82. Curtea va analiza in primul rand motivele avansate de instantele nationale pentru a justifica hotararea de a o plasa pe D. la bunici si, in al doilea rand, daca autoritatile nationale au dat dovada de preocupare pentru a mentine o legatura parinteasca intre D. si tatal sau.
alfa) Asupra motivelor hotararilor instantelor nationale pentru refuzul de inapoiere a copilului
83. Curtea observa inca de la inceput ca din dosar rezulta ca inainte de aparitia litigiului, incredintandu-si copilul bunicilor sai pe perioada vacantei, reclamantul a avut un comportament normal ce putea fi considerat ca fiind in interesul copilului, in scopul de a intari legatura de familie dintre fiica sa si parintii mamei sale decedate. De asemenea, Curtea observa ca, daca deplasarea lui D. la domiciliul bunicilor sai s-a facut cu acordul reclamantului, neinapoierea copilului la domiciliul sau inainte de data de 23 octombrie 2001, perioada in care reclamantul isi exercita drepturile parintesti, poate imbraca un caracter ilicit, cu atat mai mult cu cat o ordonanta presedintiala dispunea inapoierea sa imediata la tatal sau.
84. Curtea observa ca, in speta, instantele nationale au pronuntat solutii contradictorii referitor la chestiunea daca reclamantul isi daduse acordul pentru ca D. sa ramana sa locuiasca la bunicii sai pentru o perioada nedeterminata (vezi paragrafele 13, 36 si 40 de mai sus). Totusi, afirmatia reclamantului conform careia acesta isi daduse acordul pentru ca D. sa ramana la bunicii sai numai pe perioada vacantei este intarita de atitudinea sa. Intr-adevar, acesta a inceput demersuri pentru a obtine inapoierea lui D. fara intarziere, dupa ce bunicii l-au informat despre refuzul lor de a o restitui. Pe de alta parte, referitor la aceasta chestiune Curtea constata ca, daca copilul ar fi fost incredintat bunicilor pentru o perioada nedeterminata, acestia nu ar mai fi avut nevoie sa faca acest demers. Asadar, Curtea apreciaza ca prin aceasta cauza de fata se diferentiaza de cauzele Hokkanen, mentionata mai sus, si Nanning impotriva Germaniei (nr. 39.741/02, A�A� 67-68, 12 iulie 2007), in care s-a stabilit ca parintii isi dadusera acordul pentru copiii lor sa ramana sa locuiasca la bunici si, respectiv, la parintii adoptivi pentru perioade foarte lungi, fara sa faca demersuri sa obtina inapoierea lor.
85. Curtea observa cu titlu introductiv ca toate instantele nationale au fost de acord cu faptul ca reclamantul era capabil sa ii ofere lui D. conditii de viata normale si ca afectiunea sa pentru copil era sincera. Totusi, pentru a refuza sa dispuna inapoierea lui D. la reclamant, instantele nationale si-au intemeiat hotararile pe conditiile materiale si comportamentul reclamantului, pe posibilele dificultati ale lui D. de a se integra in noua sa familie si pe integrarea lui D. in mediul bunicilor pentru care ea avea un atasament profund.
86. Curtea reaminteste ca faptul ca un copil poate fi primit intr-un cadru mai propice pentru educatia sa nu poate justifica, in sine, sustragerea sa din ingrijirea parintilor sai biologici (Wallova si Walla impotriva Republicii Cehe, nr. 23.848/04, A� 71, 26 octombrie 2006). In speta, reclamantul, functionar, beneficia de o locuinta stabila si de conditii materiale normale, cum de altfel au si constatat instantele nationale. Capacitatile sale educative si afective nu au fost aduse in discutie [a contrario, Rampogna si Murgia impotriva Italiei (dec.), nr. 40.753/98, 11 mai 1999, si M.G. si M.T.A. impotriva Italiei (dec.), nr. 17.421/02, 28 iunie 2005].
87. In ceea ce priveste pretinsul comportament violent al reclamantului, Curtea observa ca toate hotararile fac referire doar la incidentul ce a avut loc la data de 28 august 2001 (vezi paragraful 17 de mai sus) care nu a dat nastere unei anchete penale (vezi paragrafele 18 si 40 de mai sus) sau unei anchete specializate pentru a evalua comportamentul reclamantului. In acest sens, Curtea nu poate decat sa constate ca din dosar reiese ca, in niciun stadiu al procedurii si in ciuda obiectului litigiului, instantele nationale nu au considerat necesar sa solicite un raport specializat referitor la starea psihologica a tatalui si copilului, la raporturile existente intre ei sau, tinand cont de varsta tanara a copilului, la influentele pe care mediul in care traia le putea exercita asupra sa.
88. Curtea admite ca noile conditii de viata ale reclamantului trebuiau luate in considerare de instantele nationale. Totusi, in masura in care raportul de expertiza realizat la domiciliul reclamantului a constatat ca noua familie a reclamantului oferea conditii afective si morale normale pentru a creste un copil (vezi paragraful 35 de mai sus in fine), Curtea apreciaza ca era necesara o motivatie mai convingatoare pentru a nu lua in considerare un astfel de raport .
89. Argumentul decisiv retinut de instantele nationale pentru a respinge cererea reclamantului ce urmarea inapoierea copilului a fost marele atasament ce exista intre D. si bunicii sai in ultimii ani; astfel, ele au apreciat ca era in interesul superior al lui D. sa ramana sa locuiasca temporar in mediul in care a trait in ultima vreme si in care s-a integrat. Un asemenea argument este de inteles avand in vedere capacitatea de adaptare a unui copil si faptul ca D. locuieste la bunicii sai de la o varsta foarte tanara. Totusi, Curtea reitereaza principiul bine stabilit in jurisprudenta sa conform caruia scopul Conventiei consta in protejarea drepturilor nu teoretice sau iluzorii, ci concrete si efective (vezi, mutatis mutandis, Artico impotriva Italiei, Hotararea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, A� 33). Conform acestei logici, ea considera ca respectarea efectiva a vietii de familie presupune ca relatiile viitoare dintre parinte si copil sa se stabileasca numai pe baza tuturor elementelor relevante, nu prin simpla trecere a timpului [Ignaccolo-Zenide, mentionata mai sus, A� 102, si Pini si altii impotriva Romaniei, nr. 78.028/01 si 78.030/01, A� 175, CEDO 2004-V (extrase)].
90. Curtea apreciaza ca, in cauza de fata, motivele retinute de instantele nationale pentru a refuza inapoierea lui D. la tatal sau nu corespund circumstantelor "cu totul exceptionale" ce ar putea justifica o ruptura a legaturii de familie . Totusi, ea este de acord cu faptul ca, din cauza trecerii timpului si a integrarii lui D. in familia bunicilor, instantele nationale au putut sa refuze "pentru moment", dupa cum ele insele mentioneaza, intoarcerea copilului. Totusi, daca Curtea admite ca o schimbare in situatia de fapt poate justifica in mod exceptional o decizie referitoare la preluarea in grija a copilului, ea trebuie sa se asigure ca schimbarile esentiale in cauza nu sunt rezultatul unei actiuni sau inactiuni a autoritatilor statului (Monory impotriva Romaniei si Ungariei, nr. 71.099/01, A� 83, 5 aprilie 2005, si, mutatis mutandis, Sylvester impotriva Austriei, nr. 36.812/97 si 40.104/98, A� 59, 24 aprilie 2003) si ca autoritatile competente au depus toate eforturile sa mentina relatiile personale si, daca este cazul, la momentul potrivit, "sa reconstituie" familia (Schmidt, mentionata mai sus, A� 84).
beta) Asupra masurilor luate de autoritatile nationale pentru a asigura legatura de familie dintre reclamant si copilul sau
91. Curtea apreciaza ca, in speta, trebuie acordata o importanta deosebita faptului ca nimeni nu contesta ca reclamantul are autoritatea parinteasca si custodia lui D. Mai mult, instantele nationale sunt de aceeasi parere, potrivit careia copilul isi are domiciliul la tatal sau. Totusi, reclamantul nu isi poate exercita drepturile parintesti.
92. Curtea reaminteste in primul rand ca, in cauzele referitoare la inapoierea copiilor, caracterul adecvat al unei masuri se judeca in functie de rapiditatea punerii sale in aplicare [Ignaccolo-Zenide, mentionata mai sus, A� 102, Pini si altii impotriva Romaniei, nr. 78.028/01 si 78.030/01, A� 175, CEDO 2004-V (extrase), si Monory, mentionata mai sus, A� 82].
93. Sub acest aspect trebuie mentionat ca, desi reclamantul a formulat cererea de ordonanta presedintiala la data de 7 ianuarie 2001, ea nu a fost analizata de instante decat la 1 martie si 20 aprilie 2001, adica dupa 10 saptamani de la refuzul bunicilor de a restitui copilul si de la depunerea cererii reclamantului. Or, Curtea nu este convinsa ca un astfel de interval de timp este adecvat pentru esenta unei astfel de actiuni, care presupune urgenta si al carei scop este sa fereasca individul de orice prejudiciu ce ar putea rezulta din simpla trecere a timpului (Ignaccolo-Zenide, mentionata mai sus, A� 102). Daca din partea autoritatilor se cere o diligenta deosebita atunci cand in discutie se afla incredintarea unui copil, Curtea este de parere ca aceasta cerinta de celeritate este cu atat mai stricta in cazul in care, ca si in speta, un parinte cere inapoierea copilului sau de la o persoana care il detine fara a avea acest drept si fara acordul sau.
94. De asemenea, Curtea reaminteste ca, in ceea ce priveste executarea hotararilor referitoare la inapoierea unui copil, intelegerea si colaborarea tuturor persoanelor in cauza reprezinta intotdeauna un factor important (Ignaccolo Zenide, mentionata mai sus, A� 94). In plus, atunci cand apar dificultati, datorate in principal refuzului persoanei la care se afla copilul de a se supune executarii hotararii ce dispune inapoierea sa imediata, autoritatile competente au obligatia sa ia masurile adecvate pentru a sanctiona aceasta lipsa de cooperare si daca, in principiu, in acest domeniu delicat nu sunt de dorit masuri coercitive in privinta copiilor, recurgerea la sanctiuni nu poate fi inlaturata in caz de comportament vadit ilegal al persoanei cu care locuieste copilul (Maumousseau si Washington, mentionata mai sus, A� 83).
95. Curtea observa ca, in speta, tentativele reclamantului de a-i constrange pe bunici sa execute ordonanta presedintiala cu ajutorul unui executor judecatoresc si urmand calea penala s-au dovedit a fi in zadar, in special din cauza atitudinii prea putin active a autoritatilor competente (vezi paragrafele 15 si 16 de mai sus). Mai mult, autoritatile penale au pronuntat hotararea lor definitiva dupa 2 ani si jumatate de la depunerea plangerii de catre reclamant impotriva bunicilor care refuzau sa execute o hotarare judecatoreasca definitiva (vezi paragraful 43 de mai sus). In plus, autoritatile specializate in protectia drepturilor copilului nu au reusit sa coopereze in mod fructuos (vezi paragraful 31 de mai sus). Prin urmare, Curtea apreciaza ca, neactionand cu diligenta, autoritatile nationale, prin comportamentul lor, au favorizat integrarea lui D. in noul sau mediu si, in consecinta, au contribuit intr-un mod decisiv la consolidarea unei situatii de fapt contrare dreptului reclamantului protejat de art. 8 din Conventie .
96. De asemenea, Curtea observa ca partile au formulat argumente similare in fata instantelor nationale cu ocazia actiunii avand ca obiect inapoierea copilului si cu ocazia celei referitoare la incredintarea lui D. Or, daca aceste argumente nu au fost retinute de instantele nationale pentru a-i retrage reclamantului custodia lui D., ele nu au fost totusi considerate suficiente pentru a dispune inapoierea copilului la tatal sau (vezi paragrafele 39 si 40 de mai sus). Mai mult, instantele nationale au statuat ca afectiunea existenta intre copil si bunici nu era suficienta, ea singura, sa justifice despartirea unui parinte de copilul sau (vezi si paragrafele 40 si 57 de mai sus). Prin urmare, aceasta practica a instantelor nationale a afectat previzibilitatea actiunii reclamantului ce urmarea obtinerea inapoierii copilului de la persoane care il tineau fara a avea acest drept .
97. In plus, Curtea considera ca, daca instantele nationale refuza temporar inapoierea unui copil la tatal sau, ale carui drepturi parintesti nu au fost limitate, nu este mai putin adevarat ca trebuie luate masuri pentru a crea si asigura un just echilibru intre interesul copilului si cel al parintelui care trebuie sa isi exercite drepturile parintesti. Acolo unde este stabilita existenta unei legaturi de familie si unde motivele ce stau la baza refuzului de inapoiere a copilului sunt datorate lipsei de contacte intre partile respective si trecerii timpului, statul trebuie, in principiu, sa actioneze astfel incat sa ii permita acestei legaturi sa se dezvolte (Keegan, mentionata mai sus, p. 19, A� 49, Hokkanen, mentionata mai sus, p. 20, A� 55, si Ignaccolo Zenide, mentionata mai sus, A� 94). Obligatiile statului nu se limiteaza la a veghea in sensul de a permite copilului sa i se poata alatura tatalui sau, ci ele cuprind si totalitatea masurilor pregatitoare ce permit atingerea acestui rezultat (mutatis mutandis, Kosmopoulou impotriva Greciei, nr. 60.457/00, A� 45, 5 februarie 2004).
98. Curtea constata ca temeiul juridic pe care si-au intemeiat instantele nationale refuzul de a i-o inapoia pe D. reclamantului este art. 103 din CF. Totusi, Curtea constata ca acest articol le permite instantelor sa refuze inapoierea copilului si sa il incredinteze unei persoane ce nu mai avusese pana atunci niciun drept asupra lui, fara sa prevada in acelasi timp o modificare a drepturilor parintilor asupra copilului. Or, o astfel de masura poate duce la situatii care, ca si in cazul de fata, stabilesc relatiile viitoare dintre parinte si copil nu pe baza tuturor elementelor relevante, ci pe simpla trecere a timpului (Ignaccolo- Zenide, mentionata mai sus, A� 102). In opinia Curtii, o astfel de masura temporara poate fi eficienta daca este sustinuta de garantii si masuri prevazute de autoritati pentru a impiedica ruptura legaturii dintre copil si parinte, caruia, in plus, i s-a recunoscut exercitarea drepturilor parintesti.
99. Curtea observa ca, in actiunea sa de solicitare a inapoierii copilului, finalizata prin Hotararea din 20 iunie 2003, intemeindu-se pe prevederile CF, reclamantul a aratat si imposibilitatea sa de a-si exercita drepturile parintesti, lipsa oricarui contact cu copilul impiedicandu-l sa participe la educatia si dezvoltarea sa. Or, instantele nationale nu au analizat in niciun fel posibilitatea pentru reclamant de a-si exercita intr-un mod efectiv drepturile parintesti din care nu a fost decazut.
100. In acest sens, Curtea dezaproba faptul ca, pe o perioada atat de lunga de timp, autoritatile nu s-au preocupat deloc de diluarea progresiva si chiar de ruptura relatiilor dintre D. si tatal sau, in special de lipsa contactelor concrete si efective intre partile interesate; astfel, in loc sa dispuna masuri pentru mentinerea si imbunatatirea, daca era cazul, a raporturilor dintre tata si copil, instantele nationale au preferat sa lase timpul sa rezolve situatia, ceea ce a dus, avand in vedere varsta si atitudinea copilului, la riscul unei instrainari crescande si definitive intre cei doi, care nu poate fi deloc considerata ca fiind in interesul superior al copilului (vezi, Bianchi, mentionata mai sus, A� 99 si, mutatis mutandis, Kutzner impotriva Germaniei, nr. 46.544/99, A� 79, CEDO 2002-I). Instantele nationale nu au facut decat sa aprobe situatia creata prin lipsa de diligenta a autoritatilor in a asigura executarea ordonantei presedintiale.
101. De asemenea, Curtea considera deosebit de regretabil faptul ca, in masura in care reclamantul beneficia de exercitarea drepturilor parintesti si in care D. nu era plasata la bunicii sai decat temporar, copilul nu a beneficiat in mod evident de sprijin psihologic pentru a-si mentine si imbunatati raporturile cu tatal sau, sprijin susceptibil de a face posibila intoarcerea sa la el. O astfel de masura ar fi permis ca interesele reclamantului sa convearga cu cele ale copilului, si nu sa concureze, cum s-a intamplat in cazul de fata (mutatis mutandis, Pini si altii impotriva Romaniei, mentionata mai sus, A� 163 in fine).
102. Curtea observa ca in procedura provizorie a ordonantei presedintiale reclamantul a solicitat in subsidiar un drept de vizita a copilului (vezi paragraful 12 de mai sus). Dupa aceasta procedura, este de inteles ca, avand toate drepturile asupra copilului, spre deosebire de bunici, reclamantul a solicitat inapoierea imediata a lui D. si nu un drept de vizita. Prin urmare, Curtea considera ca, in contextul foarte special al cauzei, reclamantul nu poate fi blamat pentru faptul ca nu a cerut un drept de vizita dupa procedura provizorie. Curtea observa ca, odata cu intrarea in vigoare a Legii nr. 272/2004, legislatia nationala prevede in favoarea copilului dreptul de a avea contacte cu parintii sai. In plus, aceasta lege implementeaza un sistem de masuri pentru prevenirea despartirii unui copil de parintii sai, precum si pentru a asigura relatiile dintre copil si parintii sai atunci cand este dispusa o masura de plasament.
103. In lumina celor de mai sus, Curtea considera ca pasivitatea autoritatilor se afla la originea rupturii relatiilor dintre copil si tatal sau. Rezulta ca, in cazul de fata, nu putem spune ca dreptul la respectarea vietii de familie al reclamantului a fost protejat intr-un mod efectiv, in ciuda aspiratiilor legitime ale acestuia de a-si vedea familia reunita, astfel cum prevede art. 8 din Conventie .
Prin urmare, a avut loc incalcarea acestei prevederi.
III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
104. Conform art. 41 din Conventie,
"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al Inaltei Parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila".
A. Prejudiciu
105. Reclamantul solicita pentru prejudiciul material inapoierea fiicei sale, precum si, in caz de refuz al lui D. de a reveni la el, condamnarea Guvernului sa ii plateasca daune cominatorii de 100 euro (EUR) pe zi de intarziere pana in momentul intregirii familiei. De asemenea, el solicita un miliard de EUR pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit din cauza despartirii de fiica sa, din cauza neexecutarii ordonantei presedintiale si a inechitatii procedurii avand ca obiect inapoierea copilului.
106. Guvernul nu contesta ca imposibilitatea reclamantului de a-si recupera fiica i-a cauzat un anumit prejudiciu moral. Totusi, acesta subliniaza ca reclamantul nu a fost decazut din drepturile sale parintesti pe care si le poate exercita in orice moment, inclusiv solicitand un drept de vizita. El considera excesiva suma solicitata de reclamant pentru prejudiciul moral si ca o eventuala constatare a incalcarii ar putea constitui in sine o reparatie suficienta a prejudiciului moral pe care reclamantul sustine ca l-a suferit.
107. Curtea reaminteste ca a constatat incalcarea art. 8 din Conventie . Ea apreciaza ca prejudiciul material al reclamantului nu este sustinut. Totusi, in opinia Curtii, este neindoielnic ca, pastrand totusi o atitudine extrem de demna, reclamantul cunoaste, de multa vreme, o suferinta profunda din cauza incalcarii constatate in speta. In plus, acesta a trebuit sa dedice mult timp si sa depuna multe eforturi pentru a incerca sa obtina exercitarea efectiva a drepturilor sale parintesti, ceea ce nu s-a intamplat. In contextul cauzei si tinand cont de atitudinea actuala a lui D. care, in varsta de 14 ani, declara ca doreste sa ramana sa locuiasca cu bunicii sai, eforturile reclamantului ar trebui sustinute de autoritatile competente, in vederea stabilirii unui contact intre copil si tata. In aceasta privinta, Curtea apreciaza ca este in interesul superior al copilului ca autoritatile nationale competente sa ia initiativa si sa isi coordoneze activitatea pentru a restabili treptat legatura parinteasca dintre D. si reclamant.
Elementele mentionate nu se preteaza la un calcul. Statuand in echitate, in spiritul art. 41, ea aloca pentru prejudiciul moral suma de 20.000 EUR.
B. Cheltuieli de judecata
108. Reclamantul solicita si suma de 6.600 EUR pentru cheltuielile de judecata angajate in fata instantelor interne si in fata Curtii.
109. Guvernul nu se opune rambursarii cheltuielilor de judecata legate de procedurile ce fac obiectul cererii in fata Curtii, in masura in care ele sunt sustinute cu documente justificative, iar cuantumul lor nu depaseste un anumit prag rezonabil.
110. Curtea reaminteste ca alocarea cheltuielilor de judecata in temeiul art. 41 presupune ca realitatea, necesitatea si, in plus, caracterul rezonabil al cuantumului lor sa fie justificate [Iatridis impotriva Greciei (reparatie echitabila) [MC], nr. 31.107/96, A� 54, CEDO 2000-XI]. In plus, cheltuielile de judecata nu sunt recuperabile decat in masura in care ele au legatura cu incalcarea constatata (Van de Hurk impotriva Olandei, Hotararea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 21, A� 66). Tinand cont de elementele aflate in posesia sa si de criteriile degajate din jurisprudenta sa, Curtea, statuand in echitate, ii acorda reclamantului 3.000 EUR cu titlu de cheltuieli de judecata .
C. Dobanzi moratorii
111. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
Aspecte practice privind Cercetarea disciplinara a salariatilor Sursa: MCP Cabinet avocati
Valoarea Tichetelor de masa in anul 2024 Sursa: MCP Cabinet avocati
Valoarea Tichetelor cadou in anul 2024 Sursa: MCP Cabinet avocati
In cat timp poate fi aplicata o sanctiune disciplinara unui salariat? Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti
Concursul si perioada de proba. Modalitati diferite de verificare a aptitudinilor profesionale ale salariatului Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti
Executarea catre salariati a obligatiilor de plata ale institutiilor publice. Care sume pot fi esalonate? Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti