CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
HOTARAREA din 1 decembrie 2009, definitiva la 1 martie 2010, in Cauza Velcea si Mazare impotriva Romaniei
(Cererea nr. 64.301/01)
In Cauza Velcea si Mazare impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ann Power, judecatori, si din Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 10 noiembrie 2009,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 64.301/01) indreptata impotriva Romaniei, prin care 2 cetateni ai acestui stat, domnul Stefan Velcea (reclamantul) si doamna Florica Mazare (reclamanta), au sesizat Curtea la datele de 11 aprilie 2000 si 12 aprilie 2002, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantii, carora li s-a acordat asistenta judiciara din oficiu, sunt reprezentati de doamna N. Popescu, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul R.-H. Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. In cererea lor, reclamantii sustineau in mod special ca li s-ar fi incalcat drepturile garantate de art. 2 si 8 din Conventie.
4. La data de 24 martie 2006, presedintele Sectiei a treia a decis sa comunice Guvernului cererea. Asa cum prevede art. 29 A§ 3 din Conventie, acesta a decis sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
5. Reclamantul s-a nascut in anul 1919, iar reclamanta in 1949; amandoi locuiesc in Bucuresti.
A. Drama din 7 ianuarie 1993
6. La data evenimentelor, Tatiana A., fiica reclamantului si sora reclamantei, introdusese actiune de divort. Dat fiind comportamentul violent al sotului sau, Aurel A., ea s-a mutat la domiciliul reclamantului.
7. In seara zilei de 7 ianuarie 1993, in jurul orei 18,00, Aurel A. si fratele sau, George L., agent de politie, s-au deplasat la domiciliul reclamantului. Aurel A. avea de gand sa o convinga pe sotia lui sa renunte la procesul de divort si sa se intoarca la domiciliul familial. Acestia au lovit cu putere in usa si au strigat "Deschideti! Politia!". In apartament se aflau reclamantul, sotia sa, Georgeta V., si fiica lor, Tatiana A.
8. Reclamantul le-a permis lui Aurel A. si lui George L. sa intre in apartament. Dupa o scurta conversatie cu sotul sau, Tatiana A. le-a cerut sa plece si i-a condus spre iesirea din apartament.
9. Nemultumit ca nu a putut sa o convinga pe sotia lui sa se intoarca in caminul familial, Aurel A. s-a infuriat si a scos un cutit cu care a atacat-o pe sotia sa. Aceasta a iesit din apartament si s-a grabit spre usa apartamentului aflat la acelasi etaj cu cel al parintilor ei.
10. Reclamantul si sotia sa au iesit din apartament pentru a o ajuta pe fiica lor. Aurel A. l-a injunghiat pe reclamant, care s-a prabusit pe pragul apartamentul aflat vizavi de apartamentul sau. Reclamantul l-a vazut pe Aurel A. sarind peste corpul sotiei sale lungite pe podea si fugind pe scari. Conform relatarilor reclamantului, George L. l-a urmat pe Aurel A.
11. Fiica si sotia reclamantului au decedat pe loc. Reclamantul a fost dus la spital.
12. George L. l-a dus pe fratele sau la domiciliul acestuia. Doua ore mai tarziu, Aurel A. s-a sinucis. Acesta a lasat doua scrisori in care marturisea ca le ucisese pe sotia si pe soacra sa.
13. Aceasta versiune a faptelor este reluata in deciziile autoritatilor de urmarire penala si nu este infirmata de Guvern. Aceasta in ciuda versiunii diferite date de George L. in timpul anchetei.
B. Ancheta penala indreptata impotriva lui Aurel A. (Dosarul penal nr. 48/P/1993)
14. Dupa drama, George L., in calitatea sa de agent de politie, a informat biroul de politie nr. 2 din Bucuresti despre cele intamplate. In aceeasi seara, o echipa formata dintr-un procuror, 3 politisti si un medic legist s-a deplasat la apartamentul reclamantului. Aceste persoane au fost inlocuite ulterior de procurorul Florin C., care a procedat la o verificare a locului faptelor si a luat depozitiile membrilor familiei B., vecini de palier cu reclamantul. Au fost efectuate si fotografii. Cu aceasta ocazie a fost intocmit un proces-verbal in prezenta a 2 martori, care insa nu l-au semnat. In acest proces-verbal nu figura nicio mentiune referitoare la eventualele acte indeplinite de prima echipa de ancheta.
15. In aceeasi seara, 2 agenti ai Politiei Bucuresti s-au deplasat la domiciliul lui Aurel A. si au aplicat sigiliu pe apartament in prezenta unui martor.
16. La data de 8 ianuarie 1993, procurorul Florin C. a procedat la vizitarea apartamentului lui Aurel A. si al Tatianei A. si a intocmit un proces-verbal in prezenta mai multor martori, printre care Constantin T., cumnatul lui Aurel A. In acesta se consemna faptul ca in apartament nu se aflau decat o masa si doua scaune. Pe masa erau mai multe cesti de cafea, pahare si 3 sticle de vin. Procurorul a ridicat un cutit gasit pe podea, a carui lama avea 12 cm lungime si 1,5 cm latime si al carui maner masura 11 cm. Cutitul era patat cu o substanta de culoare rosie despre care banuia ca este sange. Au fost efectuate si fotografii. Procurorul a dispus si un examen dactiloscopic al cutitului.
17. La data de 8 ianuarie 1993, corpurile lui Aurel A., Georgetei V. si al Tatianei A. au fost autopsiate de medicii Institutului National de Medicina Legala din Bucuresti (INML). In ceea ce o priveste pe Georgeta V., examenul a relevat in special prezenta unei leziuni de circa 18-20 cm lungime si 1,8-2 cm latime, cauzata de o lovitura violenta aplicata cu un obiect taios si ascutit. La data de 13 martie 1993, comisia de control a INML a aprobat rapoartele de autopsie care au fost trimise parchetului la 23 februarie, 16 martie si, respectiv, 4 august 1993.
18. La datele de 11 si 25 ianuarie 1993, cei 3 membri ai familiei B. au fost audiati de procuror. Gheorghe B., tatal, a declarat ca l-a vazut pe Aurel A. injunghiind-o pe Tatiana A., pe care parintii ei incercau sa o apere. El a incercat sa il imobilizeze pe Aurel A. inainte ca fiul sau sa il ia de la locul crimei. Aurelia B., mama, a declarat ca l-a vazut pe Aurel A. aplicandu-le lovituri de cutit Tatianei A. si Georgetei V., dupa care s-a inchis in apartament. Ceva mai tarziu, cand a iesit din apartament, a vazut corpurile Tatianei A. si Georgetei V. si pe reclamant, ranit in abdomen. Stefan B., fiul, a declarat ca a iesit din apartament atunci cand Tatiana A. era deja lungita pe jos si reclamantul injunghiat. L-a luat pe tatal sau de acolo si l-a introdus in apartament. Mai tarziu, cand a iesit din nou din apartament, a descoperit corpul Georgetei V. Nu l-a vazut pe Aurel A. fugind, dar a aflat de la tinerii aflati la parterul cladirii ca Aurel A. coborase insotit de o alta persoana. Conform declaratiilor tinerilor, numai Aurel A. avea cutit.
19. La datele de 18 ianuarie, 3 si 12 februarie 1993, Maria T., sora lui Aurel A., Antoniu T., fiul Mariei T., o colega de serviciu de-a Tatianei A., vecinii reclamantului si Lucretia I., o persoana aflata pe palierul etajului de deasupra celui unde a avut loc drama, au fost audiati de procuror.
20. La data de 18 ianuarie 1993, politia a rupt sigiliul apartamentului ce apartinea Tatianei A. si lui Aurel A. Cu aceasta ocazie, Lucian L., fratele lui Aurel A., a luat cele doua scrisori lasate de acesta, in care marturisea ca isi ucisese sotia si soacra, insa nu le-a predat politiei decat abia la data de 24 iunie 1993. Una dintre scrisori continea urmatoarele:
"In atentia parchetului
Subsemnatul Aurel N., nascut la data de 14 februarie 1952, in Bucuresti, dau urmatoarea declaratie:
Am luat si am vandut toate bunurile aflate in casa si am platit datoriile cu banii obtinuti din aceasta vanzare. Nu este vina nimanui. Ceea ce vedeti in fata ochilor (cele doua cadavre) este opera mea. Nici asta nu este vina nimanui. Membrii familiei mele nu erau la curent cu decizia mea. Nimeni nu stia nimic."
21. La data de 20 ianuarie 1993, reclamantul i-a solicitat procurorului sa il audieze, tinand cont de starea sa de sanatate precara.
22. La data de 25 ianuarie 1993, reclamantul a fost audiat de procuror. El a mentionat ca George L. il insotise pe fratele sau, Aurel A., si ca intrasera in apartament, dupa ce au batut la usa. Dupa ce a iesit din apartament, reclamantul l-a vazut pe Aurel A. injunghiind-o pe fiica sa. In schimb, nu a vazut cine a injunghiat-o pe sotia sa.
23. La data de 2 februarie 1993, laboratorul Politiei Bucuresti a efectuat examenul dactiloscopic al cutitului si a relevat faptul ca acesta nu prezenta urme papilare.
24. La data de 10 februarie 1993, procurorul a solicitat INML sa efectueze un examen serologic al cutitului.
25. Raportul INML din 16 martie 1993 a constatat prezenta de sange uman de grupa A sau AB pe lama si de grupa 0 sau A pe maner.
26. Prin Rezolutia din 20 august 1993, Parchetul de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti a dispus clasarea cauzei. Pentru a ajunge la aceasta concluzie, acesta a constatat ca autorul infractiunilor, Aurel A., decedase si ca nicio alta persoana nu fusese implicata. Si-a intemeiat decizia pe mai multe examene medico-legale (rapoartele de autopsie si examinarea cutitului), pe cercetarea la fata locului din 7 ianuarie 1993 si pe depozitiile celor 3 membri ai familiei B. si a Lucretiei I. Raportul de autopsie referitor la Tatiana A. constata ca aceasta prezenta o leziune de 2,2 cm latime si 11 cm lungime, cauzata de un cutit. Conform raportului de autopsie referitor la Georgeta V., aceasta prezenta o leziune de 1,8-2 cm latime si de 18-20 cm lungime cauzata de un cutit. Parchetul a constatat ca leziunile fusesera provocate de cutitul gasit in apartamentul lui Aurel A., cutit care masura 2 cm latime si 15 cm lungime. Parchetul a explicat diferenta de lungime dintre leziunea Georgetei V. si cea a cutitului prin deplasarea lui Aurel A. pe o traiectorie laterala. Nici parchetul, nici politia nu l-au audiat pe George L.
27. Reclamantul a fost informat despre clasarea cauzei printr-o scrisoare ce i-a fost adresata la data de 23 august 1993.
28. La data de 28 octombrie 1997, reclamanta a solicitat copii ale rapoartelor de autopsie referitoare la mama si sora sa. La data de 29 octombrie 1997, parchetul i le-a trimis.
29. La data de 17 februarie 1998, la cererea sa, reclamanta a primit o copie integrala a Dosarului penal nr. 48/P/1993.
30. In luna octombrie 1999, reclamantii au contestat ordonanta din data de 20 august 1993. La o data neprecizata, procurorul-sef al Parchetului de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti a confirmat ordonanta mentionata mai sus.
C. Ancheta penala indreptata impotriva lui George L.
31. La data de 22 ianuarie 1993, reclamantul a depus o plangere penala la Parchetul de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti, motivat de faptul ca George L. ar fi ocupat in mod abuziv apartamentul ce ii apartinuse fiicei sale. Acesta si-a exprimat teama ca bunurile aflate in apartament sa nu dispara. De asemenea, el a mentionat ca George L. participase la drama din data de 7 ianuarie 1993, in calitate de "coautor al crimei".
32. La data de 26 ianuarie 1993, ca raspuns la plangerea reclamantului, parchetul i-a sugerat sa apeleze la calea civila a partajului succesoral al bunurilor ce au apartinut fiicei sale pentru a rezolva orice neintelegere in legatura cu apartamentul.
33. La data de 25 mai 1993, reclamantul a depus o plangere penala impotriva lui George L. cu acuzatia de violare de domiciliu, omor, complicitate si tentativa de omor, la Parchetul Militar Bucuresti. In plus, el mai sustinea ca ginerele lui si fratii acestuia i-au sechestrat fiica mai multe ore in ziua de dinaintea decesului ei si ca au furat bunurile aflate in apartamentul fiicei sale. De asemenea, el a mai afirmat ca dupa decesul fiicei sale a platit la Primaria Bucuresti ratele lunare ale apartamentului pe care aceasta il cumparase cu credit, dar ca ulterior Lucian L., fratele lui Aurel A., a falsificat, cu ajutorul unui functionar de la primarie, chitantele emise de aceasta, astfel incat Lucian L. aparea ca si cum ar fi platit chiar el aceste rate.
34. La o data neprecizata, Parchetul Militar Bucuresti a declansat o ancheta.
35. La 28 si 30 iunie 1993, parchetul i-a interogat pe mai multi vecini ai reclamantului.
36. La 27 august 1993, INML a intocmit un raport medical ce stabilea ca leziunile cauzate reclamantului ii pusesera viata in pericol.
37. La data de 4 mai 1994, dupa ce a constatat existenta mai multor neconcordante intre declaratia reclamantului si cele pe care George L. le-a dat intre timp, parchetul a procedat la confruntarea acestora. Reclamantul a sustinut in principal ca George L. sosise odata cu fratele sau in apartament. Aurel A. ar fi injunghiat-o pe fiica sa si apoi ar fi fugit. George L. a declarat ca el sosise la domiciliul reclamantului dupa fratele sau pentru a-l ajuta pe acesta sa transporte bunurile Tatianei A., care avea de gand sa se intoarca la domiciliul sau, si ca nu a intrat in apartamentul reclamantului. L-ar fi vazut pe fratele sau injunghiindu-i pe reclamant, pe fiica si pe sotia acestuia, insa, fiind cuprins de o emotie puternica, el nu a reactionat. L-a urmat pe fratele sau cand acesta a luat-o la fuga.
38. La data de 17 noiembrie 1994, parchetul a audiat 3 tineri care se aflau la parterul cladirii in momentul evenimentelor. Acestia au declarat ca au vazut doua persoane intrand impreuna in cladire in jurul orei 18,30 si iesind in fuga dupa aproximativ o jumatate de ora.
39. Prin Ordonanta din 9 decembrie 1994, Parchetul Militar Bucuresti a dispus neinceperea urmaririi penale in ceea ce priveste infractiunile de violare de domiciliu si de omor. Acesta a retinut ca George L. intrase in apartamentul reclamantului, dar ca a iesit la cererea acestuia din urma. Aurel A. i-a injunghiat pe Tatiana A., Georgeta V. si pe reclamant. Nu a existat nicio intelegere intre George L. si Aurel A. cu privire la aceste crime, primul sosind la domiciliul reclamantului numai in scopul de a-l ajuta pe fratele sau sa transporte bunurile. In opinia parchetului, aceasta concluzie era confirmata si de scrisorile lasate de Aurel A. inainte de a se sinucide.
40. Printr-o adresa din aceeasi zi, parchetul l-a informat pe reclamant cu privire la solutia de neincepere a urmaririi penale.
41. La data de 30 iulie 1997, in urma mai multor plangeri ale reclamantilor, dintre care doar cea din 17 martie 1997 a fost depusa la dosar, Parchetul Militar General de pe langa Curtea Suprema de Justitie a apreciat ca ancheta nu era completa, deoarece existau neconcordante intre depozitiile martorilor si a reclamantului, pe de o parte, si cea a lui George L., pe de alta parte, fiind neclar daca acesta din urma sosise la domiciliul reclamantului odata cu fratele sau si in ce loc se afla acesta in timpul comiterii crimelor din 7 ianuarie 1993. Prin urmare, parchetul a infirmat Ordonanta din 9 decembrie 1994 si a decis continuarea urmaririi si o noua audiere a reclamantului, a lui George L. si a celorlalti 3 martori ale caror nume le-a precizat. Aceasta ordonanta i-a fost comunicata la data de 6 august 1998 numai reclamantei.
42. La 6 octombrie, 7 si 28 noiembrie si 4 decembrie 1997, Parchetul Militar General i-a audiat pe reclamanti, pe George L., pe Stefan B., pe Aurelia B. si pe Lucretia I. Reclamanta a solicitat o confruntare intre George L. si martori, precum si o reconstituire a faptelor din 7 ianuarie 1993.
43. La o data neprecizata, reclamanta a depus un memoriu la Directia Generala de Politie Bucuresti pentru a denunta implicarea lui George L. si a lui Constantin T., cumnatul lui Aurel A., si el agent de politie, in desfasurarea anchetei.
44. La data de 20 ianuarie 1998, Directia Generala de Politie Bucuresti i-a raspuns reclamantei dupa cum urmeaza:
"In urma memoriului dumneavoastra (...) referitor la implicarea colonelului Constantin T. si a sergentului George L. in buna solutionare a dosarului penal in care victimele au fost parintii si sora dumneavoastra, va informam ca: (...)
- procesul-verbal redactat la data de 8 ianuarie 1993 cu ocazia sinuciderii lui Aurel A., in apartamentul sau situat in str. Serban Voda, a fost depus la dosarul nr. 48/P/93; colonelul Constantin T. se afla [in apartament] in calitate de martor;
- agentul de politie care a aflat ca o persoana intrase in resedinta parintilor dumneavoastra cu autorul infractiunii a furnizat precizari in acest sens procurorului care a condus ancheta;
- sergentul George L. i-a raportat verbal, in seara de 7 ianuarie 1993, ofiterului de serviciu si locotenentului sau din sectia de politie nr. 2 (de care apartine) drama la care a asistat;
- colonelul Constantin T. a fost avertizat sa nu se amestece in urmarirea penala inceputa impotriva cumnatului sau, George L (...)".
45. La data de 9 februarie 1998, s-a procedat la o reconstituire partiala a faptelor din 7 ianuarie 1993. Reclamantul si Aurelia B. au indicat pozitiile corpurilor Tatianei A. si Georgetei V., precum si pe aceea a reclamantului dupa ce au fost injunghiati. George L. a refuzat sa urce la etajul unde avusese loc drama. Procurorul a intocmit un proces-verbal, precum si o schita; au fost facute fotografii.
46. La data de 19 februarie 1998, George L. a confirmat exactitatea pozitiilor corpurilor din schita din 9 februarie 1998, cu exceptia celei a corpului Georgetei V., care, dupa parerea sa, cazuse in spatiul aflat intre apartamentul reclamantului si cel situat vizavi, nu in fata scarilor, asa cum arata schita.
47. La data de 3 martie 1998, parchetul l-a confruntat pe George L. cu Adrian A., unul dintre tinerii aflati la parterul cladirii la momentul dramei. Acest tanar a declarat ca a vazut doua persoane intrand impreuna in cladire in jurul orei 18,30, care au iesit dupa aproximativ o jumatate de ora. Nu l-a putut identifica cu certitudine pe George L. ca fiind una dintre acele doua persoane, insa nu a exclus aceasta posibilitate. George L. a dezmintit faptul ca ar fi ajuns la apartamentul reclamantului odata cu fratele sau, Aurel A.
48. La data de 18 mai 1998, pentru a da curs unei cereri a parchetului din 25 februarie 1998, laboratorul de expertiza criminalistica al Ministerului Justitiei a efectuat o expertiza grafoscopica, a carei concluzie a fost ca cele doua scrisori gasite in apartamentul lui Aurel A. fusesera scrise de acesta.
49. La data de 24 iunie 1998, Parchetul Militar General de pe langa Curtea Suprema de Justitie a pronuntat neinceperea urmaririi penale. Decizia i-a fost comunicata reclamantului la data de 29 iunie 1998.
50. Reclamantii au formulat mai multe plangeri impotriva solutiei de neincepere a urmaririi penale.
51. Prin Ordonanta din data de 23 decembrie 1999, Parchetul Militar General de pe langa Curtea Suprema de Justitie a hotarat redeschiderea anchetei. Acesta a constatat in primul rand ca exista o incompatibilitate intre lungimea cutitului folosit la savarsirea crimelor - 12 cm - si dimensiunile leziunii Georgetei V., care atingea 18-20 cm. In continuare, acesta a mentionat ca nu s-a verificat daca George L. il ajutase pe fratele sau sa comita crimele.
52. La o data neprecizata, reclamantul si un alt martor au fost audiati de procuror.
53. La 7 iulie si 19, 25 si 31 august 1999, procurorul insarcinat cu ancheta a audiat mai multi vecini de-ai lui Aurel A.
54. La data de 15 mai 2000, procurorul l-a audiat pe Constantin T., cumnatul lui Aurel A., care se dusese la apartamentul acestuia si l-a transportat la spital in ziua dramei.
55. La data de 25 ianuarie 2001 a fost audiata si reclamanta de catre procuror. Aceasta a mentionat ca, la data de 12 ianuarie 1993, cand s-a prezentat la parchet pentru a intra in posesia bijuteriilor surorii sale, ramase in custodia politiei, l-a informat pe procurorul insarcinat cu ancheta despre participarea lui George L. la drama din 7 ianuarie 1993.
56. Intre 23 ianuarie si 6 februarie 2001, alti 15 martori, vecini ai reclamantului, colegi de serviciu ai Tatianei A. si angajati ai serviciului Primariei Bucuresti, raspunzatori cu incasarea ratelor lunare aferente contratului de credit, au fost ascultati de procuror.
57. La data de 7 februarie 2001, procurorul a dispus o expertiza medico-legala care trebuia sa clarifice, in special, daca leziunea ce a condus la decesul Georgetei V. ar fi putut fi produsa de un cutit de 12 cm sau de un cutit de mai putin de 18-20 cm.
58. La data de 2 martie 2001, INML a trimis la parchet noul raport de expertiza medico-legala, iar o parte din concluziile sale erau urmatoarele:
"Este posibil ca leziunea constatata la victima Georgeta V. sa se datoreze manipularii unui cutit cu o lama de 12 cm lungime. Utilizarea unui cutit cu o lama mai lunga, intre 18-20 cm, ar fi produs leziuni cu un canal mai lung, corespunzator lungimii active a lamei si, pe cale de consecinta, o leziune de tip plaga transfixianta a arterei aorte toracice, deci cu un canal mai lung."
59. La data de 24 mai 2001, reclamantul a obtinut o copie a acestui raport, cu plata unei taxe.
60. La data de 18 septembrie 2001, dat fiind faptul ca noul raport de expertiza ajunsese la concluzii diferite de cele ale primei expertize, doctorita C.G.B., care participase la realizarea expertizei din 8 ianuarie 1993, a fost audiata de procuror. Aceasta s-a limitat la a declara ca raportul de autopsie fusese intocmit pe baza constatarilor obiective si a masuratorilor precise.
61. Intr-un raport din 21 noiembrie 2001, procurorul militar a constatat ca concluziile expertizei medico-legale din 8 ianuarie 1993 le contraziceau pe cele ale expertizei din 2 martie 2001 in ceea ce priveste lungimea leziunii Georgetei V. si ca lama cutitului identificat ca fiind corpul delict in speta prezenta numai urme de sange din grupa A sau AB, in timp ce victimele (reclamantul, sotia sa si fiica sa) aveau cu totii grupa 0. In consecinta, acesta i-a solicitat comisiei superioare de control din cadrul INML opinia sa asupra ultimului raport de expertiza medico-legala.
62. La data de 16 decembrie 2001, comisia superioara mentionata mai sus si-a exprimat opinia astfel:
"1. Lungimea canalului plagii cauzate victimei V. G. nu era de 18-20 cm; traiectoria sa, tinand cont de formatiunile anatomice lezate mentionate in raportul de autopsie (pornind din spatiul IV intercostal drept parasternal pana la peretele posterior al aortei de la baza inimii) nu poate depasi 12 cm. Prin urmare, aceasta leziune ar fi putut fi produsa de un cutit cu o lungime de minimum 12 cm, posibil chiar cutitul corp delict.
2. Din buletinul de analiza serologica nr. 242/1993 reiese ca prezenta [sangelui] de grupa 0 nu poate fi exclusa.
3. Explicatia prezentei [sangelui] de grupa AB pe lama si pe varful cutitului si [de sange] de grupa 0 pe maner este ca cutitul a folosit in final la sinuciderea agresorului [al carui sange] era de grupa AB."
63. La data de 10 ianuarie 2002, Institutul de Medicina Legala a informat parchetul ca avizul era realizat, dar ca nu avea sa ii fie trimis decat dupa plata unei taxe. Avizul nu i-a fost transmis parchetului decat pe 23 decembrie 2002.
64. La data de 22 aprilie 2002, reclamantii s-au constituit parti civile in cauza.
65. La data de 7 aprilie 2003, in urma modificarilor legislative privind statutul politistilor, cauza a fost declinata in favoarea parchetului civil. Procurorul militar a constatat totusi ca ancheta, in prima sa etapa, demonstrase o graba nejustificata de a adopta o solutie, mai multe elemente nefiind inca elucidate la momentul respectiv, astfel incat, in opinia sa, reclamantii puteau pune la indoiala rezultatele anchetei. Totusi, acesta a constatat ca infirmarea rezolutiei de neincepere a urmaririi penale se baza pe un rationament juridic gresit.
66. La data de 2 martie 2004, Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a dispus neinceperea urmaririi penale. Acesta a aratat ca, din mesajele lasate de Aurel A., rezulta ca niciun membru al familiei sale nu era la curent cu intentia sa infractionala si nu participase la evenimente. In ceea ce priveste dimensiunea leziunii Georgetei V., opinia comisiei superioare de control a INML referitoare la raportul realizat de acest institut la data de 16 decembrie 2001 a infirmat concluziile raportului medico-legal din 1993 si a ajuns la concluzia ca, de fapt, leziunea Georgetei V. nu ar fi putut sa depaseasca 12 cm. Astfel, leziunea fusese provocata de un cutit cu o lama de 12 cm, precum cutitul gasit in apartamentul lui Aurel A. In fine, din dosar rezulta ca George L. nu participase la pregatirea sau la comiterea crimelor. Faptul ca l-a condus pe Aurel A. la domiciliul sau dupa drama nu poate fi considerat decat un act de tainuire a autorului crimei, act ce nu era pedepsit in dreptul roman din cauza legaturilor de rudenie dintre cei 2 barbati.
D. Procedura de partaj succesoral
67. La data de 1 iunie 1993, reclamantul a introdus o actiune in fata Judecatoriei din Bucuresti pentru partajarea bunurilor ce ii apartinusera fiicei sale. Acesta a cerut ca membrii familiei lui Aurel A. sa fie exclusi de la succesiunea fiicei sale. In opinia sa, acestia erau nedemni sa o mosteneasca, avand in vedere ca ginerele sau cauzase cu intentie moartea acesteia.
68. La data de 15 martie 1994, reclamanta a solicitat permisiunea sa intervina in procedura ca sora a Tatianei A. Ea a declarat ca platise la data de 1 iulie 1993 restul ratelor lunare aferente contractului de credit prin care sora sa si sotul acesteia cumparasera un apartament. Instanta a admis cererea de interventie.
69. In aceeasi zi, reclamantul si-a precizat actiunea, aratand ca intelege sa o indrepte impotriva lui Lucian L., singurul care acceptase succesiunea lui Aurel A.
70. La data de 31 mai 1994, Lucian L. a depus o cerere reconventionala prin care arata ca platise ratele lunare restante ale apartamentului in litigiu in doua transe, pe 23 martie si pe 1 iunie 1993.
71. Prin Sentinta din data de 3 februarie 1998, judecatoria a dispus partajul bunurilor ce ii apartinusera Tatianei A. si lui Aurel A. Aceasta a apreciat ca reclamantul avea dreptul la 3/16 din masa succesorala de pe urma Tatianei A., reclamanta la 9/16, iar Aurel A., ca sot supravietuitor, la un sfert. Lucian L. avea dreptul la intreaga masa succesorala ce ii revenea lui Aurel A. si la un sfert din masa succesorala a Tatianei A., pe care Aurel A. ar fi trebuit sa o mosteneasca. Prin urmare, instanta i-a atribuit apartamentul lui Lucian L., bijuteriile reclamantei, iar restul bunurilor mobile reclamantului.
72. Reclamantii au introdus apel impotriva acestei sentinte, solicitand sa li se atribuie apartamentul. In esenta, acestia sustineau ca Lucian L. nu putea lua locul fratelui sau in ordinea succesorala, avand in vedere incidenta normelor ce reglementeaza nedemnitatea succesorala in privinta defunctului. In plus, reclamanta a aratat ca ea platise ratele lunare ale imprumutului, dupa decesul surorii sale, ceea ce ii dadea dreptul la apartament.
73. Prin Decizia din data de 6 noiembrie 1998, Tribunalul Municipiului Bucuresti a confirmat sentinta judecatoriei. Bazandu-se pe existenta unei jurisprudente constante si pe doctrina, acesta a apreciat ca art. 655 din Codul civil ce reglementa cauzele de nedemnitate succesorala cerea o hotarare definitiva de condamnare a succesorului pentru omor pentru a putea fi inlaturat ca mostenitor al persoanei decedate. Or, in speta, Aurel A. nu fusese condamnat printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, deoarece se sinucisese la putin timp dupa ce si-a ucis sotia. Astfel, Lucian L., fratele lui Aurel A., putea deveni mostenitorul fiicei reclamantului.
74. In ceea ce priveste plata ratelor lunare, pe baza elementelor de proba depuse la dosar, instanta a constatat ca ele fusesera platite in prima faza de Lucian L. si ca, prin urmare, apartamentul ii fusese atribuit pe buna dreptate. Instanta i-a indicat reclamantei calea unei actiuni in restituire impotriva primariei.
75. Reclamantii au formulat recurs. Reclamantul a cerut din nou ca Lucian L. sa fie inlaturat de la succesiunea fiicei sale. Reclamanta a solicitat ca apartamentul sa ii fie atribuit, avand in vedere ca ea platise prima restul ratelor lunare.
76. Prin decizia ramasa definitiva din data de 14 octombrie 1999, Curtea de Apel Bucuresti a confirmat deciziile anterioare.
II. Dreptul intern pertinent
77. Articolul 655 din Codul civil prevede urmatoarele:
"Sunt nedemni de a succede si prin urmare exclusi de la succesiune:
1. condamnatul pentru ca a omorat sau a incercat sa omoare pe defunct;
2. acela care a facut in contra defunctului o acuzatie capitala, declarata de judecata calomnioasa;
3. mostenitorul major care, avand cunostinta de omorul defunctului, nu a denuntat aceasta justitiei."
Prevederile relevante din noul Cod civil roman din 17 iulie 2009, care nu a intrat inca in vigoare, sunt urmatoarele:
ARTICOLUL 958 Nedemnitatea de drept
"(1) Este de drept nedemna de a mosteni:
a) persoana condamnata penal pentru savarsirea unei infractiuni cu intentia de a-l ucide pe cel care lasa mostenirea;
(...)
(2) In cazul in care condamnarea pentru faptele mentionate la alin. (1) este impiedicata prin decesul autorului faptei (...), nedemnitatea opereaza daca acele fapte au fost constatate printr-o hotarare judecatoreasca civila definitiva.
(3) Nedemnitatea de drept poate fi constatata oricand, la cererea oricarei persoane interesate sau din oficiu de catre instanta de judecata ori de catre notarul public, pe baza hotararii judecatoresti din care rezulta nedemnitatea."
IN DREPT
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 2 din Conventie
78. Reclamantii sustin ca autoritatile nationale nu au efectuat o ancheta rapida si eficienta pentru a identifica si a pedepsi toate persoanele raspunzatoare pentru drama din 7 ianuarie 1993. Ei invoca art. 2 din Conventie, care prevede urmatoarele:
ARTICOLUL 2
"Dreptul la viata al oricarei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzata cuiva in mod intentionat, decat in executarea unei sentinte capitale pronuntate de un tribunal in cazul in care infractiunea este sanctionata cu aceasta pedeapsa prin lege.
2. Moartea nu este considerata ca fiind cauzata prin incalcarea acestui articol in cazurile in care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesara la forta:
a) pentru a asigura apararea oricarei persoane impotriva violentei ilegale;
b) pentru a efectua o arestare legala sau pentru a impiedica evadarea unei persoane legal detinute;
c) pentru a reprima, conform legii, tulburari violente sau o insurectie."
A. Asupra admisibilitatii
79. Curtea constata ca reclamantii se plang, in speta, de ineficienta anchetei realizate care, potrivit opiniei lor, nu a asigurat protectia "prin lege" prevazuta de prima fraza a art. 2. De asemenea, Curtea observa ca partile admit amandoua ca este competenta ratione temporis sa analizeze capatul de cerere al reclamantilor intemeiat pe art. 2 din Conventie. Cu toate acestea, ea este obligata sa analizeze din oficiu competenta sa in acest sens.
80. Din jurisprudenta Curtii, in special din Hotararea Blecic impotriva Croatiei ([MC], nr. 59.532/00, CEDO 2006-III), rezulta ca competenta trebuie sa se determine in raport cu faptele ce constituie ingerinta pretinsa. Astfel, Curtea a stabilit ca este esential sa realizeze in fiecare cauza data fixarea exacta in timp a incalcarii pretinse. Ea trebuie sa tina cont in acest sens atat de faptele de care se plange reclamantul, cat si de sfera de aplicare a dreptului garantat de Conventie, a carui incalcare este pretinsa, ceea ce poate presupune o anumita dificultate atunci cand cererile se bazeaza pe fapte ce reprezinta o prelungire a unei situatii sau o inlantuire de evenimente dintre care unele se situeaza inaintea datei ratificarii sau, daca este cazul, inaintea datei de recunoastere de catre statul parat a dreptului la plangere individuala, cand aceasta nu era inca facultativa (vezi Blecic, mentionata mai sus, A§A§ 77 si 82, Ilascu si altii impotriva Moldovei si Rusiei [MC], nr. 48.787/99, A§A§ 402, 403, 459, 462, 463, CEDO 2004-VII, Yagci si Sargin impotriva Turciei, Hotararea din 8 iunie 1995, seria A nr. 319-A, p. 16, A§ 40, si Broniowski impotriva Poloniei [MC], nr. 31.443/96, A§ 122, CEDO 2004-V).
81. Curtea reaminteste ca obligatia procedurala pe care o cuprinde art. 2 de a efectua o ancheta eficienta a devenit o obligatie distincta si independenta. Desi provine din acte privind aspectele materiale ale art. 2, ea poate da nastere constatarii unei "ingerinte" distincte si independente, in sensul Hotararii Blecic (mentionata mai sus, A§ 88). In aceasta masura, ea poate fi considerata ca o obligatie distincta ce rezulta din art. 2 si care poate sa i se impuna statului, chiar daca decesul a avut loc inainte de data critica.
82. Cu toate acestea, tinand cont de principiul securitatii juridice, competenta in timp a Curtii de a verifica respectarea obligatiei procedurale ce reiese din art. 2 referitoare la un deces anterior datei critice, adica data recunoasterii de catre statul parat a dreptului la plangere individuala, nu este nelimitata (Silih impotriva Sloveniei [MC], nr. 71.463/01, A§ 161, 9 aprilie 2009).
83. In primul rand, este clar ca, in cazul unui deces intervenit inainte de data critica, numai actele si/sau omisiunile de natura procedurala ulterioare acestei date pot intra sub competenta temporala a Curtii.
84. In al doilea rand, pentru ca obligatiile procedurale impuse de art. 2 sa devina aplicabile, trebuie sa existe o adevarata legatura intre deces si intrarea in vigoare a Conventiei pentru statul parat.
Astfel, trebuie stabilit faptul ca o parte importanta a masurilor procedurale impuse de aceasta prevedere - nu numai o ancheta eficienta cu privire la decesul persoanei in cauza, ci si declansarea unei proceduri adecvate ce vizeaza stabilirea cauzei decesului si obligarea celor vinovati sa raspunda pentru actele lor (Vo impotriva Frantei [MC], nr. 53.924/00, A§ 89, CEDO 2004-VIII) - au fost sau ar fi trebuit sa fie puse in aplicare dupa data critica.
Totusi, Curtea nu exclude posibilitatea ca, in anumite circumstante, aceasta legatura sa poata sa se sprijine si pe necesitatea de a verifica daca garantiile oferite de Conventie si valorile care o sustin sunt protejate in mod real si efectiv.
85. Curtea reaminteste inca de la inceput ca, in ceea ce priveste cererile introduse impotriva Romaniei, competenta sa ratione temporis incepe la 20 iunie 1994, data la care a avut loc recunoasterea de catre acest stat a dreptului la plangere individuala (Vasilescu impotriva Romaniei, Hotararea din 22 mai 1998, Culegere de hotarari si decizii 1998-III, p. 1075, A§ 49).
86. Curtea observa ca, astfel cum a fost formulat de reclamanti, prezentul capat de cerere acopera perioada care a inceput in momentul in care autoritatile au fost anuntate despre actele comise la data de 7 ianuarie 1993 si se incheie prin finalizarea procedurii prin care acestea au avut posibilitatea sa repare incalcarile pretinse impotriva statului (vezi si Selmouni impotriva Frantei [MC], nr. 25.803/94, A§ 74, CEDO 1999-V), respectiv la data de 2 martie 2004, deci cu mult dupa data la care a intrat in vigoare recunoasterea de catre Romania a dreptului la plangere individuala.
87. Curtea observa ca capatul de cerere procedural al reclamantilor se refera, in principal, la procedura judiciara pornita impotriva politistului George L. care a fost efectuata, in cea mai mare parte a ei, dupa intrarea in vigoare a Conventiei si al carei obiect era tocmai sa stabileasca circumstantele dramei din 7 ianuarie 1993 si orice eventuala raspundere.
88. In lumina considerentelor de mai sus, Curtea statueaza ca este competenta ratione temporis sa analizeze pretinsa incalcare a art. 2 sub aspectul sau procedural. Curtea se va limita la a cerceta daca faptele petrecute dupa intrarea in vigoare a Conventiei pentru Romania dezvaluie o incalcare a acestei prevederi (Silih, mentionata mai sus, A§ 167).
B. Asupra fondului
1. Argumentele partilor
a) Guvernul
89. Guvernul considera ca ancheta condusa de autoritatile nationale dupa tragedia din 7 ianuarie 1993 a respectat conditiile de eficienta si obiectivitate impuse si ca, prin urmare, autoritatile romane si-au indeplinit obligatia procedurala ce le revenea in temeiul art. 2 din Conventie.
90. In prima procedura penala care l-a vizat pe Aurel A. si care s-a finalizat cu clasarea cauzei la data de 20 august 1993, au fost efectuate mai multe acte: cercetare la fata locului, in prezenta martorilor, in apartamentul reclamantului si in cel al lui Aurel A., fotografii judiciare, expertize medico-legale, expertiza dactiloscopica, audierea a 11 martori.
91. In urma plangerii reclamantului referitor la participarea lui George L. la drama, a fost deschisa o ancheta si s-au realizat mai multe acte: audierea a numerosi martori, confruntarea reclamantului cu George L. si a acestuia din urma cu un vecin al reclamantului, reconstituirea faptelor, expertiza grafoscopica si o noua expertiza medico-legala.
92. In plus, apropiatii victimelor au fost implicati in procedura. Astfel, parchetele le-au comunicat reclamantilor deciziile luate, iar reclamantei i s-au comunicat fotocopiile solicitate ale documentelor din dosar. In plus, confruntarea dintre George L. si vecinul reclamantului si reconstituirea faptelor au fost dispuse la cererea reclamantei.
93. In speta, nu poate fi vorba de o lipsa de obiectivitate. In primul rand, George L. nu s-a folosit de calitatea sa de politist in timpul dramei din 7 ianuarie 1993. In al doilea rand, principiul lipsei oricarei legaturi ierarhice sau institutionale intre persoanele insarcinate cu ancheta si cele implicate in evenimente a fost respectat pe deplin. Singurul fapt ca procurorii erau cadre militare ca si invinuitul nu poate constitui o proba de lipsa de independenta. Spre deosebire de ceea ce s-a intamplat in Cauza Bursuc impotriva Romaniei (nr. 42.066/98, Hotararea din 12 octombrie 2004), niciun politist nu a participat la ancheta.
94. In final, ordonantele de neincepere a urmaririi penale s-au intemeiat pe mijloacele de proba administrate in timpul anchetei. In orice caz, ultima ordonanta din data de 2 martie 2004 corespunde tuturor criteriilor ce au condus la anularea ordonantei anterioare de neincepere a urmaririi penale.
b) Reclamantii
95. Reclamantii semnaleaza mai multe disfunctionalitati in cadrul celor doua anchete penale desfasurate.
96. In ceea ce priveste ancheta indreptata impotriva lui Aurel A., procesul-verbal intocmit chiar in seara in care a avut loc drama nu contine nicio mentiune cu privire la actele indeplinite de prima echipa de ancheta si, pe de alta parte, Guvernul parat nu a oferit nicio explicatie pentru schimbarea procurorilor insarcinati cu ancheta. In plus, procesul-verbal nu a fost semnat de martorii mentionati in text. Mai mult, perchezitia la domiciliul lui Aurel A. nu a avut loc decat a doua zi dupa drama, ceea ce a dus la distrugerea si pierderea unor mijloace de proba foarte importante pentru ancheta.
97. Autoritatile nu au deschis din oficiu o ancheta impotriva politistului George L., desi reclamantii le informasera despre implicarea acestuia in incident. De asemenea, au existat mai multe lacune in efectuarea anchetei: procurorul nu a dispus efectuarea testului de alcoolemie a lui George L., iar scrisorile lasate de Aurel A. in apartamentul sau nu au fost ridicate.
98. Ancheta nu fost realizata nici cu celeritatea necesara: reconstituirea faptelor nu a avut loc decat abia la 9 februarie 1998, adica dupa mai mult de 5 ani de la momentul dramei, raportul de expertiza din 16 decembrie 2001, care trebuia sa explice diferenta dintre dimensiunea leziunii Georgetei V. si lungimea cutitului descoperit in apartamentul lui Aurel A. nu a fost depus la dosar decat la data de 23 decembrie 2002, adica dupa mai mult de un an de la intocmirea sa, iar expertiza grafoscopica a scrisorilor lasate de Aurel A. nu a fost dispusa decat la data de 25 februarie 1998, adica dupa circa 5 ani de la data la care au fost prezentate parchetului, la data de 24 iunie 1993.
99. Reclamantii nu au avut acces in mod adecvat la derularea procedurii. Astfel, ei nu au obtinut copia opiniei comisiei superioare de control din cadrul INML din 16 decembrie 2001 decat dupa plata unei taxe. In plus, rezolutiile de neincepere a urmaririi penale din 9 decembrie 1994 si 2 martie 2004 nu le-au fost comunicate; ei au aflat de ultima rezolutie mentionata mai sus numai in momentul comunicarii observatiilor Guvernului formulate in cadrul cererii de fata.
100. Invocand Cauza Bursuc impotriva Romaniei (citata anterior), reclamantii denunta lipsa de impartialitate obiectiva a procurorilor militari care au efectuat timp de 10 ani ancheta impotriva lui George L., fata de politisti, deoarece ei sunt, ca si acestia din urma, cadre militare active subordonate ierarhic. Parchetul care a preluat cauza ulterior a dat rezolutia de neincepere a urmaririi penale din 2 martie 2004 pe baza probelor stranse numai de parchetul militar.
101. In final, impartialitatea expertilor care au intocmit avizul medico-legal din 16 decembrie 2001 este discutabila, avandu-se in vedere legatura institutionala de subordonare ce exista intre expertii medici legisti si executiv. De altfel, INML este o institutie coordonata de un organ compus din reprezentantii Ministerului Justitiei, ai Ministerului de Interne, ai Ministerului Sanatatii si ai parchetului - consiliul superior de medicina legala - si controlata de Ministerul Sanatatii. In plus, directorii INML si ai institutelor regionale de medicina legala sunt numiti de ministrul sanatatii. Mai mult, finantarea INML este asigurata in principal prin subventii inscrise in bugetul aceluiasi minister.
2. Aprecierea Curtii
a) Principiile care se desprind din jurisprudenta Curtii
102. Curtea reaminteste ca obligatia de a proteja dreptul la viata pe care o impune art. 2, coroborata cu obligatia generala care ii revine statului in baza art. 1 din Conventie de a "recunoaste oricarei persoane aflate sub jurisdictia sa drepturile si libertatile definite in (...) Conventie", presupune si impune desfasurarea unei forme de ancheta oficiala efectiva atunci cand recurgerea la forta a determinat moartea unui om (vezi, mutatis mutandis, McCann si altii impotriva Regatului Unit, Hotararea din 27 septembrie 1995, seria A nr. 324, p. 49, A§ 161, si Kaya impotriva Turciei, Hotararea din 19 februarie 1998, Culegere 1998-I, p. 329, A§ 105). O astfel de ancheta trebuie sa aiba loc in fiecare situatie in care a avut loc moartea unei persoane in urma recurgerii la forta, indiferent daca autorii banuiti sunt agenti ai statului sau niste terti (Tahsin Acar impotriva Turciei [MC], nr. 26.307/95, A§ 220, CEDO 2004-III). Investigatiile trebuie sa fie in primul rand amanuntite, impartiale si derulate cu atentie (McCann si altii impotriva Regatului Unit, citata anterior, p. 49, A§A§ 161-163, si Cakici impotriva Turciei [MC], nr. 23.657/94, A§ 86, CEDO 1999-IV).
103. Cu toate acestea, indiferent care ar fi modalitatile de ancheta, autoritatile trebuie sa actioneze din oficiu, de indata ce cauza le este adusa la cunostinta. Ele nu le pot lasa apropiatilor defunctului initiativa de a depune o plangere formala sau de a-si asuma responsabilitatea unei proceduri de ancheta (vezi, de exemplu, mutatis mutandis, Ilhan impotriva Turciei [MC], nr. 22.277/93, A§ 63, CEDO 2000-VII, si Finucane impotriva Regatului Unit, nr. 29.178/95, A§ 67, CEDO 2003-VIII).
104. Ancheta desfasurata trebuie sa fie si eficienta. Aceasta inseamna ca ea trebuie sa fie adecvata, adica sa permita identificarea si, eventual, pedepsirea persoanelor vinovate (Ramsahai si altii impotriva Olandei [MC], nr. 52.391/99, A§ 324, CEDO 2007-...). Aici nu este vorba de o obligatie de rezultat, ci de o obligatie de mijloace. Autoritatile trebuie sa ia masurile care le sunt accesibile in limite rezonabile pentru a strange probele referitoare la incident (Tanrikulu [MC], nr. 23.763/94, A§A§ 101-110, CEDO 1999-IV, A§ 109, si Salman impotriva Turciei [MC], nr. 21.986/93, A§ 106, CEDO 2000-VII).
105. Tipul si gradul examenului care corespunde criteriului minim de eficienta a anchetei depind de circumstantele spetei. Ele se apreciaza pe baza tuturor faptelor relevante si tinandu-se cont de realitatile practice ale muncii de ancheta. Nu este posibil sa se reduca varietatea situatiilor care s-ar putea produce la o simpla lista de acte de ancheta sau la alte criterii simplificate (Tanrikulu, mentionata mai sus, Kaya, mentionata mai sus, pp. 325-326, A§A§ 89-91, Gulec impotriva Turciei, Hotararea din 27 iulie 1998, Culegere 1998-IV, pp. 1732-1733, A§A§ 79-81, Velikova impotriva Bulgariei, nr. 41.488/98, A§ 80, CEDO 2000-VI, si Buldan impotriva Turciei, nr. 28.298/95, A§ 83, 20 aprilie 2004).
106. O cerinta de celeritate si de diligenta rezonabila este implicita in acest context. Trebuie admis faptul ca pot exista obstacole sau dificultati care impiedica ancheta sa progreseze intr-o situatie anume. Totusi, un raspuns rapid al autoritatilor atunci cand este cazul sa se ancheteze recurgerea la forta cauzatoare de moarte poate fi considerat, in general, ca esential pentru a pastra increderea publicului in respectarea principiului de legalitate si pentru a evita orice urma de complicitate sau de toleranta in legatura cu acte ilegale (McKerr impotriva Regatului Unit, nr. 28.883/95, A§ 114, CEDO 2001-III).
107. Din aceleasi motive, publicul trebuie sa aiba un drept de consultare suficient asupra anchetei sau asupra concluziilor ei, astfel incat sa poata fi contestata raspunderea atat teoretic, cat si practic. Gradul necesar de control al publicului poate varia de la o situatie la alta. Cu toate acestea, in toate cazurile, apropiatii victimei trebuie sa fie implicati in procedura in masura in care este necesar pentru protejarea intereselor lor legitime (Gulec, mentionata mai sus, A§ 82, si McKerr, mentionata mai sus, A§ 148).
b) Aplicarea acestor principii generale in speta
108. Curtea observa ca in cauza de fata a avut loc totusi o ancheta la initiativa autoritatilor: Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a efectuat o ancheta imediat dupa drama si au fost luate mai multe masuri pentru a conserva mijloacele de proba la locul crimei. Cu toate acestea, desi au fost informate despre implicarea lui George L. in faptele respective, autoritatile nu au efectuat, in prima faza, investigatii cu privire la acesta. Abia dupa mai multe luni, in urma unei plangeri penale formale a reclamantului din data de 25 mai 1993, autoritatile au procedat la investigatii.
109. In ceea ce priveste caracterul adecvat al anchetei, Curtea constata anumite insuficiente si lacune. Astfel, procesul-verbal intocmit chiar in seara dramei nu contine nicio mentiune referitoare la actele indeplinite de prima echipa de ancheta si nu a fost data nicio explicatie referitoare la inlocuirea acestei echipe; perchezitia la domiciliul lui Aurel A. nu a avut loc decat in ziua urmatoare dramei; scrisorile lasate de Aurel A. in apartamentul sau nu au fost ridicate de procuror, ci au fost luate de fratele lui Aurel A., care le-a transmis parchetului cateva luni mai tarziu. La toate acestea mai trebuie adaugat faptul ca George L. nu a fost audiat in cadrul primei anchete, parchetul multumindu-se sa claseze cauza motivat de decesul lui Aurel A. Desi toate faptele mentionate mai sus au avut loc inaintea datei de intrare in vigoare a Conventiei pentru Romania, respectiv la data de 20 iunie 1994, Curtea apreciaza ca, in speta, este vorba de elemente care au avut cu siguranta o influenta asupra modului de solutionare a procedurii penale si de care va trebui, prin urmare, sa tina cont.
110. Curtea reaminteste ca, pentru ca o ancheta desfasurata pentru fapte de omucidere sau de rele tratamente comise de agenti ai statului sa poata fi considerata eficienta, persoanele raspunzatoare de ancheta si cele care efectueaza investigatiile trebuie sa fie independente de cele implicate in evenimente (vezi, de exemplu, hotararile Gulec, mentionata mai sus, A§A§ 81-82, si Ogur impotriva Turciei [MC] nr. 21.954/93, CEDO 1999-III, A§A§ 91-92). Aceasta presupune nu numai lipsa oricarei legaturi ierarhice sau institutionale, ci si o independenta practica (vezi, de exemplu, Hotararea Ergi impotriva Turciei din 28 iulie 1998, Culegere 1998-IV, A§A§ 83-84, si Kelly si altii impotriva Regatului Unit, nr. 30.054/96, A§ 114, 4 mai 2001).
111. Curtea este dispusa sa admita ca George L. nu a actionat in timpul dramei din 7 ianuarie 1993 in calitatea sa de agent de politie. Cu toate acestea, Curtea apreciaza ca independenta procurorilor militari care au condus ancheta este indoielnica, avand in vedere reglementarea nationala in vigoare la data evenimentelor. Intr-adevar, in cauze anterioare, Curtea a statuat deja ca a avut loc incalcarea laturii procedurale a art. 3 din cauza lipsei de independenta a procurorilor militari chemati sa conduca ancheta in urma unei plangeri penale privind acuzatia de rele tratamente, indreptata impotriva unor agenti de politie (Barbu Anghelescu impotriva Romaniei, nr. 46.430/99, A§ 67, 5 octombrie 2004, precum si Bursuc impotriva Romaniei, mentionata mai sus, A§ 107). Curtea a constatat ca acestia erau, la momentul respectiv, cadre militare active, intocmai ca si procurorii militari, avand asadar grade militare, bucurandu-se de toate privilegiile in materie, fiind raspunzatori de incalcarea regulilor de disciplina militara si facand parte din structura militara, bazata pe principiul subordonarii ierarhice (Barbu Anghelescu, mentionata mai sus, A§A§ 40-43). Curtea isi reitereaza constatarea anterioara si nu vede niciun motiv de a se indeparta de la ea in cauza de fata (vezi si Melinte impotriva Romaniei, nr. 43.247/02, A§ 27, 9 noiembrie 2006).
112. Pe de alta parte, Curtea observa ca, desi cauza i-a fost transmisa la data de 7 aprilie 2003 Parchetului de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti, acesta din urma nu a indeplinit niciun act de ancheta si s-a limitat sa dispuna neinceperea urmaririi penale 11 luni mai tarziu, la data de 2 martie 2004. Interventia acestui parchet nu este suficienta, in opinia Curtii, pentru a compensa lipsa de independenta a procurorilor militari care au strans majoritatea mijloacelor de proba pentru ancheta.
113. In ceea ce priveste participarea reclamantilor la procedura, Curtea reaminteste ca divulgarea sau publicarea unor rapoarte ale politiei si a unor elemente referitoare la anchete poate ridica probleme sensibile si poate prezenta riscul producerii unor consecinte prejudiciabile pentru particulari sau pentru alte anchete. Asadar, nu se poate considera ca o cerinta ce reiese automat din art. 2 din Conventie ca apropiatii unei victime sa poata avea acces la ancheta pe tot parcursul desfasurarii sale. Accesul necesar al publicului sau al apropiatilor victimei poate fi acordat in alte stadii ale procedurilor disponibile (vezi, printre altele, McKerr, mentionata mai sus, A§ 129). In plus, Curtea apreciaza ca art. 2 nu le impune autoritatilor de ancheta obligatia de a da curs oricarei cereri de masuri de investigare ce ar putea fi formulata de un apropiat al victimei in timpul anchetei (Ramsahai, mentionata mai sus, A§ 348).
114. In speta, Curtea observa ca parchetul a admis cererea reclamantei de a primi o copie a probelor aflate in dosarul primei anchete; astfel, partea interesata a primit o copie a rapoartelor de autopsie la data de 28 octombrie 1997 (paragraful 26 de mai sus) si o copie integrala a dosarului la data de 17 februarie 1998 (paragraful 27 de mai sus). In plus, in cadrul celei de-a doua anchete, parchetul a dat curs cererilor sale de a se realiza o confruntare intre George L. si ceilalti martori si de se a face reconstituirea faptelor. Cu toate acestea, in ceea ce priveste sustinerea reclamantilor referitoare la necomunicarea rezolutiilor de neincepere a urmaririi penale din 9 decembrie 1994 si din 2 martie 2004, adoptate in cadrul celei de-a doua anchete, Curtea constata ca Guvernul nu a oferit niciun element care sa dovedeasca contrariul. Ea observa ca, daca parchetul l-a informat pe reclamant, printr-o adresa foarte sumara, ca prima rezolutie fusese adoptata, acesta nu a procedat in acest mod decat pentru respectiva rezolutie si s-a limitat la aceasta (vezi paragraful 40 de mai sus). Or, nemotivarea unei rezolutii de neincepere a urmaririi penale in cadrul unei cauze controversate poate, in sine, sa dauneze increderii publicului si risca sa ii lipseasca pe apropiatii victimelor de un acces la informatii referitoare la o chestiune cruciala pentru ele si sa impiedice orice contestare eficienta a solutiei. Controlul publicului si accesul familiei la ancheta, care sunt obligatorii, au lipsit asadar in cursul anchetei.
115. In plus, Curtea constata o incetineala vadita in desfasurarea anchetei referitoare la implicarea lui George L. in evenimente. In primul rand, aceasta observa ca ancheta a durat mai mult de 11 ani, ceea ce reprezinta, in opinia sa, un termen nerezonabil in sine. In plus, ea observa o lipsa de diligenta din partea procurorilor insarcinati cu dosarul: reconstituirea faptelor nu a avut loc decat la 9 februarie 1998, si aceasta ca urmare a cererii reclamantei, iar o expertiza menita sa identifice autorul celor doua scrisori gasite in apartamentul lui Aurel A. nu a fost dispusa decat la data de 25 februarie 1998, adica dupa mai mult de 5 ani de la petrecerea dramei. Mai mult, abia dupa 8 ani si jumatate de la data faptelor ce fac obiectul litigiului parchetul a incercat sa elucideze problema diferentei dintre dimensiunea leziunii Georgetei V., constatata prin raportul medico-legal din 13 martie 1993, si cea a cutitului descoperit in apartamentul lui Aurel A. Astfel, la data de 21 noiembrie 2001, procurorul militar a dispus o noua expertiza. Cu toate acestea, desi raportul era pregatit inca din 16 decembrie 2001, acesta nu a fost depus la dosarul anchetei decat la data de 23 decembrie 2002, adica dupa mai mult de un an, din cauza ca parchetul nu a achitat taxele solicitate. In final, Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti i-a trebuit aproape un an din momentul in care i-a fost atribuita cauza, in luna aprilie 2003, pentru a dispune neinceperea urmaririi penale, desi niciun act de ancheta nu fusese realizat intre timp (paragraful 64 de mai sus).
c) Concluzie
116. Curtea apreciaza ca elementele de mai sus ii sunt suficiente pentru a concluziona ca procedurile legate de rolul agentului George L. in drama din 7 ianuarie 1993, care s-a soldat cu decesul a doua rude ale reclamantilor si cu vatamarea grava a reclamantului, ce i-a pus in pericol viata, nu au constituit o ancheta rapida si eficienta. In consecinta, autoritatile romane nu au respectat obligatia procedurala ce reiese din art. 2 din Conventie; prin urmare, in aceasta privinta a avut loc incalcarea acestei prevederi.
II. Asupra pretinsei incalcari a art. 8 din Conventie
117. Reclamantii se plang de faptul ca instantele interne au refuzat sa il declare pe Aurel A. nedemn sa o mosteneasca pe Tatiana A., permitand astfel familiei lui Aurel A. sa ii succeada acesteia prin reprezentare. Dreptul lor la respectarea vietii de familie ar fi fost asadar incalcat. Caracterul neadecvat al anchetei penale ar determina, de asemenea, incalcarea art. 8 din Conventie, care prevede urmatoarele:
ARTICOLUL 8
"1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei ori protejarea drepturilor si libertatilor altora."
A. Asupra capatului de cerere intemeiat pe partajul succesiunii Tatianei A.
1. Asupra admisibilitatii
118. Curtea constata ca, in ceea ce o priveste pe reclamanta Florica Mazare, aceasta parte a capatului de cerere a fost formulata pentru prima oara in observatiile transmise Curtii la data de 4 octombrie 2006. Curtea reaminteste ca, in conformitate cu art. 35 A§ 1 din Conventie, ea nu poate fi sesizata decat in cel mult 6 luni de la data ramanerii definitive a hotararii interne. Or, in speta, hotararea interna definitiva referitoare la capatul de cerere al reclamantei este cea a Curtii de Apel Bucuresti din 14 octombrie 1999. Prin urmare, aceasta parte a capatului de cerere este tardiva, in masura in care este introdusa de reclamanta, si trebuie respinsa, facand aplicarea art. 35 A§A§ 1 si 4 din Conventie.
119. In schimb, Curtea observa ca aceeasi parte a capatului de cerere, in masura in care a fost introdusa de reclamant, nu este vadit neintemeiata in sensul art. 35 A§ 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea constata ca nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarata admisibila.
2. Asupra fondului
a) Argumentele partilor
120. Guvernul sustine ca refuzul instantelor de a-l declara pe Aurel A. nedemn si, astfel, de a-l impiedica pe Lucian L. sa o mosteneasca pe fiica reclamantului nu constituie o ingerinta in viata de familie a acestuia, deoarece Conventia nu garanteaza dreptul la o anumita parte dintr-o succesiune.
121. In subsidiar, pentru cazul in care Curtea ar hotari ca a avut loc intr-adevar o ingerinta in speta, Guvernul sustine ca ingerinta corespundea conditiilor prevazute de al doilea paragraf al art. 8 din Conventie. In primul rand, ea ar fi fost prevazuta printr-o norma legala accesibila si previzibila, si anume art. 655 A§ 1 din Codul civil. In al doilea rand, aceasta ar fi urmarit un scop legitim, si anume drepturile mostenitorilor autorului omorului, care nu fusese condamnat. In al treilea rand, ea ar fi fost necesara intr-o societate democratica, deoarece declararea nedemnitatii, ca sanctiune civila, nu s-ar fi putut face decat pe baza unei sentinte de condamnare. In lipsa unei astfel de hotarari, autorul prezumat ar beneficia de prezumtia de nevinovatie.
122. Ca un argument final, legislatia romana, care ar enunta imposibilitatea de a declara nedemna o persoana atunci cand, din cauza decesului sau, actele sale nu au ocazionat o condamnare, ceea ce ar impiedica sau ar stinge actiunea publica, ar tine de marja de apreciere a statelor contractante, care ar avea posibilitatea sa aleaga mijloacele care sa permita fiecaruia sa aiba o viata de familie normala.
123. Admitand ca, potrivit art. 655 din Codul civil, este nedemn sa ii succeada defunctului cel care a fost condamnat pentru ca i-a cauzat moartea, reclamantul considera ca trebuie procedat la o interpretare extensiva a acestei prevederi. In realitate, partea interesata contesta jurisprudenta intemeiata pe aceasta prevedere din Codul civil. Dupa parerea sa, trebuie considerat nedemn sa succeada defunctului si cel care i-a cauzat moartea sau a incercat sa ii cauzeze moartea si impotriva caruia, din cauza decesului sau, actiunea publica nu a putut fi exercitata. Astfel, in speta, instantele ar fi putut sa tina cont de rezolutia de clasare emisa de parchet la data de 20 august 1993, care constata vinovatia lui Aurel A., si sa il declare pe acesta nedemn sa o mosteneasca pe fiica reclamantului.
124. In speta nu este vorba de dreptul la o anumita parte din succesiune, cum sustine Guvernul, ci este vorba de a defini persoanele chemate sa mosteneasca o persoana decedata.
b) Aprecierea Curtii
125. Curtea reaminteste inca de la inceput ca viata de familie nu cuprinde numai relatii cu caracter social, moral sau cultural, de exemplu in sfera educatiei copiilor; ea inglobeaza si interese materiale, astfel cum o arata in special pensiile alimentare si locul atribuit rezervei ereditare in ordinea juridica interna a majoritatii statelor contractante. Pe de alta parte, Curtea a afirmat deja ca domeniul succesiunilor si al liberalitatilor intre rude apropiate apare ca strans legat de viata de familie (Marckx impotriva Belgiei, Hotararea din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pp. 23 si 24, A§ 52, si Pla si Puncernau impotriva Andorrei, nr. 69.498/01, A§ 26, CEDO 2004-VIII). Drepturile succesorale constituie, asadar, un element al vietii de familie ce nu poate fi neglijat. Curtea reaminteste ca art. 8 din Conventie nu impune totusi recunoasterea unui drept general la liberalitati sau la o anumita parte din succesiunea autorilor persoanei ori chiar a altor membri din familia sa; si in materie patrimoniala, acest articol lasa, in principiu, statelor contractante dreptul de a alege mijloacele menite sa permita fiecaruia sa aiba o viata de familie normala, iar acest drept nu este indispensabil in cautarea acesteia.
126. Curtea observa ca, in speta, reclamantul denunta in principal faptul ca fratele ginerelui sau, Lucian L., a mostenit-o pe fiica sa decedata. De asemenea, Curtea observa ca, pe baza unei jurisprudente constante referitoare la interpretarea art. 655 A§ 1 din Codul civil, instantele interne au refuzat sa il califice ca nedemn pe ginerele reclamantului, Aurel A., pe motiv ca acesta nu fusese condamnat pentru omor printr-o hotarare judecatoreasca definitiva. Fratele sau a putut astfel sa ii ia locul la succesiune si sa o mosteneasca pe fiica reclamantului.
Pentru Curte, limitarile aduse de Codul civil roman asupra capacitatii reclamantului de a primi o anumita parte din succesiunea fiicei sale din cauza existentei unor prevederi succesorale in favoarea unui sot nu intra, in sine, in contradictie cu Conventia (vezi, mutatis mutandis, Marckx, mentionata mai sus, A§ 53, Merger si Cros impotriva Frantei, nr. 68.864/01, A§ 47, 22 decembrie 2004). Cu toate acestea, Curtea constata ca, in speta, nu este vorba de dreptul la o numita parte din succesiune, astfel cum sustine Guvernul, ci mai degraba de o contestare a calitatii de succesori. In concluzie, art. 8 din Conventie intra in discutie.
127. Curtea observa in continuare ca aceasta cauza se refera la un litigiu succesoral intre doua persoane private. Cauza ar putea fi analizata din perspectiva unei ingerinte a instantelor nationale in respectarea vietii de familie a reclamantului, daca interpretarea data de acestea prevederilor legale aplicabile ar trebui considerata ca si cum ar incalca art. 8 din Conventie, sau din perspectiva omisiunii instantelor, in raporturi dintre persoane private, de a-si respecta obligatiile pozitive ce decurg din art. 8 si care vizeaza adoptarea de masuri eficiente, rezonabile si adecvate pentru protejarea dreptului la viata de familie a reclamantului in aplicarea prevederilor legale respective [Schaefer impotriva Germaniei (dec.), nr. 14.379/03, 4 septembrie 2007].
Curtea poate totusi sa lase deschisa aceasta chestiune. Indiferent daca abordam cauza din perspectiva unei obligatii pozitive, in sarcina statului, de a adopta masuri rezonabile si adecvate pentru a proteja drepturile de care reclamantul beneficiaza conform paragrafului 1 al art. 8, sau din perspectiva unei ingerinte a unei autoritati publice ce trebuie justificata conform paragrafului 2, principiile aplicabile sunt destul de asemanatoare. In cele doua cazuri, trebuie tinut cont de justul echilibru ce trebuie pastrat intre interesele concurente ale individului si ale societatii in ansamblul ei; de asemenea, in cele doua cazuri, statul se bucura de o anumita marja de apreciere pentru a stabili prevederile ce trebuie adoptate pentru a asigura respectarea Conventiei. In plus, chiar si in cazul obligatiilor pozitive ce rezulta din paragraful 1, obiectivele enumerate la paragraful 2 pot juca un anumit rol in cautarea echilibrului dorit (Powell si Rayner impotriva Regatului Unit, 21 februarie 1990, A§ 41, seria A nr. 172, Lopez Ostra impotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, A§ 51, seria A nr. 303-C, si Hatton si altii impotriva Regatului Unit [MC], nr. 36.022/97, A§ 98, CEDO 2003-VIII).
128. Curtea constata ca erau in conflict doua interese: pe de o parte, interesul reclamantului, care dorea ca Aurel A. sa fie declarat nedemn sa o mosteneasca pe fiica sa, si, pe de alta parte, cel al lui Lucian L., de a-l mosteni pe fratele sau, inclusiv acea parte a bunurilor ce ii apartinuse Tatianei A., in lipsa unei hotarari definitive de condamnare a fratelui sau. Necesitatea unei hotarari judiciare definitive de condamnare pentru omor in vederea calificarii unei persoane ca nedemna isi poate gasi justificarea in protectia drepturilor si libertatilor altuia, unul dintre scopurile legitime prevazute de art. 8 A§ 2 din Conventie. O astfel de hotarare de condamnare aduce, in principiu, o garantie de securitate juridica fata de orice alta constatare a vinovatiei persoanei presupuse a fi nedemna, ceea ce serveste intereselor societatii.
129. Curtea reaminteste ca Conventia nu ii impune unui stat membru sa adopte prevederi legislative in materie de nedemnitate succesorala. Cu toate acestea, odata ce aceste prevederi au fost adoptate, ele trebuie aplicate in conformitate cu scopul lor. Astfel, in speta, pentru a stabili daca instantele nationale au pastrat un just echilibru intre interesele concurente, Curtea este nevoita sa acorde o atentie speciala aplicabilitatii regulii prevazute de Codul civil in materie de nedemnitate si, mai ales, aplicarii sale in speta (Osman impotriva Regatului Unit, Hotararea din 28 octombrie 1998, Culegere 1998-VIII, A§ 150). Ca exceptii de la exercitarea dreptului la respectarea vietii de familie, argumentele instantelor impun o analiza atenta si detaliata de catre Curte (Emonet si altii impotriva Elvetiei, nr. 39.051/03, A§ 77, CEDO 2007-...). Curtea nu neaga faptul ca obligatia de a interpreta si de a aplica dreptul intern le revine in primul rand autoritatilor nationale, mai ales instantelor jurisdictionale, si nu isi va substitui propria interpretare a dreptului in locul interpretarii lor, afara de situatiile arbitrare (Bulut impotriva Austriei, 22 februarie 1996, Culegere 1996-II, A§ 29, si Tejedor Garcia impotriva Spaniei, 16 decembrie 1997, Culegere 1997-VIII, A§ 31). Cu toate acestea, in masura in care Curtea este competenta sa controleze procedura urmata in fata instantelor interne, ea considera ca o aplicare prea rigida a prevederilor legale se poate dovedi contrara art. 8 din Conventie.
130. In acest sens, Curtea observa ca rezolutia de clasare a cauzei din 20 august 1993 a declarat ca Aurel A. era autorul mortii Tatianei A. (vezi paragraful 24 de mai sus). Parchetul si-a intemeiat solutia in special pe o scrisoare gasita in apartamentul lui Aurel A., in care acesta recunostea ca si-a ucis sotia. Mai mult chiar, membrii familiei lui Aurel A., printre care Lucian L., nu au negat niciodata ca Aurel A. era autorul mortii Tatianei A.
131. Fara a ignora importanta principiului securitatii raporturilor juridice in orice ordine juridica nationala, principiu a carui importanta a afirmat-o in mai multe randuri, Curtea apreciaza, avand in vedere circumstantele speciale ale cauzei de fata, ca interpretarea prevederii din Codul civil ce reglementeaza cauzele de nedemnitate a fost prea restrictiva, in detrimentul vietii de familie a reclamantului. In opinia sa, nu exista nicio indoiala cu privire la vinovatia lui Aurel A. Netinand cont de constatarea parchetului, de marturisirea autorului omorului si de recunoasterea de catre familie a vinovatiei acestuia, instantele au mers dincolo de ceea ce era necesar pentru a asigura respectarea principiului securitatii juridice.
132. Curtea nu poate admite ca, in urma decesului unei persoane, caracterul ilicit al actiunilor sale sa ramana fara efect. Desigur, principiile care guverneaza raspunderea penala a unei persoane suspectate ca ar fi comis fapte interzise de legea penala si aplicarea lor de catre autoritatile nationale impiedicau, pe buna dreptate, odata ce s-a hotarat clasarea dosarului, continuarea anchetei privind raspunderea lui Aurel A. dupa decesul sau. Curtea nu poate readuce in discutie acest principiu fundamental al dreptului penal national ce consta in caracterul personal si netransmisibil al raspunderii penale. Nu e mai putin adevarat faptul ca recunoasterea formala, de catre autoritati, a caracterului ilicit al unor astfel de actiuni inainte de a ajunge la decizia de a clasa cauza, determinata de decesul persoanei in cauza, ar trebui sa constituie, pe de o parte, un mesaj clar trimis opiniei publice ca autoritatile nu sunt dispuse sa tolereze astfel de actiuni si, pe de alta parte, ar trebui sa serveasca partilor interesate, in pretentiile cu caracter civil pe care le pot avea (vezi, mutatis mutandis, Nita impotriva Romaniei, nr. 10.778/02, A§ 36, 4 noiembrie 2008).
133. Respectarea vietii de familie a reclamantului ar fi impus luarea in considerare a circumstantelor speciale si, ca sa le numim asa, exceptionale, ale cauzei pentru a evita o aplicare mecanica a principiilor de interpretare a prevederilor art. 655 A§ 1 din Codul civil. Curtea concluzioneaza de aici ca, avand in vedere situatia foarte speciala din cauza de fata (paragraful 128 de mai sus) si tinand cont de marja de apreciere limitata de care beneficia statul parat pentru o chestiune ce priveste viata de familie, nu a fost pastrat un just echilibru intre interesele succesorului Aurel A., pe de o parte, si interesele reclamantului, pe de alta parte.
134. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 8 din acest punct de vedere. Curtea ia totusi act cu interes de modificarea legislativa recenta referitoare la clauza privind nedemnitatea succesorala in noul Cod civil roman (vezi paragraful 77 din dreptul intern relevant), modificare ce merge in acelasi sens cu cel al rationamentului sau expus mai sus.
B. Asupra capatului de cerere intemeiat pe ineficienta anchetei penale
135. Curtea constata ca aceasta parte a cererii nu este vadit neintemeiata in sensul art. 35 A§ 3 din Conventie si ca nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarata admisibila.
136. Cu toate acestea, tinand cont de concluziile sale bazate pe prevederile art. 2 (paragrafele 106-114 de mai sus), Curtea nu considera necesar sa analizeze separat acest capat de cerere pe fond.
III. Asupra pretinsei incalcari a art. 5 din Conventie
137. Invocand art. 5 din Conventie, reclamantul denunta si impunitatea de care a beneficiat George L. pentru pretinsa sechestrare a fiicei sale in preziua decesului ei.
138. Avand in vedere incalcarea art. 2 din Conventie pe care a constatat-o in cazul de fata (vezi paragrafele 106-114 de mai sus), Curtea considera ca a analizat chestiunile juridice principale ridicate de cerere, in masura in care ea se refera la evenimentele care au dus la decesul fiicei reclamantului. Tinand cont de totalitatea faptelor cauzei, Curtea considera, asadar, ca nu se impune sa statueze separat asupra capatului de cerere intemeiat de reclamant pe art. 5, in ceea ce o priveste pe defuncta (vezi Kamil Uzun impotriva Turciei, nr. 37.410/97, A§ 64, 10 mai 2007; Demirel si altii impotriva Turciei, nr. 75.512/01, A§ 29, 24 iulie 2007; Mehmet si Suna Yigit impotriva Turciei, nr. 52.658/99, A§ 43, 17 iulie 2007; Kapan si altii impotriva Turciei, nr. 71.803/01, A§ 45, 26 iunie 2007).
IV. Asupra celorlalte pretinse incalcari ale Conventiei
139. In temeiul art. 6 din Conventie, reclamantul sustine ca procedura civila referitoare la partajul succesoral nu a fost echitabila. In opinia sa, instantele ar fi trebuit sa suspende solutionarea cauzei pentru ca autoritatile penale sa se pronunte asupra plangerilor sale de fals, uz de fals si furt indreptate impotriva ginerelui sau si a familiei acestuia. Curtea observa ca acest capat de cerere a fost formulat pentru prima data in scrisoarea reclamantului din 23 noiembrie 2000. Or, in speta, procedura de partaj succesoral a luat sfarsit prin decizia Curtii de Apel Bucuresti din 14 octombrie 1999. Rezulta ca acest capat de cerere este tardiv si trebuie respins, facand aplicarea art. 35 A§A§ 1 si 4 din Conventie.
140. Reclamanta considera ca a avut loc o discriminare in modul in care a fost condusa ancheta penala deschisa dupa drama din 7 ianuarie 1993 si referitoare la infractiunile de furt, sechestrare, violare de domiciliu si omor. Aceasta discriminare ar tine de calitatea de politist a lui George L. Prin urmare, ar fi avut loc incalcarea art. 14 din Conventie coroborat cu art. 2. In ceea ce priveste acest capat de cerere, Curtea observa ca reclamanta se limiteaza la a denunta caracterul discriminatoriu al anchetei penale, fara a-si dovedi cu precizie plangerea. Mai mult, Curtea nu distinge nicio dovada de discriminare in conducerea anchetei. Rezulta ca aceasta parte a cererii trebuie respinsa ca vadit neintemeiata, in aplicarea art. 35 A§A§ 3 si 4 din Conventie.
141. In observatiile lor din 4 octombrie 2006, reclamantii se considera victimele unui tratament discriminatoriu fata de mostenitorii ce dispun de o hotarare penala definitiva de condamnare a autorului unui omor, diferenta de tratament ce nu poate fi justificata de niciun motiv obiectiv, cu atat mai mult cu cat, in cazul de fata, chiar si o autoritate a statului a constatat ca Aurel A. era vinovat pentru decesul Tatianei A. In aceasta privinta, Curtea observa ca acest capat de cerere a fost formulat pentru prima data la data de 4 octombrie 2006. Or, in speta, procedura de partaj succesoral s-a incheiat cu decizia Curtii de Apel Bucuresti din 14 octombrie 1999. Rezulta ca acest capat de cerere este tardiv si trebuie respins in conformitate cu art. 35 A§A§ 1 si 4 din Conventie.
142. In final, in temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantii considera ca refuzul instantelor de a le atribui locuinta ce apartinuse Tatianei A. si sotului ei reprezinta o incalcare a dreptului partilor interesate de a se bucura de bunurile lor, in special din cauza ca, dupa decesul surorii sale, reclamanta a platit o parte din ratele lunare restante pentru apartament. In acest sens, Curtea observa ca acest capat de cerere a fost formulat pentru prima oara de reclamant in scrisoarea sa din 23 noiembrie 2000 si de reclamanta in scrisoarea sa din 6 februarie 2003. Or, in speta, procedura de partaj succesoral s-a finalizat cu Decizia Curtii de Apel Bucuresti din 14 octombrie 1999. Rezulta ca si acest capat de cerere este tardiv si trebuie respins pentru a face aplicarea art. 35 A§A§ 1 si 4 din Conventie.
V. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
143. Conform art. 41 din Conventie,
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
A. Prejudiciu
144. Reclamantii solicita suma de 50.000 euro (EUR) fiecare pentru prejudiciul moral pretins cauzat de suferintele datorate lipsei de recunoastere si de reparatie, la nivel national, a incalcarilor drepturilor omului comise. Acestia invita Curtea sa tina cont de natura incalcarilor denuntate si de atitudinea autoritatilor romane responsabile cu ancheta penala in cauza.
145. Guvernul considera, in primul rand, ca nu a fost stabilita nicio legatura de cauzalitate intre pretinsul prejudiciu moral si pretinsele incalcari ale Conventiei. In plus, in opinia sa, o eventuala hotarare de condamnare din partea Curtii ar constitui, in sine, o reparatie suficienta pentru reclamanti. Ca un argument final, sumele solicitate de partile interesate ar fi excesive.
146. Statuand in echitate si tinand cont de sumele acordate in cauze de acelasi tip si de incalcarile pe care le-a constatat, Curtea ii acorda reclamantului 15.000 EUR, iar reclamantei 8.000 EUR, cu titlu de daune morale, la care se adauga orice suma ce ar putea fi datorata ca impozit pentru aceste sume.
B. Cheltuieli de judecata
147. Reclamantii mai solicita 7.550 EUR pentru cheltuielile de judecata angajate in fata Curtii, suma pe care o detaliaza astfel:
a) 7.500 EUR pentru onorariul avocatei lor in fata Curtii, conform unei conventii incheiate la data de 19 aprilie 2006 si in care s-a stipulat si faptul ca suma acordata de Curte pentru cheltuielile de judecata sa ii fie platita direct avocatei; suma mentionata mai sus reprezinta 71 de ore de munca efectuate de aceasta;
b) 50 EUR ca suma fixa, pentru cheltuieli administrative.
148. Guvernul constata ca reclamantii nu au depus niciun document justificativ pentru a-si dovedi cererile, pe care, de altfel, le considera excesive. Daca ne uitam la data incheierii conventiei, avocata reclamantilor pare sa fi redactat numai observatiile referitoare la cererea de satisfactie echitabila; tariful orar al onorariului ar fi excesiv si nejustificat, mai ales in comparatie cu sumele solicitate in alte cauze, adica 40 EUR pe ora (Natchova si altii impotriva Bulgariei, nr. 43.577/98 si 43.579/98, A§ 185, 26 februarie 2004, Anguelova impotriva Bulgariei, nr. 38.361/97, A§ 174, CEDO 2002-IV, si Velikova impotriva Bulgariei, nr. 41.488/98, A§ 103, CEDO 2000-VI).
149. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-au stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. In speta, avand in vedere criteriile mentionate si faptul ca reclamantii au beneficiat de asistenta judiciara, Curtea le acorda pentru cheltuieli de judecata suma de 6.000 EUR, ce ii va fi platita direct doamnei avocat Popescu.
C. Dobanzi de intarziere
150. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii de intarziere sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
C U R T E A
1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere ale reclamantilor intemeiate pe art. 2 si 5 din Conventie si capatul de cerere intemeiat de reclamant pe art. 8 din Conventie referitor la refuzul instantelor de a constata nedemnitatea succesorala a lui Aurel A. si inadmisibila in rest;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea laturii procedurale a art. 2 din Conventie;
3. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 8 din Conventie, in ceea ce priveste refuzul instantelor de a constata nedemnitatea succesorala a lui Aurel A., in masura in care capatul de cerere se refera la reclamant;
4. hotaraste ca nu este necesar sa se pronunte separat asupra capatului de cerere intemeiat pe art. 5 din Conventie;
5. hotaraste:
a) ca statul parat sa plateasca, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 A§ 2 din Conventie, urmatoarele sume, care sa fie convertite in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii:
(i) reclamantului, 15.000 EUR (cincisprezece mii euro), plus orice suma care ar putea fi datorata drept impozit, cu titlu de daune morale;
(ii) reclamantei, 8.000 EUR (opt mii euro), plus orice suma care ar putea fi datorata drept impozit, cu titlu de daune morale;
(iii) direct reprezentantei reclamantilor, doamna avocat Popescu, 6.000 EUR (sase mii euro), plus orice suma care ar putea fi datorata ca impozit de catre reclamanti, pentru cheltuieli de judecata;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
6. respinge cererea de satisfactie echitabila in rest.
Intocmita in limba franceza, ulterior fiind comunicata in scris la data de 1 decembrie 2009, pentru a face aplicarea art. 77 A§A§ 2 si 3 din Regulament.
Josep Casadevall, Santiago Quesada, presedinte grefier
OUG 127/2023 pentru modificarea si completarea unor acte normative, prorogarea unor termene, precum si unele masuri bugetare Ordonanta de urgenta 127/2023 pentru modificarea si completarea unor acte normative, prorogarea unor ...
OUG 128/2023 pentru unele masuri referitoare la salarizarea personalului din invatamant si alte sectoare de activitate bugetara Ordonanta de urgenta 128/2023 pentru unele masuri referitoare la salarizarea personalului din invata ...
Legea 414/2023 privind desfasurarea actiunilor in reprezentare pentru protectia intereselor colective ale consumatorilor Legea nr. 414/2023 privind desfasurarea actiunilor in reprezentare pentru protectia intereselor cole ...
Legea 188/1999, actualizata 2024, privind Statutul functionarilor publici Legea 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, actualizata 2024 - Republicare Actualizat ...
Legea nr. 412/2023 pentru infiintarea si functionarea punctelor gastronomice locale Legea nr. 412/2023 pentru infiintarea si functionarea punctelor gastronomice locale Publicata in ...
Legea 393/2023 privind statutul asistentului judecatorului Legea 393/2023 privind statutul asistentului judecatorului Publicat in Monitorul Oficial cu numar ...
Legea finantelor publice locale, actualizata 2024 - Legea 273/2006 Legea 273/2006 privind finantele publice locale Actualizata prin Legea 387/2023 pentru modificare ...
Legea 500/2002 privind finantele publice, actualizata 2024 Legea 500/2002 privind finantele publice Actualizata prin Legea 262/2023 privind aprobarea Ordona ...
OUG 21/2023 privind Statutul lucratorului cultural profesionist Ordonanta de urgenta nr. 21/2023 privind Statutul lucratorului cultural profesionist Publicata in ...
Aspecte practice privind Cercetarea disciplinara a salariatilor Sursa: MCP Cabinet avocati
Valoarea Tichetelor de masa in anul 2024 Sursa: MCP Cabinet avocati
Valoarea Tichetelor cadou in anul 2024 Sursa: MCP Cabinet avocati
Valoarea Tichetelor culturale in anul 2024 Sursa: MCP Cabinet avocati
Valoarea Tichetelor de cresa in anul 2024 Sursa: MCP Cabinet avocati
Alocatia de stat pentru copii in anul 2024. Conditii de acordare si valoare alocatie Sursa: MCP Cabinet avocati
Formularul 230 model editabil 2024 PDF. Completeaza Declaratia 230! Sursa: EuroAvocatura.ro
In cat timp poate fi aplicata o sanctiune disciplinara unui salariat? Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti
Concursul si perioada de proba. Modalitati diferite de verificare a aptitudinilor profesionale ale salariatului Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti
Executarea catre salariati a obligatiilor de plata ale institutiilor publice. Care sume pot fi esalonate? Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti
Conditiile speciale de munca presupun cote de contributii de asigurari sociale diferite Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti
Principiul non bis in idem in ceea ce priveste sanctiunile disciplinare Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti
Calculul termenului de preaviz in cazul concedierii salariatului Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti
Impiedicarea salariatului de a intra in incinta unitatii justifica absenta acestuia de la locul de munca. Sanctionare disciplinara abuzaiva Pronuntaţă de: Curtea de Apel Bucuresti