CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
HOTARAREA din 8 martie 2007, definitiva la 8 iunie 2007,
in Cauza Florescu impotriva Romaniei (Cererea nr. 41.857/02)
In Cauza Florescu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: B.M. Zupancic, presedinte, J. Hedigan, C. Birsan, E. Fura-Sandstrom, A. Gyulumyan, David Thor Bjorgvinsson, I. Ziemele, judecatori,
si S. Naismith, grefier adjunct de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 15 februarie 2007,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 41.857/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Octavian Florescu (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 20 noiembrie 2002, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul este reprezentat de doamna M. Nurciu, avocata in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agenta sa, doamna B. Ramascanu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 23 noiembrie 2005, Curtea a hotarat sa ii comunice cererea Guvernului. Invocand prevederile art. 29 A§ 3 din Conventie, Curtea a hotarat sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.
4. Atat reclamantul, cat si Guvernul au depus observatii scrise pe fondul cauzei (art. 59 A§ 1 din Regulament).
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
5. Reclamantul s-a nascut in anul 1932 si locuieste in Atena.
6. In anul 1934, parintii reclamantului, functionari la momentul respectiv, au cumparat un imobil impreuna cu terenul aferent, bun situat in str. Tamasoaia nr. 3 din Bucuresti. In anul 1981, tatal reclamantului a decedat. In anul 1985, reclamantul si mama sa s-au hotarat sa emigreze in Grecia. La data de 16 aprilie 1985, invocand Decretul nr. 223/1974 privind reglementarea situatiei unor bunuri, statul a confiscat imobilul mentionat mai sus.
7. Printr-un contract de vanzare-cumparare incheiat in anul 1997 in baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, statul, prin intermediul unei societati care administra bunurile imobiliare ale statului, le-a vandut bunul sotilor B., care il ocupau in calitate de chiriasi.
8. La data de 18 mai 1999, reclamantul si mama sa au introdus in fata Tribunalului Bucuresti o actiune in revendicare imobiliara indreptata impotriva Primariei Bucuresti, a societatii care administra bunurile imobiliare ale statului si impotriva tertilor cumparatori. Ei au cerut instantei sa constate nulitatea deciziei de confiscare a bunului si a contractului de vanzare- cumparare incheiat cu sotii B. In fine, acestia solicitau restituirea in natura a bunului aflat in litigiu. Reclamantul si mama sa sustineau ca, din cauza conditiilor grele de viata si a presiunilor exercitate impotriva familiei lor, au fost obligati sa emigreze. Pentru a solicita anularea contractului de vanzare-cumparare avand ca obiect bunul in litigiu, acestia au aratat ca Legea nr. 112/1995 nu se referea la imobilul in cauza si ca o vanzare efectuata in baza acestei legi era ilegala.
9. La data de 30 septembrie 1999, tertii cumparatori au depus o cerere reconventionala, in constatarea calitatii lor de proprietari ai bunului. Acestia au formulat si o cerere in garantie referitoare la vanzatorul bunului, si anume Primaria Bucuresti. Sotii B. au afirmat ca detin proprietatea bunului imobil din anul 1990, in urma unui schimb de locuinte realizat de comun acord cu reclamantul si cu mama acestuia. In fine, ei se prevalau de buna lor credinta in momentul incheierii contractului de vanzare- cumparare.
10. La data de 2 mai 2001, dupa mai multe trimiteri ale cauzei pe motive de competenta, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti a constatat nulitatea deciziei de confiscare a bunului, considerand-o ilegala, avand in vedere ca reclamantii fusesera obligati sa isi cedeze proprietatea inainte de a parasi tara, ceea ce le-a viciat consimtamantul. Instanta a adaugat ca decizia de confiscare era contrara prevederilor Constitutiei din 1965, statul neputand sa se prevaleze de un titlu de proprietate valabil asupra bunului. Instanta, facand aplicarea principiului bona fide praesumitur, a respins cererea de anulare a contractului de vanzare-cumparare pe motiv ca reclamantul si mama sa nu au facut dovada relei-credinte a partilor din respectivul contract. Primaria Bucuresti, cat si reclamantul si mama acestuia au introdus apel impotriva acestei sentinte.
11. Prin Decizia din data de 29 noiembrie 2001, Tribunalul Bucuresti a respins apelul reclamantului si al mamei sale, a admis apelul primariei, a anulat sentinta si, pe fond, a respins actiunea reclamantului ca neintemeiata. Tribunalul a statuat ca instantele nu erau competente ratione temporis sa analizeze constitutionalitatea Decretului nr. 223/1974 din perspectiva noii Constitutii din 1991, deoarece decretul respectiv fusese adoptat in perioada de valabilitate a Constitutiei din 1965. Prin urmare, tribunalul a statuat ca titlul statului asupra bunului revendicat era legal. La data de 21 decembrie 2001, mama reclamantului a decedat.
12. Reclamantul a formulat recurs impotriva acestei decizii, sustinand ca confiscarea bunului sau fusese contrara prevederilor din Codul civil si din Constitutie ce reglementau respectarea dreptului de proprietate si ca, prin urmare, posesia bunului de catre stat nu era intemeiata pe niciun titlu valabil. In ceea ce priveste valabilitatea contractului de vanzare-cumparare, reclamantul sustinea ca statul vanduse un bun ce nu ii mai apartinea, ceea ce dovedea, dupa parerea sa, reaua-credinta a partilor.
13. Prin Decizia din data de 29 mai 2002, Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul reclamantului si a respins apelul primariei. Astfel, Sentinta pronuntata la data de 2 mai 2001 de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti a fost confirmata.
14. Conform afirmatiilor Guvernului, in anul 2002, reclamantul a depus o cerere de despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Printr-o decizie administrativa din data de 19 iunie 2006, Primaria Bucuresti a respins cererea reclamantului ca tardiva. Copia deciziei respective a fost depusa la dosar.
II. Dreptul si practica interna pertinente
15. Prevederile legale si jurisprudenta interna relevante sunt descrise in hotararile Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250-256, A§A§ 31-33), Strain si altii impotriva Romaniei (nr. 57.001/00, A§A§ 19-26, 21 iulie 2005), Paduraru impotriva Romaniei (nr. 63.252/00, A§A§ 38-53, 1 decembrie 2005) si Sebastian Taub impotriva Romaniei (nr. 58.612/00, A§A§ 36-37, 12 octombrie 2006).
16. Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, care modifica Legea nr. 10/2001, prevede ca despagubirea la care vor avea dreptul persoanele care nu obtin restituirea imobilului nationalizat si al carei cuantum va fi fixat in urma unei proceduri administrative de catre o comisie centrala este constituita dintr-o participare la un organism de plasament in valori mobiliare organizat sub forma unei societati pe actiuni (Proprietatea). In principiu, beneficiarii unei astfel de despagubiri vor primi titluri de valoare ce vor fi transformate in actiuni odata ce Proprietatea va fi cotata la bursa. Pe de alta parte, art. 3 din legea mentionata mai sus precizeaza ca titlurile de valoare nu pot fi vandute inainte de conversia lor in actiuni.
17. La data de 29 decembrie 2005, Proprietatea a fost inscrisa la Registrul Comertului din Bucuresti. Pentru ca titlurile de valoare sa poata fi convertite in actiuni emise de Proprietatea si ca aceste actiuni sa poata face apoi obiectul unor tranzactii pe piata financiara, in primul rand trebuie urmata procedura de aprobare de catre Consiliul National al Valorilor Mobiliare (CNVM). Intrarea sa efectiva pe bursa ar fi prevazuta, conform ultimelor informatii, pentru lunile iunie-iulie 2007.
18. Prevederile relevante din Decretul nr. 223/1974 sunt urmatoarele:
ARTICOLUL I
"In Republica Socialista Romania constructiile si terenurile pot fi detinute in proprietate de catre persoanele fizice numai daca au domiciliul in tara."
ARTICOLUL II
"Persoanele care au facut cerere de plecare definitiva din tara sunt obligate sa instraineze, pana la data plecarii, constructiile aflate in proprietatea lor in Republica Socialista Romania. Instrainarea se va face catre stat, care va prelua aceste bunuri. (...) Constructiile apartinand persoanelor care au plecat in mod fraudulos din tara sau care, fiind plecate in strainatate, nu s-au inapoiat la expirarea termenului stabilit pentru inapoierea in tara trec fara plata in proprietatea statului (...)."
IN DREPT
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1
19. Invocand art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plange de faptul ca ar fi suferit o incalcare a dreptului sau la respectarea bunurilor sale din cauza Sentintei din 2 mai 2001 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, confirmata prin Decizia din data de 29 mai 2002 a Curtii de Apel Bucuresti. El sustine ca aceasta sentinta a validat vanzarea de catre stat a bunului aflat in litigiu, desi aceeasi instanta constatase ilegalitatea confiscarii bunului. Art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede urmatoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilitatii
20. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 A§ 3 din Conventie. Mai mult, aceasta observa ca nu este lovit de niciun motiv de inadmisibilitate si, prin urmare, il declara admisibil.
B. Asupra fondului
21. Guvernul considera ca reclamantul putea obtine o despagubire in baza Legii nr. 10/2001, modificata prin Legea nr. 247/2005, ceea ce corespunde cerintelor art. 1 din Protocolul nr. 1. El considera ca in situatii complexe cum este cea de fata, in care prevederile legislative au un impact economic asupra intregii tari, autoritatile nationale trebuie sa beneficieze de o putere discretionara nu numai pentru a alege masurile menite sa garanteze respectarea drepturilor patrimoniale, ci si pentru a-si acorda timpul necesar implementarii lor. Guvernul arata ca ultima reforma in materie, si anume Legea nr. 247/2005, stabileste principiul acordarii unor despagubiri echitabile si neplafonate, stabilite printr-o decizie a comisiei administrative centrale pe baza unei expertize, si accelereaza procedura de restituire sau de despagubire. Aceasta lege prevede ca, in cazul in care restituirea imobilului nu este posibila, despagubirea se va face prin emiterea de titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea), la nivelul valorii bunului, stabilita prin expertiza. Conform afirmatiilor Guvernului, noul mecanism instituit prin Legea nr. 247/2005 asigura o despagubire efectiva, conforma cu cerintele Conventiei.
22. Citand cauzele Jahn si altii impotriva Germaniei ([MC], nr. 46.720/99, 72.203/01 si 72.552/01, CEDO 2005-...) si Broniowski impotriva Poloniei ([MC], nr. 31.443/96, CEDO 2004-V), Guvernul considera ca, in orice caz, o eventuala intarziere in acordarea unei despagubiri, in contextul unei despagubiri neplafonate, nu distruge justul echilibru ce trebuie pastrat intre protectia proprietatii indivizilor si cerintele interesului general si nu obliga reclamantul sa suporte o sarcina excesiva.
23. Guvernul considera ca o eventuala intarziere in acordarea despagubirilor nu este de natura sa distruga justul echilibru dintre protectia dreptului de proprietate si cerintele interesului general.
24. Reclamantul contesta argumentul Guvernului. El reaminteste ca Decizia din data de 29 mai 2002 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti a constatat ilegalitatea confiscarii bunului sau, confirmand vanzarea aceluiasi bun catre chiriasi. Conform afirmatiilor sale, aceasta solutie este contradictorie, deoarece instantele interne au confirmat vanzarea de catre stat a unui bun asupra caruia acesta nu detinea un titlu de proprietate valabil.
25. Curtea observa ca reclamantul a obtinut o hotarare definitiva ce constata nulitatea deciziei de confiscare a bunului. In ciuda acestei constatari, instantele interne au refuzat sa anuleze contractul de vanzare-cumparare care avea ca obiect acelasi bun, pe motiv ca reclamantul nu facuse dovada relei- credinte a partilor din respectivul contract (paragraful 10 de mai sus).
26. Curtea considera ca constatarea ilegalitatii confiscarii bunului, precum si lipsa de titlu al statului asupra aceluiasi bun au ca efect recunoasterea, indirecta si cu efect retroactiv, a dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului sau. In plus, Curtea constata ca acest drept nu era revocabil si nici nu a fost contestat sau infirmat pana in prezent.
27. Avand in vedere aceste elemente si tinand cont de jurisprudenta recenta, Curtea constata ca in speta problema existentei unui bun nu poate fi pusa la indoiala (conform, mutatis mutandis, Sebastian Taub impotriva Romaniei, mentionata mai sus, A§A§ 36 si 37).
28. Curtea reaminteste ca a statuat deja ca vanzarea de catre stat a bunului altcuiva catre terti, chiar daca este anterioara confirmarii definitive in justitie a dreptului de proprietate al altcuiva si chiar daca tertii erau de buna-credinta, reprezinta o privare de bunuri. O astfel de privare, combinata cu lipsa totala de despagubire, este contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strain, mentionata mai sus, A§A§ 39, 43 si 59).
29. Pe deasupra, Curtea a mai constatat intr-o alta cauza ca statul isi incalcase obligatia pozitiva de a reactiona in timp util si cu coerenta in fata chestiunii de interes general pe care o constituie restituirea sau vanzarea imobilelor intrate in posesia sa in baza decretelor de nationalizare. Aceasta a considerat ca incertitudinea generala astfel creata s-a repercutat asupra reclamantului, care s-a vazut in imposibilitatea de a recupera totalitatea bunului sau, desi dispunea de o decizie definitiva care condamna statul sa i-l restituie (Paduraru, mentionata mai sus, A§ 112).
30. In speta, Curtea nu distinge niciun motiv de a se abate de la jurisprudenta mentionata mai sus, situatia de fapt fiind aproximativ aceeasi. In cauza de fata, dupa exemplul Cauzei Paduraru, citata mai sus, terte persoane au devenit proprietari dupa ce dreptul de proprietate al reclamantului asupra bunului a facut obiectul unei confirmari definitive. Si, cum s-a intamplat in Cauza Strain, mentionata mai sus, reclamantul in speta a fost recunoscut ca proprietar legitim, instantele constatand ilegalitatea confiscarii, precum si lipsa unui titlu detinut de stat.
31. Curtea observa ca vanzarea bunului reclamantului in temeiul Legii nr. 112/1995 il impiedica sa isi exercite dreptul de proprietate si ca nu i-a fost acordata nicio despagubire pentru aceasta privare.
32. Curtea mai observa ca cererea reclamantului, depusa in aplicarea Legii nr. 10/2001, modificata prin Legea nr. 247/2005, a fost respinsa ca tardiva. In orice caz, Curtea observa ca Proprietatea nu functioneaza in prezent intr-un mod susceptibil sa duca la acordarea efectiva a unei despagubiri reclamantului. Pe deasupra, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 care o modifica nu iau in considerare prejudiciul suferit din cauza lipsei prelungite a unei despagubiri de catre persoanele care, ca si reclamantul, au fost private de bunurile lor.
33. Prin urmare, Curtea considera ca faptul ca reclamantul a fost privat de dreptul de proprietate asupra bunului sau, combinat cu lipsa totala de despagubire de mai mult de 4 ani, l-a facut sa sufere o povara disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, in speta a avut loc incalcarea acestei prevederi.
II. Asupra celorlalte pretinse incalcari
34. Reclamantul sustine ca a avut loc o incalcare a dreptului sau la libera circulatie, deoarece in anul 1985, inainte de a emigra, a fost obligat sa isi cedeze proprietatea in favoarea statului, masura ce ii incalca dreptul de a circula liber (art. 2 din Protocolul nr. 4). In fine, reclamantul considera ca faptul ca autoritatile i-au confiscat pasaportul si l-au obligat sa renunte la cetatenia romana inainte de a parasi Romania constituie o expulzare contrara art. 3 din Protocolul nr. 4.
35. Curtea observa ca faptele pretinse dateaza din 16 aprilie 1985, data confiscarii bunului reclamantului, adica inainte de 20 iunie 1994, data ratificarii Conventiei de catre Romania.
36. Rezulta ca aceste capete de cerere sunt incompatibile ratione temporis cu prevederile Conventiei in sensul art. 35 A§ 3 si trebuie respinse in aplicarea art. 35 A§ 4.
III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
37. Conform art. 41 din Conventie:
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
A. Prejudiciu
38. In principal, reclamantul solicita restituirea bunului in discutie. Conform primului raport de expertiza intocmit in luna mai 2006, valoarea comerciala a casei, precum si a terenului aferent ar fi de 87.377 euro (EUR). Reclamantul a depus un al doilea raport de expertiza, intocmit in luna septembrie 2006 si care precizeaza o valoare de piata de 107.000 EUR. Pentru lipsa de folosinta, acesta solicita suma de 248.200 EUR, pe care o detaliaza dupa cum urmeaza: 124.100 EUR pentru perioada scursa intre 1985 si 2006, 12.000 EUR intre 1985 si 1997, 5.000 EUR intre 1997 si 2002, precum si 107.100 EUR din luna mai 2002 pana astazi. In fine, el solicita suma de 100.000 EUR pentru prejudiciul moral.
39. Guvernul considera ca valoarea de piata a bunului este de 42.696 EUR. In acest sens, furnizeaza opinia unui expert imobiliar. In ceea ce priveste suma reprezentand lipsa de castig, acesta considera ca, in principiu, Curtea nu ar trebui sa speculeze cu privire la posibilitatea si randamentul unei inchirieri a casei in discutie si invoca jurisprudenta Buzatu impotriva Romaniei (nr. 34.642, A§ 18, 27 ianuarie 2005). In ceea ce priveste prejudiciul moral, acesta afirma ca hotararea ar putea constitui, in sine, o reparatie satisfacatoare a prejudiciului moral suferit.
40. In observatiile sale trimise ca raspuns, reclamantul contesta rezultatul opiniei trimise de expertul Guvernului si afirma ca aceasta casa se afla in centrul orasului Bucuresti, ca valoarea sa este mai mare decat cea luata in considerare de expertiza realizata la cererea Guvernului.
41. In circumstantele spetei, Curtea considera ca restituirea casei situate in str. Tamasoaia nr. 3 din Bucuresti si a terenului aferent l-ar repune pe reclamant, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca cerintele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost incalcate. In cazul in care statul parat nu procedeaza la aceasta restituire intr-un termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, Curtea hotaraste ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, ca daune materiale, o suma corespunzatoare cu valoarea actuala a bunului.
42. In acest sens, Curtea observa cu interes ca Legea nr. 247/2005, care modifica Legea nr. 10/2001 referitoare la restituirea bunurilor nationalizate atat legal, cat si ilegal, intrata in vigoare la data de 19 iulie 2005, aplica principiile exprimate in jurisprudenta internationala, judiciara sau arbitrala, referitoare la reparatiile datorate in caz de acte ilicite si confirmate in mod constant chiar de Curte in jurisprudenta sa referitoare la privarile ilegale sau de facto [Papamichalopoulos impotriva Greciei (reparatie echitabila), Hotararea din 31 octombrie 1995, seria A nr. 330-B, p. 59-61, A§A§ 36-39, Zubani impotriva Italiei, Hotararea din 7 august 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-IV, p. 1078, A§ 49, si Brumarescu impotriva Romaniei (reparatie echitabila), mentionata mai sus, A§A§ 22 si 23].
43. Intr-adevar, noua lege califica drept abuzive nationalizarile operate de regimul comunist si prevede obligatia de restituire a unui bun scos din patrimoniul unei persoane in urma unei astfel de privari. In cazul in care restituirea este imposibila, de exemplu din cauza vanzarii bunului catre un tert de buna-credinta, legea acorda o despagubire egala cu valoarea de piata a bunului in momentul acordarii (titlul I sectiunea I art. 1, 16 si 43 din lege).
44. Curtea observa ca opinia trimisa de expertul Guvernului este intemeiata pe o valoare ipotetica, avand in vedere ca expertul nu a vizitat bunul. Tinand cont de expertiza furnizata de reclamant, precum si de informatiile de care dispune Curtea cu privire la preturile de pe piata imobiliara locala, aceasta estimeaza ca valoarea de piata actuala a bunului este de 70.000 EUR.
45. Prin urmare, statuand in echitate, asa cum prevede art. 41 din Conventie, Curtea ii aloca reclamantului suma de 70.000 EUR.
46. Pe deasupra, Curtea considera ca evenimentele in cauza au adus grave atingeri dreptului reclamantului la respectarea bunului sau, pentru care suma de 5.000 EUR reprezinta o reparatie echitabila a prejudiciului moral suferit.
47. In ceea ce priveste sumele solicitate pentru privarea de proprietate suferita, Curtea nu poate specula cu privire la posibilitatea si randamentul unei inchirieri a apartamentului in discutie (Buzatu impotriva Romaniei, nr. 34.642/97, A§ 18, 27 ianuarie 2005).
B. Cheltuieli de judecata
48. In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, reclamantul solicita suma de 7.938,49 EUR, pe care o detaliaza dupa cum urmeaza: 6.257 EUR pentru cheltuielile de judecata legate de procedura interna, 551 EUR pentru cheltuielile de transport, 627,49 EUR pentru cheltuielile de curierat, 20 EUR pentru cheltuieli suportate in legatura cu executorul judecatoresc, 3 EUR pentru cheltuieli administrative, 240 EUR pentru cheltuieli de traducere, precum si 240 EUR pentru expertiza tehnica imobiliara.
49. Guvernul nu se opune rambursarii cheltuielilor, cu conditia sa fie justificate, necesare si rezonabile.
50. In conformitate cu jurisprudenta Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-au stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. In speta si tinand cont de elementele dovedite, aflate in posesia sa, si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabila suma de 7.000 EUR, cu toate cheltuielile incluse, si i-o acorda reclamantului.
C. Dobanzi moratorii
51. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
C U R T E A
1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 si inadmisibila in rest;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii restituie reclamantului casa situata in str. Tamasoaia nr. 3 din Bucuresti, precum si terenul aferent, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 A§ 2 din Conventie;
b) ca, in lipsa acestei restituiri, statul parat sa ii plateasca reclamantului, in acelasi termen de 3 luni, suma de 70.000 EUR (saptezeci mii euro), pentru prejudiciul material, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
c) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in acelasi termen de 3 luni, urmatoarele sume:
(i) 5.000 EUR (cinci mii euro) pentru prejudiciul moral;
(ii) 7.000 EUR (sapte mii euro) pentru cheltuielile de judecata;
d) ca sumele respective sa fie convertite in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii;
e) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.
Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 8 martie 2007 in aplicarea art. 77 A§A§ 2 si 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic, Stanley Naismith, presedinte grefier adjunct
OUG 127/2023 pentru modificarea si completarea unor acte normative, prorogarea unor termene, precum si unele masuri bugetare Ordonanta de urgenta 127/2023 pentru modificarea si completarea unor acte normative, prorogarea unor ...
OUG 128/2023 pentru unele masuri referitoare la salarizarea personalului din invatamant si alte sectoare de activitate bugetara Ordonanta de urgenta 128/2023 pentru unele masuri referitoare la salarizarea personalului din invata ...
Legea 414/2023 privind desfasurarea actiunilor in reprezentare pentru protectia intereselor colective ale consumatorilor Legea nr. 414/2023 privind desfasurarea actiunilor in reprezentare pentru protectia intereselor cole ...
Legea 188/1999, actualizata 2024, privind Statutul functionarilor publici Legea 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, actualizata 2024 - Republicare Actualizat ...
Legea nr. 412/2023 pentru infiintarea si functionarea punctelor gastronomice locale Legea nr. 412/2023 pentru infiintarea si functionarea punctelor gastronomice locale Publicata in ...
Legea 393/2023 privind statutul asistentului judecatorului Legea 393/2023 privind statutul asistentului judecatorului Publicat in Monitorul Oficial cu numar ...
Legea finantelor publice locale, actualizata 2024 - Legea 273/2006 Legea 273/2006 privind finantele publice locale Actualizata prin Legea 387/2023 pentru modificare ...
Legea 500/2002 privind finantele publice, actualizata 2024 Legea 500/2002 privind finantele publice Actualizata prin Legea 262/2023 privind aprobarea Ordona ...
OUG 21/2023 privind Statutul lucratorului cultural profesionist Ordonanta de urgenta nr. 21/2023 privind Statutul lucratorului cultural profesionist Publicata in ...
Aspecte practice privind Cercetarea disciplinara a salariatilor Sursa: MCP Cabinet avocati
Valoarea Tichetelor de masa in anul 2024 Sursa: MCP Cabinet avocati
Valoarea Tichetelor cadou in anul 2024 Sursa: MCP Cabinet avocati
Valoarea Tichetelor culturale in anul 2024 Sursa: MCP Cabinet avocati
Valoarea Tichetelor de cresa in anul 2024 Sursa: MCP Cabinet avocati
Alocatia de stat pentru copii in anul 2024. Conditii de acordare si valoare alocatie Sursa: MCP Cabinet avocati
Formularul 230 model editabil 2024 PDF. Completeaza Declaratia 230! Sursa: EuroAvocatura.ro
In cat timp poate fi aplicata o sanctiune disciplinara unui salariat? Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti
Concursul si perioada de proba. Modalitati diferite de verificare a aptitudinilor profesionale ale salariatului Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti
Executarea catre salariati a obligatiilor de plata ale institutiilor publice. Care sume pot fi esalonate? Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti
Conditiile speciale de munca presupun cote de contributii de asigurari sociale diferite Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti
Principiul non bis in idem in ceea ce priveste sanctiunile disciplinare Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti
Calculul termenului de preaviz in cazul concedierii salariatului Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti
Impiedicarea salariatului de a intra in incinta unitatii justifica absenta acestuia de la locul de munca. Sanctionare disciplinara abuzaiva Pronuntaţă de: Curtea de Apel Bucuresti