Un monopol asupra jocurilor de noroc pe internet nu poate fi justificat decat daca urmareste in mod coerent si sistematic obiectivul combaterii pericolelor legate de jocurile de noroc

Jocurile de cazinou comercializate pe internet sunt asimilate loteriilor si sunt, in consecinta, supuse regimului de concesionare care vizeaza loteriile, care prevede atribuirea unei concesiuni unice pentru toate aceste jocuri. Concesionarul trebuie sa fie o societate de capitaluri cu sediul in Austria si sa se afle sub supravegherea autoritatilor austriece. Concesionarul unic este in prezent, pana in 2012, societatea de drept privat Osterreichische Lotterien GmbH.

Organizarea de jocuri de noroc fara autorizatie constituie o fapta de natura penala.

Domnii Dickinger si Omer sunt resortisanti austrieci si fondatorii grupului multinational de jocuri online bet-at-home.com. Acest grup cuprinde in special filiale malteze care propun jocuri de cazinou si pariuri sportive pe internet pe site-ul bet-at-home.com si dispun in acest scop de licente malteze pentru jocuri de noroc si pentru pariuri sportive online. Site-ul este accesibil in mai multe limbi, inclusiv in germana. Filialele malteze au utilizat, cel putin pana in luna decembrie 2007, un server instalat la Linz, pus la dispozitia acestora de societatea austriaca Bet-at-home.com Entertainment GmbH, administrat de domnii Dickinger si Omer, care asigura si intretinerea site-ului internet, a software-ului necesar pentru jocuri, precum si asistenta pentru utilizatori.

Impotriva domnilor Dickinger si Omer, in calitatea lor de administratori ai societatii Bet-at-home.com Entertainment, a fost declansata o procedura penala pentru incalcarea dreptului austriac privind jocurile de noroc. Bezirksgericht Linz (Tribunalul Cantonal din Linz, Austria), sesizat cu solutionarea cauzei, avand indoieli cu privire la compatibilitatea normelor austriece cu dreptul Uniunii, in special cu libertatea de stabilire si cu libera prestare a serviciilor, a decis sa adreseze Curtii de Justitie mai multe intrebari preliminare.

In hotararea pronuntata, Curtea aminteste ca, potrivit unei jurisprudente constante, un monopol asupra jocurilor de noroc constituie o restrictie privind libera prestare a serviciilor. Cu toate acestea, o astfel de restrictie poate fi justificata prin motive imperative de interes general, precum obiectivul de a asigura un nivel de protectie a consumatorilor deosebit de ridicat.

Curtea subliniaza ca, in cadrul unei trimiteri preliminare, aspectul daca obiectivele sunt efectiv urmarite prin legislatia nationala, precum si aprecierea proportionalitatii masurilor adoptate in scopul atingerii acestor obiective este de competenta instantei de trimitere, careia Curtea ii furnizeaza anumite criterii in cadrul hotararii sale.

In aceasta privinta, Curtea aminteste printre altele jurisprudenta sa potrivit careia, pentru a fi coerenta cu obiectivul combaterii criminalitatii si cel al reducerii ocaziilor de joc, o reglementare nationala care instituie un monopol, permitand totodata titularului monopolului de a duce o politica expansionista, trebuie sa aiba la baza in mod necesar constatarea ca activitatile criminale si frauduloase legate de jocuri constituie o problema in statul membru respectiv, care ar putea fi remediata printr-o extindere a activitatilor reglementate. Cu toate acestea, Curtea subliniaza ca numai obiectivul de a maximiza veniturile la bugetul statului nu poate sa permita o astfel de restrictie privind libera prestare a serviciilor.

In acest context, Curtea aminteste de asemenea ca numai o publicitate moderata si strict limitata la ceea ce este necesar pentru a canaliza consumatorii catre retelele de joc controlate ar putea fi admisa. O politica comerciala expansionista, al carei obiectiv este cresterea pietei globale a activitatilor de jocuri nu ar fi coerenta cu obiectivul combaterii activitatilor criminale si frauduloase.

In sfarsit, Curtea examineaza problema daca verificarile operatorilor de jocuri de noroc efectuate in alte state membre, precum in speta cele la care sunt supuse filialele malteze in Malta, trebuie luate in considerare de autoritatile unui alt stat membru, in speta Austria. Potrivit domnilor Dickinger si Omer, precum si guvernului maltez, Malta ar fi dezvoltat un sistem performant de control al jocurilor de noroc pe internet de natura sa raspunda obiectului privind protectia jucatorilor impotriva fraudelor.

In aceasta privinta, Curtea aminteste ca, in lipsa armonizarii reglementarii acestui sector la nivelul Uniunii, in stadiul actual al dreptului Uniunii nu poate exista nicio obligatie de recunoastere reciproca a autorizatiilor eliberate de alte state membre, iar simpla imprejurare ca un stat membru a optat pentru un sistem de protectie diferit de cel adoptat de un alt stat membru nu are nicio incidenta asupra aprecierii necesitatii si a proportionalitatii dispozitiilor adoptate in materie.

In continuare, Curtea declara ca jurisprudenta sa potrivit careia nu este compatibil cu libera prestare a serviciilor faptul de a impune, intr-un stat membru de primire, restrictii pentru un prestator in vederea salvgardarii intereselor generale, in masura in care aceste interese sunt deja protejate in statul membru de stabilire nu este, in stadiul actual de dezvoltare al dreptului Uniunii, aplicabil intr-un domeniu precum cel al jocurilor de noroc, care nu este armonizat la nivelul Uniunii si in care statele membre se bucura de o mare marja de apreciere in privinta obiectivelor pe care doresc sa le atinga si a nivelului protectiei pe care il urmaresc.

In aceasta privinta, Curtea subliniaza ca diferitele state membre nu dispun in mod necesar de aceleasi mijloace tehnice pentru a controla jocurile de noroc online. Faptul ca un anumit nivel de protectie a consumatorilor impotriva fraudelor operatorului poate fi atins intr-un anumit stat membru prin aplicarea unor tehnici sofisticate de control si de supraveghere nu permite sa se concluzioneze ca acelasi nivel de protectie poate fi atins in alte state membre care nu dispun de aceste mijloace tehnice sau nu au facut aceleasi alegeri. Un stat membru poate, in mod legal, sa doreasca sa supravegheze o activitate economica ce se desfasoara pe teritoriul sau, ceea ce ar fi imposibil daca ar trebui sa se increada in controalele efectuate de autoritatile unui alt stat membru prin intermediul unor sisteme de reglementare pe care nu le stapaneste el insusi.

Trimiterea preliminara permite instantelor din statele membre ca, in cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, sa adreseze Curtii intrebari cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu solutioneaza litigiul national. Este de competenta instantei nationale sa solutioneze cauza conform deciziei Curtii. Aceasta decizie este obligatorie, in egala masura, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problema similara.