Proiectul noului Cod penal cuprinde o reasezare in limite normale a tratamentului sanctionator. In acest sens, practica ultimului deceniu a demonstrat ca nu marirea exagerata a limitelor de pedeapsa este solutia eficienta pentru combaterea criminalitatii.

Astfel, desi pedeapsa pentru furtul calificat este in legea in vigoare inchisoarea de la 3 la 15 ani, aceasta sanctiune legala - nemaiintalnita in niciun alt sistem de drept din Uniunea Europeana - nu a dus la o scadere semnificativa a numarului acestor fapte . De altfel, in perioada anilor 2004-2006, aproximativ 80% dintre pedepsele aflate in curs de executare prin privare de libertate pentru furt si furt calificat erau de cel mult 5 ani inchisoare, ceea ce indica faptul ca instantele de judecata nu au simtit nevoia sa aplice sanctiuni spre limita superioara maxima prevazuta de lege (12 ani in cazul furtului simplu, respectiv 15 ani, 18 ani si 20 de ani in cazul furtului calificat). Pe de alta parte, intervalul extrem de larg dintre limita minima si cea maxima a pedepsei (de la 1 la 12 ani, de la 3 la 15 ani, de la 4 la 18 ani) a dus in practica la solutii mult diferite in ceea ce priveste pedepsele concret aplicate pentru fapte asemanatoare ori la pedepse mari pentru infractiuni cu o periculozitate scazuta, fapt care nu asigura caracterul previzibil al actului de justitie . Solutia de dorit nu este deci o majorare dusa la absurd a limitelor de pedeapsa, care nu face altceva decat sa nesocoteasca ierarhia valorilor sociale intr-o societate democratica (de exemplu, furtul unui autoturism ce valoreaza mai mult de 200.000 lei este sanctionat de legea astazi in vigoare la fel ca omorul). Intr-un stat de drept, intinderea si intensitatea represiunii penale trebuie sa ramana in limite determinate, in primul rand, prin raportare la importanta valorii sociale lezate pentru cei care infrang pentru prima oara legea penala, urmand sa creasca progresiv pentru cei care comit mai multe infractiuni inainte de a fi definitiv condamnati si cu atat mai mult pentru cei aflati in stare de recidiva. De altfel, proiectul noului Cod penal cuprinde un regim sanctionator mai sever pentru concursul de infractiuni si recidiva:
- in caz de concurs de infractiuni, in privinta pedepsei principale, s-a optat pentru sistemul absorbtiei in ipoteza in care pentru una dintre infractiunile concurente s-a aplicat pedeapsa detentiunii pe viata, respectiv cumulul juridic in cazul in care pentru infractiunile concurente s-au aplicat numai pedepse cu amenda ori o pedeapsa cu inchisoarea si alta cu amenda. Daca s-au stabilit numai pedepse cu inchisoarea opereaza cumulul juridic, la fel ca in Codul penal in vigoare, cu deosebirea ca la pedeapsa cea mai grea se adauga un spor care nu poate fi mai mare de 1/2 din totalul celorlalte pedepse stabilite, cu conditia ca pedeapsa astfel rezultata sa nu depaseasca maximul general al pedepsei inchisorii.
Nu in ultimul rand, in materia sanctionarii concursului a fost introdusa o dispozitie de exceptie, care permite ca in situatia comiterii mai multor fapte deosebit de grave, instanta sa poata aplica pedeapsa detentiunii pe viata, chiar daca aceasta nu a fost stabilita pentru niciuna dintre infractiunile concurente. Spre exemplu, autorul a comis 4 fapte de viol sau talharie urmate de moartea victimei si pentru fiecare instanta a stabilit cate o pedeapsa de 20 de ani. Aplicand sistemul clasic de sanctionare a concursului, s-ar putea adauga la pedeapsa cea mai grea un spor de cel mult 10 ani (deci, un total de 30 ani de inchisoare), cu toate ca fata de numarul si gravitatea infractiunilor comise se justifica aplicarea detentiunii pe viata. De aceea, art. 38 alin.(2) ofera judecatorului aceasta posibilitate, urmand a se aprecia de la caz la caz daca o asemenea optiune este sau nu justificata.
- in materia tratamentului sanctionator al recidivei, reglementarea a fost simplificata, recurgandu-se la un cumul aritmetic in cazul recidivei postcondamnatorii, respectiv la majorarea legala a limitelor speciale de pedeapsa cu jumatate in cazul recidivei postexecutorii.
A fost consacrata si in materia recidivei postcondamnatorii, cu titlu de exceptie, posibilitatea aplicarii detentiunii pe viata chiar daca pedepsele stabilite constau in inchisoare, atunci cand numarul si gravitatea faptelor comise ar justifica acest lucru.

Asa cum am mentionat mai sus, pedepsele prevazute in normele de incriminare a faptelor contra patrimoniului, in proiect, sunt mult mai reduse decat in Codul penal in vigoare. Reducerea pedepselor a fost sustinuta de urmatoarele argumente:
a) pedepsele aplicate in concret de instante pentru aceasta categorie de infractiuni;
b) necesitatea corelarii cu dispozitiile din partea generala referitoare la mecanismele de sanctionare a pluralitatii de infractiuni dar si la limitele de pedeapsa prevazute pentru aplicarea modalitatilor alternative de individualizare a executarii sanctiunilor;
c) necesitatea reflectarii in limitele legale de pedeapsa a ierarhiei firesti a valorilor sociale care fac obiect de ocrotire penala;
d) necesitatea revenirii la traditia Codurilor penale in anterioare (Codul penal de la 1864, cel din 1936 si Codul penal in vigoare in forma avuta la adoptarea sa in 1968).

In concluzie, se poate observa ca instrumentul optim pentru o combatere eficienta a infractiunilor contra patrimoniului nu este o marire exagerata a pedepselor, ci, existenta unui sistem sanctionator proportional cu gravitatea faptelor savarsite, sustinut de o aplicare prompta a acestor pedepse de catre organele judiciare.