Formele terorismului, Drept Penal

Principala caracteristica a terorismului este intimidarea prin violenta, mijloacele folosite fiind extrem de variate, incluzand rapirea de persoane, luarea de ostatici, asasinatul, executiile sumare, producerea de explozii, distrugerea unor edificii publice, sabotarea cailor ferate sau a unor instalatii industriale ori a mijloacelor de telecomunicatii, ruperea unor diguri, otravirea apei potabile (a raurilor, fantanilor sau rezervoarelor de apa), producerea unor boli contaginoase, executarea de bombardamente etc.
Notiunea de terrorism este cunoscuta omenirii de la inceputul istoriei, dar in istorie acest termen a aparut dupa revolutia franceza din 1789. In secolul XX terorismul international savarsit in timp de pace a luat o amploare deosebita.

La metodele"traditionale" s-au mai adaugat si noi forme, cum ar fi atentatele contra sefilor de state, atacurile misiunilor diplomatice si a diplomatilor, atentate impotriva personalitatilor politice sau a unor persoane particulare cunoscute pentru opiniile lor, atacarea unor institutii publice sau intreprinderi comerciale, a avioanelor, a fortelor de ordine s.a.

In raport cu scopurile pe care si le propun autorii actelor de terorism, precum si de obiectul sau urmarile unor asemenea acte, terorismul poate sa constituie o infractiune de drept comun cand prin aceasta se urmareste realizarea unui avantaj material ori cu titlu personal, cum ar fi executarea de fonduri sau razbunarea, dar poate lua si forma unei crime politice, cand urmareste sa complice sau sa determine ruperea relatiilor dintre state, sa inlature anumiti lideri politici, inclusiv sefi de state, deveniti indezirabili unor cercuri politice, sa influenteze prin intimidare politica generala a unor state sau pozitia pe care acestea urmeaza sa o adopte in solutionarea unor probleme concrete, sa impuna o doctrina politica ori o anumita forma de organizare a statului, in aceasta ultima categorie incadrandu-se si terorismul de stat, constand in acte de violenta si agresiune exercitata de un guvern sau de o forta politica conducatoare intr-un stat impotriva membrilor propriei societati, dar si, in anumite cazuri, impotriva miscarilor de eliberare nationala a unor popoare subjugate.