Hotarare CEDO in Cauza Societatea Comerciala Sefer - S.A. impotriva Romaniei

ARTICOLUL 330

"Procurorul general, din oficiu sau la cererea Ministrului Justitiei, poate ataca cu recurs in anulare, la Curtea Suprema de Justitie, hotararile judecatoresti irevocabile pentru urmatoarele motive:

1. cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;

2. cand prin hotararea atacata s-a produs o incalcare esentiala a legii, ce a determinat o solutionare gresita a cauzei pe fond, ori aceasta hotarare este vadit netemeinica (...)."

ARTICOLUL 330¹

"In cazurile prevazute de art. 330 pct. 1 si 2, recursul in anulare se poate declara in termen de 1 an de la data cand hotararea judecatoreasca a ramas irevocabila."

12. Aceste articole, astfel cum erau redactate la data evenimentelor, au fost abrogate prin art. I pct. 17 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila.

B. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe caile ferate romane si reorganizarea Societatii Nationale a Cailor Ferate Romane

13. Articolul 10 din ordonanta, astfel cum era redactat la data Deciziei din 16 decembrie 2003 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, descrie elementele ce compun infrastructura feroviara publica, si anume caile ferate si trenurile aferente, constructiile destinate protejarii si supravegherii traficului feroviar, precum si alte instalatii aferente infrastructurii in discutie. Acest articol prevede ca o hotarare a guvernului trebuie sa precizeze concret elementele infrastructurii feroviare publice, celelalte elemente apartinand societatilor insarcinate cu gestionarea infrastructurii feroviare.

C. Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia

14. Articolul 3 din aceasta lege prevede ca domeniul public al statului, al judetelor si al municipiilor este constituit din bunurile prevazute la art. 135 alin. (4) din Constitutie, din cele care figureaza in anexa la legea in discutie, precum si din alte bunuri care, in temeiul legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public, conform legii sau hotararilor consiliului judetean, respectiv local.

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1

15. Reclamanta denunta o incalcare a dreptului sau la respectarea bunurilor sale din cauza anularii Deciziei definitive din 23 aprilie 2003 de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie in urma unui recurs in anulare formulat de procurorul general si invoca art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:

"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."

A. Asupra admisibilitatii

16. Guvernul sustine ca reclamanta nu avea un "bun" in sensul jurisprudentei Curtii (Kopecky impotriva Slovaciei [GC], nr. 44.912/98, A� 35, 28 septembrie 2004, si Broniowski impotriva Poloniei [GC], nr. 31.443/96, A� 129, 22 iunie 2004). Acesta arata ca Hotararea din 16 decembrie 2003, admitand recursul in anulare, nu a lipsit-o de bunul sau, deoarece aceasta preciza, pe de o parte, ca infrastructura feroviara, inclusiv terenul in litigiu in suprafata de 35,45 m², facea parte din domeniul public al statului si, pe de alta parte, ca parcela de 35,45 m² nu facea parte din terenul in suprafata de 2.562 m² care a facut obiectul transferului de proprietate dintre societatea P. si reclamanta. Pe deasupra, Guvernul considera ca, in speta, este aplicabila jurisprudenta Curtii privind interpretarea si aplicarea dreptului intern de catre instantele interne, in lipsa oricarei urme de arbitrar (Garcia Ruiz impotriva Spaniei [GC], nr. 30.544/96, A� 28, 21 ianuarie 1999, Kopp impotriva Elvetiei, nr. 23.224/94, A� 59, 25 martie 1998, si Kopecky, mentionata mai sus, A� 56).

17. Reclamanta se opune argumentelor Guvernului. Ea argumenteaza ca avea un "bun" recunoscut prin Decizia din data de 23 aprilie 2003, a carui posesie a pierdut-o in favoarea statului.

18. Curtea reaminteste ca un reclamant nu poate sustine o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 decat in masura in care hotararile pe care le incrimineaza se refera la "bunurile" sale, in sensul acestei prevederi. De asemenea, ea constata ca, in conformitate cu jurisprudenta constanta a organelor Conventiei, notiunea de "bunuri" poate include atat "bunuri actuale", cat si valori patrimoniale, inclusiv creante, in virtutea carora reclamantul poate pretinde ca are cel putin o "speranta legitima" de a obtine exercitarea efectiva a unui drept de proprietate (Kopecky, mentionata mai sus, A� 35).

19. Curtea observa ca dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului in litigiu fusese stabilit prin Decizia ramasa definitiva din data de 23 aprilie 2003, pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti in favoarea partii interesate. Ea constata ca dreptul astfel recunoscut nu era revocabil (vezi, a contrario, Blucher impotriva Republicii Cehe (dec.), nr. 58.580/00, 4 august 2004). Prin urmare, reclamanta era in mod incontestabil titulara unui "bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (vezi Brumarescu impotriva Romaniei [GC], nr. 28.342/95, A� 70, 28 octombrie 1999).

20. Pe de alta parte, Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 A� 3 din Conventie . In plus, ea constata ca el nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului

21. Guvernul nu contesta existenta unei ingerinte in dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale. El considera ca ingerinta era justificata in ceea ce priveste art. 1 din Protocolul nr. 1, din moment ce ea era prevazuta de lege la data procesului, urmarea un scop legitim, si anume corecta aplicare a legii, si era proportionala, avand in vedere suprafata foarte redusa a terenului in litigiu si faptul ca acesta era grevat de constructiile ce faceau parte din infrastructura feroviara.

22. Reclamanta considera ca privarea sa de libertate nu avea un temei legal si era disproportionata, decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie reprezentand o expropriere fara despagubire . De asemenea, reclamanta mai arata ca transferul bunului in discutie din patrimoniul sau in patrimoniul statului i-a impus o sarcina exorbitanta, in lipsa unei decizii administrative care sa prevada ca parcela in discutie apartine domeniului public si ca acest transfer nu se putea face fara o despagubire adecvata.

23. Curtea reaminteste ca prin Decizia din 23 aprilie 2003 a Curtii de Apel Ploiesti, care a confirmat in ultima instanta sentinta din data de 30 aprilie 2002 a Judecatoriei Ploiesti, reclamantei i s-a recunoscut un drept de proprietate asupra terenului in litigiu. Ea considera ca anularea de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a deciziei definitive mentionate mai sus a avut ca efect lipsirea reclamantei de bunul sau, in sensul celei de-a doua fraze din primul alineat al articolului 1 din Protocolul nr. 1 (vezi, mutatis mutandis, SC Masinexportimport Industrial Group SA impotriva Romaniei, nr. 22.687/03, A� 44, 1 decembrie 2005).

24. O lipsire de proprietate in sensul celei de-a doua norme se poate justifica numai daca demonstram in special ca a intervenit pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege. Pe deasupra, orice ingerinta in exercitarea dreptului de proprietate trebuie sa respecte criteriul de proportionalitate (Brumarescu, mentionata mai sus, A�A� 73-74).

25. Presupunand chiar ca ingerinta in cauza a intervenit in conditiile prevazute de lege, si anume prevederile Codului de procedura civila ce reglementeaza recursul in anulare, si ca aceasta ar fi servit unei cauze de utilitate publica, Curtea considera ca, in speta, ca si in celelalte cauze similare cu cea de fata cu care a fost sesizata, justul echilibru a fost stricat si ca reclamanta a suportat o sarcina speciala si exorbitanta prin lipsirea de bunul ce ii fusese recunoscut prin Hotararea ramasa definitiva din data de 23 aprilie 2003, fara sa existe motive substantiale si imperioase. Curtea observa ca Guvernul invoca o eroare de drept a instantelor comune pentru a justifica ingerinta in dreptul la respectarea bunurilor reclamantei. In acest sens, ea apreciaza ca faptul ca procurorul general, a carui parere a fost confirmata prin decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a avut un punct de vedere diferit de cel adoptat de Curtea de Apel Ploiesti la finalul unei proceduri contradictorii si dupa epuizarea cailor de atac comune, nu poate justifica privarea unui bun dobandit in legalitate in urma unui litigiu civil solutionat in mod definitiv (vezi, mutatis mutandis, SC Masinexportimport Industrial Group SA, mentionata mai sus, A� 46).

26. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.

II. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

27. Conform art. 41 din Conventie:

"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu

28. Fara a oferi detalii, reclamanta solicita o reparatie echitabila pentru ingerinta suferita.

29. Guvernul arata ca reclamanta a solicitat la modul general acordarea unei reparatii echitabile, fara a-si exprima in mod explicit cererea in ceea ce priveste prejudiciul material sau prejudiciul moral. In plus, acesta considera ca o eventuala hotarare de condamnare ar putea constitui, in sine, o reparatie suficienta a prejudiciului moral suferit de reclamanta.

30. Curtea constata ca, in baza art. 60 din Regulamentul sau, poate respinge in tot sau in parte o cerere de reparatie echitabila daca reclamantul nu a formulat o cerere specifica in acest sens si daca nu si-a formulat pretentiile, exprimate in cifre si defalcate pe rubrici si insotite de documentele justificative relevante, in termenul acordat pentru prezentarea observatiilor sale pe fond . Impreuna cu Guvernul, Curtea observa ca reclamanta nu si-a exprimat cererea in cifre.