ICCJ. Dezlegarea unei chestiuni de drept privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa � planul de reorganizare a debitorului nu poate sa prevada esalonarea la plata a creantelor curente

Prin Decizia nr. 5 din 14 ianuarie 2019 publicata in Monitorul Oficial cu numarul 237 din data de 27 martie 2019, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis sesizarea formulata de Curtea de Apel Galati - Sectia a II-a civila in Dosarul nr. 4.568/121/2016/a9.

Instanta Suprema a stabilit ca ``in interpretarea dispozitiilor art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014, planul de reorganizare a debitorului nu poate sa prevada esalonarea la plata a creantelor curente (inclusiv a celor bugetare).``

In argumentarea acestei interpretari Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut urmatoarele:

Problema de drept ce se solicita a fi dezlegata pe calea mecanismului hotararii prealabile este aceea de a stabili daca dispozitiile art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014, potrivit carora "planul de reorganizare va mentiona: [...] e) modalitatea de achitare a creantelor curente", pot fi interpretate in sensul ca prin planul de reorganizare a debitorului se poate prevedea esalonarea la plata a creantelor curente (inclusiv a celor bugetare).

Asadar, sesizarea instantei de trimitere priveste intelesul sintagmei "modalitatea de achitare a creantelor curente", utilizata de legiuitor in continutul textului legal anterior mentionat, respectiv a se stabili daca esalonarea la plata a creantelor curente (stabilirea de rate si termene de scadenta ale acestor rate) se subsumeaza acesteia.

Interpretarea normei in discutie nu se poate limita la sensul gramatical al termenului modalitate (mod, mijloc, putinta, posibilitate), ci trebuie sa aiba in vedere scopul urmarit de legiuitor prin stabilirea acestei cerinte a planului de reorganizare si regimul juridic al creantelor curente, astfel cum este acesta stabilit prin Legea nr. 85/2014.

Din perspectiva evolutiei reglementarilor in materie trebuie precizat ca Legea nr. 85/2006 nu continea, in art. 95 alin. (5), o cerinta similara celei prescrise de art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014.

De asemenea, se constata ca la redactarea noii legi a insolventei legiuitorul a fost preocupat de asigurarea unei protectii sporite si mai eficiente a creditorilor impotriva posibilitatii debitorului de fraudare a intereselor acestora prin intermediul planului de reorganizare, in acest sens fiind edictate dispozitiile art. 138 alin. (5), art. 139 alin. (1) lit. a), art. 139 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 85/2014.

Aceeasi preocupare a legiuitorului transpare si in ceea ce ii priveste pe titularii creantelor curente, adica acele creante rezultand din exercitarea de catre debitor a activitatii curente, asa cum este definita prin art. 5 pct. 2 din Legea nr. 85/2014 ca "activitate de productie, comert sau prestari de servicii si operatiuni financiare, propusa a fi efectuata de debitor in perioada de observatie si in perioada de reorganizare, in cursul normal al activitatii sale, cum ar fi: a) continuarea activitatilor contractate si incheierea de noi contracte, conform obiectului de activitate; b) efectuarea operatiunilor de incasari si plati aferente acestora; c) asigurarea finantarii capitalului de lucru in limite curente".

Astfel, ca element de noutate fata de vechea lege a insolventei, titularul unei creante curente al carei cuantum depaseste valoarea-prag are posibilitatea de a solicita, prin mecanismele reglementate de art. 75 alin. (3) si (4), art. 77 alin. (2) si art. 143 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, in perioada de observatie, dar si in perioada de reorganizare, recunoasterea creantei si, ulterior, deschiderea procedurii de faliment al debitorului, in caz de intarziere la plata pentru mai mult de 60, respectiv 90 de zile de la scadenta, in cazul creantelor furnizorilor de utilitati. Judecatorul-sindic va putea respinge cererea de trecere la faliment doar in trei ipoteze: creanta curenta nu este datorata, este achitata sau debitorul a incheiat o intelegere de plata cu creditorul curent.

Titularii creantelor curente sunt, in acord cu prevederile art. 5 pct. 21, creditori curenti, adica acei creditori ce detin creante certe, lichide si exigibile, nascute in timpul procedurii de insolventa, si care au dreptul de a li se achita cu prioritate creanta, integral si imediat, conform documentelor din care rezulta.

Aceasta regula rezulta atat din art. 5 pct. 21, cat si din art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, potrivit caruia creantele nascute dupa data deschiderii procedurii, in perioada de observatie sau in procedura reorganizarii judiciare, vor fi platite conform documentelor din care rezulta, nefiind necesara inscrierea la masa credala.
Prin urmare, titularii acestui tip de creante au prioritate la plata si nu intra in concurs cu creditorii indreptatiti sa participe la procedura (titularii creantelor anterioare deschiderii procedurii contra debitorilor, inscrisi in tabelele de creante), art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 preluand principiul platii imediate si integrale consacrat de art. 64 alin. (6) din vechea Lege a insolventei nr. 85/2006.

Regimul juridic privilegiat aplicabil creantei curente, care deroga de la principiile fundamentale ale procedurii insolventei (procedura colectiva, concursuala si egalitara), se justifica prin imperativul continuarii activitatii debitorului dupa data deschiderii procedurii insolventei, pentru evitarea intrarii debitorului in faliment. Trebuie observat ca, in general, creantele curente reprezinta contravaloarea furnizarii catre debitor a unor servicii sau produse necesare desfasurarii activitatii acestuia, in temeiul unor contracte anterioare deschiderii procedurii si care nu pot fi denuntate sau modificate de catre creditor [art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014], astfel ca, oricand, un furnizor caruia nu ii este achitata creanta curenta poate inceta contractul pe motiv de neplata, cu consecinte grave pentru toti creditorii.

In egala masura, dispozitiile legale din care rezulta acest regim juridic de favoare sunt in concordanta cu procedura de reorganizare judiciara si cu continutul dat de art. 5 pct. 53 si pct. 54 teza I si art. 133 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 planului de reorganizare, document fundamental al procedurii de reorganizare, care cuprinde in mod obligatoriu programul de plata a creantelor inscrise in tabelul definitiv .

Cum in tabelul definitiv sunt cuprinse toate creantele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, conform art. 5 pct. 67 teza I din Legea nr. 85/2014, rezulta ca programul de plata a creantelor mentionat in planul de reorganizare nu poate cuprinde cuantumul creantelor curente, fata de continutul explicit al prevederilor art. 5 pct. 53 din acelasi act normativ.
Daca creantele nascute anterior deschiderii procedurii nu pot fi achitate decat in baza graficului de plata cuprins in planul de reorganizare, cheltuielile curente, nascute in perioada de observatie, trebuie achitate de indata ce devin exigibile, intrucat, asa cum s-a aratat, acestea se achita cu prioritate fata de creantele din tabelul definitiv, potrivit documentelor din care rezulta.

Creditorii titulari ai creantelor curente (cu exceptia cazului in care au si calitate de creditori ai unei creante anterioare deschiderii procedurii) nu fac parte din adunarea creditorilor si nici din comitetul creditorilor, nu participa la adunarile sau comitetele creditorilor si nu voteaza planul de reorganizare, deci nu au la indemana mijloace efective si eficiente de recuperare a creantelor in cadrul procedurii insolventei, ceea ce constituie o justificare in plus pentru protectia specifica acordata de legiuitor.

In aceste conditii, cerinta ca planul de reorganizare sa mentioneze modalitatea de achitare a creantelor curente, inscrisa de legiuitor in art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014, nu este susceptibila de o interpretare extensiva, in sensul posibilitatii de esalonare a platii creantelor curente prin programul de plata a creantelor curente cuprins in planul de reorganizare, prin modificarea termenelor de scadenta ale acestora, in absenta acordului creditorilor curenti.

O atare interpretare apare ca fiind in contradictie atat cu regimul juridic privilegiat al acestui tip de creante, cat si cu scopul urmarit de legiuitor prin dispozitia supusa analizei. Sub acest ultim aspect este de subliniat faptul ca planul de reorganizare are drept scop principal configurarea modului de stingere a creantelor inscrise in tabelul definitiv, insa, tinand cont de faptul ca in perioada de reorganizare debitorul continua activitatea, fiind firesc sa genereze obligatii curente, planul, pentru a putea fi considerat sustenabil, trebuie sa asigure achitarea acestora din urma.

Prin urmare, in absenta acordului creditorilor curenti, a unor conventii de plata incheiate intre partile contractante, singura esalonare posibila a platii creantelor curente este aceea decurgand din data exigibilitatii fiecareia, planul de reorganizare fiind necesar a indica fluxul de numerar previzionat, respectiv sursele de plata ce pot asigura acoperirea creantelor curente.
In acest sens, art. 140 alin. (3) teza I din Legea nr. 85/2014 stabileste: "Sumele provenite din activitatea curenta a debitorului sau din valorificarea activelor negrevate de cauze de preferinta vor fi prevazute a se distribui pro rata pentru fiecare creanta prevazuta a se achita in timpul reorganizarii, dupa deducerea sumelor prevazute ca fiind necesare platii creantelor curente exigibile si a celor necesare asigurarii capitalului de lucru, daca este cazul ."

Aceasta este semnificatia sintagmei cuprinse in art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014, fiind dificil de conceput ca legiuitorul ar fi optat pentru salvarea afacerii debitorului cu riscul insolventei creditorilor titulari ai unor creante curente.
De altfel, stabilirea de catre creditorii votanti ai planului a unei modalitati de esalonare la plata a creantelor curente ar avea ca efect, printre altele, anularea dreptului creditorilor curenti de a formula cererea de trecere la faliment, conform art. 143 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, si mentinerea in mod artificial a unei proceduri de reorganizare care nu poate acoperi creantele curente (si implicit activitatea curenta).

De asemenea, permitand debitorului sa stabileasca in mod unilateral cand sa efectueze plata, s-ar incalca fara justificare si in contra intentiei legiuitorului echilibrul contractual, in conditiile in care, prin art. 123 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, legiuitorul a stabilit in mod expres ca, pe parcursul perioadei de observatie, administratorul judiciar va putea sa modifice clauzele contractelor incheiate de debitor, inclusiv contractele de credit, astfel incat acestea sa asigure echivalenta viitoarelor prestatii, numai cu acordul cocontractantilor.

Argumentul expus in incheierea instantei de trimitere, in sprijinul opiniei ca esalonarea la plata a creantelor curente ar fi permisa, intemeiat pe dispozitiile art. 133 alin. (5) lit. H din Legea nr. 85/2014, care dau posibilitatea prelungirii prin plan a datei scadentei fara a face distinctie intre creantele anterioare deschiderii procedurii si cele curente, nu poate fi primit, intrucat textul legal mentionat nu poate fi privit izolat, ci in ansamblul reglementarilor avand ca obiect planul de reorganizare si regimul diferitelor tipuri de creante, fiind evident ca aceasta posibilitate priveste exclusiv creantele inscrise in tabelul definitiv .
Pentru dezlegarea problemei de drept supuse judecatii prezinta relevanta si dispozitiile art. 175 din Legea nr. 85/2014, potrivit carora o procedura de reorganizare prin continuarea activitatii sau de lichidare pe baza de plan poate fi inchisa in baza unui raport al administratorului judiciar, care constata indeplinirea tuturor obligatiilor de plata asumate prin planul confirmat, precum si plata creantelor curente scadente. Distinctia facuta de textul legal intre indeplinirea obligatiilor de plata cuprinse in plan si plata creantelor curente intareste concluzia ca planul de reorganizare nu poate prevedea esalonarea la plata a creantelor curente.

Solutia propusa este in acord si cu prevederile art. 165 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, care stabileste pentru debitorii aflati sub incidenta legislatiei privind insolventa, cu exceptia situatiilor prevazute la art. 167 alin. (11) si (12), urmatoarea ordine de stingere a creantelor: mai intai obligatiile fiscale nascute dupa data deschiderii procedurii insolventei, in ordinea vechimii, iar ulterior sumele datorate in contul ratelor din programele de plati ale obligatiilor fiscale, cuprinse in planul de reorganizare.

Procedura prin care debitorul ar putea obtine, pentru creantele bugetare restante, inlesniri sau esalonari la plata, acordate in conditiile Codului de procedura fiscala, nu se confunda cu posibilitatea de esalonare prin planul de reorganizare a creantelor bugetare. Operatiunea de calificare a creantelor bugetare drept creante curente se realizeaza de catre administratorul judiciar si este supusa cenzurii judecatorului- sindic in caz de contestare, de aceea ea excedeaza chestiunii de drept care face obiectul intrebarii prealabile.