Conventia Europena pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (CEDO)

(Uzual: Conventia Europeana a Drepturilor Omului - Nota noastra)

Text revizuit in conformitate cu prevederile Protocolului nr. 3, intrat in vigoare la 21 septembrie 1970, ale Protocolului nr. 5, intrat in vigoare la 20 decembrie 1971, si ale Protocolului nr. 8, intrat in vigoare la 1 ianuarie 1990 si cuprinzand, in afara de acestea, textul Protocolului nr. 2 care, in conformitate cu art. 5 paragraful 3, face parte integranta din conventie odata cu intrarea sa in vigoare la 21 septembrie 1970.

Roma, 4.XI.1950

Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,

luand in considerare Declaratia Universala a Drepturilor Omului, proclamata de Adunarea generala a Natiunilor Unite la 10 decembrie 1948,

considerand ca aceasta declaratie urmareste sa asigure recunoasterea si aplicarea universala si efectiva a drepturilor pe care ea le enunta,

considerand ca scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai stransa intre membrii sai si ca unul dintre mijloacele pentru a atinge acest scop este apararea si dezvoltarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,

reafirmand atasamentul lor profund fata de aceste libertati fundamentale care constituie temelia insasi a justitiei si a pacii in lume si a caror mentinere se bazeaza in mod esential, pe de o parte, pe un regim politic cu adevarat democratic, iar pe de alta parte, pe o conceptie comuna si un respect comun al drepturilor omului din care acestea decurg,

hotarate, in calitatea lor de guverne ale statelor europene animate de acelasi spirit si avand un patrimoniu comun de idealuri si de traditii politice, de respect al libertatii si de preeminenta a dreptului, sa ia primele masuri menite sa asigure garantarea colectiva a anumitor drepturi enuntate in Declaratia Universala,

au convenit asupra celor ce urmeaza:

ARTICOLUL 1

Inaltele parti contractante recunosc oricarei persoane aflate sub jurisdictia lor drepturile si libertatile definite in titlul I al prezentei conventii .

TITLUL I

ARTICOLUL 2

1. Dreptul la viata al oricarei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzata cuiva in mod intentionat, decat in executarea unei sentinte capitale pronuntate de un tribunal in cazul in care infractiunea este sanctionata cu aceasta pedeapsa prin lege.

2. Moartea nu este considerata ca fiind cauzata prin incalcarea acestui articol in cazurile in care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesara la forta:

a) pentru a asigura apararea oricarei persoane impotriva violentei ilegale;

b) pentru a efectua o arestare legala sau pentru a impiedica evadarea unei persoane legal detinute;

c) pentru a reprima, conform legii, tulburari violente sau o insurectie.

ARTICOLUL 3

Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

ARTICOLUL 4

1. Nimeni nu poate fi tinut in sclavie sau in conditii de aservire.

2. Nimeni nu poate fi constrans sa execute o munca fortata sau obligatorie.

3. Nu se considera munca fortata sau obligatorie in sensul prezentului articol:

a) orice munca impusa in mod normal unei persoane supuse detentiei in conditiile prevazute de art. 5 din prezenta conventie sau in timpul in care se afla in libertate conditionata;

b) orice serviciu cu caracter militar sau, in cazul celor care refuza sa satisfaca serviciul militar din motive de constiinta, in tarile in care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu in locul serviciului militar obligatoriu;

c) orice serviciu impus in situatii de criza sau de calamitati care ameninta viata sau bunastarea comunitatii;

d) orice munca sau serviciu care face parte din obligatiile civile normale.

ARTICOLUL 5

1. Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale:

a) daca este detinut legal pe baza condamnarii pronuntate de catre un tribunal competent;

b) daca a facut obiectul unei arestari sau al unei detineri legale pentru nesupunerea la o hotarare pronuntata, conform legii, de catre un tribunal ori in vederea garantarii executarii unei obligatii prevazute de lege;

c) daca a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, atunci cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia;

d) daca este vorba de detentia legala a unui minor, hotarata pentru educatia sa sub supraveghere sau despre detentia sa legala, in scopul aducerii sale in fata autoritatii competente;

e) daca este vorba despre detentia legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

f) daca este vorba despre arestarea sau detentia legala a unei persoane pentru a o impiedica sa patrunda in mod ilegal pe teritoriu sau impotriva careia se afla in curs o procedura de expulzare ori de extradare .