Actiune in revendicarea unui imobil nationalizat. Calitate procesuala activa a mostenitorului fostului proprietar. Conditii

Intrucat transmisiunea succesorala nu poate avea ca obiect decat drepturile si actiunile care au apartinut defunctului, mostenitorul fostului proprietar nu are calitatea procesuala activa de a revendica imobilul nationalizat, daca autorul sau a solicitat doar despagubiri care i-au fost acordate prin hotarare definitiva a comisiei constituite potrivit Legii nr. 112/1995.

Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila si de contencios administrativ, prin sentinta nr.134 din 11 februarie 2000, a respins actiunea in revendicare formulata de reclamanta C.C.M., cu motivarea ca, la data nationalizarii imobilului revendicat, numita C.M. autoarea reclamantei, era casnica, dar aceasta categorie sociala nu era exceptata de la nationalizare potrivit art.II din Decretul 92/1950, iar situatia sociala a sotului era fara relevanta de vreme ce acesta nu era coproprietar asupra imobilului. De asemenea, tribunalul a mai retinut ca, la data nationalizarii, autoarea reclamantei obtinea venituri din inchirierea imobilului.

Apelul declarat impotriva acestei sentinte de reclamanta a fost respins ca nefondat prin decizia nr.470/A din 21 septembrie 2000 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a IV-a civila.

Curtea de apel a pastrat solutia tribunalului, dar a schimbat motivarea, retinand ca, desi, la data vanzarii bunului catre fostii chiriasi A.T. si A.M., statul nu avea un titlu valabil asupra imobilului, atare constatare nu poate sa conduca la admiterea actiunii in revendicare, deoarece dobanditorii imobilului au fost de buna-credinta atunci cand au cumparat apartamentul de la stat, pe care aveau toate temeiurile sa-l considere adevaratul proprietar, aparare intemeiata pe principiul validitatii contractului de vanzare-cumparare incheiat cu titularul aparent al dreptului de proprietate .

Recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru urmatoarele considerente.

In scopul legitimarii procesuale active, reclamanta recurenta C.C.M. a sustinut ca imobilul revendicat in justitie a fost dobandit in proprietate in anul 1942 de C.M. si ca acest bun i-a fost transmis reclamantei pe cale succesorala.

Initial, autoarea reclamantei a promovat o actiune in revendicare ce a fost admisa, imobilul litigios fiindu-i restituit in proprietate, dar, prin decizia nr. 3094 din 14 decembrie 1995, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul in anulare al procurorului general, a casat hotararile anterioare si a respins actiunea autoarei reclamantei pentru revendicarea bunului.

Din aceasta perspectiva, C.M., autoarea reclamantei, la data de 3 mai 1995, deci mai inainte de a se pronunta decizia prin care s-a respins actiunea in revendicare, s-a adresat comisiei constituite conform Legii nr.112/1995 cu o cerere scrisa, prin care a solicitat restituirea in natura a unui apartament, precum si despagubiri pentru apartamentul ce formeaza obiectul litigiului de fata.

Prin Hotararea nr.590 din 23 iunie 1997, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr.112/1995 a Municipiului Bucuresti, numitei C.M. i s-a restituit in natura apartamentul astfel solicitat si i s-au acordat despagubiri pentru apartamentul revendicat de reclamanta-succesoare in prezentul litigiu.

Potrivit certificatului de mostenitor nr. 95 din 21 septembrie 1999, depus in cauza, reclamanta C.C.M. a acceptat succesiunea autoarei C.M., devolutiunea fiind atat testamentara in baza legatului universal instituit in favoarea sa, cat si legala, reclamanta fiind nepoata de fiu predecedat al defunctei.

Important pentru speta de fata este ca reclamanta nu a atacat in justitie hotararea comisiei, aceasta devenind astfel un titlu definitiv, deoarece, pe de o parte, numita C.M. a obtinut ceea ce a solicitat in scris comisiei, iar, pe de alta parte, hotararea data de comisie, organ administrativ dar cu atributiuni jurisdictionale, cuprindea singurele masuri reparatorii pe care le putea obtine C.M. in conformitate cu Legea 112/1995 in vigoare la acea data .

Intrucat reclamanta nu a dobandit bunul revendicat in nume propriu, ci a invocat mostenirea legala si testamentara de pe urma autoarei sale, fosta proprietara a imobilului, este de aplicat principiul potrivit caruia transmisiunea succesorala are intotdeauna ca obiect patrimoniul defunctului de la data deschiderii mostenirii.
Obiectul transmisiunii succesorale il formeaza patrimoniul persoanei decedate, adica totalitatea drepturilor si obligatiilor care au valoare economica si care au apartinut defunctului. Mostenirea fiind transmisiunea patrimoniului unei persoane fizice decedate asupra uneia sau mai multor persoane in viata, transmisiunea succesorala nu poate avea ca obiect decat acele drepturi si actiuni corespunzatoare drepturilor care au apartinut defunctului.

Or, in speta, cum autoarea C.M. a solicitat pentru apartamentul litigios, ca masura reparatorie, doar despagubiri si cum aceste despagubiri i-au fost acordate de un organ (comisie) constituit conform legii, succesoarea reclamanta nu poate obtine in justitie drepturi care nu formau obiect al patrimoniului defunctei la data deschiderii succesiunii. Cu alte cuvinte, cum autoarea C.M. a solicitat, in timpul vietii, numai despagubiri pentru apartamentul in litigiu, succesoarea C.M. nu a putut mosteni de la autoarea sa un drept real, ci doar un drept de creanta, atat cat a avut in patrimoniu si autoarea sa la data deschiderii succesiunii.

Fata de cele ce preced, recursul declarat de reclamanta C.C.M. este nefondat si a fost respins in consecinta.