in revendicare, urmata de o actiune in contestarea validitatii titlului de proprietate al statului care a fost declarata inadmisibila pe motiv ca a existat autoritate de lucru judecat a hotararii din 14 octombrie 1996 pronuntata in prima actiune in revendicare.
34. Curtea apreciaza in primul rand ca exceptia autoritatii de lucru judecat urmareste un scop legitim, deoarece vizeaza, fara indoiala, sa garanteze securitatea raporturilor juridice in materie civila.
35. Aceasta nu satisface neaparat, in sine, exigentele impuse de art. 6 alin. 1: mai trebuie examinat, in lumina ansamblului circumstantelor cauzei, daca modul in care jurisdictiile nationale au respins a doua actiune a reclamantilor, aplicand dispozitiile legale privind autoritatea de lucru judecat, a respectat dreptul lor de acces la instanta, avand in vedere principiul preeminentei dreptului intr-o societate democratica (mutatis mutandis, Lungoci impotriva Romaniei, nr. 62.710/00, paragraful 37, 26 ianuarie 2006).
36. Curtea observa ca partile au puncte de vedere divergente in ceea ce priveste aplicarea principiului autoritatii de lucru judecat: reclamantii sustin ca respingerea celei de-a doua actiuni a fost rezultatul unei erori de drept, in timp ce Guvernul arata ca responsabilitatea respingerii actiunii incumba reclamantilor, care nu au precizat circumstantele celei de-a doua actiuni .
37. Curtea nu considera necesar sa rezolve aceasta controversa. Intr-adevar, dupa introducerea primei actiuni in revendicare, la 29 noiembrie 1993, cererile formulate de reclamanti, atat in fata instantelor, cat si in fata autoritatilor administrative, in vederea obtinerii recunoasterii calitatii lor de proprietari ai imobilului in litigiu si a restituirii lui nu au facut niciodata obiectul unei examinari pe fond .
38. Cu privire la acest aspect, Curtea subliniaza faptul ca prima actiune in revendicare a fost declarata inadmisibila prin hotararea definitiva din data de 14 octombrie 1996 a Curtii de Apel Bucuresti, pe motiv ca reclamantii nu au parcurs toate etapele procedurii administrative de restituire a imobilului prevazute de Legea nr. 112/1995. Or, cererea de restituire a imobilului pe cale administrativa a ramas, pana in prezent, fara raspuns din partea comisiei municipale de aplicare a Legii nr. 112/1995.
39. In plus, Curtea observa ca cererea de restituire a imobilului intemeiata pe Legea nr. 10/2001 este inca nesolutionata de autoritatile administrative.
40. In lumina celor mentionate, Curtea apreciaza ca simplul fapt ca reclamantii au avut acces la o instanta, dar numai pentru a-si vedea respinsa ca inadmisibila a doua actiune in revendicare, prin jocul dispozitiilor referitoare la autoritatea de lucru judecat, nu raspunde exigentelor art. 6 alin. 1 din Conventie . Astfel, Curtea constata ca reclamantii au fost lipsiti de orice posibilitate clara si concreta de acces la instanta care sa dispuna asupra cererii de restituire a imobilului in litigiu (mutatis mutandis, Lungoci impotriva Romaniei, paragrafele 42 si 43).
41. Prin urmare, art. 6 alin. 1 din Conventie a fost incalcat.

II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie

42. Reclamantii considera ca nationalizarea imobilului care le-a fost lasat mostenire a fost ilegala si ca, in prezent, refuzul de restituire ii priveaza de dreptul de proprietate asupra acestui imobil. Ei se considera victimele incalcarii dreptului lor de proprietate, garantat de art. 1 din Primul Protocol, redactat astfel:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."
43. Guvernul arata ca reclamantii nu au niciun bun si nicio speranta legitima, in sensul jurisprudentei Curtii, de a obtine exercitiul dreptului de proprietate asupra acestui imobil, din moment ce a iesit din patrimoniul autorului lor in 1950 si de atunci nu au obtinut nicio decizie definitiva care sa dispuna restituirea.
44. Reclamantii sustin ca respingerea celei de a doua actiuni si absenta unei decizii din partea autoritatilor administrative i-au privat de dreptul de a beneficia de acest imobil.
45. Curtea reaminteste, in primul rand, ca nu poate examina o cerere decat in masura in care se raporteaza la evenimente care s-au produs dupa intrarea in vigoare a Conventiei fata de statul parat. In speta, bunul in litigiu a fost nationalizat in 1950, mult inainte de 1994, data la care Conventia a intrat in vigoare fata de Romania. Curtea nu este deci competenta ratione temporis pentru a examina circumstantele nationalizarii imobilului litigios.
46. In consecinta, reclamantii nu pot pretinde o incalcare a art. 1 din Primul Protocol la Conventie decat in masura in care procedurile de care se plang s-ar raporta la bunuri ai caror titulari ar fi in sensul acestei dispozitii. Notiunea de bunuri poate cuprinde atat bunuri actuale, cat si valori patrimoniale, inclusiv creante, in virtutea carora reclamantii pot pretinde ca au cel putin o speranta legitima de a obtine exercitiul efectiv al unui drept de proprietate [Kopecky impotriva Slovaciei (MC), nr. 44.912/98, paragraful 35, 28 septembrie 2004].
47. In speta, Curtea observa ca, formuland cereri de restituire la instantele interne si autoritatile administrative, reclamantii au incercat sa obtina recunoasterea dreptului lor de proprietate asupra imobilului in litigiu. Totusi, Curtea a stabilit ca nici aceste cereri, nici procedurile pe care le-au promovat nu se raporteaza la notiunea de bun actual al reclamantilor.
48. Trebuie examinat daca ar putea exista cel putin o speranta legitima de a-si vedea recunoscut dreptul de proprietate asupra acelui imobil.
49. Cu privire la acest aspect, Curtea a stabilit deja ca o creanta nu poate fi considerata ca avand valoare patrimoniala decat daca are o baza suficienta in dreptul intern, spre exemplu, atunci cand este confirmata printr-o jurisprudenta bine stabilita a instantelor (Kopecky impotriva Slovaciei, paragraful 52).
50. In speta, Curtea observa ca aceasta creanta de restituire, de care reclamantii s-ar putea prevala, este o creanta sub conditie, deoarece problema intrunirii conditiilor legale pentru restituirea imobilului ar trebui rezolvata in cadrul procedurilor judiciare si administrative pe care le-au promovat. In consecinta, Curtea considera ca, la momentul sesizarii jurisdictiilor interne si a autoritatilor administrative, aceasta creanta nu putea fi considerata ca fiind suficient stabilita pentru a fi considerata ca avand o valoare patrimoniala ocrotita de art. 1 din Primul Protocol (Kopecky impotriva Slovaciei, paragraful 58).
51. Intr-adevar, la data de 13 noiembrie 1995 si 7 iunie 1996, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti si Tribunalul Bucuresti au dat castig de cauza reclamantilor. Totusi, Curtea observa ca aceste hotarari nu au dobandit autoritate de lucru judecat, avand in vedere ca au fost ulterior infirmate de hotararea din 14 octombrie 1996 a Curtii de Apel Bucuresti. In plus, Curtea constata ca, la momentul faptelor, motivarea Curtii de Apel pentru a dispune ca prima actiune in revendicare este inadmisibila urma o jurisprudenta constanta a instantelor interne, care respingeau actiunile in revendicare pe motiv ca era aplicabila Legea speciala nr. 112/1995 (a se vedea asupra acestui aspect reglementarea aplicabila relativ la situatia anumitor imobile nationalizate si jurisprudenta in materie, descrise in deciziile Constantinescu impotriva Romaniei, nr. 61.767/00, 14 septembrie 2004, si Iorgulescu impotriva Romaniei, nr. 59.654/00, 13 ianuarie 2005).
52. In aceste conditii, Curtea considera ca, in contextul cererilor de restituire formulate, reclamantii nu aveau un "bun", in sensul primei fraze a art. 1 din Primul Protocol. In consecinta, garantiile acestei dispozitii nu-si gasesc aplicarea in speta.
53. In concluzie, nu a avut loc incalcarea art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie .

III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

54. Conform prevederilor art. 41 din Conventie
"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila".

A. Prejudiciu
55. Reclamantii solicita, pe baza unui raport de expertiza, 462.983 euro, reprezentand valoarea imobilului. De asemenea, solicita 87.300 euro, reprezentand despagubiri pentru lipsa de folosinta a bunului intre noiembrie 2002 si data realizarii raportului de expertiza, anume noiembrie 2005.
56. In plus, reclamantii solicita 10.000 euro cu titlu de prejudiciu moral pentru suferintele si neplacerile pe care le-au cauzat jurisdictiile interne si autoritatile administrative prin respingerea cererilor lor de restituire a imobilului.
57. Guvernul considera ca suma solicitata cu titlu de prejudiciu material nu reprezinta valoarea reala a imobilului. Potrivit unui raport de expertiza prezentat, aceasta valoare a fost estimata la 213.003 euro. In ceea ce priveste lipsa de folosinta a bunului, Guvernul subliniaza ca, potrivit jurisprudentei Curtii in materie, nu trebuie acordata reclamantilor nicio reparatie cu acest titlu .
58. In ceea ce priveste prejudiciul moral, Guvernul apreciaza ca suma solicitata este excesiva si ca nu s-a stabilit nicio legatura de cauzalitate intre prejudiciul pretins si o eventuala incalcare a dreptului reclamantilor de acces la instanta.
59. Curtea constata ca in speta singurul temei ce trebuie retinut pentru acordarea satisfactiei echitabile consta in faptul ca reclamantii nu au beneficiat de dreptul de acces la instanta pentru a revendica un bun imobiliar, incalcandu-se art. 6 alin. 1 din Conventie .
60. In ceea ce priveste prejudiciul material pretins, Curtea nu poate specula cu privire la solutia care s-ar fi pronuntat in cea de-a doua actiune in revendicare daca n-ar fi avut loc incalcarea Conventiei.
61. In ceea ce priveste prejudiciul moral, Curtea apreciaza ca reclamantii au suferit in mod real neplaceri ca urmare a respingerii celei de-a doua actiuni in revendicare. Hotarand in echitate, Curtea le acorda cu acest titlu, in solidar, suma de 5.000 euro.

B. Cheltuieli de judecata
62. Reclamantii solicita rambursarea sumei de 39.950.276 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata efectuate in fata jurisdictiilor interne si pentru prezentarea cererii in fata Curtii. Au depus mai multe chitante, in special pentru cheltuieli pentru traducere si pentru expertiza realizata pentru determinarea prejudiciului material .
63. Guvernul nu se opune rambursarii cheltuielilor, cu conditia ca ele sa fie justificate, necesare si rezonabile. Totusi, arata ca reclamantii au omis sa ceara in fata jurisdictiilor interne rambursarea cheltuielilor necesare in procedurile interne. In ceea ce priveste cheltuielile aferente procedurii in fata Curtii, Guvernul apreciaza ca, cu exceptia raportului de expertiza, chitantele depuse nu demonstreaza cheltuielile angajate in legatura directa cu cererea prezentata Curtii.
64. Curtea reaminteste ca, in ceea ce priveste art. 41 din Conventie, pot fi rambursate numai cheltuielile pentru care s-a stabilit ca au fost efectuate in mod real, ca ele sunt necesare si ca au un cuantum rezonabil.
65. Avand in vedere elementele care se afla in posesia sa, precum si jurisprudenta in materie, Curtea considera rezonabil sa acorde reclamantilor care au beneficiat si de asistenta juridica din partea Consiliului Europei suma totala de 1.000 euro pentru totalitatea cheltuielilor.

C. Majorari de intarziere
66. Curtea considera adecvat sa stabileasca valoarea majorarilor de intarziere in raport cu rata dobanzii pentru facilitatea de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
C U R T E A,
IN UNANIMITATE:


1. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie;
2. hotaraste ca nu a fost incalcat art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie;
3. hotaraste:
a) ca statul parat sa achite reclamantilor in solidar, in termen de 3 luni de la data la care hotararea a ramas definitiva conform art. 44 alin. 2 din Conventie, 5.000 euro (cinci mii de euro) pentru prejudiciu moral si 1.000 euro (o mie de euro) pentru cheltuieli de judecata, plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit, sume care urmeaza sa fie platite in lei, conform ratei de schimb aplicabile la data platii;
b) ca, incepand de la expirarea acestui termen si pana la efectuarea platii, aceste sume vor fi majorate cu o dobanda simpla egala cu rata dobanzii pentru facilitatea de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, aplicabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de satisfactie echitabila pentru rest.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 29 iunie 2006, in aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulament.