Impozitul reprezinta o sursa de venit bugetar, care are la baza legea, iar ca subiecti platitori persoanele fizice si juridice.
Este acel raport juridic in continutul caruia intra dreptul subiectului activ, denumit creditor, de a cere subiectului pasiv, denumit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat in cazul neexecutarii de buna voie.
Ansamblu de conditii si elemente naturale qle Terrei: aerul, apa, solul si subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale în interactiune cuprinzand elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale si spirituale.
Caracteristica a raportului juridic de obligatii cu pluralitate de subiecte, mai multi creditori si un singur debitor, un singur creditor si mai multi debitori, mai multi creditori si mai multi debitori.
1689-1755 - MONTESQUIEU DE SECONDAT Charles-Louis
Persoana fizica sau juridica obligata prin lege sa plateasca impozit.
Suma de bani din venitul unei persoane fizice sau juridice varsata la bugetul statului sau la bugetele locale in virtutea unei legi care prevede acest lucru.
In sensul restrans al termenului, dreptul comunitar este format din Tratatele fondatoare (dreptul primar) si din prevederile instrumentelor adoptate de institutiile comunitare in aplicarea acestora (legislatia secundara: regulamente, directive, etc). Odata adoptata Constituia Europeana, aceasta va inlocui tratatele fondatoare.
Act normativ emis de catre organul legislativ al puterii de stat (in Romania acesta este Parlamentul), ce cuprinde norme generale, de conduita, obligatorii si impersonale.
Art. 1722 Cod civil - drept recunoscut unui creditor, decurgand din calitatea creantei sale de a fi preferat celorlalti creditori, chiar daca acestia sunt ipotecari
Situatia in care o lege, o reglementare, o politica sau o practica aparent neutra are un impact disproportionat negativ asupra persoanelor de un anumit sex, fara ca diferentele de tratament sa poata fi justificate in mod obiectiv.
Caracteristica a raportului juridic de obligatii cu pluralitate de subiecte, mai multi creditori si un singur debitor, un singur creditor si mai multi debitori, mai multi creditori si mai multi debitori.
Forma specifica a motivatiei care consta in orientarea activa si durabila a persoanei spre anumite domenii de activitate, fiind cel mai puternic mobil al actiunilor omenesti.
Relatie sociala care ia nastere in legatura cu insusirea de catre oameni a buburilor materiale, in primul rand a mijloacelor de productie.
Folosirea bunurilor corporale si incorporale, folosire care antreneaza pierderea imediata sau treptata a utilitatilor lor.
Este acel raport juridic in continutul caruia intra dreptul subiectului activ, denumit creditor, de a cere subiectului pasiv, denumit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat in cazul neexecutarii de buna voie.
Dreptul statului de a reglementa perceperea de impozite a fost interpretat si explicat in diferite forme in doctrina. Astfel s-au exprimat o serie de conceptii primare cu privire la aceasta problema. Una dintre ele se bazeaza pe faptul ca la inceput, impozitul era datorat si platit numai de popoarele cucerite si era considerat semnul supunerii acestor popoare. Potrivit acestei conceptii,
obligatia de a plati impozite era dezonoranta pentru cetatenii liberi si apartinea numai localnicilor din provinciile sau regiunile cucerite.
Alaturi de aceasta, la inceputul Evului
mediu a fost exprimata in Franta o alta conceptie primara cu privire la plata impozitelor. Astfel, potrivit acestei conceptii, impozitul reprezenta “ajutorul” platit de cetateni la cererea regelui, pentru a asigura resursele necesare satisfacerii unor nevoi publice.
Prof. I. Gliga subliniaza ca astfel de conceptii primare s-au dovedit a fi elementare.
O alta conceptie este reprezentata de teoria contractului social, formulata de J. J. Rousseau, care sustine ca dreptul statului de a percepe impozite este rezultatul conventiei prin care cetatenii renunta la o parte din libertatile lor in favoarea statului.
Teoria solidaritatii considera statul ca fiind un produs al interesului social, al solidaritatii sociale, iar plata impozitelor se face tot din
solidaritate sociala si nationala, impozitele fiind vazute ca si niste contributii benevole, ce erau acceptate de catre cetateni.
Teoria care a fost formulata de Adam Smith si continuata de
Montesquieu este cea a echivalentei impozitelor, numita si teoria schimbului sau teoria intereselor. Aceasta teorie afirma ca impozitele reprezinta pretul serviciilor prestate de stat supusilor sai, iar intr-o varianta mai moderna, aceasta teorie arata ca statul acorda platitorilor de impozite, ca si un echivalent protectia persoanelor, a proprietatii acestora, precum si toate avantajele publice, sociale si culturale .
Prof. D. D. Saguna releva ca “dincolo de aceste teorii mai mult sau mai putin filozofice, cert este ca impozitul reprezinta o contributie obligatorie pentru toti cetatenii unui stat, fara a se avea in vedere interesele fiecarui
contribuabil in parte, ci numai interesele colectivitatii, luate ca un ansamblu de entitati independente” .
Din punct de vedere terminologic, cuvantul
impozit sugereaza ideea de a impune, a obliga. Aceeasi idee de obligatie este consacrata si in Constitutia Romaniei, in Art. 53 (1) .
Consacrand aceasta obligatie, Constitutia a prevazut si limitele sale, care reprezinta garantii constitutionale ale dreptului de proprietate, ale averii cetatenilor in general, orice contributie la cheltuielile publice constituind o sarcina ce afecteaza exercitiul acestui
drept . Limitele respective sunt urmatoarele:
- contributia cetatenilor la cheltuielile publice poate consta numai din plata impozitelor si a taxelor, iar acestea se pot stabili doar prin
lege sau, in ceea ce priveste impozitele si taxele locale, de consiliile locale si judetene, in conditiile legii, orice alte prestatii fiind -potrivit art.53 (3)- interzise, in afara celor stabilite prin lege, in situatii exceptionale.
- sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale, adica sa aiba la baza principiul echitatii, al egalitatii de sanse, cu excluderea oricarui
privilegiu sau
discriminare .
Impozitul reprezinta resursa fiscala care aduce cea mai mare contributie la constituirea fondurilor bugetare. Doctrina fiscala a furnizat numeroase definitii ale impozitului. Astfel, spre exemplu, Paul Cauves sustinea ca impozitul inseamna “preluarea ce o cere puterea suverana individuala, in virtutea principiului de
solidaritate nationala, pentru a participa la acoperirea cheltuielilor de
interes general si la sarcinile datoriilor statului”. Economistul Rugiero intareste definitia de mai sus, afirmand ca “Statul are chiar dreptul de
proprietate asupra unei cote din bunurile cetatenilor, pana la cuantumul impozitului datorat”, ceea ce arata caracterul de obligativitate pentru plata impozitului in interesul superior al colectivitatii.
In literatura de specialitate impozitul este considerat a fi o contributie baneasca legala, datorata bugetului public, in mod obligatoriu si cu titlu nerambursabil, de catre persoanele fizice si juridice pentru veniturile pe care le obtin, bunurile pe care le poseda precum si pentru unele fapte de
consum.
Intr-o definitie data de specialisti romani, intr-o lucrare enciclopedica relativ recenta, se sustine ca: “Impozitul este definit ca fiind plata baneasca obligatorie, generala si definitiva efectuata de persoane fizice si juridice in favoarea bugetului statului, in cuantumul si la termene precis stabilite de lege, fara
obligatia din partea statului de a presta platitorului un echivalent direct si imediat.”
Interesant
