Decizia nr. 20/2009. RIL privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 31 alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata, referitor la posibilitatea acordarii si cuantificarii drepturilor banesti reprezentand suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare

In conditiile in care nu este reglementata modalitatea de calcul al suplimentului postului si al suplimentului treptei de salarizare, suntem in prezenta doar a unei intentii a legiuitorului de a acorda functionarilor publici doua drepturi de natura salariala, intentie materializata prin instituirea drepturilor, dar nefinalizata deoarece nu este stabilit cuantumul acestora sau criteriile pe baza carora pot fi calculate.

In atare situatie, nefiind creat cadrul functional de acordare a drepturilor, acestea raman doar drepturi "virtuale".

In consecinta, cele doua drepturi nu pot fi obtinute prin promovarea unor actiuni in instanta, caci acordarea lor pe cale judecatoreasca ar insemna sa se faca fie prin obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fie prin eventuala cuantificare de catre instanta in raport de diverse criterii aplicate prin analogie, ceea ce echivaleaza cu o substituire in atributiile legiuitorului ori ale executivului, contrar celor stabilite prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 820 din 3 iulie 2008, in cuprinsul careia s-a retinut ca instantele judecatoresti nu au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.

De asemenea, admiterea unor asemenea actiuni, in conditiile in care dispozitivul sentintei nu ar identifica, pentru ca nu are cum, suma la care urmeaza a fi obligata autoritatea parata, ar presupune pronuntarea unor hotarari judecatoresti nesusceptibile de executare, de natura a reprezenta o incalcare a art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului, cu referire la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in care s-a retinut ca dreptul de a apela la o instanta ar fi iluzoriu, daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare judecatoreasca definitiva si obligatorie sa fie ineficienta in detrimentul unei parti (Imobiliara Saffi impotriva Italiei - 1999, paragraful 63; Dorneanu impotriva Romaniei - 2007, paragraful 32).

Totodata, prin pronuntarea unei hotarari de admitere a actiunilor reclamantilor, fara indicarea unor criterii pe baza carora creanta continuta de titlul executoriu sa devina certa, se lasa posibilitatea debitorului (institutia publica angajatoare) de a refuza ori de a stabili el insusi intinderea si aplicarea titlului executoriu.

Nu poate fi promovata nici solutia de cuantificare a celor doua suplimente salariale, deoarece, astfel cum s-a aratat anterior, in lipsa unui act normativ care sa stabileasca modalitatea de calcul al acestor drepturi, instantele de judecata nu se pot substitui puterii legislative, prin reglementarea lor.

In situatia neacordarii acestor sporuri nu se incalca prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care obliga statele parti sa adopte masuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, nefiind in prezenta unui "bun", notiune cu semnificatie autonoma, in sensul Conventiei, care, fara a se limita numai la proprietatea unor bunuri corporale, include orice interes economic cu valoare patrimoniala.

Nu se poate vorbi nici de existenta unei "sperante legitime" a reclamantilor, in sensul avut in vedere in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in care s-a retinut ca atunci cand interesul patrimonial apartine categoriei juridice "creanta" nu poate fi considerat "valoare patrimoniala" si implicit "speranta legitima" decat daca are o baza suficienta in dreptul intern, spre exemplu o dispozitie legala, sau daca existenta sa este confirmata printr-o jurisprudenta clara si concordanta a instantelor nationale (Kopecky c/a Slovacia - 2004, paragrafele 35 si 48-52; Pressos Compania Naviera - S.A. si altii c/a Belgia - 1995, paragraful 31; Draon c/a Franta - 2005, paragrafele 65-70; Maurice c/a Franta - 2005, paragrafele 63-70).

Or, drepturile salariale in discutie nu au o suficienta baza in dreptul intern, in absenta criteriilor legale de cuantificare a acestora.

In consecinta, in temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 329 alin. 2 si 3 din Codul de procedura civila, urmeaza a se admite recursul in interesul legii si a se stabili ca dispozitiile art. 31 alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se interpreteaza in sensul ca in lipsa unei cuantificari legale nu se pot acorda pe cale judecatoreasca drepturile salariale constand in suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

In numele legii

D E C I D:

Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 31 alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata, stabilesc ca in lipsa unei cuantificari legale nu se pot acorda pe cale judecatoreasca drepturile salariale constand in suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 21 septembrie 2009.

PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,
LIDIA BARBULESCU

Prim-magistrat-asistent,
Adriana Daniela White