Produsele originare din Cisiordania nu pot beneficia de regimul vamal preferential din Acordul CE-Israel

Afirmatia autoritatilor israeliene potrivit careia produsele fabricate in teritoriile ocupate beneficiaza de tratamentul preferential acordat marfurilor israeliene nu este obligatorie pentru autoritatile vamale ale Uniunii

Comunitatea Europeana a incheiat, in mod succesiv, doua acorduri de asociere euro-mediteraneene, primul cu Israelul (Acordul CE-Israel) si al doilea cu Organizatia pentru Eliberarea Palestinei (Acordul CE-OLP2), aceasta din urma actionand in numele Autoritatii Palestiniene din Cisiordania si Fasia Gaza. Aceste acorduri prevad in special ca produsele industriale originare din Israel si din teritoriile palestiniene pot fi importate in Uniunea Europeana cu scutirea de taxe vamale si ca autoritatile competente ale partilor coopereaza in vederea stabilirii originii exacte a produselor care beneficiaza de regimul preferential.
Brita este o societate germana care importa impregnatoare pentru producerea apei carbogazoase, precum si accesorii si siropuri fabricate de un furnizor israelian, Soda Club, al carui punct de productie este implantat in Mishor Adumin, in Cisiordania, la est de Ierusalim.
Brita voia sa importe in Germania marfuri furnizate de Soda-Club. Societatea a comunicat autoritatilor vamale germane ca marfurile erau originare din Israel si a dorit, prin urmare, sa beneficieze de regimul preferential prevazut de Acordul CE-Israel. Suspectand ca produsele erau originare din teritoriile ocupate, autoritatile germane au solicitat autoritatilor vamale israeliene sa confirme ca respectivele produse nu au fost fabricate in aceste teritorii.
Desi au confirmat ca marfurile in cauza erau originare dintr-o zona aflata sub responsabilitatea lor, autoritatile israeliene nu au raspuns totusi la intrebarea daca marfurile au fost fabricate in teritoriile ocupate. Pentru acest motiv, autoritatile germane au refuzat in final sa acorde societatii Brita beneficiul regimului preferential, avand in vedere ca nu se putea verifica cu certitudine ca marfurile importate intrau in domeniul de aplicare al Acordului CE-Israel.
Brita a atacat in justitie aceasta decizie, iar Finanzgericht Hamburg (instanta fiscala din Hamburg, Germania) a solicitat Curtii de Justitie sa stabileasca daca marfurile fabricate in teritoriile palestiniene ocupate, a caror origine israeliana este confirmata de autoritatile israeliene, pot beneficia de regimul preferential instituit prin Acordul CE-Israel.
In hotararea pronuntata, Curtea constata ca fiecare dintre cele doua acorduri de asociere are un domeniu de aplicare teritorial propriu: Acordul CE-Israel se aplica teritoriului Statului Israel, in timp ce Acordul CE-OLP se aplica teritoriului Cisiordaniei si Fasiei Gaza.
Curtea subliniaza ca dreptul international general interzice crearea de obligatii pentru un subiect de drept tert, precum Autoritatea Palestiniana din Cisiordania si Fasia Gaza, fara consimtamantul acestuia. Asadar, Acordul CE-Israel nu poate fi interpretat astfel incat autoritatile palestiniene sa fie constranse sa renunte la exercitarea competentelor care le sunt acordate prin Acordul CE-OLP, in ceea ce priveste in special eliberarea documentelor vamale care atesta originea marfurilor produse in teritoriile Cisiordaniei si Fasiei Gaza.
In aceste conditii, Curtea statueaza ca produsele originare din Cisiordania nu intra in domeniul de aplicare teritorial al Acordului CE-Israel si nu pot, asadar, sa beneficieze de regimul preferential instituit prin acesta. Prin urmare, autoritatile vamale germane puteau refuza acordarea tratamentului preferential prevazut de acest acord pentru motivul ca marfurile erau originare din Cisiordania.
Curtea respinge, de asemenea, argumentul potrivit caruia dreptul la tratamentul preferential ar trebui, in orice caz, acordat producatorilor israelieni instalati in teritoriile ocupate, fie in temeiul Acordului CE-Israel, fie in temeiul Acordului CE-OLP. Curtea subliniaza ca marfurile certificate de autoritatile israeliene ca fiind originare din Israel pot beneficia de un tratament preferential numai in temeiul Acordului CE-Israel, cu conditia sa fie fabricate in Israel.
In ceea ce priveste afirmatia autoritatilor israeliene potrivit careia marfurile in cauza sunt originare din Israel, Curtea aminteste ca originea produselor este stabilita de autoritatile statului de export. Astfel, acestea din urma se afla in pozitia cea mai potrivita pentru a verifica in mod direct faptele ce conditioneaza originea.
Prin urmare, in cazul unui control efectuat ulterior de autoritatile vamale ale statului de export, in principiu, rezultatul unui astfel de control este obligatoriu pentru autoritatile vamale ale statului de import.

Cu toate acestea, in speta, controlul ulterior nu privea aspectul daca produsele importate au fost integral obtinute intr-o anumita localitate sau au suferit o prelucrare sau o transformare suficienta pentru a putea fi considerate originare din aceasta localitate. Obiectul acestui control privea chiar locul de fabricare al produselor importate in scopul de a aprecia daca aceste produse intrau in domeniul de aplicare teritorial al Acordului CE-Israel. Astfel, Uniunea considera ca produsele obtinute in localitati aflate sub administratia israeliana incepand cu anul 1967 nu beneficiaza de tratamentul preferential definit in acest acord .

Or, in pofida solicitarii exprese a autoritatilor germane, autoritatile israeliene nu au raspuns la intrebarea daca produsele fusesera fabricate in coloniile israeliene din teritoriul palestinian. Curtea mentioneaza in aceasta privinta ca autoritatile israeliene sunt obligate, in temeiul Acordului CE-Israel, sa furnizeze informatii suficiente pentru stabilirea originii reale a produselor.
Intrucat autoritatile israeliene nu si-au indeplinit aceasta obligatie, afirmatia acestora potrivit careia produsele in cauza beneficiaza de tratamentul preferential rezervat marfurilor israeliene nu este obligatorie pentru autoritatile vamale germane.

MENTIUNE: Trimiterea preliminara permite instantelor din statele membre ca, in cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, sa adreseze Curtii intrebari cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu solutioneaza litigiul national. Este de competenta instantei nationale sa solutioneze cauza conform deciziei Curtii. Aceasta decizie este obligatorie, in egala masura, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problema similara.