MJ: Fisa tehica a Proiectului Codului Penal

1. Data începerii proiectului – ianuarie 2006

2. Cadrul instituţional (program Phare, cooperare cu experţi străini, etc.)

3. Componenta comisiei pe profesii
- judecători: 4
- procurori: 1
- avocaţi: 1
- profesori: 3
- 1 reprezentant al Consiliului Legislativ, în temeiul art. 26 alin.(2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.


4. Sistematizarea

Proiect:
- nr. articole: 436
- nr. secţiuni: 13
- nr. capitole: 56
- nr. titluri: 22

Partea Generală:
- nr. articole: 185
- nr. secţiuni: 13
- nr. capitole: 22
- nr. titluri: 10

Partea Specială:
- nr. articole: 251
- nr. secţiuni: -
- nr. capitole: 34
- nr. titluri: 12

5. Instituţii reformate sau nou introduse, efectele

Proiectul Codului penal cuprinde, urmându-se structura consacrată, două părţi: partea generală şi partea specială.
Prezentăm, în cele ce urmează, principalele noutăţi legislative cuprinse în proiectul Codului penal:
PARTEA GENERALĂ reuneşte regulile aplicabile ansamblului infracţiunilor reglementate de legislaţia penală, în vreme ce partea specială cuprinde principalele infracţiuni, grupate în funcţie de valorile sociale a căror ocrotire se realizează prin incriminare. Sunt incluse în partea specială a Codului categoriile de infracţiuni cu care practica judiciară se confruntă în mod frecvent, cele prin care se aduce atingere unor valori sociale fundamentale pentru o societate democratică, dar şi faptele a căror incriminare este impusă de dezvoltarea societăţii contemporane.

Sub aspectul reglementării instituţiei infracţiunii, mai multe aspecte au fost avute în vedere de către comisie. Este necesar să se renunţe la concepţia materială asupra infracţiunii, specifică statelor din sfera de influenţă sovietică, şi implicit la pericolul social ca trăsătură generală a infracţiunii. Situaţiile care astăzi sunt soluţionate pe baza art. 181 din Codul penal trebuie să îşi găsească rezolvarea pe baza principiului oportunităţii urmăririi penale.

În materia pluralităţii de infracţiuni, s-a avut în vedere o simplificare a reglementării, de exemplu prin reducerea numărului de forme de recidivă prevăzute de lege şi, mai ales, prin stabilirea unui tratament sancţionator mai uşor de aplicat.

În materia participaţiei, s-a impus consacrarea unei reglementări legale a coautoratului, unanim recunoscut de doctrina şi practica judiciară.

În privinţa sistemului pedepselor, principala preocupare vizează crearea unui mecanism care, prin flexibilitate şi diversitate, să permită alegerea şi aplicarea celor mai adecvate măsuri, pentru a putea asigura în acest fel atât o constrângere proporţională în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, cât şi o modalitate eficientă de recuperare socială a infractorului.
De exemplu, pedeapsa amenzii primeşte o nouă reglementare, dar şi o sferă de aplicare semnificativ lărgită faţă de Codul penal în vigoare, prin creşterea numărului infracţiunilor pentru care aceasta poate fi aplicată ca pedeapsă unică, dar mai cu seamă ca pedeapsă alternativă la pedeapsa închisorii.
În acelaşi timp, calcularea amenzii se face prin sistemul zilelor-amendă, care, prin mecanismul de determinare a cuantumului, asigură o mai bună individualizare a pedepsei concret aplicate atât sub aspectul proporţionalităţii, exprimat în numărul zilelor-amendă, cât şi al eficienţei, prin determinarea valorii unei zile-amendă ţinându-se seama de situaţia patrimonială a condamnatului.
În privinţa pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, s-a avut în vedere o regândire a reglementării, astfel încât să se ajungă la o diversificare a conţinutului acesteia, dar şi la o extindere a sferei faptelor pentru care se poate dispune, lăsând judecătorului posibilităţi mai largi de individualizare.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, necesitatea evitării aplicării unor pedepse mult diferite sub aspectul speciei sau duratei pentru fapte similare impune o mai bună articulare a elementelor de individualizare a pedepsei, evitând recurgerea la criterii foarte generale.

Sub aspectul modalităţilor de individualizare a executării pedepsei, noul Cod are în vedere diversificarea cadrului reglementărilor în materie, prin introducerea unor modalităţi alternative la executarea pedepsei în regim de detenţie (renunţarea la pedeapsă, amânarea pronunţării pedepsei, suspendarea executării etc.). Totodată, se impune ca pe durata termenelor de încercare a diferitelor modalităţi de executare a pedepsei neprivative de libertate să se reglementeze o intervenţie activă a serviciului de probaţiune, în vederea supravegherii eficiente a persoanei condamnate şi a prevenirii comiterii de către aceasta a unor noi infracţiuni.

În ceea ce priveşte reglementarea răspunderii penale a minorilor s-a urmărit reformarea completă a sistemului existent în prezent.
În primul rând, în acord cu tendinţa generală în plan european, s-a redus limita de vârstă de la care este posibilă angajarea răspunderii penale a minorului, până la 13 ani. În prezent, limita de vârstă de la care minorul răspunde penal este de 10 ani în Franţa, în Marea Britanie şi în Elveţia, de 12 ani în Grecia şi în Olanda, iar în Spania vârsta este stabilită în prezent la 14 ani, dar un proiect de lege aflat în curs de dezbatere parlamentară prevede coborârea acestei vârste la 12 ani. Dincolo de convergenţa cu această tendinţă, modificarea s-a impus în considerarea a cel puţin două elemente:
1. creşterea continuă în ultimii ani a numărului faptelor penale săvârşite de minori cu vârsta sub 14 ani, aceştia ajungând nu de puţine ori să comită fapte foarte grave sau să fie atraşi în activitatea grupurilor de criminalitate organizată tocmai în considerarea imposibilităţii tragerii lor la răspundere penală;
2. datele statistice privind expertizele efectuate cu privire la existenţa discernământului în cazul minorilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani arată că în peste 90% dintre cazuri s-a stabilit existenţa acestui discernământ, ceea ce înseamnă că, de regulă, discernământul există anterior vârstei de 14 ani.
O a doua modificare importantă o constituie renunţarea la dualitatea de sancţiuni consacrată astăzi de Codul penal - pedepse şi măsuri educative. Astfel, proiectul noului Cod penal a urmărit renunţarea completă la pedepse în cazul minorului infractor şi instituirea unui sistem sancţionator bazat doar pe măsuri educative, incluzând, bineînţeles, şi măsuri educative privative de libertate.
Regula o constituie aplicarea în cazul minorilor a măsurilor educative neprivative de libertate, măsurile privative de libertate constituind excepţia şi fiind rezervate ipotezelor de infracţiuni grave sau de minori care au comis multiple infracţiuni.
Regimul prevăzut pentru executarea acestor măsuri este astfel conceput încât să ofere largi posibilităţi de individualizare, permiţând adaptarea sa în funcţie de conduita fiecărui minor pe durata executării.

În ceea ce priveşte răspunderea penală a persoanei juridice se menţine în linii generale regimul instituit prin modificările aduse Codului penal în vigoare prin prevederile Legii nr. 278/2006, cu câteva corective, cum ar fi: restrângerea imunităţii instituţiilor publice, o mai bună individualizare legală a pedepsei amenzii, introducerea unor noi pedepse complementare prevăzute de unele decizii-cadru adoptate la nivelul Uniunii Europene ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 278/2006 etc.
Referitor la cauzele care înlătură răspunderea penală, s-a renunţat la reglementarea paralelă a lipsei şi retragerii plângerii prealabile, respectiv la împăcarea părţilor, fiind necesar a se opta pentru una dintre ele. Soluţia cea mai potrivită ar fi renunţarea la împăcarea părţilor şi consacrarea retragerii plângerii prealabile, cu efecte in personam.

În ceea ce priveşte PARTEA SPECIALĂ, sub aspectul sistematizării, s-a impus renunţarea la structura codurilor penale anterioare, în favoarea reglementării mai întâi a infracţiunilor care aduc atingere persoanei şi drepturilor acesteia şi abia după aceea a infracţiunilor care aduc atingere atributelor statului sau altor valori sociale fundamentale.

În acelaşi timp, prin proiect se realizează o reaşezare în limite normale a tratamentului sancţionator pentru faptele incriminate în partea specială, astfel încât să se dea expresie viziunii contemporane asupra rolului pedepsei în reintegrarea socială a persoanelor care au comis infracţiuni.

În cazul infracţiunilor contra vieţii persoanei, s-a realizat o simplificare a reglementării omorului, prin renunţarea la reglementarea a două variante agravate distincte (omorul calificat şi omorul deosebit de grav) şi reţinerea ca elemente circumstanţiale de calificare doar a acelor împrejurări care conferă faptei o periculozitate ce excedează în mod vădit posibilităţilor de individualizare pe baza limitelor de pedeapsă ale variantei-tip sau de bază.
Pentru instituirea unei reglementări coerente în privinţa infracţiunilor de violenţă domestică, această împrejurare este valorificată ca un element circumstanţial de agravare în cazul tuturor infracţiunilor contra integrităţii corporale şi sănătăţii.

Materia infracţiunilor împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale este complet revizuită, pe baza unei noi concepţii, în acord cu soluţiile diferitelor coduri europene în materie, privind relaţiile dintre infracţiunile înscrise în această categorie .

În materia infracţiunilor contra patrimoniului se urmăresc în primul rând o reconsiderare a limitelor legale de pedeapsă, în vederea readucerii acestora în limite normale, dar şi o simplificare a reglementării prin renunţarea la numeroase variante agravate.

Reglementarea infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei cunoaşte modificări importante, justificate şi solicitate de noile realităţi sociale, şi are ca obiectiv asigurarea legalităţii, independenţei, imparţialităţii şi fermităţii în procesul de înfăptuire a actului de justiţie, prin sancţionarea penală a faptelor de natură să influenţeze grav, să ignore ori să submineze autoritatea justiţiei.
Pornindu-se de la aceste raţiuni, au fost identificate şi incriminate o serie de fapte evidenţiate şi în practica judiciară, care pot afecta semnificativ activitatea de înfăptuire a justiţiei, precum: obstrucţionarea justiţiei, influenţarea declaraţiilor, presiuni asupra justiţiei, compromiterea intereselor justiţiei, sfidarea instanţei, asistenţa şi reprezentarea neloială sau neexecutarea sancţiunilor penale.
Cadrul infracţiunilor de corupţie a fost de asemenea revizuit nu doar prin preluarea în textul Codului a incriminărilor cuprinse în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi prin reformularea unor texte.

Capitolul referitor la infracţiunile de fals a fost revizuit prin introducerea unor noi incriminări, ţinându-se seama de noile modalităţi de comitere a acestor infracţiuni (falsul informatic, falsificarea de mijloace de plată electronice etc.), dar şi prin reconsiderarea incriminărilor deja existente, mai ales în privinţa infracţiunilor de fals în înscrisuri.

Capitolul referitor la infracţiunile contra circulaţiei pe drumurile publice au fost elaborate avându-se în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 care în Capitolul VI “Infracţiuni şi pedepse“ incriminează faptele săvârşite prin încălcarea regimului circulaţiei pe drumurile publice şi prevede şi pedepsele corespunzătoare. Acestor incriminări, în proiect, li s-au adus mai multe modificări sau completări.
S-au stabilit titlurile marginale la toate infracţiunile la regimul circulaţiei pe drumurile publice; la unele variante tip sau atenuate ale acestor fapte s-a prevăzut pedeapsa amenzii ca pedeapsă alternativă. Conţinutul legal al infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, refuzul sau sustragerea de la recoltarea probelor biologice şi consumul de alcool sau alte substanţe după producerea accidentului, au fost îmbunătăţite ţinând seama şi de observaţiile Institutului Naţional de Medicină Legală, cât şi de alte modificări determinate, mai ales, de realizarea unor corelări cu alte incriminări cuprinse în proiectul Codului penal.
Ca element de noutate, trebuie menţionat că determinarea concentraţiei de alcool în sânge relevantă pentru reţinerea infracţiunii prevăzute la art. 340 se face la momentul prelevării probelor biologice, fără posibilitatea unei recalculări ulterioare.

În cadrul infracţiunilor contra familiei, au fost incluse, în plus faţă de incriminările existente astăzi, incestul şi o incriminare nouă – împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu. Aceasta reprezintă o necesitate, în condiţiile creşterii alarmante a ratei abandonului şcolar de către elevi de vârstă tot mai mică. Bineînţeles, textul nu vizează situaţiile în care acest abandon este determinat de o situaţie materială precară, caz în care statul trebuie să intervină prin alte mijloace, ci situaţiile în care părintele acţionează în mod abuziv, retrăgându-l pe minor de la studii sau împiedicându-l să le urmeze, deşi ar fi avut toate condiţiile pentru aceasta.

Titlul IX a fost consacrat infracţiunilor electorale, fapte regăsite în prezent în mai multe legi speciale. Astfel, la ora actuală infracţiuni electorale se regăsesc în Legea nr. 3/2000 privind organizarea referendumului, în Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităţilor publice locale şi în Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei deputaţilor şi Senatului. La rândul său, art. 27 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României face trimitere la textele de incriminare din Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului.
În aceste condiţii, s-a considerat preferabilă regruparea infracţiunilor electorale într-un titlu distinct al Codului penal, pentru a asigura o mai mare stabilitate acestor texte dar şi pentru a elimina paralelismele existente în prezent în reglementare.
În legislaţia în vigoare, deşi faptele incriminate de diferitele legi sunt în mare măsură similare, s-au strecurat şi necorelări sau diferenţe în reglementare, care nu îşi găsesc raţiunea de a exista. Aşa de pildă, infracţiunea de împiedicare a liberului exerciţiu al drepturilor electorale are, potrivit art. 103 din Legea nr. 67/2004 şi o formă agravată, dar în art. 100 din Legea nr. 373/2004 aceasta nu se mai regăseşte.
Textele propuse de proiect aduc şi o mai bună sistematizare a incriminărilor în această materie, având în vedere obiectul juridic al acestora. În acelaşi timp, au fost restructurate unele dintre incriminări, în scopul unei mai corecte individualizări legale. Astfel, în cazul infracţiunii de violare a confidenţialităţii votului au fost create două forme, cu sancţiuni distincte, în considerarea diferenţei evidente de periculozitate între situaţia în care violarea se face de către un membru al biroului secţiei de votare ori de către o altă persoană. În prezent ambele variante se regăsesc în cuprinsul aceluiaşi text de incriminare şi atrag aceeaşi sancţiune.
De asemenea, au fost înlăturate câteva erori de reglementare strecurate în textele din legislaţia specială. Spre exemplu, art. 102 alin.(3) din Legea nr. 373/2004 prevede sancţionarea tentativei în cazul infracţiunii de corupere a alegătorilor, constând în „promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în scopul ...”. Aceasta este însă o infracţiune cu consumare anticipată, astfel încât ea nu este susceptibilă de tentativă.

Titlul XII reglementează într-o formă complet revizuită, infracţiunile de genocid, contra umanităţii şi de război.
Conform art. 17 din Statutul Curţii Penale Internaţionale (CPI), jurisdicţia Curţii este una complementară faţă de cea a instanţelor naţionale ale statelor ce au ratificat Statutul. În consecinţă, ca urmare a ratificării Statutului de către România prin Legea nr. 111/2002, este necesară alinierea legislaţiei penale române la standardele Statutului CPI, în scopul facilitării exercitării propriei competenţe.
Acesta este de altfel, principalul scop al prezentului titlu – asigurarea unei compatibilităţi depline între prevederile Statutului de la Roma şi cele ale noului Cod penal român. Acest imperativ a fost dealtfel recunoscut şi de alte state ce au ratificat Statutul şi care, fie au recurs la modificarea codurilor penale, fie au creat un Cod al infracţiunilor internaţionale, aşa cum s-a întâmplat în dreptul german (a se vedea Gesetz zur Einfuhrüng des Völkerstrafgesetzbuches (VStG), publicat în Bundesgesetzblatt nr. 42/29.06.2002). Această din urmă reglementare a servit ca model pentru sistematizarea dispoziţiilor din prezentul titlu .
Textele în materie propuse de proiect nu se limitează la o traducere a dispoziţiilor Statutului, operându-se, după modelul reglementării germane, unele modificări de fond şi formă. Astfel, precizăm că, în plus faţă de textul Statutului Curţii, au fost avute în vedere şi alte elemente:
a) încorporarea suplimentară a prevederilor unor acte normative de drept internaţional (în special Protocolul Adiţional I la Convenţiile de la Geneva şi a Protocolului II din 1999 la Convenţia pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat din 1954);
b) raportarea la Elementele infracţiunilor (conform art. 9 din Statut), act aprobat de Comisia Preparatorie la data de 30 iunie 2000;
c) raportarea la jurisprudenţa instanţelor internaţionale ulterioară anului 1998, ce nu a putut fi încorporată în Statut .


6. Componenţa nominală a comisiei

- procuror Katalin-Barbara Kibedi, consilier al ministrului justiţiei, preşedinte al Comisiei;
- profesor univ. dr. Valerian Cioclei, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti;
- profesor univ. dr. Ilie Pascu, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, Universitatea "Andrei Şaguna" din Constanţa;
- conf. univ. dr. Florin Streteanu, Facultatea de Drept, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca;
- judecător Gabriel Ionescu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- judecător Ana Cristina Lăbuş, membru al Consiliului Superior al Magistraturii;
- judecător Andreea Stoica, Curtea de Apel Bucureşti, detaşat la Consiliului Superior al Magistraturii;
- judecător Mihail Udroiu, Tribunalul Bucureşti, detaşat la Ministerul Justiţiei;
- avocat Marian Nazat;
- consilier Elena Cismaru, şef sector - Sectorul de legislaţie penală şi contravenţională - Consiliul Legislativ, reprezentantul acestei instituţii în Comisie, în temeiul art.26 alin.(2) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.